Interviu….


Reporter:    Ce nume i-ai da copilului tău, primului tău copil, pe care l-ai avortat?

 

Doamna I.S.: 

M-am gândit de nenumărate ori… Aici mi-ai atins un punct sensibil, cum să zic, un domeniu în care nu sunt pe deplin vindecată… Mi-e dor de el, nu ştiu ce era, dacă era fetiţă sau băiat… Mă gândesc la copiii mei cu durere… şi mă întreb dacă ne-am întâlni acum, oare ei ce mi-ar spune, oare ar putea să mă ierte pentru ceea ce am făcut?

Pentru faptul că

pe unul l-am lăsat să cadă în scoica de la WC

şi să meargă pe canalul ăla, în mizeria aia… Nu ştiu…

Pe celălalt l‑am lăsat să-l măcelărească doctorul,

să-l taie în bucăţi şi să-l scoată afară,

iar pe celălalt să-l aspire…

Cât de cumplit, cât de dureros a fost pentru ei lucrul ăsta… Atât sufleteşte, faptul că au fost despărţiţi de mama lor într-un… într-un mod atât de barbar, cât şi durerea fizică pe care au simţit-o…

Deşi m-am iertat pe mine şi ştiu că şi Dumnezeu m-a iertat, NU pot să uit ce dureri le-am pricinuit…

      Iar de numele lor, la fel, nu pot să vorbesc – şi asta mi-e greu. Dacă aş putea măcar să le pun nişte nume, să mă gândesc la ei ca la nişte… ca la cineva… Oricum mă gândesc la ei ca la nişte fiinţe, dar, aşa cum spun acum „Tomy, Iulia, Maia şi David“, aş vrea să le spun şi lor cumva şi să mă rog pentru ei, dar nu pot…

…La un moment dat am simţit nevoia să mă duc la baie şi… am simţit senzaţia de screamăt şi… m-am trezit efectiv că… a ieşit copilul… Deci a fost cumplit… Chiar dacă mă simt iertată şi eliberată de coşmarul ăsta, imaginea asta n-am s-o pot uita niciodată. Nu mi-a venit să cred că este adevărat ceea ce văd – ERA UN COPIL. Un copil cu tot ceea ce avea nevoie:

mâini,

picioruşe,

cap,

ochi,

nas, 

gură.

Totul era acolo şi… în balansul lui, cum era atârnat de ombilic, cu capul şi cu mâinile în jos, totuşi şi-a ridicat mâinile, şi le-a dus la ochişori, ca şi când ar fi plâns, ca şi când ar fi vrut să-şi şteargă lacrimile sau să-şi acopere ochii, să nu vadă ce-l aşteaptă… Am simţit că-mi vine să-l iau în mâinile mele, să-l pun la loc şi să-l las să-şi continue viaţa… Am… am urlat de disperare; am fost… nu vă pot spune, ca într-un coşmar.   AM TRĂIT UN COŞMAR.

Jurnalul copilului ucis


  o mică veste din lumea nevăzută,

N-am fost întrebat , şi mi s-a luat viaţa cu toate că doream atât de mult să o trăiesc..Nu mi-au cerut părerea şi au distrus ochii mei înainte să pot vedea lumea…nu au ţinut cont de mine, şi m-au trimis din nevăzut în invizibil fără să înţeleagă că eu simt…nu am avut şansa , căldura soarelui să-mi ardă obrajii, nici să simt mirosul macilor din lanul de grâu…mi-ai fura zâmbetul înainte să ştiu să zâmbesc, şi niciodată nu voi cunoaşte culoarea ochilor mei…inima mea a început să bată dar a fost oprită brusc de mâini omeneşti inumane…nu m-au lăsat să-mi apăr drepturile…

Puţinul timp în care am respirat mi-am dat seama că nu sunt dorit…

Dar nu am crezut vreodată că o fiinţă poate lua viaţa alteia fără să se simtă vinovată…

Eu nu vreau să te trezeşti în negrul nopţii şi să plângi, nu vreau să priveşti de pe bancă copiii jucându-se şi să simţi cum lumea ta s-a sfârşit…Nu-ţi doresc singurătatea….destul mi-e că o cunosc eu…destul că întunericul mi-e şi noapte şi zi…destul că plâng şi nimeni nu m-aude…

Aş vrea să ies de aici, să fug…dar nu am unde…sunt un nevăzut într-o lume invizibilă, şi nimeni nu va ştii că am avut intenţia să exist..odată…

Am fost rupt în bucăţi, picioare, mâini şi trup…mi-au separat capul şi au extras din el şi ultima bucată de gândire….

S-au jucat cu mine, crezând că nu am suflet, dar ei nu ştiau că simţeam fiecare tăietură…fiecare membru cum se rupe…

Strigam în tăcere…sperând totuşi că cineva poate m-aude…apoi …m-au aruncat între cârpe…

Îmi căutam picioruşul şi degetul mic…îmi căutam inimioara, să simt că mai bate….dar cum să caut dacă ochii mei i-am pierdut şi nu-mi mai găseam capul?…

Lăsaţi zâmbetul să renască fiinţe, primiţi îngerii trimişi din cer…iubiţi…îmbrăţişaţi…trăiţi…

N-am fost întrebat dacă vreau sau nu să trăiesc…şi mi-au tăiat acest drept…

Nu vreau cu cei de după mine să se mai întâmple…

Fă CEVA!!!!…. DEPINDE DE TINE

Cu dorinţa,

unul dintre miile de   boabe de nisip…eu, Copilul ucis!

 

Sursa: Ligia Tranca