Posted in CARTE ÎN SERIE

Secretul mulţumirii – Pollyanna ( Volumul 1 )


De ce mă sperii Pollyanna, spuse Nancy, gâfâind şi grăbindu-se spre stâncă.

Pollyanna se aşeza jos cu părere de rău.

– Îmi pare rău dacă te-am speriat. Nu trebuie să-ţi fie frică niciodată. Tata şi doamnele de la Asociaţie se speriau şi ei când întârziam, dar de fiecare dată mă întorceam cu bine.

– Dar nu te-a văzut nimeni că ai plecat, spunea Nancy, în timp ce cobora de mână cu Pollyanna. Pe unde ai fugit? Ai coborât pe acoperiş?

– Am ieşit pe fereastră şi am coborât pe crengile co­pacului.

– Dacă mătuşa ta ar şti asta, ce-ar face?

– Ei bine, am să-i povestesc eu despre această aventură şi atunci ai să vezi ce va face.

– Nu,… Doamne fereşte, să nu-i spui nimic.

– Dar de ce? Crezi că-i îngrijorată? zise Pollyanna puţin cam tulburată.

– Hai, trebuie să ne grăbim, mai am de spălat vasele.

– Iţi voi ajuta şi eu, o asigură Pollyanna.

Cerul se întunecă repede. Pollyanna se sprijinea tot mai mult de braţul prietenei sale.

– Acum mă bucur că te-ai speriat şi m-ai căutat. Dacă nu te speriai nu veneai după mine.

– Săraca de tine, ţi-o fi şi foame. Dar să ştii că nu mi se îngăduie să-ţi dau să mănânci altceva decât pâine cu lapte. Mătuşa ta s-a supărat că nu ai venit la timp la masă.

– Dar cum puteam fi la timp la masă, dacă am fost sus pe stâncă?

– Da, dar dânsa nu ştie unde ai fost.

– Mie îmi pare bine că trebuie să mănânc la bucătărie pâine cu lapte. Nu îmi este greu sa mă mulţumesc cu alimente bune.

– Văd că te mulţumeşti repede cu orice! răspunse Nancy oftând.

– Asta se datorează .Jocului meu de mulţumire”. Este un joc pe care l-am învăţat de la tata, şi e minunat, răspunse Pollyanna. De când eram mică m-am jucat acest joc mereu cu tata: Să găseşti ceva cure să îţi producă bucurie în orice îm­prejurare. Acest joc l-am început când am primit nişte cârje într-un pachet. Eu îmi doream o păpuşă şi am primit o pereche de cârje. Tata mi-a spus să mă bucur că nu am nevoie de ele. E minunat lucrul acesta, spunea Pollyanna cu entuziasm. De atunci ne-am jucat întotdeauna împreună. Cu cât era mai greu, cu atât ne plăcea mai mult. Dar câteodată e cât se poate de greu. Aşa s-a întâmplat când tata şi mama m-au părăsit şi au plecat în Cer. A fost cumplit de greu când am rămas singură pe lume. Încercam mereu să mă joc „jocul mulţumirii” şi simţeam că nu mai pot. Dar când cauţi lucruri bune şi frumoase uiţi pe cele rele şi urâte. Nu-i aşa Nancy, mă-nţelegi? De obicei acest joc nu îmi ia mult timp pentm că am experienţă, oftă Pollyanna. Deseori găsesc lucruri bune şi plăcute chiar fără să fac mult efort. Atât de mult îi plăcea lui tata acest joc, adău­gă ea cu glas tremurat. Poate mă voi juca împreună şi cu tanti Polly, continuă ea dusă pe gânduri;

– Pollyanna, eu îţi promit că am să mă joc cu tine. Nu prea am experienţa jocurilor, dar am să încerc.

– Ce bună eşti Nancy! O să fie aşa de interesant, o să vezi, spunea Pollyanna în timp ce o îmbrăţişa pe Nancy.

Ajunsă la bucătărie, Pollyanna mancă cu poftă pâinea şi laptele, apoi plecă s-o caute pe mătuşa ei. O găsi citind. Dom­nişoara Polly o privi foarte rece.

– Ai mâncat Pollyanna?

– Da, mulţumesc tanti Polly.

– Sânt foarte supărată că a trebuit să te pedepsesc să mă­nânci la bucătărie, din prima zi.

– Oh, dar eu sunt mulţumită, pentru că îmi place pâinea şi laptele, şi îmi face plăcere să stau cu Nancy la bucătărie. Să nu te superi, tanti Polly.

– Pollyanna, e târziu, e timpul să te culci. Ai avut o zi obo­sitoare, iar mâine vom fi ocupate cu hainele tale. Dimineaţa servim micul dejun la ora şapte şi te rog să vii la timp. Noapte bună.

Pollyanna se apropie de mătuşa ei, o îmbrăţişa şi o sărută cu căldură.

– Noapte buna, tanti Polly. Am fost atât de bucuroasă şi mulţumită până acum. Sânt sigură că o să-mi placă să locu­iesc aici.

Ce fetiţă extraordinară, se gândi Polly, e mulţumită că am pedepsit-o, e bucuroasă să trăiască aici la mine în casă. Ne­dumerită de atitudinea fetiţei, Polly continuă să citească.

Sus în mansardă Pollyanna suspina dureros în aşternu­tul ei.

– Tată! Tu care eşti acum cu îngerii, vezi că nu pot să mă joc în acest moment, dar sunt sigură că nici tu nu ai avea de ce să te bucuri dacă ar trebui să dormi singur aici, în întuneric. Dacă ar iî cu mine aici măcar Nancy, sau tanti Polly, sau o doamnă de la Asociaţie, tot ar ti mai uşor.

Jos în bucătărie, Nancy spăla vasele, frecând cu toată puterea şi murmurând printre dinţi:

– E de-ajuns să te bucuri când primeşti o pereche de cârje în locul unei păpuşi!… Jocul acesta este protecţia ei în timpul necazului. Voi fi atenta să mă joc cu ea acest joc, numai să pot să-i fac plăcere şi bucurie.

Advertisements

Author:

Sunt visul din inima Lui devenit realitate !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s