Fără mâini, fără picioare, fără griji! – interviu cu Nick Vujicic


nick vujicicNu are nici mâini și nici picioare, dar cu toate acestea călătorește în jurul lumii ca să povestească despre dragostea lui Dumnezeu, despre speranță: Nick Vujicic. Fie că se află în Egipt, într- o școală din Africa de Sud, într- un spital din China sau într- o închisoare din Columbia, austrialianul de 26 de ani (la data interviului) atinge inimile ascultătoarilor și îi sensibilizează pe mulți până la lacrimi. Chiar și în spațiul virtual, Nick îi încurajează pe oameni să se încreadă în Dumnezeu și să- și descopere potențialul vieții. Mii de oameni îi vizionează microclipurile pe Youtube. Cuvintele și charisma lui au un efect de durată.

În Egipt, un reporter i-a pus următoarea întrebare:” Care este secretul dumneavoastră?” Răspunsul lui Nick a fost:” Bucuria Domnului îmi dă putere, faptul că știu că El este cu mine și trece dincolo de împrejurările în care mă aflu.” Însă până la această revelație, Nick Vujicic a avut de parcurs un drum lung…

” Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări.” (Iacov 1: 2)

În ziua când am văzut lumina vieții, această provocare părea un lucru imposibil. Cum să găsească părinții mei, șocați și intuind lupta ce le sta înainte, motiv de ” bucurie”? În primele mele săptămâni de viață, mama abia dacă mă putea ține în brațe sau alăpta, atât de dureroasă era priveliștea ce o avea înaintea ochilor. Iar părinții mei erau creștini. Mai mult chiar: tatăl meu era pastor. Amândoi cunoșteau prea bine versetul din Iacov. Cu toate acestea, în dimineața zilei de 4 decembrie 1982, în Melbourne, Australia, nu le- au trecut defel prin minte cuvintele: “Laudă- L pe Domnul!” Fiindcă primul lor copil tocmai se născuse fără mâini și fără piciaore. Nu a existat nici o atenționare, nici un timp de gândire ca să se poată pregăti mai dinainte. Până și medicii au rămas șocați. Și ei au fost complet bulversați și nu găseau niciun fel de explicație.

În mod normal, în biserica noastră, nașterea unui copil era motiv de sărbătoare. La nașterea mea, biserica jelea. Fiindcă părinții mei erau devastați.

– Dacă Dumnezeu este într- adevăr un Dumnezeu al dragostei, cum poate îngădui una ca asta? s-au întrebat ei.

Tatăl meu a fost convins că nu voi trăi prea mult. Însă diferitele analize la care am fot supus au arătat că sunt perfect sănătos, cu excepția faptului că nu aveam nici mâini, nici picioare.

Este de înțeles că părinții mei și- au făcut multe griji cu privire la viața mea. Primul obstacol de care trebuiau să treacă era să se poată împăca ei înșiși cu situația și să se încreadă mai departe în Dumnezeu, că deține controlul întregii situații. Abia după câteva săptămâni de lacrimi, întrebări și jale au putut accepta situația cu toată inima. Dumnezeu le- a dăruit putere, înțelepciune și curaj să treacă mai ales de primii ani ai vieții mele.

Ținta batjocurilor și a umilințelor

Odată cu începerea anilor de școală a început și lupta mea cu oamenii din jur. Îmi plăcea foaret mult să învăț și încercam să fiu la fel ca alți copii. Însă încă din primii ani de școală m- am confruntat cu situații neplăcute. Mă simțeam respins, străin și ciudat. Din cauza înfățișării mele, colegii făceau adesea remarci răutăcioase la adresa mea și mă batjocoreau. Nu mi- a fost deloc ușor să mă obișnuiesc cu această atitudine a celor din jur. Dar, susținut de părinții mei, am început să dezvolt eu însumi anumite atitudini și să adopt valori care m- au ajutat să trec de acele vremuri grele. Ei m- au învățat câteva lucruri importante: ” Nick, chiar dacă înfățișarea ta este altfel decât a altor copii, în lăuntrul tău tu ești ca oricare altul.” Când nu doream să merg la școală, pentru a evita privirile depreciative de care aveam parte, părinții mei mă încurajau, spunându- mi:” Caută să- i ignori pe copiii care își bat joc de tine. Împrietenește- te cu alții. Începe, pur și simplu, să discuți cu ceilalți copii, atunci ei vor observa că ești la fel ca ei.” Au avut dreptate! Le- am urmat sfatul, iar Dumnezeu m- a binecuvântat cu alți prieteni.

Și totuși: De ce?

Dar, fiindcă nu îmi puteam transforma sau accepta trupul, mă luptam uneori cu depresii și accese de furie. La școala duminicală am învățat că Dumnezeu ne iubește pe toți. Suntem foarte importanți pentru Dumnezeu și El se îngrijește plin de îndurare, de noi. Însă în acea fază a copilăriei mele, am înțeles dragostea lui Dumnezeu doar până la un punct. O întrebare revenea mereu în gândurile mele. Dacă Dumnezeu mă iubea cu adevărat, atunci cum de m- a creat așa? Sau poate greșisem eu cu ceva? În timp am ajuns să mă consolez cu ideea că acesta trebuie să fie răspunsul. Astfel, cum de eram eu singurul copil caraghios din școală?

În plus, pentru că mă percepeam ca o povară, îmi spuneam mereu: ” Cu cât dispar mai repede, cu atât mai bine pentru toți!” De aceea am vrut să pun capăt durerii și vieții mele. Am hotărât să mă înec în cadă. Dar nu mi- am dus planul până la capăt. M- am gândit atunci cât de mult mă iubeau părinții mei și ce mult ar fi suferit la înmormântarea mea. Dragostea lor m- a păstrat în viață. Sunt atât de recunoscător pentru părinții mei, pentru familia mea, care a fost mereu alături de mine, care m- a mângâiat și m- a îmbărbătat. Și în cele din urmă, am ajuns la un punct de cotitură din viața mea.

Pus să aleg

Dumnezeu mi- a transformat tot mai mult inima, învățându- mă să- L caut. Una dintre primele lecții a constat în a nu lua nimic de la sine înțeles. Aveam în jur de 12 ani când mi- am dat seama că depinde de mine cu ce îmi umplu viața: cu mânie sau cu mulțumire. Fie decid să păstrez în suflet mânia, fiindcă îmi lipsesc atâtea, fie învăț să fiu mulțumitor, fiindcă am atâtea altele. Fie mă vait și lincezesc, fie Îi pun lui Dumnezeu la dispoziție tot ce mi- a dat. Am început să conștientizez cât de mult m- a binecuvântat Dumnezeu, de exemplu, cu ” piciorul meu”, pe care îl numeam ” lăbuța mea de pui”. Până atunci îl luasem doar ca pe ceva ce îmi aparținea. Însă îmi aducea atâtea servicii! În plus, Dumnezeu îmi dăruise o familie plină de dragoste. La un moment dat, m- am întrebat:” De ce să mă vait mereu?” Dumnezeu m- a ajutat să pătrund mesajul din Romani 8: 28- 29, unde am citit:” De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu. Căci, pe aceia pe care i- a cunoscut mai dinainte, i- a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său.”

Aceste versete mi- au atins inima în profunzime și m- au făcut să înțeleg că viața mea, de fapt, nu există coincidențe, ci ceea ce este greu sau ” rău” în viața mea servește doar scopului de a fi tot mai mult asemenea lui Cristos.

Când Cuvântul lui Dumnezeu a adus lumină în viața mea, am simțit cum mă învăluie o pace adâncă, înțelegând că Dumnezeu nu îngăduie să mi se întâmple nimic rău decât acel ” rău” aparent vizează împlinirea unui plan cu mult mai bun.

Când minunea întârzie să apară

La 15 ani, I- am încredințat lui Dumnezeu viața mea în întregime, fiindcă El mi- a răspuns cu și mai multă claritate de ce- urilor mele. În Evanghelia după Ioan, Isus explică la un moment dat motivul pentru care un bărbat se născuse orb. Nu pentru că ar fi păcătuit el sau părinții lui, ci ” s- a născut așa ca să arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9: 3). Deci, eu nu greșisem cu nimic! Prin handicapul meu, puterea lui Dumnezeu poate deveni vizibilă.

Pe atunci, credeam din toată inima că Dumnezeu mă va vindeca, astfel încât să devin o mărturie a minunatei Sale puteri. Însă când am devenit mai matur în credință, Dumnezeu m- a învățat ceva: când Îl rugăm să ne dea un lucru ce corespunde voii Lui, El va răspunde rugăciunii noastre, însă la momentul ales de El, nu de noi. Iar dacă ceea ce Îl rugăm noi corespunde voii Lui, înseamnă că El are în vedere ceva mai bun pentru noi. Dacă Dumnezeu nu face minunea pe care mi- o doresc eu, El totuși poate să mă facă pe mine o minune prin care să- i conducă pe oameni la mântuire. În cazul în care Dumnezeu m- ar întreba: ” Nick, ce ai alege: să ai mâini și picioare sau să te descurci o vreme fără ele, conducând astfel pe mulți la Mine?” , răspunsul meu ar fi să aleg din nou voia lui Dumnezeu. Care ar fi răspunsul tău?

Acum sunt convins că puterea Lui se manifestă în mine, tocmai prin faptul că mă folosește așa cum sunt. Ba mai mult: El mă folosește în moduri în care nu ar putea folosi niciodată alți oameni. El m- a vindecat fără să- mi schimbe circumstanțele.

Prin luptele emoționale pe care le- am avut de dus din cauza batjocurii, a propriilor mele îndoieli legate de persoana mea și a singurătății, Dumnezeu a pus în mine o pasiune aparte: dorința de a le împărtăși altora povestea vieții mele și experiențele prin care am trecut, pentru a- i ajuta să iasă biruitori în confruntările cotidiene. Mi- am găsit sensul vieții în transformarea luptelor legate de statura mea în ceva care să- I aducă slavă lui Dumnezeu și binecuvântare oamenilor. Până acum am fost în peste 20 de țări ale lumii și am predicat în fata a peste 3 milioane de oameni. În ultimii șase ani, peste 200. 000 de oameni și- au încredințat viața lui Isus!

Am învățat din această experiență că atunci când aparent Dumnezeu nu face nicio minune, El are în vedere ceva mai bun.

Nimic nu este imposibil!

Între timp, am împlinit 26 de ani și am absolvit un curs în domeniul financiar- contabil. În ultimii ani, am învățat să devin mai independent în viața de zi cu zi, astfel că am ajuns să îmi pot rezolva singur toate problemele personale: de la spălatul dinților și pieptănatul părului până la îmbrăcat și ras. În casă, micul meu picior îmi este de mare folos, reușind să sar pe el din punctul A în punctul B, iar pentru transportul afară mă folosesc de un scaun rulant electric. În timpul liber, îmi place să înot, să fac surfing și să pescuiesc sau să joc fortbal.

În următorii ani, îmi propun să- i îmbărbătez pe mulți, să scriu cărți, să apar în talkshow- uri. Unii cred că aceste planuri nu pot fi atinse. Însă eu sunt convins că dacă avem un obiectiv ce corespunde voii lui Dumnezeu, îl putem atinge la momentul hotărât de El. Noi, oamenii, ne limităm mereu în mod inutil. Ba mai mult, noi Îl limităm până și pe Dumnezeu și Îi trasăm granițe, deși Lui Îi sunt posibile toate lucrurile.

Pentru a avea experiența puterii lui Dumnezeu trebuie să ne înnoim gândirea. În loc să ne concentrăm asupra realizărilor și a aptitudinilor noastre, ar trebui să ne înterbăm cât spațiu Îi lăsăm lui Dumnezeu și cât din timpul, puterea și talentele noastre punem la dispoziția Lui. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune clar și răspicat:Dumnezeu acționează în noi și prin noi. În aceasta constă marea taină. Singuri nu putem face nimic pentru Împărăția Lui. Și- atunci, când ne punem la dispoziția lui Dumnezeu, ce anume ne insuflă energie? Puterea lui Dumnezeu! Exact asta am trăit eu mereu: ” Pot totul în Cristos care mă întărește “ (Filipeni 4: 13). Eu vreau să pun totul la dispoziția lui Dumnezeu. Îl urmez, pur și simplu, oriunde mă conduce și învăț să mă încred pe deplin în El. Pentru aceasta nu am nevoie de mâini, nici de picioare, ci doar de aripile Duhului Sfânt. Eu zbor, fiindcă Isus mă susține.nick vujicic and his son

Ești conștient de faptul că Dumnezeu are și pentru tine obiective mărețe? Cât din viața ta pui la dispoziția lui Dumnezeu?

În februarie 2012, Nick s- a căsătorit cu Kanae Miyahara. Dacă cineva fără mîini și fără piciaore a găsit speranță și rost în lumea aceasta, înseamnă că există speranță pentru noi toți.

One thought on “Fără mâini, fără picioare, fără griji! – interviu cu Nick Vujicic

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s