Când norii întunecă cerul (6 )


Capitolul 6

După-amiaza târziu, când pregătirile pentru înmormântare erau în toi, a primit o scrisoare. Era scrisul lui Flaviu. A desfăcut-o cu mâinile tremurânde.

Dragii mei,

 Nu pot să încep aceste rânduri fără să îmi cer iertare de la voi. Ştiu că v-am făcut să suferiţi şi îmi pare rău. Mai ales pe tine, mamă dragă. N-a fost corect din partea mea să plec fără să vă las măcar un bilet, dar şocul suferit de mine atunci a fost prea mare.

 În seara aceea, m-am trezit şi îmi era sete. M-am dus la bucătărie, dar am auzit vorbe în dormitorul vostru. Am ascultat ce aţi vorbit. Aşa am aflat că sunt bolnav şi că va trebui să mă internaţi într-un spital, sub un alt nume, pentru ca tata să nu aibă piedici în cariera lui. Toate astea mi-au frânt inima. Durerea a fost prea mare pentru a mă gândi la consecinţe. Am hotărât să fug şi să mă răzbun pe tine, dragă tată.

 O, tată, mult te-am mai urât pentru atitudinea ta. M-ai condamnat, nevinovat fiind. Pentru ura mea, îmi cer iertare.

 Aşa am ajuns să trăiesc alături de copiii străzii, prin canale. Viaţa mea s-a schimbat. Dar aici am găsit sprijin. Copiii dispreţuiţi de toţi, ruşinea societăţii, mi-au făcut povara mai uşor de dus. Nu vă descriu condiţiile în care am trăit. Nu vreau să vă fac să vă simţiţi vinovaţi pentru asta. Pot doar să vă spun că am avut parte şi de ajutor medical. S-ar putea să vă surprindă ce vă spun, dar Dumnezeu m-a iubit aşa de mult, încât a trimis special pentru mine, un copil al Său, un medic pentru suflet şi trup care să se îngrijească de mine. Greu am înţeles cum poate cineva cu o aşa poziţie să se coboare până la noi şi să ne ajute. Dar oare nu trebuie ca fiecare copil al lui Dumnezeu să se poarte aşa cum s-a purtat singurul lui Fiu?

 Mateea, aşa o cheamă pe această doctoriţă deosebită, a înţeles să urmeze exemplul suprem: „Dacă Domnul Isus a lăsat splendoarea cerească, pentru a coborî pe pământ ca să moară cea mai ruşinoasă moarte pentru păcatul meu şi al întregii omeniri, pot şi eu să renunţ la tot ce am pentru a face ceea ce doreşte El să fac“, mi-a spus ea.

 Tot ea mi-a spus că ceea ce se întâmplă cu mine face parte din planul lui Dumnezeu. Am acceptat lucrul acesta şi am înţeles că, pentru a mă împăca cu Creatorul meu, trebuie să renunţ la ura pe care o aveam faţă de tine, tată. Ciudat, după ce am făcut aceasta şi după ce m-am împăcat cu Dumnezeu, am putut să te înţeleg mai bine. Regret doar faptul că nu aţi ales să staţi de vorbă cu mine, să-mi spuneţi ce se întâmplă cu mine şi de ce trebuie să procedaţi aşa. Poate totul ar fi decurs altfel.

 Ştiu însă că atunci n-aş mai fi putut s-o întâlnesc pe Mateea şi n-aş fi aflat că există în cer un loc pregătit special pentru mine.

 Dragă mamă, îmi cer iertare pentru durerea pe care ţi-am pricinuit-o. Nu meritai să mă port aşa cu tine. Mi-e dor de tine. Dacă m-ai iertat, mi-ar plăcea să vin să stăm de vorbă. Am să încerc să sun peste câteva zile.

 Iar tu, Marius, iubeşte părinţii şi pentru mine. Eu nu pot s-o mai fac. Zilele mele sunt deja numărate. Sfârşitul mi-e aproape. Vreau să ştii că viaţa aceasta nu e totul. La sfârşitul ei ne aşteaptă eternitatea. Vreau să fim împreună, dar nu se poate decât dacă tu alegi să-ţi trăieşti viaţa pentru Dumnezeu. Am o Biblie pentru tine şi mi-ar plăcea ca într-o zi să ţi-o dăruiesc. În ea vei afla calea care duce la viaţă.

 Aş vrea să te asigur, dragă tată, că nu voi încerca să-ţi compromit poziţia pe care o ai. Nimeni nu ştie că sunt fiul tău. Mi-aş dori să ştiu că m-ai iertat, aşa cum eu te-am iertat pe tine.

 Vă iubesc pe toţi,

al vostru fiu şi frate,

Flaviu

Tatăl a simţit că ceva se rupe în el. Fiecare cuvânt scris de Flaviu îl ardea. El era vinovat de viaţa pe care o dusese fiul său. Era vinovat şi de moartea acestuia. Dar el, fiul său, îi spusese că-l iartă şi-şi ceruse la rândul lui iertare. Era prea mult. O, cât şi-ar fi dorit să poate întoarce timpul înapoi! Dar era cu neputinţă.

Numai cine a avut conştiinţa încărcată poate înţelege ce a simţit atunci acest om. Nimic nu-l putea mângâia. Îşi privea fiul mort şi şi-ar fi dorit să fie el cel ce zăcea în sicriu.

După înmormântare, şi-a anunţat oficial demisia din Senat. Avea nevoie de timp pentru a se ierta pe sine. Ştia că nimic nu-l va mai aduce pe Flaviu înapoi. Dar putea să facă ceva pentru aceia care au fost, pentru doi ani, familia fiului său.

A căutat-o împreună cu soţia sa pe doctoriţa aceea creştină. Au găsit-o tristă. Se aşteptau la reproşuri, dar ea le-a întinse mâna şi le-a spus:

„Mă bucur să vă cunosc, deşi împrejurările nu sunt deloc plăcute. Flaviu mi-a povestit multe despre familia lui. Voiam să vă cunosc şi să vă spun că aţi avut un copil deosebit“.

„Vă mulţumesc, dar nu merit aceste cuvinte. Flaviu a găsit mai multă mângâiere la dumneavoastră, atunci când a avut nevoie, decât la mine. Vreau să vă mulţumesc şi să vă rog să mă duceţi să văd şi eu locul unde a stat fiul meu“.

Mateea a făcut mai mult decât atât. I-a dăruit şi lucrurile pe care le avea de la Flaviu. Printre ele era şi o Biblie. Era Biblia pe care Flaviu o pregătise pentru Marius.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s