Trecut- au anii !


Nu am facut mare lucru astazi… Am rasfoit caietele vechi cu insemnari din trecut si am zabovit asupra filelor, unde imi notasem cu mare grija framantarile mele launtrice… Cum a trecut timpul !!

Astazi, crede- ma tu, cel ce citesti aceste ganduri, recitesc totul cu un fel de compatimire, dar si cu admiratie pentru copila de alta data…

Au fost ani ai lacrimilor izvorate din bucurie sau deznadejde; ani plini de fervoarea cautarii intelepciunii si a maturitatii spirituale din lungile stari de vorba cu oameni intelepti, dar si din esecurile si biruintele mele, in toate insa prin iluminarea Duhului Sfant… Si Tu inca ai multa, multa rabdare cu mine !

Inca o data afirm ca ” un fiu sau o fiica al lui Dumnezeu este implicit si un fiu sau o fiica al timpului” , adica altfel spus, un fiu al asteptarii iubitoare a lui Dumnezeu.