Făclia și sabia – Rick Joyner


Gânduri printre rânduri

Călătoria autorului prin aceste experiențe profetice incluse în această carte, ne ajută și pe noi, cititorii, să înțelegem mesajul lui Dumnezeu transmis prin intermediul ei.

Așa cum specifică la începutul cărții, autorul este unul din oamenii chemați să împlinească mandatul pe care Dumnezeu i l- a dat. Toate mesajele cărții fac referire și vorbesc tuturor creștinilor; se aplică situațiilor cu care ne confruntăm fiecare dintre noi.

Galateni 1:15,16:

Dar, când Dumnezeu, care m- a pus deoparte din pântecele maicii mele și m- a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca Să- L vestesc..”

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare la împlinirea mandatului Său. Dumnezeu dorește să ni se reveleze personal.

Tot ce nu construim pe El, se prăbușește!

Care sunt motivele pentru care creștinii nu își împlinesc chemarea ?

Datorită reticenței și sentimentelor cum că nu ar fi potriviți pentru această chemare. Sau, devenind prea ocupați, pierd această chemare, acest scop. Este imposibil să ne împlinim chemarea fără o întâlnire personală cu Dumnezeu.

Adevărul Lui este mai măreț decât orice minciună, iar Dragostea Lui este mai puternică decât moartea.

Este timpul în care Dumnezeu vrea să- Și manifeste slava în poporul Său și poate începe cu mine și cu tine:

Scoală-te, luminează- te! Căci lumina ta vine, și slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele, dar peste tine răsare Domnul, și slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta și împărați în strălucirea razelor tale.” ( Isaia 60:1- 3)

Acesta este timpul în care slava lui Dumnezeu se revarsă peste poporul Său. Însă, Trupul lui Hristos trebuie să treacă printr- o metamorfoză. Viața adevărată, împreună cu Dumnezeu, este o experiență supranaturală.

Făclia, Cuvântul Său, este oferită tuturor mesagerilor Lui. Mulți vor fi atrași la El prin acest lucru. Iar celui ce o poartă, va avea o mare influență. Trebuie să umblăm zilnic în sfera pe care El ne- a dat- o, Menținând aprinsă lumina făcliei. Calea vieții duce întotdeauna la unitate și armonie – întâi cu Dumnezeu, apoi cu tot ce este al Lui.

Scopul meu și al tău este ca zilnic să umblăm tot mai aproape de El.

Făclia este prezența Lui în noi !!!

Sabia este o armă divină incredibil de puternică. Este Cuvântul Lui de răscumpărare, care nu poate fi distrusă. Ea va exista mereu, pentru că face parte din armura Sa. Nu folosi această sabie greșit. Cu această sabie, cei pe care îi binecuvântezi vor fi binecuvântați. Este cea mai frumoasă sabie. Cine va mânui această sabie, va prinde putere, pentru că al Său Cuvânt este viu, lucrează. Cei ce Îl cunosc primesc putere, înțelepciune, cunoaștere.

Pentru cei care doresc să citească această carte, ea poate fi citită : AICI . Fiți binecuvântați!