Mustafa Kemal Atatürk (* 12 martie 1881, Selânik – azi Salonic, Grecia -, † 10 noiembrie 1938, Istanbul) a fost un soldat şi politician turc, născut în Macedonia, fondatorul şi primul preşedinte al Republicii Turcia, fiul lui Ali Riza (Efendi) şi Zübeyde (Hanim).
Inceputul carierei sale
Mustafa a studiat la şcoala secundară militară din Selânik, unde şi-a primit porecla “Kemal” (perfecţiune) de la profesorul lui de matematică drept semn al inteligenţei sale academice. Apoi a studiat la academia militară din Monastir (azi Bitola) din 1895, absolvind ca locotenent în 1904 şi apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-a alăturat unei societăţi secrete de ofiţeri reformişti numită “Vatan” (patria), devenind un inamic activ al regimului otoman. După ce a fost trimis înapoi la Selânik în 1907 s-a alăturat Comitetului pentru Uniune şi Progres (“Junii Turci“).
Junii Turci au preluat puterea de la sultanul Abdul Hamid al II-lea în 1908, iar Kemal a devenit o figură militară importantă. În 1911 a plecat în Libiapentru a lua parte la apărarea împotriva invaziei italiene. La prima parte a Războaielor Balcanice, Kemal nu a putut lua parte, fiind încă în Libia, în schimb în 1913 s-a întors laConstantinopol şi a fost numit comandantul apărării otomane în zona Gallipoli pe coasta Traciei. În 1914 a fost numit ataşat militar în Sofia, în parte pentru a-l îndepărta din capitală, drept urmare a unor intrigi politice.
Comandant de razboi
Când Imperiul Otoman a intrat în război de partea Germaniei, Kemal a fost trimis la Rodosto (azi Tekirdag), pe Marea Marmara. Zona de comandă includea din nou zona Gallipoli, şi a fost comandantul care a respins debarcările Antantei de la Gallipoli în aprilie 1915, devenind erou naţional şi acordându-i-se titlul de „Paşa” (comandant).
Între 1917–1918 Kemal Paşa a fost trimis pe frontul din Caucaz, luptându-se acolo cu un anumit succes cu forţele ruseşti, apoi în Hedjaz, undeRevolta Arabă împotriva dominaţiei otomane era în progres. Între timp el a devenit din ce în ce mai critic la adresa incompetenţei guvernului sultanului în gestionarea mersului războiului, şi la adresa dominaţiei germane în Europa. Şi-a dat demisia dar a acceptat în final să comande armata a 7-a din Palestina şi Siria.
În octombrie 1918 otomanii au capitulat în faţa forţelor Antantei, iar Kemal a devenit un conducător al partidului care favoriza politica apărării acelor zone ale Imperiului unde se vorbea limba turcă, şi în acelaşi timp opta pentru retragerea din toate teritoriile ne-turce.
Antanta n-a aşteptat încheierea unui tratat de pace pentru a începe să ocupe zone ale Imperiului. Grecii au ocupat Smyrna (Izmir), iar italieniiau ocupat provizoriu Antalya în mai 1919, în acord cu Tratatul de la Sèvres (care nu a fost ratificat de parlamentul otoman deşi a fost semnat de către sultan).
Conducator nationalist
Guvernul l-a trimis pe Kemal în Anatolia de est să reprime o demonstraţie ce mai târziu s-a dovedit a fi inexistentă. Totuşi Kemal a profitat de ocazie pentru a părăsi capitala.
Presedintia lui Kemal
Republica Turcia a fost fondată pe 29 octombrie 1923 şi Kemal a fost ales primul preşedinte al ţării. În practică a fost un dictator moderat, deşi a impus multe reforme cu caracter democratic. Prestigiul lui a fost atât de mare în majoritatea anilor 1920 încât în vremea sa a existat foarte puţină opoziţie faţă de guvern. Deşi a admirat unele aspecte ale politicii Uniunii Sovietice şi Italiei Fasciste, el nu era nici comunist, nici fascist: proprietatea privată a fost protejată şi încurajată iar inamicii politici nu au suferit de obicei de pedepse mai grele decât exilul în provincie.
Reforme
Kemal avea un program încorporat în deviza partidului său (Partidul Republican al Poporului), constând în “şase stele”: republicanism, naţionalism, secularism, populism, etatism şi revoluţie. Baza programului său era planul de secularizare şi modernizare a Turciei.
Califatul a fost abolit în martie 1924, şcolile religioase au fost desfiinţate în acelaşi timp şi legea musulmană (Sharía) a fost desfiinţată, fiind înlocuită de codul civil elveţian, codul penal italian şi codul comercial german.
Egalitatea femeilor a fost încurajată după căsătoria lui Mustafa Kemal cu o femeie educată în Vest, Latife Hanim, în 1923 (au divorţat în 1925) şi a început legalizarea ei prin adoptarea unor legi. În decembrie 1934 femeilor li s-a dat voie să voteze pentru membri din parlament şi să deţină locuri în parlament.
Kemal a văzut fezul (pălăria otomană) ca un simbol al feudalismului şi a interzis-o.
Cea mai revoluţionară reformă a fost înlocuirea alfabetului arab, cu care limba turcă fusese scrisă de secole, cu alfabetul latin, în 1928.
În 1934 o lege i-a forţat pe turci să-şi adopte nume de familie în stil vestic. Adunarea i-a dat lui Kemal titlul de “Atatürk”, însemnând “tatăl turcilor”.
Principiile politice ale lui Atatürk, aşa numitul “Kemalism”, au fost proclamate în 1931 ca ideologia oficială a regimului. Înainte de aceasta , în1930 a încurajat crearea Partidului Republican Liberal ca partid de opoziţie, sub conducerea vechiului său camarad Ali Fethi Okyar Bey, pas considerat de el ca fiind în folosul democraţiei, însă atitudinile reacţionare ale noilor membri ai acestuia au dus până la urmă la desfiinţarea noului partid.
La 09:05 dimineaţa, pe 10 noiembrie 1938, Mustafa Kemal Atatürk a murit în Palatul Dolmabahçe din Istanbul de ciroză a ficatului.
Perla Suferinţei 