Motivul pentru care este atât de multă trăire superficială, atât de multă vorbire, dar puţină ascultare, constă în faptul că prea puţini sunt gata să plătească preţul de a fi, precum pinul pe un vârf de munte, singuri în bătaia vântului pentru Dumnezeu, acolo unde sunt îndepărtate de noi lucrurile care pot fi clătinate, pentru a rămâne lucrurile ce nu se clatină. Noi, cei care- L urmăm pe Cel Răstignit, nu putem trăi o viaţă uşoară; noi suntem chemaţi să suferim pentru a putea înţelege suferinţa unei lumi păcătoase, străină de Dumnezeu.
Fruntea I- a fost încoronată cu spini, noi căutăm trandafiri pentru cununa noastră?
Mâinile I- au fost străpunse de cuie; mâinile noastre sunt împodobite cu bijuterii?
Picioarele- I erau goale şi pironite; picioarele noastre păşesc delicat?
Ce ştim noi despre agonie?.. despre lacrimi ce te ard înainte de a cădea?… despre o inimă frântă?… despre dispreţul celorlalţi? ( Amy Carmichael)
Dumnezeu să ne ierte, pentru că adeseori tânjim după o viaţă prea puţin asemănătoare cu a Lui, bucurându- ne de lucrurile pământeşti…
” Cine nu- şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.” ( Matei 10: 38)
You must be logged in to post a comment.