Tu ești Raiul cuiva?


“ Când a murit zilele trecute Hunter – câinele meu de vânătoare frumos și tare isteț, l-am găsit cu ochii deschiși uitându-se spre fereastra biroului la care eu scriam. A murit cu dorul după mine. Mă aștepta. „A murit cu ochii după dumneavoastră fiindcă l-ați făcut fericit, m-a încurajat Mihaela Mănescu. Ați fost propriul lui Rai!” Declarația poetei, chiar în toiul lacrimilor mele, e o filosofie profundă de viață: noi putem fii Raiul celor din jur! E-adevărat, putem fii și… iadul!


Pitt Popovici spunea că familia e colțul de Rai. Nu pentru că în cămine zboară îngerii, nu pentru că nu sunt neajunsuri. Ci pentru că partenerul te fericește, te încântă la extaz. Prezența lui te face să trăiești ca în sânul lui Adam. Dar pentru asta trebuie să fii și tu un înger. Din nefericire în multe familii partenerii nu se simt ca în Rai ci ca pe Marte. Ca doi extratereștrii. Din când în când ei văd farfurii zburătoare. Aud țipete, uși trântite și văd scântei verzi pe la tâmple.

Când Dumnezeu ne-a permis să venim în această lume, scopul Lui nu a fost să ne facem vile, să avem samovare, elicoptere, vestimentații Armani ori accesorii Zwarovski. Ci peste tot pe unde trecem să fim Rai pentru ceilalți. Picior pentru șchiop, ochi pentru orb, cum bine zicea Iov. Sau măcar pâine caldă pentru flămânzi. Ba, chiar dacă nu putem să le oferim nimic, simpla prezență în jurul lor să-i facă să simtă Raiul. Să fie toți asemeni unei slujitoare, care după ce își sfârșea predica și pleca sfântul Francisc d’Assisi, începea să smiorcăie: „Cât a vorbit el eu umblam prin Rai, acum am coborât iar pe pământ!”

O femeie iubitoare e Raiul soțului ei. Copiii sunt Raiul mămicilor. Părinții-s Eden pentru prunci. Un muncitor e Raiul colegilor săi. Un bătrân e Raiul comunității sale. O familie e Raiul vecinilor ei. Profesorii sunt Raiul elevilor. Medicii sunt Raiul bolnavilor. Înstăriții sunt Raiul săracilor. Păstorii, preoții sunt Raiul turmei lor. Nu e o utopie. Ci o realitate. Numai că trebuie pusă în practică. (Nepusă generează iadul).

După ce Hristos ne-a poruncit să predicăm Evanghelia oricărei persoane pentru a o călăuzii înspre Tatăl, noi ne străduim să urcăm oamenii în Rai. Și sincer anevoios reușim. Dar, mă gândeam eu zilele astea: n-ar fi mai ușor să fim Rai pentru ei? S-aducem Raiul aici jos?

Domnul Isus Hristos oriunde a fost prezent oamenii au dat buluc. Împărăția Lui se ia cu năvală. De 2000 de ani. Simplu: pentru că El e Rai pentru omenire!

Când micuța Marie-Lou a pășit duminica dimineața în biserică a văzut toți enoriașii triști, morocănoși, plânși. „Sssst, azi dimineață a murit pastor John!” „Wow? Atunci ce fericiți vor fi îngerii!”. Ea știa că pastorul ducea Raiul cu el.

Chiar așa, tu ești Raiul cuiva? Îl duci cu tine? Dacă nu meditează adânc: cine nu duce Raiul, atunci ce duce?”

Articol scris de Nicolae Geantă

PhotoCredit: Perla Suferinței

4 thoughts on “Tu ești Raiul cuiva?

  1. Pe scara din viziunea lui Iacov, urcau si coboara… îngerii.

    “Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
    Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui, cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care bea nelegiuirea ca apa!”

    “Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.
    Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
    Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi.”

    Binecuvântari eterne, perene, supreme, draga Elly !

  2. P.S. …Granita (frontiera) dintre Rai & Iad, este imperceptibila de catre rationamentul omului adamic, nascut din femeie. Aceasta este perceputa doar de catre cei care s-au lepadat de sine, nascuti din nou din apa si Duh, facându-se copii de Dumnezeu, care la vremea hotarâta dinainte, au primit în dar, prin har revelator, “ungerea” Duhului Sfânt.

    “Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.”

    “Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi† orice lucru.”

    “Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.”

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s