O mare responsabilitate…


I. Părinţii sunt responsabili în faţa lui Dumnezeu de dezvoltarea caracterului copiilor lor

În Judecători 13:12 avem ruga lui Manoah, tatăl lui Samson, către îngerul care venise să-i anunţe că vor avea un copilaş. El a zis: „Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil, şi ce va fi de făcut?” Manoah când a auzit vestea că vor avea un copil dăruit de Dumnezeu, pentru slujba lui Dumnezeu, şi-a dat seama că are nevoie de instruire din partea lui Dumnezeu, de înţelepciune de la Dumnezeu, spre-a creşte un astfel de copil. În el s-a trezit simţul răspunderii, îşi dădea seama de înalta chemare pe care o au părinţii: să crească un copil deosebit, închinat Domnului. Era o mare onoare şi o mare răspundere. De aceea s-a rugat. Oare câţi viitori părinţi se roagă pentru ei şi pentru copilul ce se va naşte? Câţi se pregătesc pe ei înşişi pentru aceasta? Avem şcoli pentru toate profesiuni şi meserii, dar nu avem şcoli, nici o înaltă academie în care părinţii să înveţe cum să modeleze şi să dezvolte caracterul copiilor lor, ca să devină adevărate valori în societate. Şi nici din partea părinţilor nu este dorinţa de a se pregăti pentru o atât de înaltă menire.

Renumitul predicator James Dobson, specialist în problemele de familie, a scris: „Sarcina de a învăţa pe copiii noştri este, cred, cea moi importantă slujbă pe care ne-o dă Dumnezeu”.

Pentru ca cineva să devină olar, învaţă cum să modeleze şi să înfrumuseţeze lutul. Pentru ca cineva să ajungă fierar, să ştie cum să moaie fierul spre a putea fi prelucrat, învaţă meseria aceasta: nu capătă, peste noapte toată cunoaşterea acestei meserii. Pentru ca cineva să devină sculptor, să scoată îngeri din piatră, trebuie să înveţe teoretic şi practic cum să dăltuiască piatra; şi piatra, deşi este tare, cu instrumente potrivite, se lasă modelată de mâna omului. La fel bijutierul, care lucrează cu argint, aur sau pietre scumpe, întâi învaţă cum le va putea prelucra, pentru a scoate din ele ceva de mare preţ.

Zilele trecute citeam într-un ziar despre un diamant care valoarează 3.200.000 $. Oare dacă tu ai avea un asemenea diamant, l-ai da pe mâna oricui să-i prelucreze faţetele? Dar un copil este mult mai scump decât un diamant, iar pentru prelucrarea lui nu suntem gata să ne străduim să învăţăm ceva, şi nu suntem gata nici să ne rugăm ca şi Manoah! De aceea suntem în criză în ceea ce priveşte caracterul.

O, Doamne, trezeşte în mulţi părinţi şi viitori părinţi dorinţa lui Manoah! Fă-i să-şi recunoască ignoranţa în această privinţă, să-şi dea seama de marea lor răspundere şi să apeleze la ajutorul Tău!

1. Când trebuie să începem formarea caracterului?

Unii sunt de părere că în firea unui copil se înscriu toate comportările mamei în timpul sarcinii. Dacă mama este tot nervoasă, va transmite copilului starea de nervozitate. Trebuie ca soţii să fie cu mare grijă la comportamentul lor în perioada aceea. Azi se aud tot mai multe voci care afirmă că, după naştere, are mare influenţă asupra copilului să fie alăptat la pieptul mamei, nu să i se dea cu biberonul. Sunt stări afective, stări psihice, sentimente de dragoste deosebită din partea mamei ce se transmit şi se înscriu în firea copilului în timp ce îl alăptează. Stările de tensiune, certurile, strigătele, de asemenea se înscriu, şi acesta va fi un copil tensionat, un copil nervos. Un tată al cărui fiu devenise criminal condamnat la moarte, îmi mărturisea în plâns nestăpânit că el este vinovat în mare măsură de temperamentul nervos al fiului, căci în perioada sarcinii, în familie au avut mereu certuri. Copilul s-a născut nervos, a devenit neascultător şi la urmă criminal. Este bine să ţinem seama de toate acestea. Părinţii în devenire este bine să vorbească frumos unul cu celălalt, să cânte împreună, ca să înscrie în odrasla lor stări frumoase de afecţiune. Încă înainte de a veni pe lume, noi începem să înscriem anumite trăsături în fătul plăpând şi foarte sensibil.

Apoi, după ce s-a născut, noi purtăm marea răspundere faţă de noua viaţă. Încă din primii ani, părinţii au menirea să-i asigure copilului nu numai hrana şi îmbrăcămintea, dar şi să-l înveţe să deosebească binele de rău, să-i formeze deprinderi bune, să-i cultive virtuţile şi să înlăture năravurile care deja încep să se arate. El se poate asemăna cu un strat proaspăt săpat în grădină, care trebuie însămânţat cu ceea ce este bun şi de folos şi de unde trebuie plivite buruienile şi spinii, care cresc nesemănate. Preotul Iosif Trifa, întemeietorul „Oastei Domnului”, a scris în privinţa aceasta: „Inima copilului este ca un ogor nesemănat. A părinţilor este cea mai mare răspundere pentru felul cum au însămânţat acest ogor sufletesc, şi tot a lor este răspunderea pentru felul în care creşte şi se dezvoltă sămânţa semănată.”

Privitor la timpul când să se înceapă formarea caracterului, pedagogul Comenius a scris: „Cultivarea virtuţilor să înceapă din cea mai fragedă copilărie, mai înainte ca spiritul să cadă pradă viciului. Căci dacă nu se seamănă pe un ogor sămânţa bună, atunci el va produce în adevăr plante, însă ce fel de plante? Neghină şi buruieni.”

În Proverbe 22:6 este scris: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”. Biblia le cere părinţilor să facă lucrul acesta din primii ani. Deci, trebuie ca întâi părinţii să cunoască bine Calea Domnului ca apoi să-l poată învăţa pe copil. Aşa cum îl învaţă să umble în picioare, tot aşa să-l înveţe şi pe ce cale să umble în viaţă. Faţă de copil aceasta trebuie să fie prioritatea nr.1. Tulpina şi ramurile unui pom pot fi dirijate numai câtă vreme el este un copăcel; pe unul mai bătrân nu-l mai îndrepţi. Este de mare importanţă să înveţi pe copil cum să fie. „A fi vine” întâi, apoi urmează „a face”. Căci fiind ceea ce trebuie să fie, va ajunge să facă ceea ce trebui să facă. „Educaţia – zice Belinschi – nu-l face, ci îl ajută pe om să devină bun sau rău”.

Învăţătura are menirea să lumineze mintea copilului, care este gata să înregistreze, iar instruirea are de-a face cu voinţa, adică îl influenţează să pună în practică ce a învăţat; îl motivează, îl determină să umble pe calea indicată.

2. O mare îndatorire

Caracterul unui copil este ca lutul în mâinile olarului. Părinţii trebuie să-şi ia timp să modeleze, să dea formă frumoasă, să facă din el un vas de mare valoare. Desigur aceasta cere înţelepciune. Biblia spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). Este bine să recunoaştem această nevoie de înţelepciune şi s-o cerem. Nu ştim cum să formăm, cum să modelăm ceea ce are cea mai mare valoare pentru copii, pentru noi şi pentru societate. Şi trebuie să ne facem timp pentru această muncă. Olarul îşi ia timp pentru bucata de lut, o frământă, o curăţă de pietricele sau alte gunoaie, ca să poată scoate din acel lut un vas ales. Nu se pripeşte, nu face lucrarea în fugă, cu toate că vasul lui valorează doar câţiva lei. O, cum ar trebui să ne trimită Domnul şi pe noi în atelierul olarului, ca pe Ieremia, să vedem atenţia lui, străduinţa lui şi cum îşi cheltuieşte timpul, ca să facă un vas frumos şi folositor!

Azi părinţii se consideră prea ocupaţi, nu au timp să se ocupe de dezvoltarea caracterului copilului lor. Au timp pentru prieteni, pentru informaţiile sportive şi ziare, pentru televizor, dar nu pentru copii. Realitatea este că nu ne dăm seama de răspunderea mare pe care o avem pentru ei în faţa societăţii şi în faţa lui Dumnezeu. Un fragment dintr-o poezioară a iubitului frate George Mladin sună aşa:

„Cum ni-ţi creşte-aşa vom fi
până vom îmbătrâni”.

Cineva a pus întrebarea: „De ce noi, părinţii, nu influenţăm pe copiii noştri în facerea alegerilor, în luarea hotărârilor? Îi influenţează ziarele, revistele, cărţile, radioul, televizorul, vecinii, dar nu noi, părinţii lor?” Persoana întrebată a dat răspunsul: „Fiindcă părinţii se interesează de slujbă, de sport, de flori, de grădină, de prieteni, de televizor, dar nu de copii. Pe ei îi neglijează”. Oare tu cheltuieşti cel puţin tot atâta timp pentru copii, cât acorzi televizorului şi ziarului? Un sondaj făcut între copii a dat la iveală că cei mai mulţi părinţi vorbesc cu copiii lor doar câteva minute pe zi. Să fie de mirare că aceşti copii devin hoinari, pricină de mari necazuri pentru ei şi pentru părinţi, că se prăbuşesc în toate păcatele şi sunt un blestem pentru societate? Copilul tău poate deveni un sfânt sau un demon:, depinde cum îi îndrepţi paşii. Voi, tată şi mamă, aveţi o mare răspundere. Cum vă împliniţi dar această răspundere? Ziarul Chicago Tribune anunţa cumpărarea unui diamant de 69,42 carate, în valoare de l.050.000 $ pentru artista M.T. Diamantul a fost dat în prelucrare bijutierului Carter din New York. Acesta, timp de o lună, l-a studiat cu lupa, ca să-i cunoască bine toată structura, apoi cu multă răbdare şi-a luat timp ca să-l prelucreze, să-l taie în forma dorită şi să-i şlefuiască faţetele cu modele excelente. Era prea scump ca să se pripească, să-l lucreze în grabă. Avea în mâinile lui o mare valoare şi aceasta îi atrăgea o mare răspundere. Nu ne umileşte aceasta, nu face de ruşine pe atâţia părinţi care nu au timp pentru modelarea caracterului copiilor lor? Dumnezeu a pus în mâinile noastre tre-murânde diamante mult mai preţioase decât diamantul de 530, 20 carate numit „Marea stelă a Africii”, care se află în coroana britanică, diamante ce trebuie prelucrate pentru timp şi eternitate şi de care vom răspunde în faţa lui Dumnezeu.

3. Un înalt privilegiu

Lucrarea de modelare a caracterului nu este numai o îndatorire sfântă, ci şi un înalt privilegiu. În mâinile tale slabe se află, poate, în devenire o persoană care va schimba faţa lumii. Îţi priveşti tu copilul în felul acesta? Optica ta în această privinţă are o mare importanţă. Ce vezi tu în copilul tău? El poate deveni un Moise, un Petru, un Napoleon, un Spurgeon, un mare misionar ca Livingstone sau???

Mi-aduc aminte că pe când eram prin clasa a II-a, am avut o lecţie la citire despre Cornelia, mama fraţilor Gracchi, în care se spunea că într-o zi au vizitat-o două matroane romane, prietene ale ei, care, la un moment dat, au început să se laude cu bijuteriile lor. Ea a trecut în camera copiilor şi a venit cu Tiberius şi Caius, cei doi fii ai ei, şi le-a zis: „Acestea sunt bijuteriile mele.” Nu este de mirare că fraţii Gracchus au devenit bărbaţi de valoare şi au rămas înscrişi în istoria Romei.

Dacă ai fi un geniu în sculptură şi ţi s-ar cere să participi la un concurs internaţional, nu ai considera aceasta ca o mare oportunitate, şi nu te-ai strădui să lucrezi cea mai măreaţă statuie, ca să câştigi tu concursul? Nu ai sacrifica până şi din timpul cuvenit somnului spre a realiza o capodoperă? Prin copil, Dumnezeu ne oferă cel mai înalt privilegiu de a prezenta lumii şi lui Dumnezeu, nu o statuie moartă, ci o statuie vie, măreaţă, folositoare, şi mult mai de valoare decât orice altă statuie, o statuie care nu poate fi preţuită în bani. Să ne împlinim bine acest înalt privilegiu.

Este un mare privilegiu să ai în mâinile tale potenţialul caracterului unui copil, care întrece cu mult orice calcul, o adevărată comoară ce nu poate fi evaluată, dar care trebuie să fie dezgropată şi pusă în folosinţă. Nu este uşoară scoaterea la suprafaţă a valorilor ascunse într-un copil, dar merită orice osteneală, orice sacrificiu. E investiţia cea mai preţioasă şi care aduce cel mai mare câştig. Această muncă de prelucrare a caracterului poate aduce părinţilor o bucurie mai mare decât dacă ar avea toate bogăţiile pământului. Este adevărat, ea cere multă muncă, răbdare, tact, stăruinţă şi mai ales multă rugăciune.

Eli era un prooroc al Domnului, dar nu s-a achitat corespunzător de răspunderea pe care o avea pentru copiii lui. De aceea, Domnul i-a spus lui Samuel: „Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi. În ziua aceea, voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe şi voi isprăvi. I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoştinţă şi prin care fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit” (1 Samuel 3:11-13). Eli nu a căutat să plivească buruienile din caracterul copiilor săi. Aşa se explică faptul că, de multe ori, din părinţi buni şi credincioşi, ies copii foarte răi. Tatăl s-a ocupat numai de alţii, nu de ai săi. Ce durere şi câtă ocară pe Numele Domnului din pricina copiilor!

Părinţii trebuie să identifice trăsăturile rele din firea copilului încă pe când acesta este mic şi să-l ajute să le biruie, să fie stăpân pe ele. Eli nu a făcut aceasta şi de aceea Domnul l-a pedepsit şi pe el şi pe copiii lui, căci au murit toţi în aceeaşi zi. Fie ca acest exemplu rău să ne facă să ne dăm seama mai bine de răspunderea mare pe care o avem, să ne cutremurăm, să nu fim uşuratici, ci prin educaţie, prin învăţătură, prin exemplu, prin stimulare, prin disciplină să căutăm să-i modelăm ca să devină caractere nobile, mari valori în lumea în care trăiesc.

O, Doamne, oare vor putea rândurile acestea să-i trezească pe mulţi părinţi, care şi-au neglijat copiii, să-Ţi ceară iertare şi să caute de acum să-şi împlinească, cu scumpătate, răspunderea lor? Fă aceasta prin Duhul Sfânt!

II. Copilul este şi el răspunzător de formarea caracterului său

Biblia spune: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale” (Proverbe 1:8). „Fiule ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele” (Proverbe 4:20-27). Aici este arătată răspunderea copilului. Ea trebuie să se arate în ascultare deplină de părinţi şi de Domnul. Nici un părinte nu doreşte răul copilului său. Este foarte greşit când copilul, umflat de mândrie, nu mai vrea să asculte de tatăl său, motivând că are mai multă cunoştinţă decât el. Dar chiar dacă ar avea două doctorate, el nu are şcoala vieţii, experienţa pe care o are tatăl său. De aceea este bine să aibă capul plecat şi să fie gata să mai înveţe. La fel, Domnul prin Cuvântul Său, vrea numai binele şi fericirea noastră, dar noi trebuie să acceptăm voia Lui cea bună, plăcută şi desăvârşită. Pe copil trebuie să-l intereseze chiar mai mult decât pe părinţi să aibă un caracter bun.

După cum părinţii l-au învăţat pe copil ca dimineaţa să-şi spele faţa, să se uite în oglindă şi să-şi pieptene părul ca să arate frumos, tot aşa trebuie zilnic să se deprindă să-şi dezvolte caracterul său. Aceasta-i cea mai bine răsplătită muncă şi priveşte viaţa întreagă. Viaţa este frumoasă, plină de voioşie, cu adevărat fericită, şi fericeşti şi pe alţii când ai un caracter bun. Îţi dai seama că merită să o trăieşti. De aceea nu socoti nimic prea mult sau prea greu să-ţi însuşeşti un caracter nobil, ales. Dumnezeu este gata să te ajute la aceasta.

Sunt părinţi care au neglijat complet formarea caracterului copilului. Odată vorbeam cu doi fraţi despre această neglijare, iar unul din ei a zis: „Cum să poată forma caracterul copilului când părinţii nu au nici ei înşişi un caracter bine format?” Şi el avea dreptate.

Copiii de la 10-12 ani pot să-şi dea seama de anumite trăsături rele şi să caute, în mod conştient, să le combată, să scape de ele. Dacă un copil este dezordonat, să caute să devină ordonat; dacă este molatic, să sară imediat ce mama sau tata îi spune ceva; dacă este mincinos, să nu mai spună minciuni niciodată. Cu cât mai repede, cu atât e mai uşor să scape de ele. O ramură rea lăsată să crească, va fi mult mai greu să o tai când s-a îngroşat de-a binelea.

De asemenea, să caute să-şi dezvolte trăsăturile bune: să devină altruist, să fie drăguţ cu toţi, să fie harnic, să-şi facă lecţiile, să ajute pe părinţi la treburi, să fie atent cu toţi, să fie mulţumitor, etc. Asupra acestora voi reveni mai târziu, dar aici vreau să accentuez îndatorirea sa personală în formarea caracterului. Aceasta-i de mai mare importanţă decât toate diplomele, decât cariera, decât averea. Aceasta este o avere pe care nimeni nu ţi-o poate lua, o diplomă vie care te arată cine eşti în faţa tuturor. Ea nu-i scrisă pe hârtie, ci în inimă, în personalitatea ta şi se manifestă în tot comportamentul tău. Este bine să-ţi dai seama de valoarea nespus de mare a unui caracter nobil şi să-ţi propui să nu te laşi până când nu l-ai dobândit.

1. Este necesar să doreşti aceasta. Dorinţa este cauza care motivează acţiunile noastre. Dorinţa o primeşti citind biografiile unor bărbaţi deosebiţi, a unor bărbaţi de care S-a folosit Dumnezeu într-un mod special, şi ajungi să vezi cum din starea cea mai de jos, unii au ajuns la cea mai înaltă treaptă în societate.

De asemenea, o primeşti citind Biblia. În ea Dumnezeu îţi arată cum vrea El să fii. Ce trăsături rele trebuie să înlături şi ce trăsături de valoare trebui să te străduieşti să le dobândeşti. Ea trezeşte dorinţa să devii plăcut Domnului şi vei fi plăcut şi oamenilor. Despre Domnul Isus, evanghelistul Luca spune: „Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Luca 2:52). După ce o mamă i-a citit din Biblie copilului ei despre naşterea şi copilăria Domnului Isus, seara la rugăciune, copilul a zis: „Doamne Isuse, fă-mă aşa cum Tu ai fost la cinci ani!” În el s-a trezit dorinţa să fie ca Domnul Isus. Nu ai vrea şi tu să fii aşa?

Apoi în Biblie apar o seamă de biografii. Ce frumoasă a fost copilăria lui Samuel şi ce bărbat de seamă a devenit el în istoria lui Israel! Dar când era doar copil, Samuel a răspuns la chemarea lui Dumnezeu cu cuvintele: „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă!” În Biblie găseşti biografia lui David, care din mic ciobănaş ce păştea cele câteva oiţe ale tatălui său pe islazul Betleemului, a ajuns împărat pe tronul lui Israel. Tu nu ştii ce vei deveni în viaţă, dar trebuie să te pregăteşti bine pe tine însuţi pentru slujirea care îţi va fi hărăzită de Dumnezeu în viitor. Daniel ca băiat a fost luat prizonier de oştirea Babilonului. Nu a fost uşor pentru el să fie despărţit de părinţii lui, să fie legat cu frânghie la gât de alţi băieţi şi toţi aceştia duşi pe jos sute de kilometri, mânaţi cu biciul de la spate, ca vitele, dar fiindcă a avut un caracter bun, Dumnezeu l-a ajutat ca mai târziu să devină prim-ministru, al treilea în conducerea împărăţiei Babilonului.

2. Este necesar să te străduieşti să-ţi clădeşti un caracter bun. Dorinţa este necesară, dar ea trebuie să pună în acţiune voinţa ta. Un zid nu se clădeşte singur, ci sunt necesare mâini care să pună cărămidă cu cărămidă şi numai aşa se vede că zidul se clădeşte. Se cere muncă, osteneală şi se ajunge la rezultat. Iuda a scris: „Zidiţi-vă sufleteşte”. Roagă-te mult pentru aceasta, aşa cum ştii tu, în cuvintele tale.

3. Fixează-ţi ca ţel anumite trăsături bune şi caută să le dobândeşti, să le introduci în caracterul tău. Uită-te la lista cu trăsături bune şi alege pentru început una său două trăsături. De exemplu, să fii drăguţ cu alţii, şi începe cu cei din familie, cu vecinii, cu colegii de la şcoală, să-i saluţi frumos, să le zâmbeşti, să le spui o vorbă bună. Să-ţi fixezi aceasta în minte şi toată ziua, toată săptămâna, toată luna să urmăreşti să fii drăguţ cu toţi. Să nu fii acru, încruntat, posac sau indiferent. La zâmbetul tău, alţii vor răspunde cu zâmbet. Are mare importanţă să faci din aceasta un exerciţiu zilnic, ca ea să devină o deprindere a ta. La început, ţi se va părea ceva puţin forţat, dar trebuie să-ţi impui voinţei tale să faci aceasta, şi, după un timp, când se va forma deprinderea aceasta, vei face totul cu multă uşurinţă, aproape automat. Este bine să observi că aceasta este o lucrare dublă: este o detronare a trăsăturii rele din firea ta, a tendinţei de a fi urâcios sau indiferent faţă de alţii, şi de întronare a binelui, să ai o comportare frumoasă faţă de toţi.

Când ai reuşit să-ţi întipăreşti o trăsătură bună în caracterul tău, ia o altă trăsătură. Câteodată, combaterea trăsăturii rele şi întronarea celei bune este mai grea, dar trebuie să birui. Acesta este un exerciţiu pe care îl poţi face oriunde şi oricând; un exerciţiu ce trebuie să-ţi stăpânească gândirea şi trăirea ta. Fii perseverent şi ferm în munca de formare a caracterului tău.

4. Vei avea şi falimente. Adu-ţi aminte cum, pe când erai copil şi clădeai un turn din cuburi şi din nebăgare de seamă chiar tu sau un alt copil atingea turnul şi se dărâma, tu te apucai şi îl clădeai din nou cu mai multă grijă. Aşa se întâmplă şi cu clădirea caracterului, dar nu te da bătut. Stăruind, vei avea biruinţă.

Când pleci cu maşina din Sacramento spre răsărit, la două ore de mers, ajungi la Munţii Siera Nevada cu lacul Tahoe, unde sunt pârtii speciale pentru schiat. Nu este de ajuns să-ţi cumperi schiurile şi gata ai devenit schior, ci trebuie să înveţi sportul acesta frumos. Şi ţine minte: chiar schiorii care au primit medalia de aur la Olimpiada, nu s-au născut schiori, ci au învăţat. Vai, de câte ori au căzut la început! Dar după mult exerciţiu, au ajuns să stăpânească bine sportul acesta, să aibă viteză, să ocolească reglementar steguleţele, să facă salturi reuşite şi numai după aceea au primit premiu. De aceea, nu descuraja dacă s-a întâmplat să ai un faliment. Caută să înveţi şi din falimente şi avântă-te din nou.

Când eram copil de vreo 7-8 ani la Firiteaz, părinţii au învăţat găinile să doarmă vara într-un dud înalt din curtea casei. O cloşcă, după ce puii au fost mai mărişori, nu a mai vrut să doarmă în coteţul lor, ci a urcat şi ea pe o scară în dud. Puişorii au urcat şi ei după ea. Unul când a ajuns în vârful scării nu a putut face saltul pe creangă şi a căzut. Copil fiind, l-am urmărit cu privirea şi puiul, după fiecare cădere, urca din nou. După vreo 6-7 căderi, când eu credeam că este obosit şi renunţă, l-am văzut că a urcat din nou. Când a ajuns la ultima treaptă din vârful scării, s-a oprit, s-a odihnit puţin, a privit spre creanga pe care trebuia să sară, a dat de câteva ori din cap, apoi a făcut saltul şi a reuşit. Ceea ce a făcut puiul mi-a fost o bună, lecţie în viaţă: să nu mă dau bătut, învaţă şi tu aceasta.

Este bine să urmăreşti cu grijă realizarea ţelului tău şi seara să te verifici. Despre Benjamin Franklin, marele bărbat de stat al Americii, se spune că avea obiceiul ca seara să ia o foaie de hârtie, s-o împartă în două şi pe o coloană să scrie înfrângerile suferite în acea zi, iar pe cealaltă să noteze succesele. A doua zi, cu mai multă grijă căuta să evite acele falimente. Cu vremea, a ajuns ca la partea înfrângeri să nu mai aibă ce să scrie, având numai succese. Şi clădirea caracterului este bine să fie verificată mereu. Apostolul Pavel spune că Biblia este „dreptarul învăţăturilor sănătoase” (2 Timotei 1:13). Zidarii, când clădesc, mereu verifică zidul cu un dreptar, ca nu cumva zidul să fie strâmb şi să se prăbuşească. Iacov spune că Biblia este ca o oglindă (Iacov 1:23, 24). După cum îţi priveşti în fiecare dimineaţă faţa în oglindă, ca să arăţi bine, să nu râdă alţii de tine, aşa trebuie să-ţi priveşti caracterul în oglinda Cuvântului sfânt, şi orice murdărie pe care o mai observi, să o cureţi, să o înlături.

Nevoia naşterii din nou

Este necesar aici să mă repet şi să fac o clarificare de mare importanţă, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii. Nu este de ajuns educaţia, adică să ştii cum trebuie să fii, nu este de ajuns voinţa şi străduinţa pentru realizarea unui caracter plăcut lui Dumnezeu, ci este necesară naşterea din nou. Atât Marx cât şi Stalin au primit educaţie religioasă. Marx a făcut chiar şi un comentariu la Evanghelia după Ioan capitolul 15, iar Stalin a fost dat la Seminarul Ortodox din Tiflis, Georgia, spre a deveni preot. Unii susţin că a terminat studiile la Seminar, alţi istorici susţin că a fost dat afară. Chestiunea este că au avut o educaţie religioasă, dar aceasta nu le-a folosit la nimic. Spre a avea însuşirile spirituale, este absolut necesar să experimentezi lucrarea minunată a naşterii din nou pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Domnul Isus Cristos a zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:7).

Cu voinţa şi stăruinţa se poate ajunge la combaterea unor caracteristici rele şi însuşirea unor caracteristici sau deprinderi bune, ca: să fii punctual, să fii drăguţ, sociabil, să fii ascultător, etc., dar nu se poate ajunge la însuşirile spirituale ale caracterului ca roadă a Duhului Sfânt.

Spre a înţelege acest adevăr, folosesc din nou exemplul cu altoirea. Poţi să aduci părul pădureţ din pădure şi să-l plantezi în grădină, dar el tot pădureţ rămâne. Schimbarea locului nu îi schimbă firea. Poţi să-i tai ghimpii şi ramurile care au crescut în toate părţile şi să-i formezi o coroană frumoasă, să-i pui gunoi la rădăcină şi drept rezultat vei avea frunze mai bogate, dar roada va fi tot pere pădureţe. În zadar îi pretinzi să-ţi producă pere pergamute că nu poate. Firea lui, toate fibrele lui sunt pentru pere pădureţe: aceasta este o lege înscrisă în toată structura lui. Ca să poată produce pere pergamute, el trebuie tăiat şi altoit. Altoirea îi schimbă, firea, îi dă posibilitatea să rodească perele dorite de tine. Cristos Domnul a enunţat această lege în cuvintele: „Pomul bun nu poate face roade rele şi nici pomul rău nu poate face roade bune” (Matei 7:18)! Iar altădată a zis: „Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun (referirea este la altoire), ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău, căci pomul se cunoaşte după rodul lui” (Matei 12:33).

La fel este cu firea noastră. Noi moştenim de la părinţi firea păcătoasă. Noi nu suntem păcătoşi pentru că facem păcate, ci facem păcate fiindcă suntem păcătoşi prin firea noastră: păcatul este doar roada pădureţului nostru. La naşterea din nou, care este ca altoirea, se produce o schimbare a vieţii, noi primim o fire nouă, divină, care are posibilitatea şi capacitatea să aducă roada bună, spirituală. Apostolul Pavel enumeră clar roada firii pământeşti şi roada Duhului în Epistola sa către Galateni, cap. 5:19-23.

Dacă tu încă nu eşti născut din nou, îngenunchează în faţa Domnului şi roagă-L să- facă această lucrare. Crede că El o poate face. Dă-I Lui viaţa ta păcătoasă să o schimbe, să o transforme: Schimbarea este lăuntrică. Atunci vei avea alte dorinţe, altă trăire. Marele scriitor rus Tolstoi, în cartea sa „Religia mea” vorbeşte despre această schimbare care s-a petrecut în viaţa lui. El spune: „Acum 5 ani am primit credinţa. Am crezut în doctrina lui Isus şi întreaga mea fiinţă a fost transformată radical. Ceea ce am dorit altădată, acum nu mai doresc şi am început să doresc ceea ce niciodată înainte nu am dorit. Ceea ce altădată îmi părea ca fiind bun, acum a devenit rău”. Această schimbare a vieţii este constată de tine şi este observată de alţii. Aici de fapt este începutul creştinismului. Până aici omul zice: „Aş vrea, dar nu pot”. După această experienţă de înnoire a vieţii, apostolul Pavel a scris: „Pot totul în Cristos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

O atenţionare

Precizez însă că şi cel născut din nou trebuie să urmărească creşterea sa spirituală, dezvoltarea caracterului, aducerea roadelor bune. Altoiul cere îngrijire, altfel firea veche existentă mai jos de altoi, dă lăstari ce produc pădureţe şi omoară altoiul, căci îi abosrb toată seva. Biblia spune: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea” (Evrei 12:15).

În această lucrare de zidire a caracterului, trebuie să fie implicaţi toţi părinţii, toţi copiii, toţi tinerii, toţi vestitorii Evangheliei şi toţi membrii Bisericilor. Îndeosebi cei proaspăt convertiţi şi botezaţi au mare nevoie de ajutor în privinţa aceasta. Întotdeauna, după botez, urmează o perioadă de ispitiri; de aceea este necesar ca fraţii din comitet să-şi aleagă câte un suflet pentru care să fie doică, să-l ajute să se hrănească duhovniceşte, pentru ca să crească în har. Domnul Isus a zis: „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:20).

Rugăciunea părinţilor:

Doamne, fiindcă suntem conştienţi că noi, ca părinţi, purtăm o mare răspundere, şi în faţa lumii şi în faţa Ta, de felul cum ne creştem copilul, de aceea Te rugăm învaţă-ne Tu în privinţa aceasta! Luminează-ne pe noi ca părinţi, ca apoi noi să-l luminăm pe el. Ajută-ne, Te rugăm, în tot ce facem să fim un bun exemplu pentru el! Dă-ne acea gingăşie a dragostei să-i putem modela caracterul lui, ca să se dezvolte frumos în tot ce este bun, scump şi folositor, atât pentru el, cât şi pentru noi şi pentru toţi.

Am vrea să ne achităm cu cinste de această uriaşă răspundere pentru care noi suntem prea mici şi slabi. De aceea apelăm la Tine: ajută-ne să avem multă răbdare în această prelucrare a caracterului copilului nostru, să ştim cum să facem această lucrare glorioasă, ca el să devină un vas ales, chiar frumos ornamentat, spre lauda slavei Tale. Ascultă-ne, căci Te rugăm în Numele preaiubitului Tău Fiu şi al nostru bun Mântuitor! Amin.

Rugăciunea tânărului:

Doamne Dumnezeule, am auzit că eşti bun: ajută-mă să cunosc şi eu bunătatea Ta, şi, prin Duhul Sfânt schimbă-mă, ca să devin şi eu bun cu toţi! Recunosc şi-mi pare rău că, de multe ori, nu sunt bun, nu ascult, nu sunt gata să fac ceea ce trebuie să fac. Te rog iartă-mă! Am în mine unele părţi rele, Tu le ştii mai bine decât mine; aş vrea să le înlătur din viaţa mea. Ajută-mă Tu, dă-mi şi înţelepciunea şi puterea de care am nevoie pentru aceasta! Ascultă-mă, Te rog! Amin.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s