Când norii întunecă cerul (3 )


Capitolul 3

Vara trecuse şi era acum deja o toamnă târzie. Vremea era din ce în ce mai rece. Flaviu se obişnuise deja cu viaţa de copil al străzii. E drept, rănile sufleteşti nu i se vindecaseră, şi încă se mai întreba cât mai are de trăit.

Au trecut şi alegerile. Citise în ziar despre tatăl lui. Fusese ales senator. Îşi împlinise visul. În ziua aceea plânsese cum de mult nu mai făcuse. Se uita la hainele lui murdare şi zdrenţuite şi se gândea la căldura căminului de acasă. Nu mai trecuse niciodată pe acea stradă, pentru a nu se întâlni cu ai lui. În plus, amintirile ar fi fost prea dureroase.

Mateea a dormit cu ei în seara aceea. S-a uitat la el, i-a şters lacrimile, l-a luat în braţe şi a început să cânte:

„Lacrimi, în ceruri nu-s,

Lacrimi, în ceruri nu-s,

Jale, dureri de orice fel.

Lacrimi, în ceruri nu-s,

Lacrimi, în ceruri nu-s,

Căci le purtase blândul Miel“.

Vocea caldă şi cuvintele cântării i-au mers la inimă. Era înviorător să ştie că în cer nu sunt lacrimi, dar cum putea fi el sigur că va ajunge acolo, în locul acela unde tristeţea, durerea, necazul nu mai sunt? Şi-a propus să o întrebe într-o zi pe Mateea despre asta.

Două zile mai târziu, ea a venit şi i-a propus ceva:

„Flaviu, cred că ai aflat deja că ceilalţi copii nu prea ştiu să scrie. Mi-ai spus că ai fost un elev bun. Eu aş vrea să fac ceva pentru ei, dar am nevoie de ajutorul tău. Vreau să-i învăţ să scrie şi să citească, numai că am foarte puţin timp la dispoziţie. Trebuie să fie cineva permanent cu ei, să-i ajute şi să-i corecteze atunci când e nevoie. Acum e frig afară, iarna vine în curând, voi veţi sta mai mult aici, unde e destul de cald. Vrei să mă ajuţi?“

Bineînţeles că voia, aşa că de a doua zi au început orele. Pentru el, această experienţă s-a dovedit a fi o reală binecuvântare. A descoperit în ceilalţi calităţi pe care nu şi-ar fi închipuit că le au. Nu i-a plăcut însă un lucru. Pentru a-i putea învăţa să citească, Mateea le-a adus Biblii şi numeroase broşuri pentru copii. Chiar dacă nu voia, el trebuia să citească din ele.

Aşa a aflat despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni şi pentru el însuşi. A aflat că Isus e Calea, Adevărul şi Viaţa, că El este singura cale de a ajunge acolo unde nu mai există nici o lacrimă, nici o durere. Simţea că în faţa lui se deschide un viitor luminos.

Dar mai ştia că, dacă ar fi acceptat toate acestea, ar fi trebuit şi el la rândul lui să-şi ierte tatăl. Ura pe care o simţea pentru el era însă prea mare. Astfel a început în inima lui de copil o mare luptă. Dorinţa de a primi iertare şi de a fi în cer cu Isus o eternitate se lupta cu dorinţa de a se răzbuna pe tatăl său.

Într-o zi, Mateea l-a invitat la ea acasă, împreună cu Liviu. Mama ei dorea să-i cunoască şi totodată le pregătise o masă specială. Puteau să facă şi o baie dacă doreau.

Gândul de a fi iar într-o casă şi de a face cu adevărat o baie l-a tentat, aşa că a acceptat.

Mama Mateei era o doamnă tare drăguţă şi binevoitoare. Nu s-a sinchisit deloc de aspectul lor neglijent şi a făcut tot posibilul ca ei să se simtă bine.

Copiii au făcut baie şi au stat la masă. Mâncarea era bună, iar prăjiturile delicioase.

„Şi acum să stăm de vorbă“, le-a propus gazda. „Puteţi să-mi spuneţi ‚buni‘, pentru că voi aţi putea să-mi fiţi nepoţi. Îmi plac copiii, şi Mateea mi-a povestit multe despre voi. Dar mi-ar place să-mi spuneţi şi voi câte ceva despre viaţa pe care o duceţi“.

Liviu a fost foarte vorbăreţ. Avea aşa multe de spus! Trăia deja de trei ani prin canale şi avusese parte de multe aventuri.

Buni i-a ascultat pe amândoi foarte atentă. Şi-a putut da seama de durerea celor doi copii şi de faptul că Flaviu strânsese în inima lui multă ură şi amărăciune.

„Copiii mei“, le-a spus ea, „voi n-aţi avut parte de acea iubire de care are nevoie fiecare copil. Vreau însă să ştiţi că există Cineva care a iubit şi iubeşte copiii foarte mult. Acesta este Isus, Fiul lui Dumnezeu“. Le-a deschis Biblia la Matei 19 şi a citit versetele 13 şi 14:

Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca Să-şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei“.

Flaviu a devenit foarte atent. „Împărăţia cerurilor este a celor ca ei“, a spus Isus. A celor ca mine…

„Cum pot fi sigur că ajung în cer la Isus?“ a întrebat el. „Ştiţi, eu sunt bolnav. În curând voi muri. Vreau să ştiu că ajung acolo, în cer, la El“.

Buni i-a citit Ioan 3:16. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“.

„Atât? Doar să cred în El? Nu trebuie să fac mai mult?“

„Pentru a fi salvat e de-ajuns atât. Apoi, viaţa îţi va fi schimbată. Vei deveni cu adevărat un copil al lui Dumnezeu şi va trebui să te porţi ca atare. Nu vei mai putea să furi, să minţi, să înjuri, pentru că întreaga ta fiinţă se va schimba. Dumnezeu Şi-a trimis Fiul să moară pentru a ne elibera pe noi de sub blestemul păcatului. El ne-a iertat toate păcatele, pentru că Fiul Lui a plătit pentru ele“.

„Ne-a iertat toate păcatele“, a repetat Flaviu. „Dar dacă noi nu iertăm pe cineva, ce se întâmplă?“

„Vezi tu, dragul meu, Domnul Isus când era pe pământ i-a învăţat pe discipoli sau ucenici să se roage. În rugăciunea TATĂL NOSTRU scrie: ‚Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri‘. Şi Domnul a adăugat: ‚Dar dacă voi nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre‘“ (Matei 6:15).

Flaviu a oftat. Nu era încă pregătit să-şi ierte tatăl, dar ştia că are nevoie de iertare şi dorea să ajungă în cer la Isus. În plus, viaţa lui se putea termina în orice clipă. E adevărat, Mateea se îngrijea de el, dându-i medicamentele necesare, dar niciodată nu îndrăznise s-o întrebe cât ar mai avea de trăit. Într-un fel, era mai bine să nu ştie. Era doar un copil, şi gândul de necunoscut îl tulbura.

Din acea seară a crescut în inima lui tot mai mult gândul de a-şi ierta tatăl. Buni îi spusese că nu se merită să piardă cerul pentru asta, iar cerul era un loc unde nu va fi durere şi unde îl aştepta un Tată, un Tată care nu-l va părăsi niciodată.

Se dusese cu Liviu chiar şi la Şcoala Duminicală. Povestirile despre Moise, Estera, Daniel îl fascinau, dar cel mai mult i-a plăcut povestirea despre Iosif. Într-un fel se identifica cu el. Fusese vândut de fraţii lui ca sclav, a ajuns la închisoare, iar de aici Dumnezeu l-a dus chiar în casa lui Faraon, dar nu ca servitor, ci ca primul în rang după el. Un fel de prim-ministru al zilelor noastre. Domnul a îngăduit ca înşişi fraţii lui care îl vânduseră odinioară să vină la el şi să i se închine. Putea să se răzbune pe ei, dar n-a făcut-o. Ce inimă generoasă a avut el! Dar oare nu faptul că Dumnezeu era cu el îl determinase să se comporte aşa?

Deşi îi era greu, a acceptat să-şi ierte tatăl, pentru a fi el însuşi iertat de Dumnezeu. Şi-a dat seama că acum era liber, nu se mai simţea apăsat de povara grea care fusese aşezată pe umerii lui de copil.

Citea acum cu plăcere în Biblie. Nu înţelegea tot, dar putea să o întrebe pe Mateea când avea neclarităţi. Aşa s-a întâmplat când a citit pasajul din Romani 8:28: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său“.

„Cum pot toate lucrurile să lucreze spre binele meu?“, a întrebat-o el pe Mateea. „Cum poate boala mea să fie un lucru bun? Tatăl meu voia să mă abandoneze, şi eu nu văd cum a îngăduit Dumnezeu toate acestea spre binele meu. Am pierdut tot ce iubeam şi am ajuns un nimeni“.

„E adevărat. Ai pierdut tot ce aveai aici pe pământ, dar ai câştigat tot ce puteai câştiga pentru cer. Ţi se pare puţin lucru? Dacă citeşti următorul verset, afli scopul pentru care a permis Dumnezeu să ţi se întâmple aceste lucruri.

” Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi‘.

El doreşte ca tu să fii asemenea Domnului Isus. În ochii lui Dumnezeu, noi suntem ca nişte diamante neşlefuite. Pentru a ajunge la strălucirea dorită, El ne şlefuieşte, şi această şlefuire doare. Dar la urmă vom străluci aşa cum a vrut El. Durerile, necazurile, lacrimile tale fac parte din acest proces. În curând vei ajunge acasă şi vei înţelege deplin. Vei vedea atunci cât de necesare au fost toate acestea“.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s