Drumul către tine însuţi – 11


Mitul iubirii romantice

Pentru a fi atît de eficientă în a ne prinde în capcana căsă¬toriei, experienţa îndrăgostirii are probabil printre caracteris¬tici iluzia că va dura pentru totdeauna. Această iluzie este ali¬mentată în cultura noastră de mitul iubirii romantice, care îşi are originea în basmele favorite din copilărie, în care prinţul şi prinţesa, odată uniţi, trăiesc fericiţi pînă la adînci bătrîneţi. Mitul iubirii romantice ne spune că pentru fiecare bărbat tî-năr există o femeie tînără ce i-a fost „hărăzită” şi invers. Mai mult, mitul implică faptul că există doar o singură femeie pentru un bărbat şi acest lucru a fost predestinat de „stele”. Cînd întîlnim o persoană ce ne-a fost destinată, o recunoaş¬tem prin faptul că ne îndrăgostim de ea. Am întîlnit persoa¬na pe care cerurile ne-au destinat-o şi pentru că potrivirea este perfectă, vom fi în stare să ne satisfacem unul altuia toate ne¬voile pentru totdeauna şi astfel vom trăi fericiţi pentru tot¬deauna, în perfectă armonie şi unitate. Vom ajunge totuşi la momentul cînd nu vom mai putea satisface sau înţelege ne¬voile celuilalt, vor apărea fricţiunile, dragostea se va termina Şi ne vom da seama apoi că s-a făcut o greşeală gravă, că nu am citit bine în stele, că nu ne-am prins în acea unică şi per¬fectă potrivire, că lucrul pe care-1 numeam iubire nu era o iu¬bire „adevărată” şi că în această situaţie nu putem face nimic decît să trăim nefericiţi sau să divorţăm.
Deşi în general admit că marile mituri sînt foarte precise tocmai pentru că ele reprezintă şi cuprind mari adevăruri Uruversale (şi vom explora cîteva asemenea mituri mai tîrziu în această carte), mitul iubirii romantice este o minciună sfrun-aţă. Poate că este o minciună necesară, care asigură supravie¬ţuirea speciei prin aceea că încurajează şi validează experien-
82
Iubirea
ţa îndrăgostirii, care ne prinde în capcana căsătoriei. Dar ca psihiatru, deplîng în inima mea aproape zilnic confuzia şi su¬ferinţa îngrozitoare pe care le alimentează acest mit. Milioa¬ne de oameni îşi irosesc cu disperare mari cantităţi de energie în mod inutil, încercînd să facă realitatea vieţii lor conformă cu irealitatea mitului. Doamna A., subjugată în mod absurd de către soţul ei printr-un sentiment de vinovăţie, spune: „Nu mi-am iubit soţul cînd m-am măritat cu el. Am pretins că l-am iubit. Bănuiesc că l-am tras pe sfoară în această privinţă, aşa că n-am nici un drept să mă plîng de el şi îi dau voie să facă orice doreşte.” Domnul B. se lamentează: „Regret că nu m-am căsătorit cu domnişoara C. Cred că am fi putut avea o căsnicie bună. Dar nu m-am simţit îndrăgostit pînă peste urechi de ea, aşa că am presupus că nu ar putea fi persoana potrivi¬tă pentru mine.”
Doamna D., măritată de doi ani, a devenit foarte deprima¬tă, aparent fără motiv, şi a început terapia spunînd: „Nu ştiu ce este greşit. Am tot ce-mi trebuie, inclusiv un mariaj per¬fect.” Doar peste cîteva luni a putut accepta faptul că nu mai era îndrăgostită de soţul ei, însă acest fapt nu însemna că fă¬cuse o greşeală oribilă. Domnul E., de asemenea căsătorit de doi ani, a început să aibă dureri intense de cap seara şi nu pu¬tea crede că ele sînt de natură psihosomatică: „Viaţa mea aca¬să este bună. îmi iubesc soţia la fel de mult ca în ziua în care m-am căsătorit cu ea. Ea este tot ce mi-am dorit vreodată”, spunea el. Dar durerile de cap nu l-au lăsat pînă cînd, un an mai tîrziu, nu a fost în stare să admită: „Mă enervează pînă peste poate felul în care mereu vrea şi vrea şi vrea alte lucruri, fără să ţină cont de salariul meu.” Apoi domnul E. a fost în stare să discute cu soţia lui despre extravaganţa ei. Domnul şi doamna F. recunosc că nu mai sînt îndrăgostiţi unul de altul şi că au început să se facă să se simtă prost unul pe altul prin infidelităţi tacite, fiecare căutînd „iubire adevărată”, fără să-şi dea seama că această recunoaştere ar putea marca începutul unui efort pentru îmbunătăţirea căsniciei, nu pentru ruperea ei. Chiar atunci cînd cuplurile au recunoscut că luna de mie¬re s-a terminat, că între parteneri nu mai există o iubire ro¬mantică şi pot încă să se angajeze în relaţia lor, ei se agaţă totuşi de mit şi încearcă să-şi facă vieţile conforme cu el. „Chiar dacă nu mai sîntem îndrăgostiţi unul de altul, dacă ac-
MITUL IUBIRII ROMANTICE
83
ţionăm cu puterea unei voinţe desăvîrşite ca şi cum am fi în¬drăgostiţi poate că iubirea romantică se va întoarce în vieţile noastre”, gîndesc ei. Cuplurile care fac astfel cîştigă faptul de a fi împreună. Cînd intră într-o terapie de grup pentru cupluri (aceasta este zona în care soţia mea, împreună cu mine şi alţi colegi apropiaţi conducem cele mai serioase consilieri), ei stau împreună, vorbesc unul cu celălalt, îşi apără greşelile unul altuia şi caută să prezinte în faţa restului grupului un front unit, crezînd că această unitate este un semn de sănăta¬te pentru căsnicia lor şi o condiţie necesară pentru îmbunătă¬ţirea ei. Mai devreme sau mai tîrziu, de obicei mai devreme, trebuie să le spunem celor mai multe astfel de cupluri că par¬tenerii sînt prea căsătoriţi, prea îndeaproape cuplaţi şi că au nevoie să stabilească o anumită distanţă psihologică unul fa¬ţă de altul înainte de a putea începe măcar să lucreze con¬structiv la rezolvarea problemelor lor. Uneori este necesar să-i separăm fizic, să-i punem să se aşeze separat unul de ce¬lălalt în cercul grupului. Iarăşi şi iarăşi trebuie să spunem: „John, las-o pe Mary să vorbească pentru ea însăşi” sau: „Mary, John se poate apăra şi singur, e îndeajuns de puternic.” în cele din urmă, dacă urmează terapia, toate cuplurile învaţă că o ade¬vărată acceptare a individualităţii proprii, a individualităţii celuilalt şi a separării lor este singura fundaţie pe care se poa¬te baza o căsnicie adevărată şi pe care se poate dezvolta o iu¬bire reală*.
Mai multe despre graniţele eului
Deşi am proclamat faptul că „îndrăgostirea” este un soi de iluzie care nu reprezintă în nici un caz o iubire reală, aş vrea să inversez lucrurile şi să arăt că îndrăgostirea este în fapt
* Cei care au citit cartea soţilor O’Neil, Open Mariage (Căsnicie deschisă), vor recunoaşte că acest fapt este o trăsătură de bază a unui Mariaj deschis, în opoziţie cu unul închis. Autorii sînt remarcabil de corecţi şi reţinuţi în a face prozeliţi pentru căsnicia deschisă. Munca ^ea cu diferite cupluri m-a condus la concluzia clară că mariajul deschis este singurul fel de mariaj sănătos fără a fi serios distructiv Pentru robusteţea şi dezvoltarea spirituală a partenerilor.
84
Iubirea
foarte, foarte aproape de iubirea reală. într-adevăr, concepţia greşită că îndrăgostirea este un tip de iubire este atît de pu¬ternică anume pentru că ea conţine un sîmbure de adevăr.
Experienţa iubirii reale are de-a face cu graniţele eului, pentru că implică lărgirea limitelor. Limitele cuiva sînt grani¬ţele eului. Cînd ne extindem limitele prin iubire, facem acest lucru îndreptîndu-ne, ca să spunem aşa, către fiinţa iubită, a cărei dezvoltare noi vrem să o hrănim. Pentru a fi în stare să facem aceasta, obiectul iubirii noastre trebuie mai întîi să de¬vină iubit; cu alte cuvinte, trebuie să fim atraşi de el, să inves¬tim şi să ne angajăm faţă de un obiect din afara noastră, din¬colo de graniţele eului. Psihiatrii denumesc acest proces de atracţie şi angajare „investire” în obiectul dorit. Dar atunci cînd investim într-un obiect din afara sau dinăuntrul nostru încorporăm psihologic în noi o reprezentare a obiectului. Să luăm, de exemplu, un om care face grădinărie ca hobby. Este un hobby care aduce satisfacţii şi compensaţii. Omul acela îşi „iubeşte” grădina. Grădina înseamnă mult pentru el. Acest om a investit în grădina sa. O găseşte atractivă, s-a investit pe sine în ea, şi-a luat un angajament faţă de ea — atît de puter¬nic, încît poate sări devreme din pat în fiecare duminică dimi¬neaţa ca să se ducă la ea; ar putea refuza să călătorească de¬parte de ea şi chiar şi-ar putea neglija soţia pentru ea. în procesul investirii şi pentru a-şi hrăni florile şi arbuştii, el în¬vaţă lucruri importante. Ajunge să ştie multe despre grădină¬rit — despre soluri şi fertilizări, sădit şi altoit. Ştie de aseme¬nea multe despre grădina sa — istoria ei, tipurile de flori şi plante, felul cum e alcătuită, problemele şi chiar viitorul ei. în ciuda faptului că grădina există în afara lui, prin investire ea ajunge de asemenea să existe şi în interiorul lui. Cunoaşterea ei şi semnificaţia pe care o are pentru el sînt parte din el, par¬te din identitatea lui, parte din istoria vieţii lui, parte a înţe¬lepciunii lui. Prin iubirea ce i-o poartă şi prin investirea în grădina lui, el a încorporat-o în cel mai real mod în el, iar prin această încorporare şinele său s-a lărgit, graniţele eului său s-au extins.
în decursul multor ani de iubire, de extindere a limitelor datorită investirii, se creează o lărgire a sinelui, graduală dar progresivă, o încorporare a lumii din afară înăuntru şi o dez¬voltare, o subţiere şi o slăbire a graniţelor eului. In acest fel,
MAI MULTE DESPRE GRANIŢELE EULUI
85
cu cît ne extindem mai mult pe noi înşine, cu atît iubim mai mult, cu atît mai mult se estompează distincţia dintre sine şi lume. Devenim una cu lumea. Şi pe măsură ce graniţele eului devin mai estompate şi mai slabe, începem să experimentăm din ce în ce mai mult acelaşi sentiment al extazului pe care îl aveam atunci cînd graniţele eului erau într-un relativ colaps, cînd ne „îndrăgosteam”. Doar că în loc de o unire temporară şi nerealistă cu un singur obiect ne unim cu adevărat şi per¬manent cu o parte din lume. Se poate stabili o „uniune mistică” cu întreaga lume. Sentimentul de extaz şi beatitudine asociat acestei uniuni, deşi poate mai blînd şi mai puţin dramatic de-cît cel asociat cu îndrăgostirea, este mult mai stabil, durează mai mult şi, în ultimă instanţă, e mai plin de satisfacţii. Este diferenţa între experienţa vîrfului, ipostaziată de îndrăgosti¬re, şi ceea ce Abraham Maslow numeşte „experienţa platou¬lui”*. Aici, înălţimile nu sînt atinse brusc şi apoi pierdute; ele sînt atinse pentru totdeauna.
Se înţelege clar şi în mod general că activitatea sexuală şi iubirea, deşi ar putea apărea simultan, deseori sînt disociate, deoarece sînt fenomene fundamental separate. în sine, a face dragoste nu este un act de iubire. Experienţa unei relaţii se¬xuale şi, în particular, orgasmul (chiar şi în masturbare) sînt, într-un grad mai mare sau mai mic, o experienţă a colapsului graniţelor eului şi a atingerii extazului. Tocmai din cauza co¬lapsului graniţelor eului strigăm în momentul climaxului: „Te iubesc” sau „Oh, Doamne” unei prostituate faţă de care, pes¬te cîteva momente, după ce graniţele eului şi-au revenit, poa¬te că nu mai simţim nici o urmă de afecţiune, nu ne place de¬loc şi nu simţim că ar trebui să investim în ea. Aceasta nu înseamnă că extazul experienţei orgasmice nu poate fi înălţat în împărtăşirea lui cu fiinţa iubită. Dar chiar şi fără partene¬rul iubit sau chiar fără partener colapsul graniţelor eului ce apare în conjuncţie cu orgasmul poate fi total; pentru o secun¬dă, putem uita cu totul cine sîntem, să pierdem orice urmă de sine, să fim pierduţi în timp şi spaţiu, să fim în afara noastră, transportaţi. Putem deveni una cu universul. însă doar pen¬tru o secundă.
* Religions, Valnes, and Peak-Experiences (Religii, valori şi expe¬rienţele vîrfului), prefaţă, Viking, New York, 1970.
86
Iubirea
Descriind starea prelungită de a fi „una cu universul” aso¬ciată iubirii adevărate comparată cu starea de moment a or¬gasmului am folosit cuvintele „uniune mistică”. Misticismul constă în esenţă în credinţa că realitatea este unicitate. Mis¬ticii cu cel mai clar limbaj cred că percepţia noastră comună asupra universului ca fiind compus dintr-o multitudine de obiecte distincte — stele, planete, arbori, păsări, case, noi în¬şine —, separate toate unele de altele, este o percepţie greşi¬tă, o iluzie. Acestei concepţii greşite a tuturor, acestei lumi iluzorii pe care cei mai mulţi dintre noi o cred reală, hinduşii şi budiştii îi spun „Maya”. Ei şi alţi mistici susţin că adevăra¬ta realitate poate fi cunoscută doar experimentînd unitatea printr-o renunţare la graniţele eului. Este imposibil să vezi cu adevărat unitatea universului atîta vreme cît continui să te vezi pe tine ca un obiect distinct, separat şi diferit de restul universului în orice fel, formă sau configuraţie. Hinduşii şi budiştii susţin frecvent că copilul, înainte de a-şi dezvolta graniţele eului, cunoaşte realitatea într-alt fel decît adulţii. Unii sugerează chiar că drumul către iluminare sau aflarea unităţii realităţii cere ca noi să regresăm sau să ne transfor¬măm în copii. Aceasta poate fi o doctrină periculoasă şi ten¬tantă pentru unii adolescenţi şi tineri adulţi, care nu sînt pre¬gătiţi să-şi asume responsabilităţile ce le par înfricoşătoare şi copleşitoare, cerinţe care le depăşesc capacităţile. „Nu trebuie să trec prin toate acestea”, ar putea gîndi o astfel de persoa¬nă. „Pot să abandonez încercarea de a fi adult şi să mă retrag din faţa cerinţelor de adult în starea de sfinţenie.” Dar acţio-nînd astfel, dobîndeşte mai degrabă schizofrenie decît sfinţe¬nie.
Mulţi mistici înţeleg adevărul ce a fost dezvoltat la sfîrşi-tul discuţiei despre disciplină: că trebuie să dobîndim sau să posedăm un lucru înainte de a putea renunţa la el şi să ne menţinem în acelaşi timp competenţa şi sănătatea. Copilul lipsit de graniţele eului poate fi într-un contact mai strîns cu realitatea decît părinţii lui, dar e incapabil să supravieţuiască fără grija pe care i-o poartă părinţii şi este incapabil să-şi co¬munice înţelepciunea. Drumul spre sfinţenie trece prin matu-ritate. Nu există scurtături sau drumuri mai uşoare. Graniţele eului trebuie întărite înainte de a fi slăbite. Trebuie instaurată o identitate cu sine înainte ca omul să o poată transcende.
MAI MULTE DESPRE GRANIŢELE EULUI
87
Trebuie ca omul să-şi găsească şinele înainte de a şi-1 putea pierde. Temporara eliberare de graniţele eului asociată cu în¬drăgostirea, cu relaţiile sexuale sau cu folosirea unor droguri psihoactive ne poate furniza o privire fugară asupra Nirva-nei, dar nu Nirvana însăşi. Aceasta este una din tezele acestei cărţi, şi anume că Nirvana sau iluminarea ultimă sau adevă¬rata dezvoltare spirituală poate fi obţinută doar printr-un exerciţiu persistent al iubirii adevărate.
Rezumînd, temporara dispariţie a graniţelor eului datora¬tă îndrăgostirii şi relaţiilor sexuale nu doar că ne determină să ne luăm angajamente faţă de alţi oameni, de la care poate începe iubirea adevărată, dar ne dă şi o idee despre (şi prin aceasta un imbold) extazul mistic ce durează şi poate fi al nostru în tot timpul unei vieţi de iubire. Tot aşa, deşi îndră¬gostirea nu este ea însăşi iubire, este totuşi o parte dintr-un plan măreţ şi misterios al iubirii.