Libertate ori Moarte- de Ioan Muntean


Gânduri printre rânduri

Este drept, nu am apucat foarte mult timp din această neagră și dureroasă perioadă a comunismului. Însă, înaintea ochilor mi se derulează frânturi din această experiență pe care am avut- o copil fiind. Vă spun sincer: este destul cât îmi amintesc și cât am trăit.

Pentru cei care au trecut prin perioada comunistă, înțeleg și retrăiesc acele momente sumbre ale trecutului, în România.

Este imposibil ca în inimile cititorilor să nu fie stârnite amintiri dureroase, traumatizante din toate punctele de vedere. Mai ales a acelora care au gustat pe pielea lor.

Ani de zile trăind în sărăcie, muncind pe brânci, iar rafturile magazinelor goale. Pe deasupra tuturor, mai era și presiunea Securității care apăsau pe umerii poporului român.

“ Pe tot cuprinsul României, școlile confesionale, liceele private, seminariile teologice și mănăstirile au fost închise, iar majoritatea călugărilor și călugărițelor au sfârșit în închisori. Iadul părea, într- adevăr, să fi venit pe pământ. Creștinii au avut de suferit multe torturi pentru credința lor. Au fost bătuți cu sălbăticie și înfometați.”

PG. 47

Advertisement

3 thoughts on “Libertate ori Moarte- de Ioan Muntean

  1. ….și am stat la coadă pentru pâine, de la 5 dimineața, iar până să ajung să-mi vină rândul, fie eram scos din rând de către cei mai mari, fie se termina pâinea și uleiul.
    Am luat bătaie în școală, atât de la colegi din clasă, cât și de la profesori.
    Am stat în genunchi pe boabe de porumb și cu mâinile sus, lângă tablă în clasă, până îmi amorțeau mâinile.
    …și da: am învățat pe lumina lumânărilor, a lămpilor și a felinarelor.
    …să mai zic…😁
    Încă una și mă duc: ciocolata nu o găseam decât foarte rar, iar când venea la noi la boltă, era păstrată pentru oamenii mari.
    Weekend plăcut îți doresc, Perluță! 😇

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s