Vocea sufletului meu!


Un cantec din adancul durerii mi- a rasarit; un cantec ce a trebuit sa- l cant in intuneric pe note curatite de ploi si de furtuni, care adesea ma lovesc si prin care trebuie sa trec… e scoala suferintei!!!

Ca si a unui inger, vocea mea a invatat sa fie acordata, pentru ca Tu, Marele Compozitor, prin toate acestea, lectii mi- ai predat… Este vocea care mi- ai format- o de- a lungul timpului petrecut cu Tine, prin vai adanci de intristare… Si mi- ai intarit glasul prin acest nor intunecos care, din nou, m- a acoperit, iar inima- mi parca anesteziata, ai asezat o cantare de lauda…

Pe- a suferintei scara, ce din adancimi e ridicata, doar cei ce au urcat pe ea si au trecut prin a- ncercarilor scoala stiu ce lectii au invatat!

Acum, trecand printr- o noua furtuna, incercare, desert, ma pregatesc sa- I cant armonios, impreuna cu corurile de ingeri, Mirelui o nota distonanta… un ton mai sus, un ton mai jos, ce mai conteaza! In sfanta simfonie astept sa cant Mirelui care, pe lemnul Crucii a scos pe coarda cea mai joasa a multului Sau chin un cantec:

” Vrednic esti Tu sa iei cartea si sa- i rupi pecetile: caci ai fost junghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam!” – Apocalipsa 5: 9

background3