Posted in CARTE ÎN SERIE

Când norii întunecă cerul (7 )


Capitolul 7

Mare a fost mirarea opiniei publice când, într-o zi, a apărut în ziar un articol cu titlul: „Fostul senator Georgescu a înfiinţat un cămin pentru copiii străzii“. Bineînţeles că Mateea era cea care asigura acestor copii serviciul medical.

Un singur om n-a fost surprins deloc de vestea din ziar. Ionel Mândru se afla în biroul lui când a citit articolul. Dacă la început îl condamnase pentru purtarea lui, acum îl compătimea. Îi văzuse durerea şi frământarea încă de când se dusese să-i aducă groaznica veste. Bănuia chinurile prin care acesta trecuse la înmormântare. Era convins că durerea nu era mai mică acum, când trebuia să aibă grijă de prietenii lui Flaviu.

Chiar dacă plătise o sumă destul de mare pentru a acoperi datoriile fostului senator, s-a simţit îndemnat să-l ajute în privinţa acestui proiect important. Dorea totuşi să ştie pe ce se vor duce banii lui, aşa că şi-a trimis un om să se intereseze de tot ceea ce întreprinse până atunci Fănel Georgescu.

Clădirea nu era prea mare şi nici într-o stare foarte bună, dar copiii puteau trăi în nişte condiţii omeneşti. Marcela şi Mateea, care deveniseră prietene bune, ajutate de copii, au făcut tot posibilul ca totul să arate bine. Nu-şi puteau permite prea multe îmbunătăţiri, pentru că banii erau puţini. Primăria continua să le asigure o masă pe zi, iar o parte din lecţiile pe care le preda Mateea au fost preluate de domnul Georgescu. Acesta dorea să-i ajute pe copii să urmeze şcoala generală şi apoi să-i trimită la diferite şcoli profesionale.

Planul acesta a plăcut tânărului patron, care a trimis un cec şi o scrisoare domnului Georgescu, în care-i scria printre altele: „Dorinţa dumneavoastră de a şcolariza aceşti copii este foarte bună. Mă îndoiesc însă că ei vor putea să se integreze uşor în şcolile obişnuite. De aceea vă propun să înfiinţaţi o şcoală particulară specială pentru copiii străzii. Chiar dacă la început va funcţiona doar o clasă, sunt convins că vom reuşi în timp să aducem la şcoală şi alţi copii care se află în situaţia lor. Vom încerca împreună să obţinem acreditarea acestei şcoli. Trebuie doar să căutaţi profesorii necesari. Eu voi suporta salariile lor şi tot ceea ce trebuie cheltuit în acest sens“.

A trecut mai bine de o jumătate de an până când Ionel Mândru a venit să viziteze orfelinatul şi şcoala. Afecerile l-au ţinut mereu ocupat. Domnul Georgescu îl ţinuse mereu la curent cu tot ceea ce întreprinsese până atunci.

N-a anunţat pe nimeni de vizita lui. „Ar cam trebui renovată,“ şi-a zis el când a văzut-o. A urcat treptele de la intrare şi a pătruns într-un hol lung care avea mai multe camere de o parte şi de alta a lui. A înaintat şi s-a oprit în faţa unei uşi unde auzise voci. Voia să intre, dar ceea ce auzise l-a oprit.

„Copii, toţi avem nevoie de iubire. Ea este necesară în viaţa noastră. Biblia ne spune că omul poate face fapte mari, dar fără să aibă iubire. Nimic nu contează fără ea. Poţi să fii înţelept şi să cunoşti toată ştiinţa, şi nimic să nu fie o taină pentru tine, dar nu eşti nimic dacă nu ai iubire. Poţi să fii un om bogat şi să-ţi împarţi averea cu cei săraci, dar dacă nu ai iubire, atunci nu-ţi foloseşte la nimic. Iubirea aceasta omenească ni se pare foarte mare, dar ea e doar o imagine falsă a adevăratei IUBIRI. Calităţile ei le găsim în 1 Corinteni 13:4-8. Ea este răbdătoare, este plină de bunătate, nu invidiază, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul ei, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, speră totul, suferă totul. Iubirea nu va pieri niciodată. Cu toţii ştiţi că nu aţi avut niciodată parte de această iubire. Unde o puteţi găsi? Cine o are? Răspunsul ni-l dă tot Biblia. În 1 Ioan 4:16 ni se spune că Dumnezeu este iubire. El e iubirea adevărată şi vrea să-ţi dea şi ţie această iubire“.

În acest moment, el a apăsat fără să vrea pe clanţă şi uşa s-a deschis. Mai multe perechi de ochi s-au îndreptat întrebătoare spre el. S-a simţit cam stingherit.

„Unde l-aş putea găsi pe domnul Georgescu?“

„Nu este momentan aici. Dar cine sunteţi?“

„Ionel Mândru“.

Ochii Mateei s-au luminat.

„În sfârşit, vă putem cunoaşte şi noi. Intraţi, şi bine aţi venit la noi!“

Copiii l-au privit curioşi. Ştiau că Flaviu îşi dăduse viaţa pentru el şi că el este cel care i-a finanţat în privinţa şcolii.

Mateea i-a arătat orfelinatul. El a observat curăţenia camerelor, dar şi faptul că aveau nevoie urgentă de renovare. La urmă, a intrat într-o cameră a cărei vedere l-a surprins mult. Perdeaua, lustra şi covorul păreau noi şi de calitate. Biblioteca şi colţarul dădeau o notă de eleganţă camerei.

„Bănuiesc că aceasta este camera familiei Georgescu“.

„Vă înşelaţi. Camera aceasta nu aparţine nimănui în mod special. Toate lucrurile care se află aici au aparţinut cândva lui Flaviu. Ştim că fiecare copil simte uneori nevoia de a fi singur şi de a avea o cameră numai a lui. Nu avem astfel de posibilităţi, dar atunci când unul dintre ei are probleme, îl ajutăm cum putem şi-i permitem să stea aici câteva zile“.

„Dar cum de n-au stricat nimic până acum?“

„Toţi ştim că aceşti copii au crescut fără reguli şi fără să aibă ceva care să le aparţină. Sunt într-adevăr de multe ori neascultători şi răi, dar ei ştiu că această cameră e refugiul lor, şi cât timp stau aici, tot ce-i în ea le aparţine. Cred că e singurul loc la care ţin la fel de mult ca la ei înşişi“.

Întors la birou, el a încercat să se ocupe de afaceri, dar ceea ce văzuse şi auzise astăzi îl impresionase prea mult. Cuvintele Mateei despre adevărata iubire îl urmăreau. Tânjea după acea iubire.

S-a decis să se implice mai mult în acest proiect cu copiii. Încă de a doua zi a angajat o echipă de zidari şi zugravi şi a început renovarea orfelinatului. A lăsat cea mai mare parte din afaceri în grija omului lui de încredere şi s-a dus el însuşi să dea o mână de ajutor.

Marcela şi Fănel Georgescu au fost surprinşi când l-au văzut îmbrăcat în salopetă ajutând muncitorii. Nu s-au aşteptat ca el să ajute orfelinatul atât de mult.

Când după o lună de zile totul a fost gata, au pregătit o masă festivă. Mateea, din cauza serviciului, a ajuns mai târziu. S-a dus la Ionel Mândru şi i-a spus:

„Vreau să vă mulţumesc personal pentru ceea ce aţi făcut pentru aceşti copii. Când am început să merg printre ei, prin canale, nu mă gândisem că voi ajunge să văd o zi ca aceasta“.

„Nu merit prea multe mulţumiri. Le-aş fi meritat dacă aş fi făcut toate acestea înainte ca unul din aceşti copii să-şi dea viaţa pentru mine. În prima zi când am fost aici v-am auzit vorbind despre o iubire perfectă, reală. Puteţi să-mi spuneţi mai multe?“

Mateea l-a privit bucuroasă. Nici un subiect nu era mai interesant pentru ea ca acesta. A constatat că el avea o dorinţă sinceră de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi nu s-a mirat când, după vreo două-trei săptămâni de studiu al Bibliei, i-a spus:

„Ştiam de mult că am nevoie de iertare pentru păcatele mele. Ce nu am ştiut e faptul că Dumnezeu m-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu să moară ca plată pentru păcatele mele. Aş fi vrednic de dispreţ să resping oferta lui Dumnezeu. Vreau să am acea iubire despre care mi-ai vorbit. Vreau să-L am pe Dumnezeu în viaţa mea“.

După ce s-a despărţit de Mateea, s-a dus direct la domnul Georgescu. I-a spus despre schimbarea care se petrecuse în viaţa lui.

„Mda,“ i-a spus acesta. „E viaţa dumneavoastră. Ce faceţi cu ea vă priveşte. Pentru mine toate acestea nu sunt valabile. Nu există iertare pentru comportarea mea“.

„Nu vorbiţi aşa. Am citit în Biblie că sângele lui Isus are putere să ierte orice păcat“.

„Eu nu sunt convins de asta. Eu nu mă pot ierta şi sunt sigur că nici copiii nu m-au iertat pentru purtarea mea faţă de Flaviu. Mă uit la ei şi văd în ochii lor numai reproş. Orice aş face pentru ei, nu cred că mă vor ierta vreodată“.

„Vă judecaţi prea dur. Sunt sigur că apreciază ceea ce faceţi pentru ei. Am observat cât de mult vă ocupaţi de Liviu şi ştiu că el vă respectă mult, în ciuda a tot ce s-a întâmplat. Sunteţi pentru el ca un tată“.

„Asta aşa e. Mi-am revărsat asupra lui toată dragostea pe care ar fi trebuit să i-o arăt lui Flaviu. Marius şi cu el sunt ca fraţii. Chiar Marcela îl tratează ca pe un fiu“.

„Vedeţi, şi soţia vă este alături“.

„Ştiu totuşi că rana din inima ei nu s-a vindecat. Mi-a spus aceleaşi lucruri ca şi dumneavoastră. Ea a devenit creştină imediat cum s-a împrietenit cu Mateea. M-a iertat pentru ce am făcut, dar încă o surprind cu ochii în lacrimi şi faţa plină de durere. Asta mă face să nu mă pot ierta. O iubesc mult, dar n-am putut să-i ofer decât suferinţă“.

Pe Ionel l-a durut atitudinea de autopedepsire a acestui om. Vedea cât de mult se chinuie şi ar fi vrut să-l ajute, dar acesta nu-l lăsa.

A rugat-o pe Mateea să încerce să stea de vorbă cu el.

„Nu pot,“ i-a răspuns aceasta. „Când am înfiinţat orfelinatul, mi-a spus clar că va face tot ce-i stă în putinţă să ajute aceşti copii, dar niciodată să nu-i vorbesc despre Dumnezeu şi iertarea Lui. Am încercat să-i spun că Flaviu l-a iertat şi că nu merită să se chinuie singur. Nu m-a ascultat şi n-o va face nici acum. Tot ce putem face pentru el e să ne rugăm. Şi eu şi doamna Georgescu ne rugăm mult pentru el. Sunt sigură că Dumnezeu ne va asculta“.

„Am să vin să mă rog şi eu cu voi“.

Cel puţin de două ori pe săptămână, cei trei se adunau pentru studiu biblic şi rugăciune. După aceea, îşi făceau timp să discute şi problemele pe care le avea fiecare dintre ei. Orele petrecute împreună i-au ajutat să se cunoască mai bine unul pe altul. Aşa a putut afla Ionel care sunt problemele cu care se confruntau cei de la orfelinat. Copiii aveau nevoie de un teren de joacă, iar impozitul pe clădire nu fusese încă plătit.

A cumpărat aşadar terenul de vizavi, a adunat copiii şi le-a spus:

„De azi înainte, acest teren va fi terenul vostru de joacă. Trebuie însă amenajat şi o să am nevoie de ajutorul vostru“.

A adus două tobogane, o învârtitoare, două balansoare şi tot ceea ce credea că era necesar pentru a forma un părculeţ. A construit şi o mică sală de sport şi a adus diverse aparate. Şi-a câştigat astfel simpatia celor mici şi aprecierea celor mari.

Advertisements

Author:

Sunt visul din inima Lui devenit realitate !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s