Recunoștință pentru mama


Încă ne doare plecarea ei neașteptată de printre noi. Parcă, prea repede. Dar Dumnezeu nu greșește niciodată. El cunoaște sfârșitul fiecăruia dintre noi. Dacă pentru noi este prea devreme, pentru El a fost timpul perfect.

Prin această pierdere a mamei și bunicii noastre, Dumnezeu ne- a copleșit cu dragostea Sa până la lacrimi.

Ne întoarcem cu recunoștință și mulțumire în primul rând înaintea lui Dumnezeu pentru modul minunat în care a lucrat și pentru mângâierea Sa în astfel de momente. Apoi, venim cu mulțumiri față de cei care au învățat ce înseamnă să pui dragostea în acțiune pentru aproapele. Am văzut cu adevărat roada Duhului Sfânt pusă în fapte.

Mulțumim că ne- ați înconjurat cu dragoste și bunătate; pentru sfaturile înțelepte aplicate în această circumstanță.

Mulțumim tuturor pentru mesajele trimise ( atât de multe), pentru apelurile telefonice; pentru mâna întinsă cu dragoste.

Dumnezeu să vă răsplătească tuturor pentru tot ce ați făcut pentru mama atâta timp cât a fost în viață, dar și după plecarea ei Acasă.
Vă mulțumim!

*** Rectificare: mama a plecat Acasă pe data de 26.03.’21

Cu mare DOR și DURERE


Draga noastră mamă, bunică și străbunică, cu drag și MARE DOR ne vom aminti de tine.
Dumnezeu a hotărât să te ia ACASĂ mai devreme. La vremea hotărâtă de El.


Călătoria ta pe pământ, mamă dragă, a luat sfârșit.


Chiar dacă inimile ne sunt sfâșiate de durere, știm că ești lângă Cel pe care L- ai cunoscut și în care te- ai încrezut.
Ne va fi DOR de tine.

LA REVEDERE, iubita noastră ! Așteptăm ziua revederii Sus, în Glorii!

10 ani !


Nu îmi vine să cred că astăzi am împlinit 10 ani de când scriu în acest jurnal virtual.

Repede trece timpul !

Blogul a luat naștere în Turcia. Îmi amintesc foarte bine fiecare detaliu… Aici am “ botezat” acest site, gândindu- mă la numele pe care ar fi trebuit să i- l dau… Așa a luat naștere Perla Suferinței.. A fost o experiență pe care nu o voi uita vreodată. ☺️

2010

Vă mulțumesc pentru prezența voastră în viața mea. Vă sunt recunoscătoare pentru fiecare mesaj frumos, încurajator. Voi mi- ați dat curajul de a merge mai departe în această călătorie…

Vă mulțumesc anticipat pentru continuarea drumului, împreună!

Studente… cu colega de cameră care, între timp, a devenit ca o soră pentru mine. 🤗

Trenul


Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut….

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!…
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!…

Traian Dorz

PhotoCredit: Perla Suferinței

EXPERIMENTUL WASHINGTON


Stația de metrou L’Enfant Plaza din Washington, DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta, aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu sau școală.

După vreo 3 minute, un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.

4 minute mai târziu:
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.

6 minute:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.

10 minute:
Un copil de 3 ani se opreşte în fața muzicianului, dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist, dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când.
Lucrul ăsta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.

45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani.

Omul a colectat în total $32.

După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat.

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane.
Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevărată.
Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:

*Suntem în stare să percepem frumuseţea într-un loc public, la o oră nepotrivită?
*Ne oprim s-o admirăm?
*Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?

MORALA:
Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată
pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

Nonvaloarea stăpâneşte astăzi lumea!!!

Blaise Pascal


S-a născut pe 19 iunie 1623, în orașul Clermont-Ferrand din Franța rurală, într-o familie cu trei copii. Din nefericire, mama sa a murit când el avea doar trei ani. Mai târziu, familia s-a mutat la Paris.

De-a lungul vieții sale, sănătatea lui Blaise a fost foarte precară, dar a fost binecuvântat cu o minte strălucită. Inițial, tatăl lui se temea că învățarea matematicii ar putea să îl suprasolicite pe copil, dar defapt nu a făcut decât să trezească interesul lui Blaise.

La 14 ani, Blaise a început să asiste la conferințe săptămânale de matematică.
Pe când avea doar 16 ani, Blaise a scris o lucrare despre secțiunile conice, care a fost aclamată de colegii săi matematicieni, fiind considerată „cea mai puternică și valoroasă contribuție care fusese adusă științei matematice de la Arhimede încoace.”
Blaise Pascal a încercat mereu să facă din munca lui în domeniul științei și matematicii ceva folositor pentru umanitate.
Pascal credea că „există un vid creat de Dumnezeu în inima fiecărui om, ce nu poate fi umplut de niciun lucru creat, ci doar de Creatorul însuși, care s-a făcut cunoscut prin Iisus Hristos.” Pascal credea din toată inima că evenimentele descrise în Cartea Facerii erau fapte istorice reale. Enciclopedia Britanică menționează faptul că Pascal împărtășea opinia conform căreia „răutatea omului se explică doar ca efect al căderii” și că, așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel, „Iisus Hristos este al doilea Adam, de neconceput fără primul.”
Pascal a asistat la petrreceri unde se desfășurau pariuri și jocuri de noroc, devenind din nefericire atras de acest stil de viață. Totuși, în anul 1654, Pascal a avut un accident din care abia a reușit să scape cu viață, când caii care trăgeau caleașca sa au alunecat. Caii nu au supraviețuit, dar Pascal a rămas neatins. Convins că cel ce l-a salvat a fost Dumnezeu, el și-a reanalizat stilul de viață. Din acel moment, „de la vârsta de 31 de ani până în ziua morții sale, la 39 de ani, nu a avut decât o dorință, să întoarcă gândurile oamenilor către Salvatorul său.”

În aceste vremuri de revenire la Dumnezeu, Pascal scria:

„Siguranță! Bucurie! Pace! Uit de lume și de orice, înafară de Dumnezeu!… Mă supun cu totul lui Iisus Hristos, Mântuitorul meu.”
Pascal este faimos pentru ipoteza sa cunoscută sub denumirea de „Pariul lui Pascal” , în care a aplicat gândirea sa referitoare la probabilități asupra temei mântuirii.

„Pariul lui Pascal” parafrazat:

„Cum ar putea să aibă de pierdut cel care alege să devină creștin? Dacă, după ce moare, se dovedește că nu există niciun Dumnezeu, iar credința lui a fost în zadar, nu a pierdt nimic – de fapt, a fost mai fericit în viață decât prietenii săi necredincioși. Dacă totuși există Dumnezeu și un rai și un iad, atunci el a câștigat raiul, iar prietenii săi sceptici vor fi pierdut totul în iad.”

Când s-a apropiat de sfârșitul său, Pascal a scris: „Și astfel îmi întind mâinile către Mântuitorul meu, care a venit pe pământ să sufere și să moară pentru mine.”


Pascal a murit în 19 august 1662, la Paris. În ciuda unei vieți scurte, cu boli și dureri constante, acest devotat creștin a adus contribuții extraordinare științei, matematicii și literaturii.

Articol preluat de pe FB

La mulți ani, Raluca!


Ce har! Ce bucurie! Ce binecuvântare ai fost și ești pentru noi, familia ta.

În urmă cu 22 de ani, Dumnezeu a hotărât ca tu să fi în mijlocul nostru. Ai dat dovadă de multă maturitate și înțelepciune încă din fragedă copilărie. Îți mulțumesc, iubita mea nepoată, pentru dragostea ce mi- o porți și mi- o dovedești.

Te iubim, draga noastră, chiar dacă de cele mai multe ori aceasta nu ți- a fost demonstrată.

Îmi doresc să rămâi conștientă de acest adevăr: ești iubită de noi și de Dumnezeu.

Binecuvântările Domnului să nu îți lipsească. Viața să îți fie presărată de Înțlepciunea Lui și planurile cu privire la viața ta să fie împlijită la momentul potrivit.

Te iubesc foarte mult și cât ține de mine, îmi doresc să îți demonstre!

Vioara


Vioara, care a răsunat pe puntea Titanicului, a fost găsită împreună cu o geantă din piele.

A fost nevoie de o muncă asiduă de cercetare şi de câteva zeci de mii de lire dar, în final, experţii au stabilit că vioara i-a aparţinut cândva lui Wallace Hartley. El era celebrul lider al formaţiei care, în timp ce Titanicul dispărea sub ape, a cântat melodia „Tot mai aproape de Tine, Doamne!”


Vioara a fost un cadou pe care Wallace l-a primit în 1910 de la logodnica sa, iar muzicianul nu s-a mai despărţit de ea până la moarte.
Potrivit cercetătorilor, Wallace şi-a legat de mijloc geanta de piele cu vioara înainte ca vaporul să se scufunde.


Echipele de salvare au găsit vioara alături de trupul neînsufleţit şi au înapoiat-o logodnicei.
Instrumentul din lemn de trandafir a ajuns în cele din urmă la un muzician din armata britanică a salvării, unde a şi fost găsită.

Instrumentul care a supravieţuit tragediei din 15 aprilie 1912, a fost scos la licitaţie la sfârşitul lunii martie 2013, la Belfast, locul în care a fost construit Titanicul.

Articol preluat de pe FB

Strălucirea femeii


Îmi doresc ca atenția care ni se acordă într- o zi atât de “specială” să continue și în celelalte zile. Nu doar astăzi. Suntem importante în fiecare zi. Și nu, nu sunt de acord ca ziua de astăzi să se sfârșească brusc, ci să fie un proces de recunoaștere a valorii noastre, a femeilor, fie că suntem mame, fiice sau bunici. Ne dorim să vedem aprecierea în fiecare zi. Să ne îmbrățișați și să ne desmierdați prin lucrurile simple și frumoase, care fac totul în jur Crâmpeie de Cer!

Draga Mea,

Am trecut pe lângă tine,

te- am privit,

am întins poala hainei Mele

și te- am acoperit;

am făcut legământ cu tine

și ai fost a Mea.

ꕥꕥꕥ

Te- am scăldat în apă,

te- am spălat

și te- am uns cu sfânt untdelemn.

ꕥꕥꕥ

Ți-am dat haine cusute- n fir de aur,

te- am încălțat

și te- am încins cu in subțire,

te- am îmbrăcat în mătase.

ꕥꕥꕥ

Ți- am pus pe cap o minunată cunună,

ai fost împodobită

cu aur și argint.

Erai de o frumusețe

desăvârșită!

Datorită

Strălucirii cu care te împodobisem.

ꕥꕥꕥ

Prezența Sa începe să umple fiecare ungher al inimii tale cu o mulțime de arome îmbătătoare…

Prezența Sa în viața ta este vie, dinamică, activă.

Prezența Sa licărește parcă într- un dans subtil, plin de nuanțe și umbre.

Prezența Sa- dar unic!

Prezența Sa – milă și har!

Prezența Sa, draga mea, este libertate și încredere totală în El !!!

“ Dezmierdările sunt înșelătoare și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.”

Proverbele 31: 30

Strălucește, draga mea! Este ziua ta!

La mulți ani, dragile mele!

Cu Dumnezeu pe cărări netede


Să- L văd pe El în absolut orice detaliu al vieții mele. Etapă sau eveniment. Să- L văd pe El,chiar și atunci când nu înțeleg. Să simt parfumul ceresc în cei care Îi aparțin.

Să caut să Îl descopăr în toate elementele vieții mele. Să sap adânc și să- L găsesc în toate crevasele existenței mele. Acesta este un continuu proces al vieții mele. Să- L descopăr și să mă identific cu El.

Aceasta este călătoria vieții mele: să explorez și să aflu cine este Dumnezeu.

Cine sunt eu în El. Identitatea mea.

Este călătoria mea cu Dumnezeu pe cărări netede.