În timpul pribegiei de 40 de ani prin pustie, evreii nu văzuseră decât orizontul Ierihonului.
Și cu cât se apropiau tot mai mult de el, tot mai mici se simțeau.
Motivul pentru care generația de dinainte s- a simțit ca niște lăcuste ( acest motiv a împiedicat intrarea în Ierihon), a fost frica.
Ierihonul era înconjurat de un zid exterior gros de doi metri și de un zid interior. Era înconjurat de un zid impenetrabil.
Dumnezeu îi cere armatei israeliene să înconjoare în liniște cetatea, promițându-le că după ce vor înconjura de 13 ori, zidul va cădea. Cu fiecare încercuire a cetății, pasul lor părea tot mai puternic; o încredere sfântă făcea să crească tot mai mare în sufletul lor.
Ascultând de porunca lui Dumnezeu, timp de șase zile nu scoseseră o vorbă. Promisiunea Lui era încercuirea în tăcere.
Preoții au început să sufle din trâmbițe. Șase sute de mii de israeliți și- au unit glasurile și au strigat.
Zidurile cetății s- au dărâmat.
Dumnezeu a demonstrat încă o dată că promisiunile Sale nu au dată de expirare, ci sunt veșnice.
Ierihonul rămâne mărturie.
Perla Suferinţei 
Proverbe 29:25
Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.
Dar, frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii.
Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. (Eccleziastul 3:14)