Când norii întunecă cerul (11- 12 )


Capitolul 11

Vacanţa era pe sfârşite. Ionel trebuia să se întoarcă acasă pentru a se pregăti de şcoală. Bunicul a mers împreună cu el, iar tata a venit să-i ia de la gară. Pe drum, tata i-a spus că-l aşteaptă o surpriză plăcută acasă. Şi aşa era. A găsit-o pe mama stând de vorbă cu fosta lui învăţătoare. Mama l-a îmbrăţişat şi l-a luat deoparte.

„Ionel, vreau să-ţi spun ceva. Când am avut acea discuţie despre adopţia ta, ţi-ai exprimat dorinţa de a-ţi cunoaşte adevărata familie. M-am gândit că aveai dreptate. Mi-ai lăudat-o totdeauna pe învăţătoarea ta şi ştiu că ea te iubeşte şi că s-a purtat frumos cu tine. Ceea ce n-ai ştiut tu e faptul că ea este sora ta mai mare“.

Ionel şi-a privit înmărmurit mama. Era oare adevărat? Cea care l-a învăţat să scrie, să citească, care l-a ajutat să aibă încredere în el, era sora lui, şi el n-a ştiuse?

„Dar e oare posibil aşa ceva? Ai ştiut de mult sau doar acum ai aflat?“

„E ceva timp de când ştiu. Iulia m-a chemat într-o zi la şcoală. La început am crezut că e vreo problemă cu tine, dar ea m-a liniştit, asigurându-mă că tu mergi bine cu şcoala şi că eşti un copil cuminte. Numai că ea şi-a dat seama că tu eşti fratele ei. Voia să-i confirm. M-am speriat puţin. Îmi era teamă să nu încerce să-ţi spună ţie ceva, dar ea voia doar să ştie mai multe despre tine, ca să-i poată povesti mamei. De aceea, ea a fost mereu alături de tine. Erai fratele ei. Ţii minte pulovărul acela pe care ţi l-a dat de ziua ta? E lucrat de mama ta. Voia ca să ştii, dacă vreodată vei afla adevărul, că ea nu te-a uitat şi că te iubeşte“.

Ionel plângea. A alergat în sufragerie şi a căzut în braţele Iuliei.

„Eşti sora mea“, îi tot spunea printre suspine. „Sora mea“.

După ce s-a liniştit, Iulia l-a întrebat dacă ar fi dispus să-şi cunoască mama şi fraţii. Bineînţeles că voia, aşa că, spre surprinderea lui, din dormitor au ieşit trei băieţi destul de mari care semănau cu el şi o femeie cu părul cărunt şi cu ochii plini de lacrimi.

Se uita curios şi lung la ea, vrând parcă să-şi întipărească imaginea ei în minte. Şi, după cum bine ştim, sângele apă nu se face, n-a trecut mult şi se şi afla în braţele ei.

Târziu, când tot ce se putea spune în astfel de situaţii a fost spus, Ionel îşi privea familia cu dragoste. „Am acum două mame, un tată şi patru fraţi. Sunt bogat. Se pare că bunicul avea dreptate. Nu e chiar aşa rău să fii înfiat. Dacă mă gândesc bine, sunt chiar norocos“.

Capitolul 12

Dragi copii, nu-i aşa că de multe ori aţi simţit că unele probleme par prea grele pentru voi? V-aţi întrebat probabil, de ce permite Dumnezeu ca ele să se întâmple în viaţa voastră. Dar sunt sigură că ori de cât ori aţi avut un necaz, o boală, un examen greu şi aţi cerut ajutorul Lui, El v-a venit în ajutor. Avem întradevăr un Dumnezeu şi Tată iubitor, care ştie să poarte de grijă copiilor Lui.

Nu tot aşa este şi cu cei care nu-L cunosc. Ei când au probleme n-au pe cine să cheme în ajutor şi trebuie să-şi ducă singuri povara. N-ai vrea ca şi ei să fie la fel de binecuvântaţi ca tine? Tu poţi merge să le spui că şi ei pot avea un Tată în cer, dacă acceptă înfierea prin Isus Cristos. Atunci şi numai atunci, pe certificatul lor de naştere în dreptul Tatălui va fi scris Numele lui Dumnezeu.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16).