Când Cerul invadează Pământul – Bill Johnson


Gânduri printre rânduri

Planul lui Dumnezeu nu a fost nici o clipă abandonat. El a fost desăvârșit odată pentru totdeauna prin învierea și înălțarea Domnului Isus, la cer. Am fost restaurați pe deplin. În urma acestui fapt, învățăm cum să aplicăm biruința obținută prin Cruce:

“ Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe satana sub picioarele voastre.”

( Iacov 1:21- 25)

În situațiile imposibile, primim putere de Sus. Tot ce are Tatăl este al nostru prin Fiul Său, Isus Hristos.

“ Întregul Lui tezaur de resurse, camerele Lui regale se află la dispoziția noastră pentru a realiza Marea Lui Trimitere.” ( pg.35)

Atunci când alegem tăcerea, îi ținem pe cei ce ar vrea să audă Adevărul departe de viața veșnică.

De cele mai multe ori, suntem ferm convinși de nevrednicia noastră, mai mult decât pe vrednicia Lui. Nu- i așa că prea mult ne focalizăm pe incapacitatea, neputința noastră și mai puțin pe ceea ce poate El să facă?!

Să nu uităm că El este același care a fost și în vremea lui Ghedeon care, fricos fiind, l- a numit viteaz. Prin Fiul Său, Tatăl ne numește și pe noi viteji.

Suntem noi disperați după cunoaștere? Adică, să descoperim lucrurile ascunse?!

Pentru a descoperi lucrurile ascunse, trebuie să avem o atitudine disperată. Pentru că:

“ Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor.”

Aceasta este adevărata amprentă a unei inimi ce îi aparține Regelui.

Duhul Sfânt locuiește în duhul meu și acesta este locul întâlnirii cu Dumnezeu. Învățăm să fim călăuziți de Duhul Său.

Doamne, toarnă în noi mai mult din Tine.

RUT


Îmi place foarte mult cartea “ Rut”, pentru că în ea reflectă exemplul de relație pe care ar fi trebuit să îl aibă soacrele cu nurorile – acea relație autentică, binecuvântată.

Numele ei înseamnă “satisfacție”.
Este moabită. Este văduvă. Este nora Naomei.

Alege să trăiască o viață nouă alături de soacra ei, știind că nu va fi ușor. Era conștientă că o aștepta multă trudă și sărăcie. Trebuia să se autosusțină atât pe ea, cât și pe soacra ei. Acest lucru nu i se părea deloc dificil. Dimpotrivă, dragostea ei față de Naomi, o ajuta să facă față noii provocări ce îi stătea înainte. În inima ei, Dumnezeu începuse o lucrare, și nu de suprafață. Inima ei era hotărâtă pentru Dumnezeu. RUT a fost atrasă de ceea ce văzuse în inima soacrei ei.

“ 𝑁𝑢 𝑠𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑙𝑎𝑠 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑖𝑛𝑡𝑜𝑟𝑐 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑡𝑖𝑛𝑒! 𝐼̂𝑛𝑐𝑜𝑡𝑟𝑜 𝑣𝑒𝑖 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒 𝑡𝑢, 𝑣𝑜𝑖 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒 𝑠̦𝑖 𝑒𝑢; 𝑝𝑜𝑝𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑡𝑎̆𝑢 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑝𝑜𝑝𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢 𝑠̦𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑡𝑎̆𝑢 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢. 𝑈𝑛𝑑𝑒 𝑣𝑒𝑖 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑡𝑢, 𝑣𝑜𝑖 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑒𝑢 𝑠̦𝑖 𝑣𝑜𝑖 𝑓𝑖 𝑖𝑛𝑔𝑟𝑜𝑝𝑎𝑡𝑎̆ 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜. 𝐹𝑎𝑐𝑎̆- 𝑚𝑖 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑒 𝑜 𝑣𝑟𝑒𝑎, 𝑑𝑎𝑟 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐 𝑛𝑢 𝑚𝑎̆ 𝑣𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖 𝑑𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎! ( 𝑅𝑢𝑡 1: 16,17)

Cuvintele lui Rut izvorau dintr- o inimă sinceră, nobilă, plină de dragoste. Demonstrau atașamentul ei deplin față de Naomi. Erau adevăruri profunde, adânci. Prin declarația aceasta, Rut alesese să se facă una cu soacra ei – alegând destinația ei, locul ei, poporul ei, și chiar pe Dumnezeu. Ea se contextualizase acestei noi culturi.

Naomi nu se putea împotrivi hotărârii nurorii ei. Rut era fermă în hotărârea ei. Era de neclintit.

Dumnezeu avea un plan cu Rut regizând toate lucrurile în viața ei. Chiar și căsătoria ei cu Boaz. El era un om bogat, rudă cu Naomi; avea compasiune față de străin. ( Citește Rut 2:8-12) Știa totul despre ea înainte de a o cunoaște. I- a împlinit toate nevoile.

𝐶𝑒 𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖 𝑖𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎̆𝑚 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑒?

Rut- nora model, cu inimă nobilă care strălucește ca o lumină unică. O inimă nobilă tinde spre lucruri nobile. Aripile unei iubiri curate ca a ei nu trebuiesc frânte.

Rut- strălucește și astăzi prin exemplul ei. De ce? Pentru că “ 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑠̦𝑡𝑖𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑜 𝑓𝑒𝑚𝑒𝑖𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑎̆.“ ( 𝑅𝑢𝑡 3:11𝑏)

Să așteptăm în răbdare până când Dumnezeu va lucra după voia sa – “𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑢𝑡𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑎̆𝑣𝑎̂𝑟𝑠̦𝑖𝑡𝑎̆.“ ( 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖 12:2)

PhotoCredit: Perla Suferinței

1 Corinteni 13 – definiția adevăratei dragoste


Dragostea nu este egoistă.

Dacă ne oprim puțin și privim în jurul nostru, constatăm că lumea este, pur și simplu, îndrăgostită de “ sine”.

Punem prea mult accent pe aspectul exterior.

Dacă suntem sinceri cu noi și vrem să recunoaștem, egoismul, din păcate, este imprimat în fiecare dintre noi încă de la naștere.

Egoismul – este trăsătura pe care o detestăm la alții, însă suntem toleranți cu noi înșine. Ne permitem prea multe cu noi înșine, dar avem așteptări înalte de la ceilalți… Interesant, nu- i așa ?!

Uităm adeseori că dragostea “ nu caută folosul său”, ci face tot posibilul să aibă grijă de cei de lângă noi, cu defecte..

1 Corinteni 13:5 – dragostea caută oportunități de a ajuta, de a fi de folos.

Dacă faci un bine cuiva cu scopul de a primi laude sau vreo răsplată, trâmbițându- l, atunci aceasta este o formă gravă de egoism. ( „Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale!” Proverbe 27:2 NTR )

Dragostea aduce bucurie interioară, împlinire personală.

Atunci când întreprind o acțiune, o faptă, fac acest lucru din dragoste sau ca să fiu văzut de ceilalți?

Există în mine egoism?

Conștientizez faptul că mă gândesc mai mult la mine însămi, decât la cei din jur?

Care sunt interesele mele atunci când doresc să ajut pe cineva? Din dragoste fac acest lucru?

Nu uita: Ai deja o reputație în ochii celor din jur.

Care este reputația ta?

Impune- ți să arăți adevărata dragoste ținând ochii deschiși spre fiecare oportunitate.

Transformare


„Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbaţi în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
(
‭‭2 Corinteni‬ ‭3:17-18‬ ‭VDC‬‬ )

Tendința noastră este de a- i schimba pe cei din jur așa cum dorim noi. Însă, lucrurile nu stau chiar așa. De cele mai multe ori, alegem să fim voluntari pentru o Metamorfoză reală.

A fi transformat înseamnă să fi schimbat prin lucrarea Duhului Sfânt, și nu într- o formă cosmetică zilelor noastre, care are de- a face cu superficialul, ci într- un mod profund, care să dureze.

În fiecare zi trebuie să alegem să avem un caracter ca al Domnului Isus. Această permanentă schimbare, trebuie să reflecte în noi caracterul Său.

Singuri nu putem face această schimbare. Este lesne de înțeles acest adevăr. Însă, în cartea Romani 8:26, tragem o concluzie: începutul transformării, reînnoirii vine din interior spre exterior. Pentru că, numai Cuvântul Său restaurează, dă pace acolo unde este haos, dă speranță, oferă victorie etc. Doar Duhul Sfânt ne descoperă fiecare domeniu din viața noastră care nu este pe placul Său.

“ Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”

( 1 Tesaloniceni 5:23)

Tu ești Raiul cuiva?


“ Când a murit zilele trecute Hunter – câinele meu de vânătoare frumos și tare isteț, l-am găsit cu ochii deschiși uitându-se spre fereastra biroului la care eu scriam. A murit cu dorul după mine. Mă aștepta. „A murit cu ochii după dumneavoastră fiindcă l-ați făcut fericit, m-a încurajat Mihaela Mănescu. Ați fost propriul lui Rai!” Declarația poetei, chiar în toiul lacrimilor mele, e o filosofie profundă de viață: noi putem fii Raiul celor din jur! E-adevărat, putem fii și… iadul!


Pitt Popovici spunea că familia e colțul de Rai. Nu pentru că în cămine zboară îngerii, nu pentru că nu sunt neajunsuri. Ci pentru că partenerul te fericește, te încântă la extaz. Prezența lui te face să trăiești ca în sânul lui Adam. Dar pentru asta trebuie să fii și tu un înger. Din nefericire în multe familii partenerii nu se simt ca în Rai ci ca pe Marte. Ca doi extratereștrii. Din când în când ei văd farfurii zburătoare. Aud țipete, uși trântite și văd scântei verzi pe la tâmple.

Când Dumnezeu ne-a permis să venim în această lume, scopul Lui nu a fost să ne facem vile, să avem samovare, elicoptere, vestimentații Armani ori accesorii Zwarovski. Ci peste tot pe unde trecem să fim Rai pentru ceilalți. Picior pentru șchiop, ochi pentru orb, cum bine zicea Iov. Sau măcar pâine caldă pentru flămânzi. Ba, chiar dacă nu putem să le oferim nimic, simpla prezență în jurul lor să-i facă să simtă Raiul. Să fie toți asemeni unei slujitoare, care după ce își sfârșea predica și pleca sfântul Francisc d’Assisi, începea să smiorcăie: „Cât a vorbit el eu umblam prin Rai, acum am coborât iar pe pământ!”

O femeie iubitoare e Raiul soțului ei. Copiii sunt Raiul mămicilor. Părinții-s Eden pentru prunci. Un muncitor e Raiul colegilor săi. Un bătrân e Raiul comunității sale. O familie e Raiul vecinilor ei. Profesorii sunt Raiul elevilor. Medicii sunt Raiul bolnavilor. Înstăriții sunt Raiul săracilor. Păstorii, preoții sunt Raiul turmei lor. Nu e o utopie. Ci o realitate. Numai că trebuie pusă în practică. (Nepusă generează iadul).

După ce Hristos ne-a poruncit să predicăm Evanghelia oricărei persoane pentru a o călăuzii înspre Tatăl, noi ne străduim să urcăm oamenii în Rai. Și sincer anevoios reușim. Dar, mă gândeam eu zilele astea: n-ar fi mai ușor să fim Rai pentru ei? S-aducem Raiul aici jos?

Domnul Isus Hristos oriunde a fost prezent oamenii au dat buluc. Împărăția Lui se ia cu năvală. De 2000 de ani. Simplu: pentru că El e Rai pentru omenire!

Când micuța Marie-Lou a pășit duminica dimineața în biserică a văzut toți enoriașii triști, morocănoși, plânși. „Sssst, azi dimineață a murit pastor John!” „Wow? Atunci ce fericiți vor fi îngerii!”. Ea știa că pastorul ducea Raiul cu el.

Chiar așa, tu ești Raiul cuiva? Îl duci cu tine? Dacă nu meditează adânc: cine nu duce Raiul, atunci ce duce?”

Articol scris de Nicolae Geantă

PhotoCredit: Perla Suferinței

Caut…


“ Caut un om… “, spunea Dumnezeu.

Un om care să fie al meu. Un om care să poarte în inimă Cerul. Unul care să se dezlipească de păcat și să se lipească de veșnicie. Caut un om gata să se dăruiască pentru ceilalți. Un om care să-mi semene. Care să Mă caute înainte să caute. Care să-Mi vorbească înainte să vorbească.


Îl caut prin Biserici. Pe la amvoane. Pe la microfoane. Pe bancă. În rugăciune. În cântare. În predică. În Cuvântare. în milostenie. Caut un om…


Caut, în disperare, un Om. Un om care să miroasă a Hristos. Care să plângă cu ploaie. Care să te privească Ceresc. Care să se roage cu foc și credință. Care să simtă…


Caut un om… Un om care să-ți spună atunci când nu mai vezi nici o luminiță, că Lumina e Hristos și credința uneori e nebunie curată, iar dacă Dumnezeu ți-o cere, să fii și nebun!
Un om care să te ia de mână și să-ți spună să mai mergi o milă chiar dacă picioarele îți sunt franjuri de durere.


Caut un om… Însă oamenii caută altceva, orice altceva, numai pe Hristos tot mai puțin!

Text scris de Alina Ilioi Mureșan

PhotoCredit: Perla Suferinței

El încă dă pietre la o parte – Max Lucado


Gânduri printre rânduri

“ Nu va frânge o trestie ruptă și nici nu va stinge un fitil care fumegă.”

Matei 12:20

Atât de fragilă este o trestie și putem vedea aceasta dacă o privim pe malul apei, pentru că ea acolo crește. Privește- o! Odinioară se înălța zveltă și viguroasă. Acum, este frântă, îndoită.

Ești tu o trestie frântă? Sunt eu o trestie frântă?

Și tu, și eu, cândva, stăteam drepți și viguroși, cu rădăcinile înfipte în solul siguranței, fără să ducem lipsă de apă, asemeni trestiei de altă dată. Dar, acum…. Ce s- a întâmplat? Am fost frânți în două.

Ce anume a determinat frângerea noastră- cuvintele aspre ale unui prieten, propriul eșec, rușinea, torentele nesfârșite de vinovăție etc?

O dată drepți și semeți, ne- am aplecat și ne- am ascuns sub papură.

Trestia frântă.

“ Se înălța semeață, plină de încredere,

Pe tulpina sa puternică.

Dar asta înainte de lovitura nemiloasă, de ploaia cea barbară.

Acum e frântă, îndoită. Vlăguită.

Tânjește după o mână blândă, s- o ridice, nu s- o rupă.

Visează o atingere fermă, s- o vindece, nu s- o rănească.

Tărie blândă.

Putere- ndurătoare.

Există oare- așa o mână?”

Autorul ne redă câteva exemple de trestii frânte din Scriptură. Un exemplu: femeia cu scurgere de sânge. De doisprezece ani suferea de această boală cronică. Toată averea și- o dăduse la medici, însă fără niciun rezultat. Întreaga sa viață era afectată din toate punctele de vedere. ( Citește despre aceasta în Marcu 5: 24- 34) Femeia era o trestie frântă. Avea o singură dorință arzătoare în inima ei: “ Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” ( versetul 28) Doar să se atingă de El, atât. Și a găsit vindecare.

El încă dă pietrele la o parte.

Trebuie să lăsăm în urmă nenorocirile trecutului, cu tentaculele lui lungi, care ne trag înapoi, aducându- ne din nou pe podul durerii. Am fost victime ale trecutului. Există iertare.

“ Când trenul trece prin tunel și în jurul tău e beznă, ce faci, sari din tren? Sigur că nu. Stai în așteptare și ai încredere că cel ce conduce trenul te va scoate la lumină.”

Coreen ten Boom

Fitilul care fumegă.

“ Fibre țesute pentru o flamă

Flamă aprinsă pentru lumină,

Rafale de frig- răbufniri de căldură,

Candela- i încă învăluită în beznă;

Jarul se zbate cu- nverșunare

Luptă cu umbrele până descoperă

Flama arzând a puterii

Flăcări dansând în căldură.”

“… nu va stinge un fitil care fumegă.”

Matei 12:20b

Gândește- te la mucul unei lumânări. Îți amintești când ardeai de atâta credință? Cum revărsau lumina asupra cărării ce ți se așternea înainte?

A început să bată vântul… rece și aspru. Acest vânt te- a vlăguit. Ai rezistat un timp, însă suflul lui ți- a frânt plăpânda- ți flacără. Te- a azvârlit în întuneric.

Trestia frântă și fitilul care fumegă.

Trebuie să reținem că scopul acestor povestiri pe care autorul ni le relatează în cartea sa, nu este să ne facă să privim cu uimire în urmă, ci cu o încredere de nezguduit spre ce ne așteaptă. Dumnezeu care a vorbit în trecut, și astăzi o poate vorbi cu noi. Pătrunde în lumea mea. Pătrunde în lumea ta. El dorește să dea pietrele la o parte din viețile noastre – pietre mari și grele, de neclintit.