Posted in CARTE ÎN SERIE

Când norii întunecă cerul (10 )


Capitolul 10

Zilele au trecut una după alta. Ionel descoperea mereu câte ceva nou. Era fericit şi nu înceta să spună lucrul acesta la toată lumea.

Numai că într-o zi cerul s-a întunecat şi a început să plouă. El era nevoit acum să stea în casă. Dar e greu să stai în casă atunci când eşti un copil atât de dinamic. Trebuia să-şi caute o ocupaţie. „Oare de ce n-aş urca în pod să caut prin lucrurile pe care le-am avut când eram mic şi pe care bunica le-a păstrat cu grijă?“ s-a gândit Ionel.

Aşa s-a făcut că toată dimineaţa şi-a petrecut-o umblând prin cuferele bunicii. Multe lucruri pe care le uitase le-a regăsit aici: primul căluţ sculptat de bunic, un pian, o maşinuţă care nu mai avea o roată, ba chiar şi ursuleţul pe care-l primise de la unchiul Mihai era aici. Era încântat că-şi poate reaminti acele timpuri frumoase.

Într-un colţ al podului, bunica îşi strânsese nişte lucruri într-o ladă frumos lăcuită. Ionel ştia că nu e prea frumos să umble prin lucrurile altuia, dar curiozitatea îl măcina. O să se uite doar puţin, şi nimeni n-o să ştie nimic.

Erau într-adevăr lucruri care nu-l interesau pe el şi ar fi vrut să le pună la loc, când a zărit un plic îngălbenit de vreme. „Ce-ar putea fi?“ s-a întrebat el. L-a luat şi l-a deschis. A rămas mirat când a văzut că era un act de adopţie. Era vorba despre un băiat. Îl chema Ionel ca pe el. Avea chiar şi aceeaşi zi de naştere, dar avea alţi părinţi şi alt nume de familie. A tresărit însă când mai jos a văzut scris şi numele părinţilor lui. „Nu se poate!“ a strigat el. „De mine este vorba. Sunt înfiat. Ei nu sunt părinţii mei şi eu nu sunt copilul lor. O, Doamne!“

S-a simţit deodată părăsit, nedorit, neiubit. A izbucnit în plâns. Aşa l-a găsit bunica, care venise să vadă ce face de nu mai coboară din pod.

„Sunt înfiat!“ i-a spus el printre suspine. „Sunt înfiat!“

Bunica l-a privit speriată.

„Ce-i cu tine? Cine ţi-a spus aşa ceva?“

Ionel şi-a ridicat ochii plini de lacrimi. I-a întins certificatul fără să mai scoată un cuvânt.

„Asta era deci… Linişteşte-te mai întâi. Hai să coborâm şi apoi vom sta de vorbă“.

„Nu eşti bunica mea, nu-i aşa?“

„Cum să nu fiu? Dacă ai aflat că eşti înfiat nu înseamnă că tu nu mai eşti nepotul meu. Ai fost şi vei rămâne mereu nepotul meu şi încă unul preferat. Acum hai jos. Bunicul se întreabă probabil ce s-a întâmplat“.

Ionel a coborât fără tragere de inimă. Nu înţelegea tot, dar un lucru ştia sigur: părinţii lui nu erau părinţii lui, erau doar nişte străini. Îl luaseră probabil din milă. Poate că adevăraţii lui părinţi l-au părăsit. Era deci un copil nedorit.

Bunicul l-a lăsat să plângă, apoi, când acesta s-a liniştit, s-a dus la el şi i-a spus:

„Nu trebuie să fii disperat. Şi eu sunt un copil înfiat“.

„Poftim?“

„Şi eu sunt un copil înfiat“, a repetat bunicul.

„Cum aşa? Nu mi-ai spus niciodată. Povesteşte-mi, te rog“.

„Eu mi-am trăit viaţa aşa cum mi-am dorit. Am fost în ochii lumii un om de treabă. N-am furat, n-am băut peste măsură de mult, n-am stricat casa nimănui. Chiar dacă n-am făcut aceste lucruri, am făcut altele, neştiute de nimeni, dar care mie îmi ardeau conştiinţa. Ştii foarte bine cât de mult înjuram înainte. Îl înjuram pe Dumnezeu şi-L învinuiam de tot ce se întâmpla rău în viaţă. Şi am făcut multe altele despre care îmi e şi ruşine să vorbesc.

Când Viorel, ajutorul meu, mi-a spus că înaintea lui Dumnezeu totul este gol şi descoperit, m-am cutremurat. Asta însemna că toate acele lucruri urâte, făcute de mine în ascuns, au fost văzute de El. El le cunoştea. Şi m-am simţit şi mai mizerabil. Citesem în Biblie că ‚plata păcatului este moartea‘ (Romani 6:23) şi mă gândeam că sunt pierdut.

Viorel a văzut că mă apăsa această povară şi mi-a spus că Dumnezeu a ştiut că omul nu poate să se răscumpere singur, orice ar face. Mi-a deschis Biblia la Efeseni 1:4,5 şi a citit: ‚În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale‘. Era liniştitor să ştii că ai fost rânduit de Dumnezeu să fii înfiat prin Isus Cristos. ‚Dar am fost înfiat?‘ mă întrebam eu. A fost de-ajuns să citească mai departe şi am aflat soluţia: ‚În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor‘.

Era cea mai bună veste pe care am auzit-o vreodată. Mi se oferea iertarea păcatelor şi posibilitatea de a fi înfiat de Dumnezeu. Trebuia doar să vreau. Acum, pe certificatul meu de naştere, în dreptul Tatălui este scris Numele lui Dumnezeu. Sunt fericit că am un asemenea Tată şi nu mă simt deloc în dezavantaj că am fost înfiat. El m-a iubit, de aceea m-a ales să fiu fiul Lui.

Când un copil se naşte într-o familie, părinţii nu-şi pot alege copilul. Cel care s-a născut va fi al lor. Cu tine a fost altfel. Părinţii tăi te-au ales şi te-au iubit, de aceea te-au înfiat. Pentru că nu sunt părinţii tăi naturali, nu înseamnă că te iubesc mai puţin. Din contră, ei ţi-au dăruit toată dragostea de care ai tu nevoie. Dacă n-ai fi aflat că eşti înfiat, te-ai fi îndoit vreodată de dragostea lor?“

„Nu, sigur că nu. Dar m-am simţit deodată părăsit de adevăraţii mei părinţi şi luat de milă de ceilalţi. Acum ştiu că nu e adevărat şi că ei mă iubesc, dar de ce nu mi-au spus niciodată adevărul?“

„Pentru că n-au ştiut cum vei reacţiona. Oricum, aveau de gând să-ţi spună când vei creşte mai mare“.

Ionel s-a liniştit. Simţea că bunicul are dreptate. Avea parte de dragostea celor din familia lui, dar au rămas multe întrebări despre adevăraţii lui părinţi pe care nu îndrăznea să le spună bunicului. Sentimentul că a fost abandonat nu-l părăsise încă.

La sfârşitul săptămânii următoare, mama a venit să-l viziteze. Au plecat împreună pe munte. Au alergat, au cântat, au cules mure şi flori pentru bunica. Când au ajuns pe vârful muntelui s-au oprit să se odihnească.

„Ionel, tata mi-a spus că ai aflat un lucru care la început te-a întristat mult. Ştiu că a discutat cu tine şi te-ai mai liniştit. Îmi pare rău că ai aflat aşa. Aşteptam momentul potrivit să-ţi spunem, dar dacă tot ai aflat, vreau să ştii că eu şi tatăl tău te iubim mult“.

„Ştiu, mami. Nu mă îndoiesc de asta. Am avut timp să analizez situaţia, şi privind în urmă, n-am putut găsi decât dovezi ale dragostei voastre“.

„Dar simt că ceva nu e în regulă. Ce este?“

Ionel ezita. Îi era greu să-i spună ce-l frământă, dar mama l-a luat de mână, vrând parcă să-i dea curaj.

„E vorba despre… despre ceilalţi părinţi ai mei. Ştii cumva de ce m-au părăsit? Ce s-a întâmplat?“

Mama a tăcut un moment. Ştia că venise timpul să-i spună adevărul.

„E mult de povestit… Încă de când ne-am căsătorit, eu şi tatăl tău ne-am dorit să avem copii. Numai că eu nu puteam avea copii. Cu toate acestea, am rămas însărcinată. Eram atât de fericită! Doctorul m-a avertizat că nu voi putea duce niciodată sarcina până la capăt. Dar noi am sperat şi am făcut tot posibilul să menţin sarcina. Cu toate acestea, am pierdut-o. În momentul în care eram la spital, disperată, a fost adusă o femeie care avusese un accident. A născut înainte de vreme. Nu avea cu ce să-l crească, soţul murindu-i în accident, iar alţi patru copii o aşteptau acasă. Era destul de în vârstă, diferenţa dintre băieţelul născut şi ceilalţi era foarte mare. Singura soluţie era să-l dea la orfelinat.

Atunci am simţit că Dumnezeu mi-a scos în cale această femeie. Am discutat cu ea şi i-am propus să-l înfiez eu. A acceptat, ştiind că o vei duce mult mai bine la noi decât la orfelinat.

Ea nu te-a părăsit. Situaţia în care se afla a obligat-o să te dea. A plâns mult şi m-a rugat să am grijă de tine şi să te iubesc ca şi cum ai fi al meu“.

Ionel avea ochii în lacrimi.

„Deci mai am patru fraţi“, spuse el încet, „şi mama nu m-a părăsit“.

„De fapt trei fraţi şi o soră, care este şi cea mai mare“.

Ionel i-a pus multe întrebări mamei, dorind să ştie cât mai multe despre familia lui adevărată. Şi-ar fi dorit să-şi cunoască mama şi fraţii, dar ştia că nu avea cum.

Advertisements

Author:

Sunt visul din inima Lui devenit realitate !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s