Atunci când burniţa descurajării mă îngrozeşte, fă ca viaţa mea spirituală să înflorească.. fă să dispară ceaţa groasă care îmi învăluie fiinţa întreagă ! Fii Tu Soarele neprihănirii care să strălucească !
Oprește- te din iureșul zilei și întreabă- te: Cine ești? Reflectă puțin.
Nu are importanță realizările tale, nici diplomele… nici măcar modul cum arăți! Nu contează mediul din care provii, sau convingerile tale. Toate acestea reprezintă doar învelișul a ceea ce EȘTI TU !
Aud mereu acest proverb, cum că “haina îl face pe om.” Greșit. Hainele te pot face să arăți bine, acest lucru este adevărat, însă ele nu reprezintă CINE ești tu, adică identitatea ta. Identitatea ta înseamnă mai mult decât felul în care te “împodobești” – are foarte puțin de a face cu faptul CUM arăți, ci are un rol important, esențial, în felul cum îți trăiești viața, cum știi să te bucuri în această viață, de oamenii pe care Dumnezeu ți i- a dat și de modul cum I te relaționezi.
Oprește- te și întreabă- te:
Ești fericit / ă, copleșit / ă de bucurie datorită realizărilor, identității tale sau a direcției în care se îndreaptă viața ta? Toate acestea – îți umple golul din inima ta?
Doar El cunoaște adevărata valoare și poate împlini nevoia de acceptare, dragoste și sens în viață. Identitatea noastră o găsim doar în El.
Suntem oameni și simțim nevoia de a fi iubiți și prețuiți. Relația cu El ne aduce libertatea de A FI cine am fost creați să fim. Identitatea eternă este aceea că suntem copii ai Regelui regilor.
Nu putem spune decât că ACUM suntem ființe noi, pentru că cele vechi s- au dus și toate s- au făcut noi.
Pășim într- un AN NOU. Haideți să intrăm cu o nouă gândire, schimbată în totalitate. Nu știm ce ne aduce anul, însă știu că viitorul meu și al tău, prieten drag, este în Mâinile străpunse ale Mielului. Și îmi doresc din toată inima, ca în anul ce îmi stă în față și ca un nou motto, să pornesc pe un nou drum împlinind aceste cuvinte însoțite de dragostea Mirelui:
John Aspinall – fiul unui fermier neînsemnat, din orașul. Dorsetshire, Anglia, om cinstit și temător de Dumnezeu, care a trăit o viață fără reproș. Avea un fiu, David, și cinci fetițe.
Planurile pe care David și le făcea cu privire la viața lui nu erau în concordanță cu ale tatălui său. Își dorea să călătorească, să se bucure de viață. Chiar dacă era un băiat isteț, ager la minte, a ales să își croiască un drum în viață; calea proprie , a dorințelor. Inima îi era cuprinsă de dorințe proprii, lăsând în urma sa inimi iubitoare ale părinților și surorilor lui. David se iubea pe sine mai presus de orice și oricine.
Așadar, pleacă din casa părintească și ajunge în Londra, la unchiul său. Dar nici acolo nu este supus, considerând că acesta este prea strict cu el. Așa că, alege să plece și de acolo, apucând- o pe căi rele.
Asemeni fiului risipitor din Evanghelie ( Luca 15: 11-32), excepție nu a făcut nici David. Experimentând și gustând din ceea ce înseamnă viața trăită în neascultare, anturajul negativ din care făcea parte, chiar dacă rareori mustrarea îi împungea conștiința când își amintea de sfaturile primite din partea celor dragi, el continua să își trăiască viața așa cum îi plăcea.. Și asta până într- o zi, când părăsit atât de prieteni, cât și de noul lui stăpân căruia îi slujea, capitulează în fața Atotputernicului.
În pustie, singur, David experimentează puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pus în fața atâtor pericole în care își putea pierde viața, conștientizează că Dumnezeu îi este scut și adăpost:
“ Dar cât de nepăsător eram în zilele în care mă complăceam în păcat! Vai, cum râdeam, ca un pagân, la ideea de pericol. Mă mâniam pe alții când mă avertizau, oricât de înțelept o făceau. Aproape că nici n- am crezut că exista diavolul, și m- am jucat cu numele distrugătorului sufletului meu prin vorbele mele. Nu m- am temut de leul care caută să devoreze… De ce am fost atât de ușuratic și nepăsător? Pentru că eram mort în păcat. Conștiința mea era moartă! “
David și- a recunoscut starea de păcat. De acum, el era cu totul alt om. Era o făptură nouă. Inima- i era metamorfozată. În pericol, el a conștientizat siguranța prețioasă în cuvintele Preaiubitului lui, amintindu- și atât de clar în aceste momente:
“ Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuși, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Și chiar perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci, să nu vă temeți: voi sunteți mai de preț dcât multe vrăbii.” ( Luca 12:6,7)
Ca să învețe să aprecieze lucrurile pierdute prin neascultare, David a trebuit să treacă prin multă suferință. Mirajul lumii nu a putut să îi stâmpere setea sufletului. Doar dragostea Aceluia care a rostit “ cine crede în Mine nu va înseta niciodată”, i- a putut satisface această sete.
El, Regele, S- a născut în mijlocul mizeriei din grajd. A schimbat hainele veșnice cu niște cârpe care să Îi țină de cald… A abandonat Sala Tronului pentru o iesle murdară. Slujitorii cerești au fost schimbați cu păstorii de pe câmp…
Fă- ți inima o iesle în care să se nască Salvatorul!
Să ai parte de Sărbători binecuvântate cum nu ai mai avut vreodată ..!!
“ Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. ( Romani 13: 12)
Domnul Isus este gata să revină pentru a- Și răpi Mireasa. Este o promisiune și o realitate a inimilor credincioșilor care Îl așteaptă să vină pe nori.
Ești tu pregătit pentru marele eveniment?
Chiar dacă Unicul Fiu al lui Dumnezeu a fost urât și respins, iar viața Sa pe pământ a sfârșit la Calvar, răstignit pe cruce, la revenirea Lui, orice față va radia de bucurie și orice inimă va exalta de sensibilitate. Ce moment solemn ! Ce clipă glorioasă va fi pentru cei ce- L cunosc!
Gândul care ar trebui să ne însoțească și care să ne umple inima să fie acesta: “ El va reveni!”
“ Nu este departe timpul în care “ Soarele dreptății” va răsări cu “ tămăduirea sub razele Lui.” ( pg.10)
Speranța imediată a celui credincios este reîntoarcerea Domnului Hristos ca “ Luceafărul strălucitor de dimineață”. ( Apocalipsa 22:16)
Gândindu- ne la El, inimile noastre să ardă de dorința de a- L revedea:
“ O, Doamne, când gândesc la Tine,
La harul Tău nemărginit,
Inima îmi arde, știind cât e de bine
Să- Ți văd, față în față, chipul Tău iubit.”
Care este secretul păcii și a bucuriei? Faptul că Îl cunoaștem, Îl iubim, ne încredem în El deși nu Îl vedem.
“ Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine.” ( Matei 11:29)
Prin această școală va trece fiecare om care este născut din nou. Sub învățătura Duhului Sfânt suntem prelucrați cu mare precizie. Își pune degetul pe ceva din viețile noastre- exact pe acele lucruri care trebuie tratate și prelucrate.
Venind în această școală, marele nostru Învățător- Duhul Sfânt, ne arată ceea ce trebuie să învățăm.
Primul scop al Duhului Sfânt este de a ne familiariza cu educația noastră spirituală. Să ni- L descopere pe Hristos în noi și apoi să lucreze în noi făcându- ne asemeni Lui.
“ Pentru a- L învăța pe Hristos, trebuie mai întâi să- L vedem pe Hristos.”(pg.7)
Efectul lucrării Duhului Sfânt în noi este plinătatea lui Hristos. Suntem atrași mereu și mereu de această plinătate a Lui. Este dincolo de noi, cu mult dincolo de noi. Plinătatea Lui este semnul unei vieți trăite , conduse de Duhul Său.
Chiar de la început, Dumnezeu Îl aduce pe Hristos și apoi spune:
“ Acesta este Cel al cărui chip vreau să- l formez în tine.” ( pg. 9)
Să fii în Școala lui Hristos nu este ușor, pentru că omul nostru cel vechi moare greu, cedează cu mare greutate. Numai luminați și conștientizați de Duhul Sfânt putem afirma acest adevăr: “ nu mai sunt eu, ci Hristos.”
“ Nu ceea ce sunt eu, o, Doamne, ci ceea ce ești Tu, aceasta, numai aceasta poate fi adevărata odihnă a sufletului meu: Iubirea Ta, nu a mea; pacea Ta, nu a mea; odihna Ta, nu a mea; totul al Tău, nimic al meu; Tu Însuți!”
Eliberarea prin adevăr este prin cunoașterea Lui. Să cunoști adevărul, înseamnă să Îl cunoști pe El.
Această carte prezintă câteva exemple de persoane provenite din medii diferite – bogate sau sărace, fie că au studii sau nu, ele sunt conduse la viața veșnică prin Harul Divin, care au avut parte să cunoască bucuria màntuirii, prin credință.
Baronul Edward von Steinle– a trăit înconjurat de personalul său casnic: administratorul palatului, grădinari, valeți – pe o imensă pajiște și foarte bine întreținută.
Steinle este pictor. A studiat desenul, apoi pictura și foarte ușor trece de la una la alta după cum are dispoziție. Indiferent de anotimp, este impresionat de spectacolul naturii, “creionează” în lumina strălucitoare culorile pe care aceasta i le oferă.
Iubitor de natură, adulmecă cu nesaț miresmele primăverii. Absorbit de frumusețile pădurii, dintr- o dată, Steinle aude niște sunete din depărtare, un fel de cântec ritmat, nelămurit. Apropiindu- se tot mai mult de locul de unde răsună muzica, constată că aceasta este cântată de o șatră.
Pleacă pentru câteva zile la Dusseldorf. Aici primește comanda de a picta un tablou care să Îl înfățișeze pe Domnul Isus, pe cruce. Cunoștea vag subiectul ca să poată executa lucrarea. Așa că, alege să citească istorisirea în Biblie. Era prima dată când Steinle citea istorisirea Răstignirii, în Evanghelii.
“ Pe un fond de cer aproape plin de nori negri, denși, se contura o cruce de lemn de- abia tăiată. Trupul livid era suspendat de mâini, picioarele bătute în cuie, unul lângă altul, pe o proptea de lemn; obrazul era liniștit, părul lung, reținut de o coroană de spini. Era un tablou de o măreție rece. La piciorul crucii lui Isus stătea mama Lui…”
Steinle picta această agonie fără să participe cu inima. Nu era decât un subiect de comandă, nimic mai mult.
Zerbina– este una dintre copilele din șatră. Fără carte, dar o fire curioasă. O să omit detaliile, pentru că îmi doresc să le surprindeți voi. Însă, pe cât este de mică, pe atât de mare îi este curiozitatea .
Este invitată la palatul baronului Steinle pentru a o picta.Într- una din zile, vede tabloul cu răstignirea. Acesta declanșează în micuța – i inimioară o curiozitate de neimaginat. Dorește să afle cine este Omul de pe cruce, pentru că în inima ei, Îl numea: “ Omul pe cruce.”
“ – Domnule baron, cine este acest om?, a întrebat cu voce tremurătoare.
⁃ Isus, care se numește Hristos.
⁃ Ce I- au făcut?
⁃ Vezi bine, L- au răstignit.
⁃ Domnule baron, dacă nu vă supărați, acest Om era foarte rău, de L- au pedepsit cu un chin așa de mare?
⁃ Nu. Din contră, era ‘ minunat de bun’.
⁃ Atunci, a spus ea cu voce tremurată, oamenii care L- au răstignit sunt îngrozitori de răi! De ce au făcut așa? Erau geloși pe El?”
Și toate aceste întrebări pe care micuța Zerbina i le adresa, le asculta cu urechea distrasă.
De câte ori avea ocazia să meargă la palat, Zerbina profita de situație și îl asalta cu întrebări pe marele pictor, Steinle. Sătul și exasperat de întrebările ei, acesta îi spuse:
“ Ascultă, vreau să îți spun odată pentru totdeauna ceea ce ratele știut și să încetezi să mă întrebi: Dumnezeu este un Dumnezeu Unic. El este în cer, noi nu putem să- L vedem. El L- a trimis pe Fiul Său Isus pe pământ, ca și cum ar fi fost un om ca toți ceilalți, dar El era Însuși Dumnezeu.” ( pg. 37)
Baronul Steinle nu mai era grăbit să se despartă de fetiță, ci cu răbdare merse mai departe cu explicațiile:
“ Ascultă, Zerbina, noi suntem cu toții păcătoși. Dumnezeu a spus acest lucru și noi trebuie să credem. Înțelegi? Aceasta înseamnă că noi toți facem fapte mai mult sau mai puțin rele.
….
După moarte are loc judecata lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este dragoste și El a dat pe Fiul Său Isus, care a fost pedepsit în locul nostru. Toți cei care cred în El vor merge în cer și vor fi Fericiți pentru eternitate.
⁃ Domnule baron, dvs. credeți?
⁃ …
⁃ Dumneavoastră, desigur, Îl iubiți mult, pentru că a suferit pentru dumneavoastră!”
Până la fetiță i- a fost marelui pictor. La aceasta nu se gândise până să poarte această discuție. După plecarea ei, s- a întors să privească tabloul. Acum îl privea cu alți ochi. Părea că Domnul Isus Se odihnea pe această cruce. Motivat de discuția purtată cu Zerbina, a luat Biblia din nou, a recitit detaliile descrise și abia atunci a realizat ce au însemnat pentru El batjocurile, scuipările, teribilele lovituri de bici. S- a apucat să citească și să recitească cele patru Evanghelii. De acum el chiar trăia răstignirea.
Conștientizând că această revelație i se datora micuței țigăncușe, Zerbina. Ea îi deschisese ochii; inima- i era copleșită de zbuciumul greu de suportat.
De acum, el era mișcat și în inimă, nu doar la nivelul intelectului. De acum, cu pensula lui mărturisea dragostea Mântuitorului său, mila Sa infinită, sacrificiul Său de bunăvoie.
Toată puterea talentului său unită cu adorația pentru Domnul preaiubit străluceau în acest nou tablou al răstignirii. Ochii privitorilor erau plini de lacrimi, pentru că în josul pânzei, Steinle a scris:
“ Iată ce am făcut Eu pentru tine. Tu ce ai făcut pentru Mine?”
Dragostea Lui este pentru toată lumea, indiferent de clasa socială. Sângele Lui a curs pentru toți. În Cartea Lui se găsește nu numai siguranța vieții eterne, dar și ajutorul pentru fiecare zi.
Dacă dorești să citești această carte, click AICI .
“ El tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile.” ( Psalm 147:3)
Poate fi vindecată o femeie care a fost rănită? Mai poate avea ea încredere? Îi pot fi vindecate inima și sufletul? Mai poate iubi din nou?
Răspunsul la aceste întrebări este: DA!
Autoarea cărții vorbește din perspectiva ei, din experiențele personale. Chiar ea fiind una dintre femeile abuzate sexual de către tatăl ei, abandonată de mamă, înșelată de primul soț. A fost rănită, singură, neiubită, neacceptată, neînțeleasă.
Vindecarea emoțională este domeniul pe care îl cunoaște atât de bine și, din punct de vedere biblic, dorește să împărtășească din experiența vindecării personale, vindecare primită prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Există atâția oameni care umblă cu inimile rănite, biciuite, datorită suferințelor din trecut. Nu se gândesc că pot fi vindecați. Niciun lucru material nu împlinește sufletul, dacă el este rănit și sângerând. Drumul de la conștientizarea stării de om rănit până la vindecare, este o călătorie lungă. Însă, este un drum care duce la împlinire!
Dumnezeu dorește ca fiecare suflet să fie vindecat. Și sunt atâtea lucruri de care El dorește să ne vindece. Și anume: depresie, îndoială, nesiguranță, amărăciune, mânie, vină, frică etc. Eliberate de toate acestea, devenim femeile pe care El le- a creat să fim – minunate, extraordinare!
Nu uita:
Drumul spre vindecare emoțională ese anevoios, iar procesul este lung și dureros, pentru că se redeschid răni vechi. Sunt răni care încă au infecție și puroiază, au miros urât. Iar Golda Meir ne încurajează spunând:
“ Dați tot ce aveți mai bun, transformând micile scântei ale posibilității în flăcări ale reușitei.”
Suntem chemate să primim și să dăruim viața pe care doar El ne- o oferă.
În El era viața, și viața era lumina oamenilor.” ( Ioan 1:4)
Nu în lucrurile materiale ne găsim sursa vieții. Nu aceste lucruri care sunt epuizante ne dau bucurie, împlinire. Dimpotrivă, ne face să ne simțim triști, ne îndepărtează de Sursă. Nu este greșit să avem aceste lucruri, însă nu trebuie să facem din ele prioritatea vieții. În momentul în care alegem să schimbăm prioritățile, inimile noastre vor fi copleșite de viața adevărată prin Domnul nostru, Isus Hristos.
“ Dumnezeu ne- a creat; noi suntem opera Sa. Din cauza păcatului, am dus vieți distruse, dar, datorită Mântuirii oferită nouă de către Isus, ne- am născut din nou, sau am fost reînnoiți. Acum putem să o luăm de la capăt și să învățăm cum să facem totul așa cum trebuie. Dumnezeu a avut mereu unplan bun pentru oamenii Lui și așa va fi mereu. Acest plan le stă la dispoziție tuturor celor ce- l aleg și care vor învăța cum să- l implementeze.” ( pg.23)
Pe măsură ce studiem Cuvântul Său și creștem în relația cu El, schimbări majore se vor petrece în viața noastră și procesul de vindecare se produce mult mai repede. Rănile, traumele trecutului le vom percepe în mod diferit.
Fiind vindecate, putem fi de ajutor mai departe. Putem fi acei umeri pe care să se plângă și acele mâini care să șteargă lacrimile.
P. S. Dacă doriți ca numărul cărților din biblioteca dumneavoastră să crească, aceasta se poate comanda de AICI .
Este ziua în care Dumnezeu a hotărât să vii aici, jos, în mijlocul familiei care te- a iubit și te iubește.
Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tine, pentru persoana minunată care ești astăzi nu doar pentru noi, cei dragi ție, dar și pentru cei care te înconjoară.
Îi sunt recunoscătoare Lui pentru harul minunat pe care mi l- a dat și anume: acela de a fi sora ta mai mică; pentru maturitatea de care ai dat dovadă încă din copilărie; pentru responsabilitățile care îți apăsau umerii micuți- ai făcut față cu brio la toate încercările la care ai fost supusă! Încă de atunci ai dovedit cât de puternică ești.
Ce îmi doresc pentru tine, astăzi?
Îmi doresc ca Dumnezeu să te binecuvânteze cu sănătate și să ne bucurăm de tine atât timp cât ne este îngăduit să te avem alături.
Îmi doresc să te vă râzând mai des, așa cum făceam de multe ori când ne vedeam și râdeam din orice, asemeni unor copii. Nu lăsa copilul din tine să se maturizeze. Fii tu, naturală!
Nu lăsa ca îngrijorările lumii acesteia să îți umbrească bucuria sufletească. Fii tu, naturală!
Viața este scurtă! Astăzi bucură- te de ceea ce îți oferă Dumnezeu.
Te iubesc și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tine – că exiști în viața noastră!
La mulți ani cu Isus!
Sora mea este cea tunsă scurt. În brațe țin cel mai binecuvântat copil- nepotul ei, Raul!
„Un cuvânt spus la vremea potrivită, este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint”.(Proverbe: 25:11)
De ce am ales să vorbesc despre cuvinte? Pentru că și eu, la rândul meu, am rostit cuvinte care au rănit, au dezamăgit. Nu am încurajat persoanele care aveau nevoie să audă un cuvânt de îmbărbătare.. nu am ridicat prin cuvintele pe care le- am rostit.
De multe ori m- am Așezat pe scaunul de judecator și am emis cuvinte de judecată, bârfă sau, influențată de așa zise “prietene”, m- am lăsat antrenată în tot felul de discuții.
Vorbirea mea nu a fost așa cum apostolul Pavel mă încuraja în epistola sa din Coloseni 4:6, unde scrie:
“ Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.”
În cartea Proverbelor 18:21 găsim scris:
“ Moartea și viaţa sunt în puterea limbii, oricine o iubește îi va mânca rodurile.”
Cuvintele voastre zidesc? Ridică pe cel descurajat?
Știați că prin cuvinte se poate manipula ușor, doar pentru atingerea unui scop personal? Sau prin cuvintele “ mieroase”? Sau cuvintele defăimătoare, ca persoana pe care le folosește, să iasă ea în evidență?
Ați avut în jurul vostru oameni care, cu fiecare ocazie ce se ivește, au limba precum un “foc mistuitor”, care fiecare cuvânt în el este plin de esență veninoasă?! Cuvintele sunt o armă cu două tăișuri. Cuvintele sunt toxice; otrăvitoare.
Ce înțelegem din versetul de la început? Cuvintele zidesc! Cuvintele sunt mângâiere; alinare!
Cuvintele pe care le spunem unei persoane la vremea potrivită sunt ca nişte mere de aur aşezate într-un coşuleţ de argint.
Domnul să ne ajute să fim acele mere plăcute nu doar la privit.
Așadar, conștientizați de Duhul Sfânt, să avem grijă ce cuvinte rostim, pentru că, într- o zi, vom da socoteală de fiecare cuvânt pe care l- am rostit în dreptul cuiva. Să avem grijă ce cuvinte rostim sau scriem, pentru că la urmă vom aduna ce am semănat. Într- o zi, totul va ieși la lumină aici pe pământ, dar și Sus!
Dacă vedeți că în jurul vostru există astfel de persoane, păstrați distanță la propriu. Aceßti oameni sunt ca niște mere stricate, care le strică pe cele bune.
Proverbe 10: 18,19:
“ Cine ascunde ura are buze mincinoase. Și cine răspândește bârfelile, este un nebun. Cine vorbește mult, nu se poate să nu păcătuiască…”
Proverbele 14:3 VDC
„În gura nebunului este o nuia pentru mândria lui, dar pe înţelepţi îi păzesc buzele lor.” Să fim atenți la cuvintele pe care le rostim…
Matei 12:36 VDC:
“Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.”
Despre cuvinte și cum sunt privite ele de către Dumnezeu, am scris AICI .
Și unde poți auzi mai clar Vocea Sa, decât retrăgându- te în locul tainic…. departe de zgomot, de haosul lumii care te înconjoară…
Deseori aleg să mă desprind de această lume, să fug departe de tot ce mă înconjoară, doar ca să stau de vorbă cu El! Doar eu cu El ! Fără alte interpuneri…
Când mă cuprinde dorul de El, aleg să mă retrag aici, la malul mării, să privesc imensitatea ei, gândindu- mă în același timp la imensitatea Harului Său primit fără ca eu să fac ceva să Îl merit… Ș totuși, înțeleg că El nu dorește altceva de la mine decât un singur lucru: DISPONIBILITATE !
Iubesc marea, indiferent de sezon fie că este cald sau rece, ea este acolo- mă așteaptă! Iar eu nu preget să apar.. ☺️ Așa este și viața noastră, precum marea- când liniștită, când învolburată. Important este că rămânem în picioare.
Dă- ne ajutor, căci cu Tine “vom face mari isprăvi .” ( Psalm 108: 13a)
“ Cred că un mare şi ales loc în lucrarea de inspiraţie a sufletelor noastre îl are adesea şi mediul în care ne găsim. Când priveliştea în care îţi înoată sufletul este largă şi frumoasă, când lumina prin care îţi pluteşte gândul este dulce şi limpede, atunci totul îţi este divin şi posibil. Duhul şi inspiraţia nu ţi se târăsc, ci zboară. Şi nu faci doar paşi mărunţi pe jos, ci umbli pe înălţimi, păşind din munţi în munţi.
De acolo poţi atât de uşor să comunici cu toate înălţimile şi adâncimile de dincolo şi de dincoace de tine. Cu lumea îngerilor sau cu a lucrurilor. Cu cei din pământ sau cu cei din cer. Cu tainele trecutului sau ale viitorului.” ( Traian Dorz)
Perla Suferinţei 
You must be logged in to post a comment.