Prizonierul din celula a treia- Gene Edwards


Gânduri printre rânduri

Personajul principal al cărții nu este nimeni altul decât Ioan Botezătorul.

Autorul surprinde cu atâta măiestrie istoria de viață a personajului nostru, care este întemnițat de Irod și își așteaptă sfârșitul.

Cartea de față este o consolare pentru toți aceia care trec prin circumstanțele vieții deloc plăcute și neînțelese.

Mare parte din viața sa, Ioan Botezătorul a petrecut- o în post și rugăciune, pregătindu- se pentru ceea ce urma să facă. În tot acest timp, el niciodată nu a atins vinul, părul i- a crescut fiind netăiat de la naștere. Petrecea zile și nopți în rugăciune neîntreruptă.

Să facem un exercițiu de imaginație. După moartea părinților, el alege să trăiască în pustiu. Soarele arde puternic. Compania lui sunt vântul șuierător, soarele dogoritor și nisipul tăios. În acest context și- a petrecut mare parte din viață.

Oare, câți suntem gata să renunțăm la confortul nostru în dorința de a- L căuta și cunoaște pe Domnul?

Dedicarea lui Ioan față de Dumnezeu este absolută. Viața îi era goală de orice altceva, în afară de chemarea lui. Chair dacă înfățișarea lui nu era una plăcută la privit, ele era convins că avea un mandat de împlinit.

” În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.’” Ioan purta o haină de păr de cămilă și la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.”
Matei 3:1‭-‬4 VDC

Toți îl ascultau. Mulți plângeau și cădeau cu toată convingerea în genunchi implorând iertarea nemeritată. Oameni din toate categoriile se întorceau la Dumnezeu și erau botezați în apele Iordanului.

Dumnezeu i- a dat autoritate și fără să se teamă, a mustrat pe față mai marii bisericii, spunându- le:

” Dar când a văzut pe mulţi din farisei și din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Și să nu credeţi că puteţi zice în voi înșivă: ‘Avem ca tată pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat și aruncat în foc.”
Matei 3:7‭-‬10 VDC

Șoc!!! Liderii religioși s- au oprit înmărmuriți. Apoi, au plecat.

Apare în scenă verișorul lui, Domnul Isus, care este botezat de el.

” De îndată ce a fost botezat, Isus a ieșit din apă. Și, în clipa aceea, cerurile s-au deschis și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel și venind peste El. Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
Matei 3: 16,17

Ceea ce nu știa Ioan, era că zilele ușoare ale slujbei lui trecuseră. Urmau să vină cele mai grele zile din viața sa.

” Celula trei.” Aici a fost adus personajul nostru. Însă, chiar și în închisoare, Dumnezeu i- a dat favoare:

” Ascultați! În măsura în care celula aceea groaznică permite, faceți că acest om să se simtă confortabil; dați- i mâncare, apă și orice altceva are nevoie… “

( pg.41)