Posted in CARTE ÎN SERIE

Secretul mulţumirii ( Volumul 2)


Pollyanna era aşa de fericită, încît după ce trimise scrisoarea lui Jimmy, simţea nevoia să împărtăşească şi altuia bucuria ei. Avea obiceiul ca în fiecare seară să intre în camera mătuşii ei să vadă dacă nu cumva îi lipseşte ceva. In seara aceea, ca de obicei, îşi făcuse inspecţia şi era gata să stingă lumina, cînd ceva lăuntric o trimitea către patul mătuşii. Plină de emoţie, se aşeză în genunchi lîngă patul ei.

– Mătuşă Polly, sînt aşa de fericită, încît neapărat trebuie să spun cuiva lucrul acesta. Îmi dai voie să-ţi spun?

– Ce să-mi spui copilă? Fără îndoială, poţi să-mi spui orice. Este vreo veste bună pentru mine?

– Da, cel puţin aşa cred eu, răspunse Pollyanna înroşindu-se. Cred că dumneata vei fi mulţumită ca mine. Jimmy o să-ţi spună totul cît de curînd, însă aş vrea să-ţi spun eu mai întîi.

– Jimmy!

Faţa doamnei Chilton se schimbă numaidecît.

– Da, cînd… va veni să-ţi ceară mîna mea, se bîlbîi Pollyanna roşindu-se complet. Sînt aşa de fericită, încît trebuia neapărat să-ţi spun lucrul acesta.

– Să-mi ceară mîna ta, Pollyanna? Nu cumva vrei să-mi spui că este ceva serios între tine şi Jimmy Bean?

Doamna Chilton se întoarse în pat.

– Dragă tanti, eu credeam că dumneata îl iubeşti pe Jimmy!

– Da, sigur, îl iubesc, dar nu ca pe viitorul soţ al nepoatei mele!

– Tanti Polly!

– Lasă, lasă, feţiţo, nu trebuie să fii aşa de speriată. Plănuita voastră căsătorie sper că n-are caracter obligato­riu şi eu sînt mulţumită că am putut să vă opresc înainte ca lucrurile să fi mers prea departe,

– Dar tanti Polly, au mers prea departe. Am început să-1 iubesc din tot sufletul.

– Atunci trebuie să te dezobişnuieşti, Pollyanna, de­oarece eu niciodată, absolut niciodată, nu-ţi voi putea da consimţămîntul să te căsătoreşti cu Jimmy Bean.

– Dar de ce, dragă tanti?

– Deoarece nu ştim nimic despre el. Ştim că a fost un mic vagabond care a fugit de la azilul de orfani. Nu ştim nimic de familia lui şi nici de purtările lui de mai înainte!

– Dar eu nu vreau să mă mărit nici cu familia lui, nici cu purtările lui anterioare.

Cu un gest de nerăbdare, tanti Polly se aplecă la urechea ei şi zise:

– Pollyanna, tu vrei oare să mă îmbolnăvesc? Inima mea bate mai, mai să-mi spargă pieptul; nu poţi lăsa lucrurile acestea pînă mîine dimineaţă?

Pollyanna, plină de mîhnire, se ridică în picioare.

– Da, fără îndoială, te las în pace. Dar mîine, tanti Polly, nu-i aşa că vei judeca altfel? Sînt sigură de aceasta.

Însă tanti Polly nu vedea lucrurile altfel nici a doua zi. Din contră, opunerea ei la această căsătorie era şi mai accentuată. Degeaba pleda şi se ruga Pollyanna şi degeaba căuta s-o facă să înţeleagă pe mătuşa Polly cît de mult atîrna fericirea ei de acest consimţămînt. Tanti Polly rămase neînduplecată. Ea îi explică Pollyannei de peri­colele căsătoriei cu o persoană dintr-o familie necunos­cută, familie care ar fi putut avea anumite vicii sau încli­nări rele. în cele din urmă, îi reaminti de recunoştinţa ce trebuie s-o aibă faţă de dînsa şi o rugă stăruitor să nu-i strice inima prin această căsătorie, aşa cum făcuse şi mama ei prin căsătoria cu păstorul misionar.

Cînd ajunse Jimmy, la ora zece, plin de veselie, a fost primit de o mică Pollyanna speriată şi demoralizată, care încerca să-1 respingă cu mîinile ei tremurătoare. Palid, însă în acelaşi timp strîngînd-o victorios la pieptul lui, el îi ceru o explicaţie.

– Scumpa mea Pollyanna, ce înseamnă aceasta?

– Vai Jimmy, nu trebuia să vii. Îţi scriam eu.

– Dar mi-ai scris, dragă. Am primit scrisoarea ieri după amiază, cu puţin timp înainte de plecarea trenului.

– Nu, nu, eu voiam să-ţi scriu din nou. Atunci nu ştiam că nu mă voi putea căsători cu tine.

– Nu poţi să te căsătoreşti cu mine? Vrei să spui că iubeşti pe un altul?

– Nu, nu Jimmy! Nu mă privi aşa, că nu pot suporta privirile tale.

–  Atunci ce este? De ce nu ne putem căsători? Pollyanna, mă iubeşti?

– O da, da.

– Atunci ne vom căsători, zise Jimmy triumfător, cuprinzînd-o din nou în braţele sale.

– Nu, nu Jimmy, tu nu înţelegi. Cauza este tanti Polly.

– Tanti Polly?

– Da, ea nu-mi dă voie.

– O vom convinge noi pe tanti Polly. Dînsa îşi închipuie că te va pierde, însă o vom face să înţeleagă că va avea un nou nepot, zise el în glumă.

– Nu, nu Jimmy. Tu nu înţelegi. Ea face obiecţiuni cu privire la tine.

Jimmy încetă strîngerea şi gluma.

– Ei bine, cred că n-am s-o fac de ruşine cu nimic. Nu sînt un om extraordinar, dar cu toate acestea, voi face toate sforţările să te fac fericită, scumpa mea.

– Ştiu că vei face toate acestea, răspunse Pollyanna plîngînd.

– Atunci de ce nu mi se dă posibilitatea să încerc? De ce dînsa, chiar din capul locului, nu vrea să aprobe? Poate că cu timpul, după ce ne vom căsători, vom reuşi s-o atra­gem de partea noastră.

–  Vai, dar eu n-aş putea să fac aceasta, suspină Pollyanna. Nu mă pot mărita fără consimţămîntul ei. Înţelegi cît a făcut ea pentru mine? Şi ea depinde în oarecare măsură de mine. Dînsa nu e prea sănătoasă. Jimmy, ea m-a rugat să nu-i stric inima aşa cum i-a făcut mama mea cu mulţi ani în urmă.

Urmă o clipă de linişte, apoi cu fruntea înroşită, Pollyanna vorbi din nou, rar şi apăsat:

– Jimmy, dacă tu… dacă cel puţin ai putea să spui mătuşii mele ceva de familia ta, de tatăl tău, şi…

Mîinile lui Jimmy căzură jos dintr-odată.

– Asta este cauza?

– Da.

Pollyanna se apropie de el, şi timidă, apucîndu-i mîinile într-ale ei zise:

– Nu crede, Jimmy, că… eu aş fi cauza. De altfel ştiu că familia ta a fost onorabilă şi nobilă, pentru că şi tu eşti la fel. Dar dînsa…, Jimmy.

Jimmy, cu o bombăneală şoptită, se întoarse îndată de lîngă ea, şi peste un minut, cu cîteva cuvinte înăbuşite pe care ea nu le înţelese, părăsi castelul. De acolo, el se duse acasă şi căută pe domnul Pendleton. îl găsi în biblioteca cea mare cu perdele roşii.

– Dragă unchiule, îţi mai aminteşti de pachetul pe care mi l-a dat tatăl meu? întrebă Jimmy.

– Da. Ce vrei să faci cu el, fiule?

Pendleton făcu o mişcare de mirare văzînd faţa lui Jimmy.

– Pachetul acesta trebuie deschis îndată.

– Dar… condiţiile?

– Eu nu mai pot aştepta; trebuie deschis. Vreţi să faceţi dumneavoastră lucrul acesta?

– Fără îndoială, copilul meu, dacă tu ţii aşa de mult, dar…

– Unchiule, cum cred că şi dumneata ai ghicit, eu iu­besc pe Pollyanna. I-am cerut să-mi fie soţie şi a consimţit la aceasta.

Domnul Pendleton se însenină de bucurie, însă tînărul nu se opri. El continuă cu toată seriozitatea:

– Ea spune acum că nu se va căsători cu mine, fiindcă doamna Chilton nu admite căsătoria cu mine.

– Din cauza ta?

Ochii domnului Pendleton rămaseră uimiţi.

– Da, m-am pomenit că Pollyanna mă roagă, dacă pot şi sînt în măsură, să dau mătuşii sale toate informaţiile necesare cu privire la tatăl meu şi la familia mea.

– Eu credeam că Polly Chilton ar avea mai mult bun simţ, dar acum mă îndoiesc. Harringtonii au fost întotdeauna foarte mîndri de familia lor. şi la toate acestea, tu ce-ai răspuns?

– Voiam să-i spun Pollyannei că ea n-a avut un tată mai bun decît al meu, cînd deodată mi-am adus aminte de pachet, şi n-am mai îndrăznit să spun un cuvînt înainte ca să-i aflu conţinutul. Este un secret în viaţa mea pe care trebuie neapărat să-1 cunosc.

– Jimmy dragă, nu trebuie să fii aşa supărat. Se prea poate ca pachetul să conţină ceva care să-ţi aducă multă bucurie cînd îl vei deschide.

– Se poate, însă dacă lucrurile sînt aşa, de ce tatăl meu a voit să le ţină ascunse pînă ce eu voi avea trei­zeci de ani? Nu unchiule? Sînt lucruri pe care el mi le-a ascuns pînă la vîrsta la care voi fi destul de priceput ca să le pot înţelege fără a le înţelege greşit. Nu caut să-1 jignesc pe tata, cred că mă înţelegeţi. Vreţi să căutaţi pachetul?

Pendleton se ridică imediat.

– Mă duc să-1 aduc.

De fapt, după trei minute el puse pachetul în mîinile lui Jimmy, însă Jimmy i-1 dădu înapoi, zicînd:

– Mi-ar plăcea mai mult ca dumneavoastră să-1 deschideţi, dacă vreţi. Apoi să-mi spuneţi ce conţine.

– Foarte bine, Jimmy.

Cu un gest hotărît, Pendleton luă un cuţit, tăie plicul şi scoase conţinutul lui. Erau mai multe file legate la un loc şi o altă filă de o parte. După ce-1 deschise, Pendleton citi mai întîi pentru dînsul. In timp ce el citea, Jimmy abia îşi ţinea răsuflarea privindu-1. El văzu mai întîi o expresie de mirare, apoi una de veselie şi încă alte lucruri pe care nu le putu înţelege.

– Unchiule dragă, ce este? Despre ce este vorba? în­trebă el.

– Citeşte tu singur, răspunse John Pendleton întin-zînd scrisoarea lui Jimmy.

 

          Hîrtiile din acest plic sînt documente legale prin care se poate constata că Jimmy este în realitate Jimmy Kent, fiul lui John Kent şi al doamnei Doris Wetherby, fiica lui William Wetherby din Boston.

          Mai este o scrisoare prin care îi explic de ce l-am ţinut depărtat de familia lui în acest timp îndelungat. Dacă pachetul acesta va fi deschis chiar de el la vîrsta de treizeci de ani, el va citi scrisoarea aceasta şi cred că va ierta pe un tată care se temea să nu-şi piardă copilul definitiv, şi din cauza aceasta a luat astfel de măsuri energice.

          Dacă cumva plicul va fi deschis de persoane străine, băiatul fiind mort, eu le rog insistent ca să-l trimită imediat şi neatins la familia mamei sale la Boston.

                                                         

                                                                                                                             John Kent

 

Jimmy era palid şi abătut, cînd privirea ochilor săi se întîlni cu cea a unchiului său, John Pendleton.

– Va să zică eu sînt Jamie cel pierdut? şopti el. Sînt deci nepotul doamnei Carew? Dar de ce? Cum? Nici nu pot crede!

Urmară cîteva minute de tăcere, apoi faţa lui Jimmy se însenină cu o rază de bucurie.

– Acum cînd ştiu cine sînt, pot să-i dau destule expli­caţii doamnei Chilton cu privire la familia mea.

– Desigur, răspunse domnul Pendleton.

Familia Wetherby din Boston era o familie veche tocmai de pe vremea cruciadelor, şi lucrul acesta putea s-o mulţumească pe doamna Chilton.

– În ceea ce-1 priveşte pe tatăl tău, – zise Pendleton – el, de asemeni, este de familie bună. Doamna Carew mi-a povestit despre el, mi-a spus că era un om foarte original şi nu era privit cum trebuie de familia Wetherby; lucrul acesta îl ştii şi tu.

– Da, săracul tata! şi ce viaţă a dus el cu mine, temîndu-se să nu fie urmărit. Acum pot să înţeleg o mulţime de lucruri de care mă miram atunci. Odată, o femeie mi-a zis Jamie (nu Jimmy), şi abia acum înţeleg de ce a plecat el cu mine numaidecît, fără să mai aştepte să luăm masa. Bietul tata! Puţin după aceea, s-a îm­bolnăvit grav şi n-a mai putut să vorbească. Îmi amintesc că atunci cînd era pe moarte a încercat să-mi explice ceva despre pachetul acesta. Acum înţeleg că ar fi vrut să-l deschid imediat şi să mă duc să stau la familia mamei mele; dar atunci, mie mi s-a părut că-mi recomanda să-l păstrez închis. I-am promis acest lucru, însă pe dînsul 1-a neliniştit. Precum vedeţi, nu l-am înţeles pe săr­manul tata!

– Ce zici, nu e bine să mai aruncăm încă o dată privirea pe hîrtiile acestea? zise domnul Pendleton. Este între aceste hîrtii şi o scrisoare a tatălui tău pentru tine. N-ai vrea s-o citeşti?

– Da, fără îndoială, zise tînărul oarecum ruşinat, privind ceasornicul. Mă întreb în cît timp aş putea ajunge din nou acasă la Pollyanna.

Pendleton îl privi cu un aer foarte serios şi gînditor, mai întîi şovăi, apoi zise:

– Te înţeleg, copilul meu, că vrei să vezi numaidecît pe Pollyanna. Mi se pare însă că mai întîi ar trebui s-o vezi pe doamna Carew şi să-i arăţi hîrtiile acestea.

Jimmy îşi încruntă sprîncenele şi se gîndi.

– Da, e bine cum spuneţi, aşa voi face.

– Şi dacă nu ţi se pare lucru de mirare, te voi însoţi pînă acolo, zise Pendleton. şi eu am de spus unele lucruri mătuşii tale. Ce zici, luăm trenul de ora trei?

– Foarte bine, unchiule. Aşa, deci… eu sînt Jamie. Nici nu pot crede una ca asta. Mă întreb dacă credeţi dumneavoastră că mătuşa mea, tanti Ruth, va fi mulţu­mită, zise el înroşindu-se.

John Pendleton dădu din cap. Tristeţea lui cea de demult îi reapăru pe faţă.

– Desigur, băiatul meu, dar eu mă gîndesc şi la mine. Ce voi deveni eu? Dacă tu eşti copilul ei, eu cu cine voi rămîne?

– Credeţi-mă că orice s-ar întîmpla n-ar putea să mă separe de dumneavoastră! zise Jimmy oarecum indignat. Dînsa nu are nevoie de mine; îl are pe Jamie, ştiţi doar aceasta şi… oare ce se va întîmpla cu Jamie? Cred că asta o să fie greu pentru el.

– Da, eu m-am gîndit la lucrul acesta. El este adoptat legal, cred că ştii lucrul acesta, nu-i aşa?

– Da, însă nu asta vreau să spun. Mă gîndesc ce va face el cînd va auzi că nu este el adevăratul Jamie, el un biet strivit al soartei! Lucrul acesta îl va ucide cu zile, ştiu prea bine. De altfel, atît Pollyanna cît şi doamna Carew mi-au spus că el este convins că e nepotul mult căutat şi de aceea era aşa de fericit. N-aş vrea să-1 lipsesc de aceas­tă fericire. Dar ce pot face?

– Eu nu ştiu, băiatule.

Urmă iarăşi o pauză. Jimmy începu să se plimbe prin cameră. Deodată el se întoarse cu faţa din nou înseninată.

– Este un mijloc la care trebuie să apelăm. Ştiu că doamna Carew îl va aproba. Nu-i vom spune nimic lui Jamie! Vom discuta lucrul acesta doar cu doamna Carew, cu Pollyanna şi cu mătuşa ei. Lor va trebui să le spun adevărul.

– Foarte bine, băiatul meu. În ceea ce priveşte restul…

– E treaba mea!

– Dar gîndeşte-te că faci un sacrificiu în multe feluri. Aş vrea ca tu să cîntăreşti bine lucrurile.

– Să le cîntăresc? Am făcut-o deja; cu Jamie într-o parte a cîntarului, nici nu mai este vreo îndoială. Eu nu-i voi lua nici într-un caz locul, asta-i tot.

– Nu-ţi găsesc nici o greşeală şi cred că ai dreptate, declară domnul Pendleton cu multă căldură. În ceea ce priveşte restul, cred că doamna Carew va fi de aceeaşi părere cu tine, mai ales cînd va şti că adevăratul Jamie a fost regăsit.

– Îţi mai aminteşti şi dumneata cînd dînsa spunea totdeauna că i se părea că m-a văzut cîndva? La ce oră pleacă trenul? Eu sînt gata.

– Dar eu nu sînt gata, zise domnul Pendleton rîzînd. Din fericire pentru mine, trenul nu pleacă decît peste cîteva ore, adăugă el părăsind camera.

 

***

 

Pregătirile lui John Pendleton în vederea plecării au fost făcute la vedere, afară de două scrisori, una adre­sată Pollyannei şi alta doamnei Chilton. Aceste scrisori au fost trimise cu instrucţiuni amănunţite pentru Susan, femeia de serviciu, pentru a fi înmînate imediat după plecarea sa. Jimmy nu ştia nimic despre acestea. Călătorii se apropiau de Boston cînd John Pendleton îi zise lui Jimmy:

– Băiatul meu, mai am să-ţi cer o favoare, ba chiar două. Prima este să nu spui nimic doamnei Carew pînă mîine după-amiază, iar a doua este să mă laşi s-o văd eu primul şi să fiu eu trimisul tău, iar tu să nu apari pe scenă decît pe la ora patru. Consimţi la aceasta?

– Desigur. Nu numai consimt, dar sînt chiar încîntat, răspunse Jimmy numaidecît.

– Bine! Atunci voi chema la telefon pe mătuşa ta mîine dimineaţă şi voi fixa întîlnirea mea cu dînsa.

Credincios promisiunii sale, Jimmy nu apăru acasă la doamna Carew decît a doua zi la orele patru după-amiază. Chiar şi atunci se simţea aşa de încurcat, încît, înainte de a intra în curte şi de a suna la sonerie, făcu înconjurul casei de două-trei ori. Odată aflîndu-se în faţa doam­nei Carew, el îşi regăsi sîngele rece şi rezumă situaţia cu mult tact. Desigur, la început s-au vărsat lacrimi şi s-au risipit exclamaţii. Chiar şi John Pendleton a trebuit să-şi caute batista în grabă. Cu toate acestea, după un timp s-a restabilit o linişte normală, şi privirea plină de iubire a doamnei Carew ca şi extazul lui Jimmy şi a lui John Pendleton au fost singurele manifestaţii care au mai avut loc.

– Găsesc lucru foarte frumos din partea ta că nu i-ai spus nimic lui Jamie, zise Doamna Carew mai tîrziu. Într-adevăr, Jimmy, găsesc că bine ai făcut procedînd aşa, dacă consimţi să te sacrifici, şi eu la rîndul meu voi face sacrificii, căci aş fi fost foarte mîndră să te introduc în lume ca nepot al meu.

– Şi într-adevăr, tanti Ruth, eu…

O exclamaţie pe jumătate înnăbuşită a lui John Pendleton îl opri pe Jimmy din expunerea gîndurilor sale. El văzu că Jamie şi Sadie Dean erau în pragul uşii. Faţa lui Jamie era foarte palidă.

– Tanti Ruth! zise el privind pe unul şi pe altul cu mirare. Tanti Ruth!

Sîngele se retrase din obrazul doamnei Carew şi a lui Jimmy. Însă John Pendleton se apropie de el discutînd.

– Da, Jamie, de ce nu? Voiam să te anunţ îndată şi o voi face numaidecît, zise domnul Pendleton oprindu-1 cu o singură privire pe Jimmy care se apropia de el. Nu-i decît o clipă de cînd doamna Carew m-a făcut cel mai fericit om răspunzîndu-mi “da” la o întrebare pe care i-am pus-o eu. şi cum Jimmy îmi zice “unchiul John”, de ce să nu înceapă să zică şi “tanti Ruth”?

– O! exclamă Jamie foarte fericit, în timp ce Jimmy, avertizat printr-o privire a domnului Pendleton, încercă să salveze situaţia fără să-şi mai arate nici mirarea, nici bucuria, şi astfel, pericolul dublu trecu.

Numai Jimmy auzi mai tîrziu pe domnul Pendleton spunîndu-i la ureche:

– Aşadar, vezi bine, ştrengarule, că nu te pierd după toate acestea. Acum eşti al nostru, al amîndurora.

Exclamaţiile şi felicitările nu mai conteneau, cînd Jamie, cu ochii înflăcăraţi, fără nici o prevenire, se în­dreptă către Sadie Dean.

– Sadie, vreau să le spun acum, declară el triumfător.

Apoi, expresia domnişoarei Sadie, înfăţişînd povestea lor plăcută chiar mai înainte ca Jamie s-o istorisească, făcu ca exclamările şi felicitările să reînceapă, şi fiecare rîdea şi strîngea mîna celorlalţi din jur.

Cu toate acestea, Jimmy îi privea trist şi abătut.

– Toate acestea sînt frumoase şi bune pentru dum­neavoastră, zise el tînguindu-se. Fiecare îşi are perechea lui, numai eu sînt şi rămîn singur. Dacă o persoană oare­care pe care o cunosc ar fi aici, poate şi eu aş avea să vă spun unele noutăţi.

– Aşteaptă un minut, Jimmy, zise John Pendleton. Lasă-mă pe mine să joc rolul lui Aladin şi să ating lampa magică. Doamnă Carew, îmi daţi voie să o sun pe Maria?

– Desigur, şopti aceasta cu o mirare care se întipări în acelaşi timp pe faţa tuturor.

Maria sosi numaidecît.

– Nu cumva a sosit Pollyanna acum cîteva clipe? în­trebă domnul Pendleton.

– Da, domnule Pendleton, dînsa este aici.

– Roag-o să vină aici, te rog.

– Pollyanna aici? se mirară toţi în cor după ce Maria ieşise.

– Da, i-am trimis o scrisoare ieri prin camerista mea. Mi-am luat îndrăzneala să o invit la dumneavoastră pentru cîteva zile, doamnă Carew. M-am gîndit că această fetiţă avea nevoie de odihnă, de vacanţă, şi în timpul acesta camerista mea va avea grijă de doamna Chilton. Am scris o scrisoare şi doamnei Chilton, adăugă el cu o expresie curioasă în ochi, adresîndu-se în mod special lui Jimmy. Şi mă gîndesc că după ce a citit acea scrisoare, n-a mai avut nimic de spus cu privire la venirea Pollyannei aici.

Pollyanna, ruşinoasă, plină de mirare şi cu ochii între­bători, apăru în pragul uşii.

– Scumpă Pollyanna!

Jimmy îi ieşi în întîmpinare şi fără să stea la îndoială, o apucă în braţe şi o strînse şi o sărută.

– Vai, Jimmy, în faţa tuturor? zise Pollyanna protestînd.

– Ehei! Te-aş fi sărutat şi în mijlocul străzii, zise Jimmy. De altfel, priveşte toate persoanele acestea şi vezi dacă mai este nevoie să ai vreo jenă de ei.

Pollyanna îi privi şi îi văzu.

La o fereastră, cu spatele spre interior erau Jamie şi Sadie Dean. Lîngă altă fereastră, în aceeaş poziţie, erau doamna Carew cu domnul Pendleton.

Pollyanna surîse aşa de drăguţ, încît Jimmy nu se putu stăpîni să n-o sărute din nou.

– Ah, Jimmy! Totul este atît de frumos, minunat de-a dreptul, îi şopti ea lui Jimmy. şi cînd te gîndeşti că tanti Polly ştie acum totul şi este de acord. Cred că ar fi fost de acord oricum, pentru că începuse să se simtă vinovată din cauza mea. Dar acum, ea este aşa de mulţumită! Ah, Jimmy, şi eu sînt aşa de mulţumită, mulţumită, mulţumită!

– Să dea Dumnezeu ca totdeauna să fii aşa, scumpa mea! răspunse Jimmy bucuros, strîngînd-o la pieptul lui.

– Sînt sigură că aşa va fi, zise Pollyanna cu o încre­dere plină de bucurie.

 

NIMIC  FĂRĂ DUMNEZEU!

Advertisements

Author:

Sunt visul din inima Lui devenit realitate !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s