Împăratul Ozia

Câteva gânduri despre împăratul Ozia.

Numele său înseamnă: ” Domnul este tăria mea.”

Este fiul lui Amația, al zecelea împărat al lui Iuda. Avea 16 ani când a devenit împărat. Comparativ cu tatăl său, care era lipsit de înțelepciune și care a pus în pericol cetatea Ierusalimului ( 2 Cronici 25: 18- 23), Ozia a fortificat cetatea cu multă dedicate și a adunat o armată ca să o apere. În timpul domniei sale, împărăția s-a bucurat de prosperitate și bogăție.

Deși era cel mai puternic om din Regatul de Sud, totuși inima i s- a îngâmfat. De reținut este faptul că singurul domeniu peste care el nu avea autoritate era preoția de la templul lui Dumnezeu.

” Dar când Ozia a ajuns puternic, inima i s- a înălțat și l-a dus la pieire. ” ( 2 Cronici 26: 16a)

Ozia s-a ridicat de pe tron și a ieșit din palat. Cei prezenți l-au privit și au murmurat între ei. A adunat cărbuni de pe altarul jertfei ca să ardă tămâie apoi, plin de aroganță, s- a îndreptat către locul sfânt. Erau prezenți 81 de preoți înmărmuriți, care și- au adunat curajul și l- au confruntat. Au ripostat din reverență față de Cel ce le dăduse ungerea. Ozia nu îi ofensase pe preoți, ci pe Însuși Dumnezeu, prin atitudinea sa.

Ce lecție învățăm din această experiență a împăratului Ozia?

Ar trebui să ne oprim și să medităm cu seriozitate asupra textului din 2 Cronici 26: 21- 23.

Dumnezeu urăște mândria.

Mândria paralizează atât de mult conștiința. Ea poate duce la robie.

Este în firea noastră să ne mândrim atunci când suntem binecuvântați cu succes.

Chiar dacă Ozia era un om bun, un împărat excepțional, un războinic neînfricat, un bun vizionar.. La sfârșitul vieții, singurul lucru de care își aminteau contemporanii săi era: ” A avut lepră.” Este atât de ușor să judeci viața unui om prin prisma unei scurte căderi a sa.

Împăratul Ozia a domnit 52 de ani în Ierusalim.

• 

PhotoCredit: arhivă personală

Advertisement