Dezvăluirea Noului Legământ – David Wilkerson


Gânduri printre rânduri

Planul lui Dumnezeu de eliberare din puterea păcatului a Bisericii zilelor din urmă.”

Autorul cărții surprinde atât de realistic și vizibil starea în care se află astăzi Trupul lui Hristos – Biserica Sa.

Este tragic cum mulți creștini sunt înșelați, înghițiți de acest păienjeniș al păcatelor. Sunt mulți care flirtează cu păcate ascunse și apoi, se pomenesc zbătându-se pentru propriul suflet. Mulți sunt înlănțuiți și stăpâniți de patimi: alcool, droguri, pornografie, fumat, amărăciune, mânie, lăcomie etc.

În Cuvântul Său, Noul Legământ are un rol esențial în viața creștinului. Pentru că El spune: “ Nu- Mi voi călca Legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” ( Psalmul 89: 34) Este de o importanță vitală ca Biserica Lui, astăzi, să înțeleagă Noul Legământ, acum când ne confruntăm cu vremuri cutremurătoare. Și tot în Scriptură citim cum că Satan își va vărsa urgia peste pământ. De ce??? Pentru că știe cât de scurtă îi este vremea.

Adevărul – Cuvântul Său, poate declanșa în noi puterea supranaturală a lui Dumnezeu, de a ieși “ mai mult decât biruitori” în aceste vremuri de pe urmă.

Dar iată legământul pe care – l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în MINTEA lor și le voi SCRIE în INIMILE lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi POPORUL MEU.” ( Evrei 8: 10) În acest verset vedem detaliate promisiunile veșnice ale Legământului lui Dumnezeu. Face referire la Israelul spiritual- adică, la cei ce sunt în Hristos.

Beneficiarii acestui Nou Legământ sunt toți aceia care și- au frânt duhul firesc și natura lor a fost schimbată, a căror inimă a fost curățită, iar acest lucru este posibil DOAR prin Sângele Domnului Isus.

Iudeu NU ESTE acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; și tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci, Iudeu este acela care este Iudeu ÎNĂUNTRU, și tăiere împrejur este aceea a INIMII, în DUH, nu în slovă; un astfel de Iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” ( Romani 2: 28,29)

Cum putem fi eliberați de păcat?

Singuri nu putem. Când Duhul Sfânt ne conștientizează de păcat, prin Noul Legământ, El transformă viețile. Dar, ca această transformare să se producă, trebuie să îți dorești să fii eliberat.

Ce face păcatul?

Rușinează, ești prins în cursă, ai conștiința încărcată, este irezistibil și te îndrepți spre ruină. Te încătușează.

Ce dorește Dumnezeu?

Sfințenie, puritate, dreptate.

Alege binecuvântata eliberare.

Duhul Sfânt – marele DAR al Noului Legământ, trimis să facă în noi ceea ce nu putem face prin forțe proprii. Ne oferă o inimă nouă. ( Ieremia 24: 7)

Ascultă șoaptă Lui. Ascultă- I poruncile. Nu- ți închide inima total față de El. Abandonează- te total în Dumnezeu. Crede în promisiunile Lui. Crezi că va înfăptui ceea ce a promis cu privire la viața ta.

Bizuirea deplină pe Tine


“Fă ca toată ființa mea, conștientă deopotrivă de Dragostea Ta ca și de Adevărul Tău, să fie atât de puternic încredințată de ceea ce n- a văzut încă, precum este încredințată de ceea ce a văzut.

Să fie tot atât de sigură de profeția de azi, ca de istoria de ieri, căci profeția de azi este istoria de mâine.

Pentru că tot ce ai spus Tu se va împlini mâine, negreșit, la vremea sa.

Ceea ce nu știu eu este numai timpul CÂND și felul CUM se va face aceasta.

Însă, pe acestea, dragostea și încrederea inimii mele în Tine nu au prea multă nevoie să le știe.

Bizuirea deplină pe Tine îmi este de- ajuns.” ( Traian Dorz)

Iubiți


Iubiți omul mai mult decât orice altceva.

Slova ucide pe când Duhul dă viață. Duhul Sfânt toarnă dragoste în inima unde este chemat și dorit pentru că omul se pierde cu atâta ușurință printre reguli, conveniențe, norme moarte. Iubirea vede omul mai mult decât slova.

Iubiți omul mai mult decât orice altceva.

Cariera, banii, faima, poziția socială, lucrurile, oricâte ar fi ele, nu îți aduc un pahar de apă când ești bolnav, nu te veghează când nu mai ai putere, nu îți mângâie sufletul când ești doborât.

Iubiți omul mai mult decât orice altceva.

Niciodată nu vei fi mai aproape de Dumnezeu ca atunci când iubești omul. Să iubești nu căutând la meritele lui, ci la slăbiciunile tale. Doar așa vei putea iubi fără să obosești.

Iubiți omul mai mult decât orice altceva.

Dă-i libertatea să meargă pe drumul lui, chiar dacă ți se pare greșit. Adevărata dragoste are puterea să aștepte, să rabde, să se roage pentru că ea știe că nu lanțul, ci libertatea ne ține împreună.

Iubește omul mai mult decât orice altceva. Nu gândi că știi să iubești pentru că iubirea se învață zilnic. Viața aduce mereu lupte noi, situații pe care nu le-ai mai întâlnit, de aceea și dragostea trebuie să se înnoiască, să crească, să învețe cum să răspundă.

Iubiți-vă unii pe alții cum v-am iubit Eu. El a murit pentru noi…

Iubiți-vă unii pe alții cum v-am iubit Eu. Așa vor cunoaște că sunteți ucenicii Mei…

Iubiți-vă unii pe alții cum v-am iubit Eu. El a iubit până la capăt.

Florin Ivanovici

Raul- cel preaiubit de toți și Dumnezeu

Un tată i-a spus fiului său


Ai absolvit cu cele mai mari note, iată o mașină pe care am cumpărat-o cu mult timp în urmă… are câțiva ani.

Dar înainte să ți-o dau, du-o în parcarea mașinilor second hand din centru și spune-le că vreau să o vând și să văd cât oferă.

Fiul s-a dus în parcarea mașinilor second hand, s-a întors la tatăl său și i-a spus: ” Mi-au oferit 1.000 $ pentru că pare foarte veche

Tatăl a spus, “Du-o la amanet”. Fiul s-a dus la amanet, s-a întors la tatăl său și i-a spus: “Casa de amanet oferă 100 $ pentru că este o mașină foarte veche”. Tatăl i-a cerut fiului său să meargă la un cerc auto și să le arate mașina.

Fiul a făcut-o. S-a întors la tatăl său și i-a spus: Unii oameni din club au oferit 100.000 $ pentru mașină, deoarece este un Nissan Skyline R34, o mașină emblematică și căutată de mulți.

Tatăl i-a spus fiului său: “Am vrut să știi că locul potrivit te prețuiește corect”…. Dacă nu ești prețuit, nu te supăra înseamnă că ești in locul nepotrivit. Cei care îți cunosc valoarea sunt cei care te prețuiesc și cei care își cunosc valoarea nu stau niciodată într-un loc unde nimeni nu o observa.“


Text preluat

Photo de pe net

Mulțumiri


Când am ales să deschid acest jurnal virtual în care să îmi aștern gândurile, trăirile, experiențe de viață prin care m- am făcut vulnerabilă vouă, prietenilor mei ( căci așa ați devenit pe parcurs), nu am crezut că voi atinge acest număr de “followers”…. 500 !

Vă mulțumesc! Ați fost alături de mine, chiar dacă nu ne cunoaștem față- n față, dar prin intermediul acestui “jurnal”, m- ați încurajat prin aprecierile și mesajele voastre sincere.

Fiți binecuvântați!

Vă îmbrățișează, Perla Suferinței, Elly!

Identitate


De cele mai multe ori, ferestrele inimii mele au fost zgâlțâite de durere. Însă, am înțeles care a fost ( și este!) rolul durerii: acela de a sparge crusta inimii, de a decalcifia, de a o crăpa…

Când ești rănit, singura fugă trebuie să fie la Cuvântul Său, care vindecă.

Nu știu voi, dar eu mult timp am ascultat de vocile care îmi spuneau cum trebuie să fiu și, ascultându- le, am devenit surdă față de Fumusețe, acea frumusețe din care mă trag- Domnul meu! Am refuzat să fiu eu însămi, înrădăcinată în Dumnezeu .

Doamne, fă- mi inima transparentă înaintea Ta precum sticla; să fiu mai mult din ceea ce m- ai creat să fiu – să îmi primesc identitatea și valoarea din Tine ! Să- mi centrez viața în Tine dincolo de orice și să- mi “construiesc” identitatea pe Tine. Cunoscându- Te, descoperindu- Te tot mai mult și profund în ceea ce- mi ofrră identitatea.

Odată stabilită identitatea- mi în Tine, nimic să nu o poată destabiliza sau să o schimbe, căci ea este întemeiată în Tine, Stâncă veacurilor !

Pe parcursul vieții, am realizat că nu poziția socială, nu faima, nici superioritatea mă definesc. Ci, ceea ce sunt în Tine! Eu sunt cine spune El că este.

În Domnul meu, Isus Hristos, sunt acceptată, dorită, iubită, aleasă, sfințită, iertată, pecetluită, răscumpărată, liberă, prietenă, fiica Lui. Prin crucea Domnului meu îmi găsesc semnificația, valoarea. Privind țintă la El, știu cine sunt.

PhotoCredit:Perla Suferinței

Calea frângerii – Ann Voskamp


Gânduri printre rânduri

Cartea “ Calea frângerii” este o revelație personală a autoarei, dar care ne regăsim și noi, cititorii.

Sunt cuvinte înflăcărate care se revarsă ca un torent din sufletul autoarei, Ann Voskamp, către noi. Te face să plângi, dar să și strigi către Dumnezeul dragostei, Dumnezeul Sfânt, Bun, Nobil și Vrednic de toată lauda. Fiecare cuvânt este revigorant sufletului.

În această carte, Ann se face vulnerabilă.

Nu există frângere care să nu fie vindecată de Domnul nostru, Isus Hristos. Chiar dacă întâmpinăm dezamăgiri, trădări sau frângeri, în urma lor, El ne oferă plinătatea Harului Său- suflă viață peste sufletele noastre.

Prin frângere, ne apropiem mai mult și mai mult de inima Lui. Dumnezeu este prezent în suferința noastră, ia parte la frângerea noastră. Sunt oameni din jurul nostru care trăiesc cu amnezie sufletească cronică.

Nu uita!!!

Nu fi unul din aceștia. Amintește- ți frângerile. Ele vor fi restaurate. Pentru că, așa cum spune Gabriel Garcia Marquez: “ în viață contează nu ce ți se întâmplă, ci mai degrabă ce îți amintești că ți s- a întâmplat.” Jertfa Lui ne reîntregește inima frântă și lovită. Când suntem singuri în frângerea noastră, Hristos, Domnul, ne îmbracă cu Harul Său.

Au fost momente când frânturile sau cioburile vieții, durerea, te- au ținut treaz/ ă în timpul nopții- nu uita că Dragostea Lui reverberează în sufletul tău frânt.

Când ești frânt, dăruiești altora din frângerea ta- empatizezi!

Nu timpul vindeca, ci Dumnezeu este Acela care vindecă inima ta frântă.

Să continui să iubești când ești rănit/ ă, trădat/ ă, dezamăgit/ ă, respins/ ă. Succesul dragostei constă în care ne schimbăm. Răsplata iubirii este bucuria dragostei însăși. Iubirea ne face frumoși, mai asemănători cu Frumosul Însuși. Să continui să dăruiești dragoste atunci când ești frânt/ ă, vulnerabil/ ă. Pentru că tu știi care este Sursa dragostei din care îți tragi seva. Dumnezeu este DRAGOSTE și ea ÎNVINGE !

Deoarece, “cioburile sparte ale inimii sunt nisipul din care vântul Lui sculptează o viață mai bună.” Iubind, simți cum reverberează bucuria în inima ta.

Citate


“ Oamenii cu inima frântă au o calitate necunoscută sau neînțeleasă de către cei simpli. De obicei, ei vorbesc cu autoritate spirituală. Ei au fost în prezența lui Dumnezeu și au mărturisit ce au văzut acolo. “ ( A. W. Tozer – “ Urmărirea lui Dumnezeu)

“ Sunt puțini oameni care realizează ce ar face Dumnezeu din ei dacă s- ar abandona pe ei înșiși în totalitate în mâinile Lui și s- ar lăsa modelați prin harul Lui.” ( Sfântul Ignațiu- “ Abandonându- ne în mâinile Lui”)

“ Cel ce e Iubire poate răbda și poate ierta… dar nu se poate împăca niciodată cu un lucru nedemn de a fi iubit… Așadar, El nu se poate împăca niciodată cu păcatul tău, fiindcă păcatul însuși e incapabil de schimbare; El se poate împăca însă cu persoana ta, fiindcă ea poate fi mântuită.” ( Traherne)

“ Dacă viața ta produce doar viță fără rod, taie vița fără milă și arunc- o.” ( O. Chambers)

“ Gândirea lui Hristos Mântuitorul meu

Aș vrea să fie în mine zi de zi,

Prin dragostea și prin puterea Sa

Să controleze El tot ce fac și tot ce spun.” ( Kate B. Wilkinson )

“ Bucuria Domnului survine în interiorul suferinței.” ( Timothy Keller )

“ Dacă astăzi ar fi ultima ta zi a vieții tale, ai face ceea ce faci acum? Sau ai iubi mai mult, ai dărui mai mult, ai ierta mai mult? Atunci, fă așa! Iartă și dăruiește ca și cum acesta ar fi ultimul tău prilej. Iubește ca și cum nu ar exista mâine, iar dacă mâine vine, iubește iarăși.” ( Max Lucado)

PhotoCredit: Perla Suferinței

Zilele întunecate ale micuței Nelly- de Sarah Smith


Gânduri printre rânduri

Nelly, personajul principal al acestei cărți, o fetiță de nici opt ani care, la o vârstă atât de fragedă, experimentează tragedii și bucurii.

Nelly, micuță, fragilă, cu haine ponosite datorită sărăciei lucie în care trăiește, cu fața mică și slabă, dar frumoasă, exprimând un amestec de neliniște și fericire.

Nelly, cea mică și uscățivă, își făcuse un obicei din a- l aștepta pe tatăl ei să iasă din cârciuma care, pentru el, devenise a doua casă.

Soția lui îl aștepta acasă, grav bolnavă.

John Rodney, tatăl lui Nelly, înainte de a cădea în patima alcoolului, era bun la suflet, amabil, înțelept. Fusese cândva un bărbat înalt, bine făcut, viguros și drept ca lumânarea, cu un mers sigur și cu mâini sigure.

Acum, datorită adicției, felul în care arăta era diferit de omul de dinainte, era slab, cu ochii roșii și mâinile tremurânde. Pe omul de acum îl știa fiica sa, Nelly. Pentru el, fiica sa era tot ce mai reprezenta bun în inima lui. Era singurul copil rămas în viață, de aceea, dragostea părintească licărea în inima lui pentru ea.

Nelly, își iubea tatăl așa cum era, fără să îl compare cu omul despre care auzise povestindu- se, chiar din gura prietenei ei, Bessie. Sărutul pe care Nelly i- l dădea tatălui ei pe obrajii uscățivi, era fără niciun reproș la adresa acestuia. Îi purta o dragoste sinceră, inima ei inocentă, mică avea puterea de a- l ierta și de a continua să îl iubească.

Adicția, de orice fel ar fi, în primul rând îl afectează pe cel care este implicat, legat, apoi îi afectează pe cei din jur: familia – care suferă lipsuri, traume etc., prietenii, relațiile. Acest lucru i s- a întâmplat și personajului nostru, John. După decesul soției, influențat de pierderea ei, își promite lui însuși că nu va mai apuca pe calea aceasta greșită. Însă, această promisiune nu și- o poate ține prea mult timp. Dependența de alcool îl împinge din nou în prăpastie. De data aceasta, mai adânc. Și, ce ar putea oare să îl trezească la realitate pe John, dacă nu o altă tragedie. De data aceasta cu preaiubita lui fiică și unicul sprijin pe care îl mai avea pe acest pământ. Nelly, era unicul motiv pentru care el mai trăia.

Și, oricât o iubea pe fiica sa, nu putea renunța la dependența lui. Cea care trebuia să se ocupe de gospodărie nu era alta decât Nelly. Într- o seară, micuța și uscățiva fetiță, voia să pună pe aragaz o oală mare. Dintr- o dată, a fost cuprinsă de flăcări. Cine să o salveze pe biata fetiță? Tatăl nu putea, fiind imobilizat la pat, se uita neputincios cum propria-i fiică moare cuprinsă de flăcări. Ieșită în stradă, a reușit să fie transportată de urgență la spital unde a suferit cumplit.

Timpul a trecut. Rămas fără bani și casă, nu avea unde să se retragă. Avea o mamă în vârstă. Dar cum să se prezinte înaintea ei la felul cum arăta?! Așa că, alege să se retragă într- un azil de săraci. Singurul refugiu. Singura opțiune.

În acest azil, John, cu inima frântă și duhul zdrobit, ia decizia să trăiască de acum o nouă viață. Căința, mustrările de conștiință își făceau loc în mintea lui. Amintirile deveneau tot mai clare și vii, amare, care îi cuprindeau inima.

În sufletul lui începură să lumineze zorile unei noi dimineți, o nouă viață îi stătea în față. Umbrele trecutului dispăreau una câte una. John gândea limpede. El se putea bucura de noua viață oferită în dar, împreună cu mama, fiica și buna, și credincioasa prietenă, Bessie.

Deși păcatul îi fusese iertat, consecințele alegerilor din trecut îl urmau, îl însoțeau în această nouă viață, prin trupul slăbit și duhul mâhnit.

Dumnezeu îl scosese din Adâncul păcatului. Îl eliberase.

Citind Cuvântul Vieții, cu ochii slăbiți, fu încurajat de o ultimă promisiune pentru el:

Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.”

PhotoCredit: Perla Suferinței

Când ești…


Când ești stresată, ai un Dumnezeu care întărește.

Când ești strivită, ai un Dumnezeu care fortifică.

Când ești zdrobită, ai un Dumnezeu care te mângâie.

Când ești frântă, ai un Dumnezeu care te eliberează de deznădejde.

Nu uita:

Duhul Sfânt este mângâierea ta (noastră), este tăria ta ( noastră).

Cel Puternic nu te ( ne) lasă niciodată atunci când ne este greu!

1 Iunie


“ Domnul să te binecuvânteze și să te păzească ( Raul, Ana, Georgiana, Marian, Nicu, Costi, Lucas, Emi, Raluca);

Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine ( voi) și să Se îndure de tine ( voi) !

Domnul să- Și înalțe Fața peste tine ( voi) și să – ți dea pacea!” ( Numeri 6:24)

Dumnezeu să binecuvânteze toți copiii !!

Binecuvântată să vă am în viața mea, nepoții mei!