Unii oameni Îl urmează pe Hristos doar la înviere. La purtarea crucii mai puțin.
N-au nevoie de greutăți în plus și așa viața are ea ganterele ei. Așa că aleg să bea și să mănânce. Cum spune Biblia, să mâncăm și să bem că mâine nu se știe. Acesta e principiul multora.
Problema e cu mâine. Mâine s-ar putea să nu mai fii și învierea aceasta să fie ultima. Și ce faci la adevărata înviere? Unii își fac planuri cum să se adreseze lui Dumnezeu în ziua cea mare.
Alții vor să Îl tragă la răspundere pentru neîmplinirile lor. Totuși socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din sala de judecată cerească. Atunci vor tăcea, chiar și cei care au ceva probleme cu hipotalamusul și nu îl pot controla, chiar și cei deștepți și specialiști la replici! Tăcerea va fi mormântală.
A venit timpul urărilor și peste tot auzim cunoscutele felicitări cu sărbători fericite. Care sărbători? Care fericite? Ce sărbătorim, românilor? Mielul, ouăle, iepurii, mesele îmbelșugate? Oare clipa aduce fericirea? Superficialul, banii?
E dureros să devastezi magazinele și să îți distrugi sufletul cu furculița. E dureros să sărbătorești și să nu știi ce.
Și mai dureros e harul, lăsat undeva într-un mormânt.
Hristos a înviat și pentru cei ce cred și pentru ceilalți care nu cred. Dar pentru cei ce nu cred a înviat degeaba.
De A. Fintoiu
Perla Suferinţei 
You must be logged in to post a comment.