Posted in De' ale mele!!!

Cuvinte…şoapte…tăceri…


Departe (sau… aproape) există un loc în care se întâlnesc toate visele oamenilor.
Acolo există o mână magică peste care se depun toate visele umanităţii.Nu este nevoie de o a doua mână. Se descurcă singură să ţină greutatea fiecărui vis. Din degetele ei se naşte un soi straniu de magie ce lipeşte un vis de un altul: două vise asemănătoare devin unul singur. Unul singur în căutare de un alt vis singuratic, în dorinţa de uniune pură, de scânteie ademenitoare, de abis alb.
La finele acestui spectacol celest mâna se scutură şi aruncă-n lume cele câteva vise rămase din împreunarea tuturor viselor umanităţii. Ele simbolizează profunzimea şi totodată strălucirea existenţei umane.
Sunt scrise în pagini de aur, în frânturi de cuvinte, lipsesc litere, silabe, uneori lipsesc tăceri sau semne de întrebare. Sunt împrăştiate prin lume; haotic, sub aripa vânturilor colindă: invadează, răscolesc, iubesc, părăsesc. Nu ajungi vreodată să citeşti totul.
Viaţa e o ghicitoare…. Răspunsul e undeva în umbra sufletului tău. Nu…umbra sufletului tău nu este ca o umbră de copac. Este o nemărginită lumină pulsând viaţa.

În viaţă nu le poţi avea pe toate căci nu ai mai fi om. Nu ar mai fi farmecul paginii rupte din cartea existenţei tale. Farmecul sau tortura sunt totuna, se unesc ca petalele rozei cu spinii ce prind rădăcină şi prin aceeaşi tulpină respiră suflul vieţii.
În viaţă poţi avea frânturi azi, mâine pagini întregi să te copleşească de prea mult noroc: un noroc absurd ce nu te lasă să vezi albastrul cerului. Franturi…pentru că tu eşti o frântură de viaţă. Păstrează-ti frântura sortită, găsită, răstălmacită. Nu o citi! S-ar putea să nu înţelegi la început, priveşte-i strălucirea numai! Las-o pe ea să te citească, ai atâtea cuvinte lipite de suflet.
A avea poate deveni a fi oricând priveşti în ochi farmecul elementului lipsă.

Advertisements

Author:

Sunt visul din inima Lui devenit realitate !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s