Capcanele rugăciunii!


Iată şapte atitudini dăunătoare sau capcane care pot stagna viaţa noastră de rugăciune înainte de a o începe:

  1. Capcana 1 –  ” Rugăciunea nu schimbă prea mult lucrurile”–  Iacov 4: 2 – Satan este familiar cu Sfânta Scriptură: ”   nu aveţi, pentru că nu cereţi”…  Satan ştie că dacă înţelegem  însemnătatea rugăciunii, ne vom agăţa cu disperare de Dumnezeu;
  2. Capcana 2 –  ” Sunt prea ocupat/ ă ca să mă rog” – Pentru cei mai mulţi dintre noi a fi ocupat/ ă tot timpul este un mod de viaţă. Când Duhul Sfânt descoperă un ” semnal ocupat” în inima mea, ştiu că sunt avertizat/ ă să mă opresc  şi să- mi reevaluez programul. Aşadar, acordăm adesea slujirii noastre o importanţă mai mare decât rugăciunii.  Totuşi, ordinea corectă este: rugăciune; ascultare;  apoi,  slujire…
  3. Capcana 3 –  ” Dumnezeu nu a răspuns rugăciunii mele, prin urmare pot să renunţ să mă mai rog” –  Satan doreşte să încetăm să ne mai rugăm! Perseverează în rugăciune!!! Nu renunţa; continuă să  ceri!! Două din pildele Sfintei Scripturi despre rugăciune se referă la importanţa perseverenţei: Luca 11: 5- 10 şi 18: 1- 8- pilda vecinului insistent care cere hrană la miezul nopţii şi pilda văduvei care cere dreptate în mod repetat de la un judecător rău ne arată că pânî şi oamenii răspund de obicei la cereri repetate de ajutor… Cu atât mai mult doreşte Dumnezeu să ne biencuvânteze când Îi aducem  în mod repetat cererile noastre înaintea Lui!
  4. Capcana 4 –   Uit pur şi simplu să mă rog pentru anumite lucruri” –  Uneori, rugăciunea este ultima noastră resursă în loc să fie prima noastră idee ( Iacov 4: 2). Şi eu a trebuit să învăţ să merg mai întâi la Dumnezeu în orice situaţie… Dacă Dumnezeu doreşte să folosească alţi oameni pentru a mă ajuta, fie îi va aduce pe ei la mine, fie mă va conduce pe mine laei…
  5. Capcana 5 –  ” De ce să mă rog când plângerea îmi face atât de bine?” – critica şi plângerea îţi vor înăbuşi viaţa de rugăciune şi vocea Duhului Sfânt… Duhul Sfânt va fi partenerul care îţi va conduce rugăciunea direct la tronul lui Dumnezeu. El vrea să fie prietenul tău drag, aşteptând să te conducă tot mai aproape de Isus ( Ioan 16: 7).  Nu vei auzi  niciodată un cuvânt critic sau pesimist de la Dumnezeu. În El nu este întuneric…  Filipeni 2: 14 –  când cădem în capcana de a ne plânge şi de a fi critici, nu Îi plăcem lui Dumnezeu. Această gândire negativistă poate stinge prezenţa dinamică a Duhului Sfânt în viaţa noastră.
  6. Capcana 6 –  ” Păcatul meu este aşa de mare “… – Sfânta Scriptură ne arată clar că păcatul este o barieră în calea rugăciunii ( Psalmul 66: 18). Rezultatul final al păcatului cu voia este oprirea dezvoltării vieţii de rugăciune.
  7. Capcana 7 –   Vreau ca Dumnezeu să acţioneze în felul meu “ – când ne rugăm, Satan vrea să ne ducă până acolo încât să  ne rugăm cu motivaţii greşite ( Marcu 10: 35- 37).

Pe lângă faptul că  ne întinde capcane, Satan încearcă să ne prindă pe picior greşit şi în alte moduri… Când în viaţa noastră apare o cotitură neaşteptată, toate gândurile noastre despre Dumnezeu şi puterea Învierii Lui se scurg din  noi…
Pe măsură ce înveţi să- ţi educi gândurile să se concentreze asupra Domnului Isus în fiecare zi, te vei trezi refocalizându- te mai rapid asupra lui Dumnezeu.

Când norii întunecă cerul (5 )


Capitolul 5

În casa familiei Georgescu s-a auzit soneria. Servitoarea şi-a anunţat stăpânul că un domn doreşte să-l vadă. I-a dat cartea lui de vizită. Era un om bogat şi auzise multe despre compania lui.

Când acesta a intrat, domnul Georgescu a ieşit în întâmpinarea lui.

„Bună ziua, domnule senator. Sunt Ionel Mândru, proprietarul companiei ABRUPET“.

„Bună ziua. Încântat să vă cunosc. Cu ce vă pot fi de folos?“

„Vin din partea fiului dumneavoastră, Flaviu“.

„Flaviu? Nu am nici un fiu cu acest nume. Probabil vreţi să spuneţi Marius“.

„Nu, nu Marius. Am spus Flaviu. E vorba despre fiul cel mai mare“.

„Nu am alt fiu afară de Marius“.

„Aveţi dreptate. Nu mai aveţi alt fiu afară de Marius. Cu toate acestea, Flaviu este cel ce v-a plătit uriaşa datorie pe care o aveaţi“.

„Poftim?“ Faţa senatorului Georgescu a pălit. „Ce-aţi spus?“

„Exact ce-aţi auzit. Datoria pe care o aveaţi a fost achitată de Flaviu“.

„Cum? Şi de unde ştiţi despre datoria mea?“

Atunci a aflat tatăl cum murise fiul lui, salvând viaţa acestui om important. Iar acesta a vrut să facă ceva pentru familia celui ce-i salvase viaţa. Asupra copilului nu s-a găsit decât buletinul de identitate. Aşa i-a aflat el adresa. Era nedumerit. Ştia că la acea adresă locuia familia senatorului Georgescu. Era posibil ca acest vagabond să fie fiul lui? A început să facă cercetări şi a aflat că acesta avea doi copii, dar cel mai mare dispăruse de acasă în urmă cu doi ani. Senatorul intrase în nişte afaceri nu tocmai curate. În urma unei astfel de afaceri rămăsese cu o mare datorie. Ştia că dacă ar fi aflat presa îl aştepta ruşinea şi, foarte probabil, pierderea scaunului de senator. Prin oamenii lui reuşise să afle cui îi era dator şi i-a achitat datoria. Acum venise să-i aducă chitanţa şi să-i spună în ce împrejurări a murit Flaviu.

„Nu ştiu ce problemă aţi avut, de Flaviu a fugit de acasă şi a ales să trăiască alături de copiii străzii. E problema dumneavoastră. Eu am venit să vă spun că el, prin moartea lui, a salvat două vieţi: pe a mea şi pe a dumneavoastră. Poftiţi chitanţa. Cadavrul lui este la morgă. Trebuie identificat. Dacă vreţi, mă pot ocupa eu de înmormântare“.

Senatorul a înlemnit. Deodată s-a prăbuşit în fotoliu, plângând. Părea mai bătrân cu zece ani.

„Flaviu“, repeta el. „Fiul meu, Flaviu“.

Amărăciunea ţinută ascunsă atâţia ani a ieşit la iveală. Îşi iubise fiul, dar cariera lui era mai importantă. N-ar fi vrut să-l piardă, dar succesul îşi are preţul lui. Se aşteptase ca el să moară, dar nu aşa de curând şi nu în astfel de împrejurări.

A revăzut în memorie ziua când, dimineaţa, soţia a venit la el şi l-a întrebat dacă ştie unde este Flaviu. Normal că nu ştia. Deşi inima îi îngheţase când s-a convins că el dispăruse, s-a simţit uşurat de modul cum se rezolvase problema. Nu ştia ce se întâmplase şi de ce plecase. Marcela era convinsă că el auzise discuţia pe care o avuseră ei seara târziu. L-au căutat peste tot, la toate rudele şi toţi prietenii lui, dar în zadar. Nimeni nu ştia nimic.

Din ziua aceea, viaţa în familia lui se schimbase. Marcela se închisese în ea şi se răcise faţă de el. Nici măcar când a fost ales senator nu se putuse bucura deplin. Vedea mereu în faţa lui privirea tristă a lui Flaviu. Nu putea să nu se gândească unde era şi ce se întâmplase cu el. Chiar dacă nu arăta nimănui lucrul acesta, el suferea pentru fiul său. Era supărat şi pe cei de la spital. Ştia că acolo se îmbolnăvise Flaviu. Numai acolo fusese posibil să se fi contaminat.

Când Marcela a început să viziteze spitalele şi să facă diverse do-naţii, în special pentru copiii bolnavi de SIDA, toţi l-au lăudat. Numai el ştia că soţia sa făcea toate acestea pentru a-şi găsi fiul. Abia atunci a află el că succesul poate avea un gust amar, mai amar ca fierea.

S-a lansat în noi afaceri. Credea că poziţia în care se afla îi permitea să facă anumite compromisuri. Dar a făcut afaceri cu cine nu trebuia şi a fost înşelat. Ba a devenit şi dator, iar datoria devenea tot mai mare pe zi ce trecea. Era ameninţat că, dacă nu-şi achită datoria, ziarele vor afla cât de cinstit era renumitul senator Georgescu.

Totul i se părea o pedeapsă. A acceptat-o. Credea că aşa va reuşi să-şi liniştească conştiinţa care îl condamna pentru purtarea nedreaptă faţă de fiul său. Şi astăzi a aflat groaznica veste. Oare va putea suporta Marcela lovitura? Era deja distrusă de durere. O mamă îşi uită greu fiul.