Posted in CARTE ÎN SERIE

Când norii întunecă cerul (1 )


de Carmen Emanuela Simiraş

CAPITOLUL 1

 Era o zi frumoasă de primăvară. Vântul sufla uşor, în timp ce soarele încălzea din ce în ce mai puternic. Pe aleile unui parc, oamenii treceau grăbiţi, bucurându-se totodată de căldura unui nou început de primăvară. Totul în jur părea destinat să te facă să te simţi bine. Cu toate acestea, pe o alee lăturalnică, pe o bancă stătea un băiat ce părea să nu observe nimic din frumuseţea ce-l înconjura. Pe obraji îi curgeau lacrimi. N-avea mai mult de 14 ani. Totuşi, părea să fie apăsat de o grea povară.

Flaviu, căci aşa îl chema pe băiat, şi-a şters lacrimile şi a oftat. S-a adâncit şi mai mult în gânduri. Ele au zburat înapoi în timp, când nimic n-ar fi putut lăsa să se întrevadă furtuna ce va urma.

Se trăgea dintr-o familie bogată, poate cea mai bogată din oraş şi, ca orice copil de bani gata, crezuse că totul i se cuvine. N-a ţinut niciodată cont că alţi copii, colegi de-ai lui, nu puteau visa să aibă multe din lucrurile pe care el le avea şi care nu însemnau prea mult pentru el.

Era mândru că toţi îl lăudau şi căutau să-i câştige bunăvoinţa. Nu era uşor să devii prieten cu el. Îşi alegea cu grijă prietenii, pentru că nu-i plăcea să aibă în preajma lui copii ce nu se puteau ridica la nivelul lui. Era un elev foarte bun, căruia îi plăcea să studieze mult. Când tatăl său i-a adus de ziua lui un calculator, nu s-a dezlipit ore întregi de el. Găsea pe Internet multe informaţii, pe care uneori le folosea la temele lui.

Era mândria tatălui său. Deşi îl vedea mai rar acum, totdeauna acesta găsea timp să se intereseze ce face fiul său. Îl vedea şi acum pe tatăl său spunând: „Flaviu, tata se pregăteşte să intre în politică. Averea şi poziţia pe care o am mă vor ajuta să devin ceea ce îmi doresc. Fac toate acestea pentru tine. Pentru viitorul tău“.

Îşi amintea şi cum se îmbolnăvise câteva luni mai târziu. Era pentru a doua oară în decurs de un an. Mama îl dusese la medic, şi acesta îl internase. Acolo făcuse analize peste analize, dar nimeni nu-i explicase şi de ce trebuia să facă atât de multe. Observase doar că părinţii lui erau mai traşi la faţă şi că purtarea lor se schimbase. Nu-l mai îmbrăţişau şi sărutau aşa cum făceau altădată. Nici măcar pe Marius, fratele lui mai mic cu trei ani, nu-l mai lăsau să o facă.

„De ce, mami?“ întrebase Marius. „Flaviu e bolnav şi are nevoie de mine. Dacă el e bolnav, şi eu vreau să fiu. Aşa am putea fi amândoi în spital împreună“.

Nu putea uita reacţia mamei:„Niciodată să nu mai spui asta. Tu trebuie să ştii că Flaviu e bolnav şi că nimic n-o să mai fie ca înainte. Tu nu poţi nici măcar să te mai joci cu el“.

Amândoi copiii încremeniseră, dar mama evitase să mai spună ceva şi, luându-şi la revedere de la Flaviu, plecase cu lacrimi în ochi.

Atunci îşi pusese el pentru prima oară întrebarea care avea să-l macine multă vreme. „Ce se întâmplă cu mine? Ce am? Ce boală am de nu poate Marius să se joace cu mine?“ Îşi aşteptase tatăl să-l întrebe pe el, dar acesta nu venise. Pentru prima oară, Flaviu se simţise singur. Şi acesta era doar începutul. Vizitele părinţilor săi erau din ce în ce mai rare şi mai reci. Venise însă şi ziua când îl luaseră acasă.

„Flaviu“, îi spusese mama, „va trebui să urmezi un tratament acasă. Ai nevoie de multe vitamine şi proteine. Atunci când îţi va fi iar rău, va trebui să mergi la spital. Pentru moment, e mai bine să nu mergi la şcoală“.

„De ce, mami? Am lipsit mult şi trebuie să recuperez ceea ce am pierdut“.

„Nu-ţi fă griji. Şcoala nu mai e atât de importantă pentru tine“.

Flaviu ar fi vrut să afle mai multe. Până acum, mama îi spusese că trebuie să înveţe şi să nu lipsească niciodată de la şcoală, iar acum părea să nu-i pese că el va lipsi. Nu îndrăznise să o întrebe mai multe, pentru că observase lacrimi în ochii ei.

„Ceva se întâmplă“, se gândise el. „Ori eu sunt foarte bolnav, ori mama are o problemă care o macină. Trebuie să aflu“.

Masa de seară fusese întunecată ca o înmormântare. Tata nu prea vorbise cu el şi evitase chiar să se uite la el. În schimb, îşi îndreptase toată atenţia asupra lui Marius.

Situaţia devenise din ce în ce mai apăsătoare. Flaviu nu mai înţelegea nimic. Voia explicaţii, dar nimeni nu i le dădea. Oricât de mult îşi întreba părinţii despre boala lui, nu primea nici un răspuns care să-l mulţumească.

Venise însă o seară pe care Flaviu n-o va uita niciodată. Se trezise din somn şi îi era sete. Se dusese înspre bucătărie, dar auzise vorbe în dormitorul părinţilor. Tatăl părea foarte supărat. Se oprise şi ascultase:

” Situaţia nu mai poate continua aşa. Flaviu trebuie internat şi lăsat în grija celor competenţi. Mai devreme sau mai târziu tot va muri. Nu-mi pot permite tocmai acum, când sunt alegeri, să se descopere că fiul meu este bolnav. Îl vom interna sub un alt nume şi-l vom lăsa acolo. Iar tu va trebui să mă asculţi. Va trebui să uiţi că el există“.

„E şi copilul meu“, zise mama. „Nu pot să-l părăsesc. Are nevoie de noi“.

„Va trebui să mă asculţi. Soarta lui e pecetluită. În plus, ne poate îmbolnăvi şi pe noi, mai ales pe Marius“.

„Dar la spital ni s-a spus că, dacă vom avea grijă, nu va fi nici un pericol pentru noi“.

„Ascultă, Marcela“, spusese tatăl furios. „Ar fi în defavoarea carierei mele, abia începută, să se afle că am un copil bolnav de SIDA. Trebuie să-l internăm înainte ca eu să apar pe lista candidaţilor pentru Senat“.

Nu sunt cuvinte să descrie ceea ce simţise Flaviu când auzise toate acestea. Nici dacă s-ar fi prăbuşit casa nu s-ar fi îngrozit mai tare.

„SIDA!!!“ îi explodase în minte. „SIDA!“ Şi totul se întunecase în faţa lui. Când în sfârşit îşi revenise puţin, se dusese la el în cameră şi plânsese până simţise că nu mai are lacrimi.

„Am SIDA, iar părinţii mei vor să scape de mine pentru a nu fi o piedică în calea carierei tatălui meu. Părinţii mei! Vor să scape de mine. Nu voi permite asta. Voi pleca şi mă voi răzbuna. Mai bine mor singur decât într-un spital plin de străini“.

Se îmbrăcase în grabă. Nu luase cu el decât buletinul pe care abia şi-l făcuse. Voia ca atunci când va fi găsit mort, lumea să ştie că este fiul senatorului Georgescu. Aceasta va fi răzbunarea lui. Toţi vor afla ceea ce tatăl lui încerca disperat să ascundă.

Advertisements

Author:

Sunt visul din inima Lui devenit realitate !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s