Gânduri de TOAMNĂ


images (2)Toamna simt că mă înviorez..

În acest anotimp mă las învăluită de tristeţi ciudate şi nu aş putea fi altfel când văd cum, una câte una, frunzele veştede atinse de rugina toamnei, cad cu şopot în tină…

Lumina orbitoare a zilelor de vară s- a împuţinat, iar soarele apune repede parcă într- o vatră de jar.. Parcă şi pe cerul însângerat de asfinţit se văd, din când în când, unghiuri negre ca desenate cu cărbune, păsările călătoare lunecând în depărtare…

Odată cu toamna, mă năpădesc amintirile, care, cu o forţă greu de stăpânit, mi se cern peste suflet precum nişte frunze veştede, copleşindu- mă!

╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮╰✿╮

Ador să aud noaptea şuierul vântului ce mână în pulbere milioanele de frunze veştede şi plesnetele aţelor subţiri de ploaie în geam…

Privesc acest spectacol autumnal, mă înfior şi mă smeresc în faţa acestor frumuseţi care, oricât ai fi de optimist, au totuşi ceva funebru în ele, un fel de agonii tăcute, şi încă o dată înţeleg cât de efemere sunt toate cele pe care ne încăpăţânăm să le credem neclintite şi nesupuse ofilirii… Şi gândul acesta mă duce la ceea ce spunea profetul Isaia:

Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea.”(Isaia 40: 6, 7)