De ziua mea


Din depărtare, de undeva, se ridică domol deocamdată simfonia vieţii mele, care nu este terminată, sunetele chitarei mele, parcă profetic, o fac mai bogată şi îmbinată de culori simfonice!

Au existat note discordante ale micii mele simfonii, dar acest lucru nu a oprit mersul ei. Nu știu care este următoarea notă a micii mele simfonii, însă acest lucru nu mă deranjează.

Trebuie să fiu plină de pace, ştiind că îndurarea Lui mă va călăuzi, iar misterul face ca muzica să fie chiar placută….

Nu a fost un an ușor, dar nici greu de depășit situațiile prin care am trecut… A fost un an în care am înțeles că încrederea nu trebuie să mi- o pun într- un om, ci doar în Dumnezeu…

A fost un an în care, în ciuda circumstanțelor dificile și parcă uneori peste puterile mele, am văzut încă o dată credincioșia lui Dumnezeu peste viața mea… Mâna Sa așezată pe capul meu

Am experimentat încă o dată dragostea Sa, atunci când dezamăgirea și- a făcut simțită prezența în viața mea.. când oamenii pe care i- am considerat prieteni, au fost primii care au aruncat cu cuvinte pline de venin…

Ce nu știu ei, este că Dumnezeu a fost și va fi de partea mea și că nimic nu mă poate doborî. Dimpotrivă! Dezamăgirile lor îmi dau aripi să mă Înalț tot mai sus, mai sus… spre Cel care Mă așteaptă.. Sus!!!

Te întrebi poate dacă am dezamăgit și eu?!

Oh, daaaa! Și de câte ori nu am făcut- o !!!

Am dezamăgit și eu la rândul meu, de aceea știu cum este gustul dezamăgirii… deloc plăcut! Și mă lupt să nu o mai fac…

Dragii mei prieteni,

fiecare binecuvântare proclamată peste viaţa mea, este ca o notă muzicală aşezată pe portativul lui Dumnezeu şi astfel ia forma unei melodii divine care ajunge până la Tronul de Har și Îndurare al lui Dumnezeu!

Vă mulţumesc pentru ziua pe care o veţi face să fie una demnă de apreciat şi de neuitat !

Deși vremea este incertă, voi reuşiţi să aduceţi soarele în inima mea, iar pe chip să- mi răsară zâmbetul lui Hristos!

Mă simt specială şi alintată datorită cuvintelor minunate și a binecuvântărilor rostite peste viața mea.

Dumnezeu este Autorul meu! Și, fiecare zi care trece, adaugă o nouă pagină în cartea vieții mele !

Îmi doresc ca fiecare filă din cartea vieții mele să fie plină de victorii câștigate în Numele Lui… Mâna Sa să îmi scrie povestea și ea să continue chiar și atunci când eu voi fi cu El în glorii!

Îmi doresc umplerea Ta cu fiecare răsărit… Iar dacă, Tu vei dăinui în mine, aceasta mă face să fiu reală!

Îmi doresc să mor față de mine însămi, ca să trăieşti Tu în mine, să- Ţi fiu atât de asemănătoare, astfel încât cei din jur să mă confunde cu Tine!

Te iubesc, Doamne, Tăria mea, Lumina mea!

36 thoughts on “De ziua mea

  1. La mulți ani și multă sănătate, atât fizică cât și spirituală! Domnul este ajutorul și sprijinul tău, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi!

  2. Zile si nopti senine,
    de har si pace pline,
    cu Domnul spre coline,
    prin melodii sublime…

    La multi ani, decenii, secole, milenii cu EL în vesnicii, drag Suflet minunat !

      1. I think there should be a setting but I haven’t had much experience with using it. If I find out soon I will let you know. I hope you find it because I think I would like your blog.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s