Detoxifierea sufletului – scapă de reziduurile distructive – Dr. R. Heard


Gânduri printre rânduri

” Ni- i nașterea doar somn, doar o uitare,

Iar sufletul – al vieții astru-

S- a stins altunde, și apare

Din hău albastru…

Venim, pășind pe nori de slavă,

De la Dumnezeu, căminul nostru…”

( William Wordsworth, ” Odă semnelor nemuririi” )

Să nu uităm că Satan este dușmanul sufletului nostru. În fiecare zi, sufletele noastre sunt țintele atacurilor lor. El ne otrăvește mintea cu gânduri toxice care nu fac altceva decât să producă emoții toxice, iar acestea, în cele din urmă, duc la relații toxice.

Ce este frumos la Dumnezeu este faptul că nu ne- a lăsat singuri, nu ne- a lăsat sufletul fără apărare și speranță, ci, El ne oferă antidotul specific fiecărei toxine pe care o întâlnim în călătoria noastră pe acest pământ. Îmbărbătează- te !

Oh, cât de mult îmi doresc ca inima mea să fie goală de supărare, pesimism, neîncredere sau de orice altceva .. Cheia detoxifierii este capacitatea de a recunoaște semnalele toxicității.

” El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să se arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. “

( Efeseni 2:6- 7)

Știm că tot ce face Dumnezeu este motivat de dragostea Sa pentru noi. O dragoste incomparabilă și necondiționată.

” Înviat împreună cu Hristos “, ne arată harul și bunătatea lui Dumnezeu. Nu este vorba despre mine și tine, ci despre El. Cea mai mare dovadă a bunătății Lui nu este ceea ce spunem, ci trăirea unei vieți binecuvântate.

Cea mai mare nevoie a noastră este detoxifierea sufletului. Pentru că, de starea sufletului depinde felul în care ne trăim viața.

” Dacă sufletul tău este infectat di cauza unor gânduri, emoții, cuvinte, relații sau chiar a unei religii otrăvitoare, nu vei experimenta niciodată cu adevărat viața pe care Dumnezeu ți- a pregătit- o.”

( pag. 13)

Așa cum spune apostolul Pavel, este importantă ” înnoirea minții noastre”, pentru a reflecta voia bună și perfectă a lui Dumnezeu pentru noi.

Rolul toxinei este de a distruge. Toxina este ca o săgeată otrăvitoare îndreptată spre o țintă precisă – inima mea și a ta. De aceea suntem încurajați ca în fiecare zi să ne protejăm inima cu scutul credinței, să le ținem lipite de corp. Fiecare țintă a vrăjmașului ne epuizează sufletele. Toxinele sufletului lucrează pe ascuns pentru a- ți distruge destinul înainte să pășești cu adevărat în el.

” Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău.”

( Efeseni 6:16)

Cuvântul lui Dumnezeu conține antidotul potrivit pentru fiecare toxină care contaminează sufletul.

Draga mea, dragul meu, tu, cel/ cea care citești aceste gânduri, dacă și tu te identifici cu aceste rânduri, haideți împreună cu mine să identificăm toxinele din inima noastră. Acele toxine care ne transformă imaginea de sine, care ne împiedică să funcționăm bine și să împlinim scopul lui Dumnezeu pentru viețile noastre. Pentru că, identitatea noastră nu este determinată de câți bani avem , de diplomele noastre, de statutul social, de educație sau faimă. Identitatea noastră a fost stabilită de Dumnezeu.