Christos a înviat !


De Alexandru Vlahuță


Și- au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și- un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazareth!

El n-a venit să răzvrătească,
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc în urma Lui.

Și mulți cu pietre Îl alungă
Și râd de El ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora-
Atotputernic șismerit!

El orbilor le dă lumină,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi școală din mormânt.

Și tuturor deopotrivă,

Împarte darul Lui ceresc-
Și celor care cred într-Însul,
Și celor ce- L batjocoresc.

Urască- L cei fără de lege.
Ce- I pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.

Din toată lumea asupriții
În jurul Lui s-au grămădit,
Și- n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amuțit:

“Fiți blânzi cu cei ce va insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubițipe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc”.

Cât bine, câtă fericire,
Și câtă dragoste- ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari Te- au pus.

Au râs și Te- au scuipat în față,
Din spini cunună Ți- au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni desupra- Ți s-au crezut.

Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să- I acoperiți,
Chemați sutașiicei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți.

S-au veselit necredincioșii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,

Și valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.

Voi toți, ce- ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră- ngenunchere
Sculați.

Christos a Inviat!

ID-ul lui Hristos Isus – de Nicolae Geantă


Dacă-L privești pe Isus răstignit, o să observi că nu i-a mai rămas nimic din ce avuse teluric. Romanii i-au împărțit la zaruri cămașa. Despre sandale nu știm ce s-o fi ales, deși tare tind să cred că… Dumnezeul meu a urcat desculț prin colbul Golgotei! Dacă-L vezi coborât de pe Cruce, de către magnatul Iosif din Arimateea, Isus e tot în pielea goală! Un Dumnezeu despuiat, deposedat de tot de către oamenii flămânzi de rău. Dar dacă te uiți mai atent la mâna dreaptă, apoi la palma Sa stângă, ai să vezi că le ține aproape strâns, ca și cum ar ascunde ceva prețios. Comoara Lui pe care-o duce la Ceruri. ID-ul cu care se înfățișază în fața Tatălui și a sfinților îngeri. Găurile din palme!

“Cu ce se identifică tati Isus?”, m-au întrebat într-o seară fetele mele, pe când erau de școală duminicală. “Cu palmele găurite!”

Cu semnul cuielor se identifică Hristos Isus. Ar fi putut să aibă toată pielea de catifea ca Naaman. Dumnezeul care a făcut reversibilul, care s-a înviat și Și-a dat drumul iarăși la viață, care și-a repornit inima din nou… Dar semnul răstignirii l-a păstrat!

Fără cuie în palme nu știu cum ar fi arătat Isus. ID-ul unui Dumnezeu perfect sunt cicatricele din palme. Stigmatul urii umane a fost transformat în dragoste pentru muritori. Semnele cuielor Lui îl împiedică să fie un Dumnezeu cu furie!

Oricât s-ar strădui omenirea, ID-ul Lui Hristos nu poate fi șters. Semnul cuielor veșnic rămâne! Cicatricele nu se șterg. Dar, nici nu dor! Pentru că, vorba unui pastor de-al nost’, “durerea a rămas în urmă!”

Cine suferă ca Hristos va avea cicatrice! Ele sunt mărgăritare cu care va fi încoronat!

Nouă ne place să ne ascundem cicatrice. Defectele ne fac mai slabi. El însă le păstrează la vedere! Ca semn de respect. De cinste. Cicatricele palmelor lui Isus arată că a pătimit pentru omenire. Dar și că a ieșit biruitor!

Am întrebat în Vinerea (asta) Mare pe Domnul: “De ce ți-ai lăsat Semne niște palme pironite?”. “Ca prin găurile lor să vezi mai bine Cerul!”. E ID-ul de intrare în Rai!

Hristos a înviat! Hristos e viu în vecii vecilor! Cu palmele găurite!

Gillian 


” Gillian este o fetiță de șapte ani care nu poate sta liniștită la școală. Se ridică continuu, se distrage, zboară cu gândurile și nu este atentă la lecții. Gillian nu știe să stea și nu poate fi atentă.
Când vine acasă, și mama ei o pedepsește. Deci, nu numai că are note și pedepse proaste la școală, dar suferă de ele si acasă.
Într-o zi, mama lui Gillian este chemată la școală. Doamna, tristă ca cineva care așteaptă vești proaste, o ia de mână și merge în sala de interviu. Profesorii vorbesc despre boală, despre o tulburare evidentă. Poate că este hiperactivitate sau poate că are nevoie de un medicament.
În timpul interviului, sosește un alt profesor care o cunoaște pe fetiță. El le cere tuturor adulților, mame și colegilor sai, să-l urmeze într-o cameră alăturată de unde poate fi văzută fetița. Când pleacă, îi spune lui Gillian că se vor întoarce în curând și pornește un vechi radio cu muzică.
În timp ce fata este singură în cameră, ea se ridică imediat și începe să se miște în sus și în jos urmărind muzica în aer cu picioarele și inima. Profesorul zâmbește în timp ce colegii și mama îl privesc între confuzie și compasiune, așa cum se face adesea cu surprizele. Așa că el spune: “Vedeti? Gillian nu este bolnavă, Gillian este dansatoare!”

El recomandă mamei ei să o ducă la un curs de dans și colegii să o facă să danseze din când în când. Participă la prima lecție și când ajunge acasă îi spune mamei sale: “Toată lumea este ca mine, nimeni nu poate sta locului”
În 1981, după o carieră de dansatoare, deschizându-și propria academie de dans și primind recunoaștere internațională pentru arta sa, Gillian Lynne a devenit coregraful muzicalului „Pisici”.
MORALA:

Sperăm că toți copiii „diferiți” găsesc adulți capabili să-i întâmpine pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce le lipsește.

Trăiască diferențele, oaia neagră și neînțelesul! Ei sunt cei care creează frumusețe în această lume!”

Să știi..


” Să știi, că îți aude murmurul și nerostirea

Acel ce Te-a chemat cândva pe nume,

Nu te-ndoi, El poate să te-ndrume,

Cu mâna Lui ți-a creionat trăirea.
Să știi, că nu căderea-n humă e popasul veșnic,

Ai mai căzut și ți-ai zdrobit genunchii,

Dar, în cădere ai privit cu ochii

Și L-ai văzut cum Te-a atins puternic.
Să știi, că fiecare lacrimă ce ți-a prelins obrazul,

E pusă în burduful izbăvirii,

Nu dispera, că-n mâinile Iubirii

S-a strâns și pentru tine harul!
Doamne dă-ne putere să facem din Tine bucuria, nădejdea si binecuvântarea noastră de fiecare zi!

Mulțumim că ești lângă noi și că ne întărești în credință, fiindcă ne iubești jertfitor, nemeritat, desăvârșit.

Dincolo de puterea noastră de a pricepe acest mare adevăr, vrem să ne încredem în Tine și să Te urmăm cu credincioșie, până la capăt.
Doamne ajută, Doamne dă biruință!”

Unii și alții


Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii ar vrea o mamă, alții ar vrea un tată,

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,

Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit…

Pelerini prin lume între NU şi DA,
Fiecare suflet are rana sa !
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit !

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,
Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu :
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu !

Licuța Pântia

Arhivă personală

Să am încredere


Pot auzi cântecul cerului ce cântă pentru viața mea.

Pas cu pas, El mă va învăța să am încredere.

El mă va învăța să- L las să mă conducă.

Dumnezeu m-a chemat să depășesc barierele credinței și să mă încred în totalitate în El.

El mă va învăța să aud bătaia inimii Raiului.

Să am încredere în promisiunile Sale în toate circumstanțele, în special în acele momente în care dovezile par a fi contrare.

Să am încredere în Cel care a scris frumoasa poveste a vieții mele.

„De aceea, să nu vă părăsiți acea încredere, care aduce o mare răsplată. Căci aveți nevoie de răbdare, pentru ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să puteți primi promisiunea.”
( ‭‭Evrei‬ ‭10:35-36‬ ‭NTR‬‬)

Arhivă personală

Gabi Luncă – har și binecuvântare


Încă o stea de pe bolta cerească a căzut. S- a stins.

Când cunoști o persoană, îți este mult mai ușor să empatizezi.

Eram studentă la școala de misiune, din Agigea. Împreună cu alți colegi, am fost invitați la o evanghelizare dintr- un sat, din Constanța. Acolo am întâlnit- o pe sora Gabi Luncă. Era ajunsă deja acolo împreună cu echipa dumneaei.

Ajunși mai devreme în acel loc, am intrat în biserică să ne rugăm, să mijlocim pentru ceea ce urma să se întâmple acolo.

Stăteam retrasă pe o bancă, undeva într- un colț. Nu îmi place să ies în evidență. De obicei, sunt o fire retrasă, chiar timidă ( în unele situații). Una dintre colege, foarte exuberantă, total opusul meu, a abordat- o pe sora Gabi Luncă. Văzându- i curajul, încurajată fiind, m- am ridicat și am salutat- o.

A fost conecție între noi de la primul salut. Cum stăteam împreună și vorbeam diverse, la un moment dat, se uită țintă la mine și spune: “ Mie îmi place de tine. Ai ceva special în tine.” Evident, nu mă așteptam ca persoana a cărei muzică o ascultam încă din copilărie, să o întâlnesc într- un context binecuvântat. Am purtat multe discuții de suflet. Un bun ascultător și sfătuitor.

Am avut onoarea să o cunosc așa cum era – modestă! Nu avea fițe de vedetă. Își cunoștea valoarea și știa pe Cine slujește- pe Dumnezeu și pe oameni!

Am câștigat atunci o prietenă, acum am pierdut – o ! Acum Îi cântă Celui pe care L- a slujit!

Recunoștință pentru mama


Încă ne doare plecarea ei neașteptată de printre noi. Parcă, prea repede. Dar Dumnezeu nu greșește niciodată. El cunoaște sfârșitul fiecăruia dintre noi. Dacă pentru noi este prea devreme, pentru El a fost timpul perfect.

Prin această pierdere a mamei și bunicii noastre, Dumnezeu ne- a copleșit cu dragostea Sa până la lacrimi.

Ne întoarcem cu recunoștință și mulțumire în primul rând înaintea lui Dumnezeu pentru modul minunat în care a lucrat și pentru mângâierea Sa în astfel de momente. Apoi, venim cu mulțumiri față de cei care au învățat ce înseamnă să pui dragostea în acțiune pentru aproapele. Am văzut cu adevărat roada Duhului Sfânt pusă în fapte.

Mulțumim că ne- ați înconjurat cu dragoste și bunătate; pentru sfaturile înțelepte aplicate în această circumstanță.

Mulțumim tuturor pentru mesajele trimise ( atât de multe), pentru apelurile telefonice; pentru mâna întinsă cu dragoste.

Dumnezeu să vă răsplătească tuturor pentru tot ce ați făcut pentru mama atâta timp cât a fost în viață, dar și după plecarea ei Acasă.
Vă mulțumim!

*** Rectificare: mama a plecat Acasă pe data de 26.03.’21

Cu mare DOR și DURERE


Draga noastră mamă, bunică și străbunică, cu drag și MARE DOR ne vom aminti de tine.
Dumnezeu a hotărât să te ia ACASĂ mai devreme. La vremea hotărâtă de El.


Călătoria ta pe pământ, mamă dragă, a luat sfârșit.


Chiar dacă inimile ne sunt sfâșiate de durere, știm că ești lângă Cel pe care L- ai cunoscut și în care te- ai încrezut.
Ne va fi DOR de tine.

LA REVEDERE, iubita noastră ! Așteptăm ziua revederii Sus, în Glorii!

10 ani !


Nu îmi vine să cred că astăzi am împlinit 10 ani de când scriu în acest jurnal virtual.

Repede trece timpul !

Blogul a luat naștere în Turcia. Îmi amintesc foarte bine fiecare detaliu… Aici am “ botezat” acest site, gândindu- mă la numele pe care ar fi trebuit să i- l dau… Așa a luat naștere Perla Suferinței.. A fost o experiență pe care nu o voi uita vreodată. ☺️

2010

Vă mulțumesc pentru prezența voastră în viața mea. Vă sunt recunoscătoare pentru fiecare mesaj frumos, încurajator. Voi mi- ați dat curajul de a merge mai departe în această călătorie…

Vă mulțumesc anticipat pentru continuarea drumului, împreună!

Studente… cu colega de cameră care, între timp, a devenit ca o soră pentru mine. 🤗

Trenul


Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut….

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!…
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!…

Traian Dorz

PhotoCredit: Perla Suferinței

EXPERIMENTUL WASHINGTON


Stația de metrou L’Enfant Plaza din Washington, DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta, aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu sau școală.

După vreo 3 minute, un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.

4 minute mai târziu:
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.

6 minute:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.

10 minute:
Un copil de 3 ani se opreşte în fața muzicianului, dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist, dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când.
Lucrul ăsta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.

45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani.

Omul a colectat în total $32.

După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat.

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane.
Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevărată.
Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:

*Suntem în stare să percepem frumuseţea într-un loc public, la o oră nepotrivită?
*Ne oprim s-o admirăm?
*Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?

MORALA:
Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată
pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

Nonvaloarea stăpâneşte astăzi lumea!!!

Blaise Pascal


S-a născut pe 19 iunie 1623, în orașul Clermont-Ferrand din Franța rurală, într-o familie cu trei copii. Din nefericire, mama sa a murit când el avea doar trei ani. Mai târziu, familia s-a mutat la Paris.

De-a lungul vieții sale, sănătatea lui Blaise a fost foarte precară, dar a fost binecuvântat cu o minte strălucită. Inițial, tatăl lui se temea că învățarea matematicii ar putea să îl suprasolicite pe copil, dar defapt nu a făcut decât să trezească interesul lui Blaise.

La 14 ani, Blaise a început să asiste la conferințe săptămânale de matematică.
Pe când avea doar 16 ani, Blaise a scris o lucrare despre secțiunile conice, care a fost aclamată de colegii săi matematicieni, fiind considerată „cea mai puternică și valoroasă contribuție care fusese adusă științei matematice de la Arhimede încoace.”
Blaise Pascal a încercat mereu să facă din munca lui în domeniul științei și matematicii ceva folositor pentru umanitate.
Pascal credea că „există un vid creat de Dumnezeu în inima fiecărui om, ce nu poate fi umplut de niciun lucru creat, ci doar de Creatorul însuși, care s-a făcut cunoscut prin Iisus Hristos.” Pascal credea din toată inima că evenimentele descrise în Cartea Facerii erau fapte istorice reale. Enciclopedia Britanică menționează faptul că Pascal împărtășea opinia conform căreia „răutatea omului se explică doar ca efect al căderii” și că, așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel, „Iisus Hristos este al doilea Adam, de neconceput fără primul.”
Pascal a asistat la petrreceri unde se desfășurau pariuri și jocuri de noroc, devenind din nefericire atras de acest stil de viață. Totuși, în anul 1654, Pascal a avut un accident din care abia a reușit să scape cu viață, când caii care trăgeau caleașca sa au alunecat. Caii nu au supraviețuit, dar Pascal a rămas neatins. Convins că cel ce l-a salvat a fost Dumnezeu, el și-a reanalizat stilul de viață. Din acel moment, „de la vârsta de 31 de ani până în ziua morții sale, la 39 de ani, nu a avut decât o dorință, să întoarcă gândurile oamenilor către Salvatorul său.”

În aceste vremuri de revenire la Dumnezeu, Pascal scria:

„Siguranță! Bucurie! Pace! Uit de lume și de orice, înafară de Dumnezeu!… Mă supun cu totul lui Iisus Hristos, Mântuitorul meu.”
Pascal este faimos pentru ipoteza sa cunoscută sub denumirea de „Pariul lui Pascal” , în care a aplicat gândirea sa referitoare la probabilități asupra temei mântuirii.

„Pariul lui Pascal” parafrazat:

„Cum ar putea să aibă de pierdut cel care alege să devină creștin? Dacă, după ce moare, se dovedește că nu există niciun Dumnezeu, iar credința lui a fost în zadar, nu a pierdt nimic – de fapt, a fost mai fericit în viață decât prietenii săi necredincioși. Dacă totuși există Dumnezeu și un rai și un iad, atunci el a câștigat raiul, iar prietenii săi sceptici vor fi pierdut totul în iad.”

Când s-a apropiat de sfârșitul său, Pascal a scris: „Și astfel îmi întind mâinile către Mântuitorul meu, care a venit pe pământ să sufere și să moară pentru mine.”


Pascal a murit în 19 august 1662, la Paris. În ciuda unei vieți scurte, cu boli și dureri constante, acest devotat creștin a adus contribuții extraordinare științei, matematicii și literaturii.

Articol preluat de pe FB

La mulți ani, Raluca!


Ce har! Ce bucurie! Ce binecuvântare ai fost și ești pentru noi, familia ta.

În urmă cu 22 de ani, Dumnezeu a hotărât ca tu să fi în mijlocul nostru. Ai dat dovadă de multă maturitate și înțelepciune încă din fragedă copilărie. Îți mulțumesc, iubita mea nepoată, pentru dragostea ce mi- o porți și mi- o dovedești.

Te iubim, draga noastră, chiar dacă de cele mai multe ori aceasta nu ți- a fost demonstrată.

Îmi doresc să rămâi conștientă de acest adevăr: ești iubită de noi și de Dumnezeu.

Binecuvântările Domnului să nu îți lipsească. Viața să îți fie presărată de Înțlepciunea Lui și planurile cu privire la viața ta să fie împlijită la momentul potrivit.

Te iubesc foarte mult și cât ține de mine, îmi doresc să îți demonstre!

Vioara


Vioara, care a răsunat pe puntea Titanicului, a fost găsită împreună cu o geantă din piele.

A fost nevoie de o muncă asiduă de cercetare şi de câteva zeci de mii de lire dar, în final, experţii au stabilit că vioara i-a aparţinut cândva lui Wallace Hartley. El era celebrul lider al formaţiei care, în timp ce Titanicul dispărea sub ape, a cântat melodia „Tot mai aproape de Tine, Doamne!”


Vioara a fost un cadou pe care Wallace l-a primit în 1910 de la logodnica sa, iar muzicianul nu s-a mai despărţit de ea până la moarte.
Potrivit cercetătorilor, Wallace şi-a legat de mijloc geanta de piele cu vioara înainte ca vaporul să se scufunde.


Echipele de salvare au găsit vioara alături de trupul neînsufleţit şi au înapoiat-o logodnicei.
Instrumentul din lemn de trandafir a ajuns în cele din urmă la un muzician din armata britanică a salvării, unde a şi fost găsită.

Instrumentul care a supravieţuit tragediei din 15 aprilie 1912, a fost scos la licitaţie la sfârşitul lunii martie 2013, la Belfast, locul în care a fost construit Titanicul.

Articol preluat de pe FB

Strălucirea femeii


Îmi doresc ca atenția care ni se acordă într- o zi atât de “specială” să continue și în celelalte zile. Nu doar astăzi. Suntem importante în fiecare zi. Și nu, nu sunt de acord ca ziua de astăzi să se sfârșească brusc, ci să fie un proces de recunoaștere a valorii noastre, a femeilor, fie că suntem mame, fiice sau bunici. Ne dorim să vedem aprecierea în fiecare zi. Să ne îmbrățișați și să ne desmierdați prin lucrurile simple și frumoase, care fac totul în jur Crâmpeie de Cer!

Draga Mea,

Am trecut pe lângă tine,

te- am privit,

am întins poala hainei Mele

și te- am acoperit;

am făcut legământ cu tine

și ai fost a Mea.

ꕥꕥꕥ

Te- am scăldat în apă,

te- am spălat

și te- am uns cu sfânt untdelemn.

ꕥꕥꕥ

Ți-am dat haine cusute- n fir de aur,

te- am încălțat

și te- am încins cu in subțire,

te- am îmbrăcat în mătase.

ꕥꕥꕥ

Ți- am pus pe cap o minunată cunună,

ai fost împodobită

cu aur și argint.

Erai de o frumusețe

desăvârșită!

Datorită

Strălucirii cu care te împodobisem.

ꕥꕥꕥ

Prezența Sa începe să umple fiecare ungher al inimii tale cu o mulțime de arome îmbătătoare…

Prezența Sa în viața ta este vie, dinamică, activă.

Prezența Sa licărește parcă într- un dans subtil, plin de nuanțe și umbre.

Prezența Sa- dar unic!

Prezența Sa – milă și har!

Prezența Sa, draga mea, este libertate și încredere totală în El !!!

“ Dezmierdările sunt înșelătoare și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.”

Proverbele 31: 30

Strălucește, draga mea! Este ziua ta!

La mulți ani, dragile mele!

Cu Dumnezeu pe cărări netede


Să- L văd pe El în absolut orice detaliu al vieții mele. Etapă sau eveniment. Să- L văd pe El,chiar și atunci când nu înțeleg. Să simt parfumul ceresc în cei care Îi aparțin.

Să caut să Îl descopăr în toate elementele vieții mele. Să sap adânc și să- L găsesc în toate crevasele existenței mele. Acesta este un continuu proces al vieții mele. Să- L descopăr și să mă identific cu El.

Aceasta este călătoria vieții mele: să explorez și să aflu cine este Dumnezeu.

Cine sunt eu în El. Identitatea mea.

Este călătoria mea cu Dumnezeu pe cărări netede.

Când Cerul invadează Pământul – Bill Johnson


Gânduri printre rânduri

Planul lui Dumnezeu nu a fost nici o clipă abandonat. El a fost desăvârșit odată pentru totdeauna prin învierea și înălțarea Domnului Isus, la cer. Am fost restaurați pe deplin. În urma acestui fapt, învățăm cum să aplicăm biruința obținută prin Cruce:

“ Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe satana sub picioarele voastre.”

( Iacov 1:21- 25)

În situațiile imposibile, primim putere de Sus. Tot ce are Tatăl este al nostru prin Fiul Său, Isus Hristos.

“ Întregul Lui tezaur de resurse, camerele Lui regale se află la dispoziția noastră pentru a realiza Marea Lui Trimitere.” ( pg.35)

Atunci când alegem tăcerea, îi ținem pe cei ce ar vrea să audă Adevărul departe de viața veșnică.

De cele mai multe ori, suntem ferm convinși de nevrednicia noastră, mai mult decât pe vrednicia Lui. Nu- i așa că prea mult ne focalizăm pe incapacitatea, neputința noastră și mai puțin pe ceea ce poate El să facă?!

Să nu uităm că El este același care a fost și în vremea lui Ghedeon care, fricos fiind, l- a numit viteaz. Prin Fiul Său, Tatăl ne numește și pe noi viteji.

Suntem noi disperați după cunoaștere? Adică, să descoperim lucrurile ascunse?!

Pentru a descoperi lucrurile ascunse, trebuie să avem o atitudine disperată. Pentru că:

“ Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor.”

Aceasta este adevărata amprentă a unei inimi ce îi aparține Regelui.

Duhul Sfânt locuiește în duhul meu și acesta este locul întâlnirii cu Dumnezeu. Învățăm să fim călăuziți de Duhul Său.

Doamne, toarnă în noi mai mult din Tine.

RUT


Îmi place foarte mult cartea “ Rut”, pentru că în ea reflectă exemplul de relație pe care ar fi trebuit să îl aibă soacrele cu nurorile – acea relație autentică, binecuvântată.

Numele ei înseamnă “satisfacție”.
Este moabită. Este văduvă. Este nora Naomei.

Alege să trăiască o viață nouă alături de soacra ei, știind că nu va fi ușor. Era conștientă că o aștepta multă trudă și sărăcie. Trebuia să se autosusțină atât pe ea, cât și pe soacra ei. Acest lucru nu i se părea deloc dificil. Dimpotrivă, dragostea ei față de Naomi, o ajuta să facă față noii provocări ce îi stătea înainte. În inima ei, Dumnezeu începuse o lucrare, și nu de suprafață. Inima ei era hotărâtă pentru Dumnezeu. RUT a fost atrasă de ceea ce văzuse în inima soacrei ei.

“ 𝑁𝑢 𝑠𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑙𝑎𝑠 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑖𝑛𝑡𝑜𝑟𝑐 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑡𝑖𝑛𝑒! 𝐼̂𝑛𝑐𝑜𝑡𝑟𝑜 𝑣𝑒𝑖 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒 𝑡𝑢, 𝑣𝑜𝑖 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒 𝑠̦𝑖 𝑒𝑢; 𝑝𝑜𝑝𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑡𝑎̆𝑢 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑝𝑜𝑝𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢 𝑠̦𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑡𝑎̆𝑢 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢. 𝑈𝑛𝑑𝑒 𝑣𝑒𝑖 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑡𝑢, 𝑣𝑜𝑖 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑒𝑢 𝑠̦𝑖 𝑣𝑜𝑖 𝑓𝑖 𝑖𝑛𝑔𝑟𝑜𝑝𝑎𝑡𝑎̆ 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜. 𝐹𝑎𝑐𝑎̆- 𝑚𝑖 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑒 𝑜 𝑣𝑟𝑒𝑎, 𝑑𝑎𝑟 𝑛𝑖𝑚𝑖𝑐 𝑛𝑢 𝑚𝑎̆ 𝑣𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖 𝑑𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎! ( 𝑅𝑢𝑡 1: 16,17)

Cuvintele lui Rut izvorau dintr- o inimă sinceră, nobilă, plină de dragoste. Demonstrau atașamentul ei deplin față de Naomi. Erau adevăruri profunde, adânci. Prin declarația aceasta, Rut alesese să se facă una cu soacra ei – alegând destinația ei, locul ei, poporul ei, și chiar pe Dumnezeu. Ea se contextualizase acestei noi culturi.

Naomi nu se putea împotrivi hotărârii nurorii ei. Rut era fermă în hotărârea ei. Era de neclintit.

Dumnezeu avea un plan cu Rut regizând toate lucrurile în viața ei. Chiar și căsătoria ei cu Boaz. El era un om bogat, rudă cu Naomi; avea compasiune față de străin. ( Citește Rut 2:8-12) Știa totul despre ea înainte de a o cunoaște. I- a împlinit toate nevoile.

𝐶𝑒 𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖 𝑖𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎̆𝑚 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑒?

Rut- nora model, cu inimă nobilă care strălucește ca o lumină unică. O inimă nobilă tinde spre lucruri nobile. Aripile unei iubiri curate ca a ei nu trebuiesc frânte.

Rut- strălucește și astăzi prin exemplul ei. De ce? Pentru că “ 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑠̦𝑡𝑖𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑜 𝑓𝑒𝑚𝑒𝑖𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑎̆.“ ( 𝑅𝑢𝑡 3:11𝑏)

Să așteptăm în răbdare până când Dumnezeu va lucra după voia sa – “𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑢𝑡𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑎̆𝑣𝑎̂𝑟𝑠̦𝑖𝑡𝑎̆.“ ( 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖 12:2)

PhotoCredit: Perla Suferinței

1 Corinteni 13 – definiția adevăratei dragoste


Dragostea nu este egoistă.

Dacă ne oprim puțin și privim în jurul nostru, constatăm că lumea este, pur și simplu, îndrăgostită de “ sine”.

Punem prea mult accent pe aspectul exterior.

Dacă suntem sinceri cu noi și vrem să recunoaștem, egoismul, din păcate, este imprimat în fiecare dintre noi încă de la naștere.

Egoismul – este trăsătura pe care o detestăm la alții, însă suntem toleranți cu noi înșine. Ne permitem prea multe cu noi înșine, dar avem așteptări înalte de la ceilalți… Interesant, nu- i așa ?!

Uităm adeseori că dragostea “ nu caută folosul său”, ci face tot posibilul să aibă grijă de cei de lângă noi, cu defecte..

1 Corinteni 13:5 – dragostea caută oportunități de a ajuta, de a fi de folos.

Dacă faci un bine cuiva cu scopul de a primi laude sau vreo răsplată, trâmbițându- l, atunci aceasta este o formă gravă de egoism. ( „Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale!” Proverbe 27:2 NTR )

Dragostea aduce bucurie interioară, împlinire personală.

Atunci când întreprind o acțiune, o faptă, fac acest lucru din dragoste sau ca să fiu văzut de ceilalți?

Există în mine egoism?

Conștientizez faptul că mă gândesc mai mult la mine însămi, decât la cei din jur?

Care sunt interesele mele atunci când doresc să ajut pe cineva? Din dragoste fac acest lucru?

Nu uita: Ai deja o reputație în ochii celor din jur.

Care este reputația ta?

Impune- ți să arăți adevărata dragoste ținând ochii deschiși spre fiecare oportunitate.

Transformare


„Căci Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbaţi în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
(
‭‭2 Corinteni‬ ‭3:17-18‬ ‭VDC‬‬ )

Tendința noastră este de a- i schimba pe cei din jur așa cum dorim noi. Însă, lucrurile nu stau chiar așa. De cele mai multe ori, alegem să fim voluntari pentru o Metamorfoză reală.

A fi transformat înseamnă să fi schimbat prin lucrarea Duhului Sfânt, și nu într- o formă cosmetică zilelor noastre, care are de- a face cu superficialul, ci într- un mod profund, care să dureze.

În fiecare zi trebuie să alegem să avem un caracter ca al Domnului Isus. Această permanentă schimbare, trebuie să reflecte în noi caracterul Său.

Singuri nu putem face această schimbare. Este lesne de înțeles acest adevăr. Însă, în cartea Romani 8:26, tragem o concluzie: începutul transformării, reînnoirii vine din interior spre exterior. Pentru că, numai Cuvântul Său restaurează, dă pace acolo unde este haos, dă speranță, oferă victorie etc. Doar Duhul Sfânt ne descoperă fiecare domeniu din viața noastră care nu este pe placul Său.

“ Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”

( 1 Tesaloniceni 5:23)

Tu ești Raiul cuiva?


“ Când a murit zilele trecute Hunter – câinele meu de vânătoare frumos și tare isteț, l-am găsit cu ochii deschiși uitându-se spre fereastra biroului la care eu scriam. A murit cu dorul după mine. Mă aștepta. „A murit cu ochii după dumneavoastră fiindcă l-ați făcut fericit, m-a încurajat Mihaela Mănescu. Ați fost propriul lui Rai!” Declarația poetei, chiar în toiul lacrimilor mele, e o filosofie profundă de viață: noi putem fii Raiul celor din jur! E-adevărat, putem fii și… iadul!


Pitt Popovici spunea că familia e colțul de Rai. Nu pentru că în cămine zboară îngerii, nu pentru că nu sunt neajunsuri. Ci pentru că partenerul te fericește, te încântă la extaz. Prezența lui te face să trăiești ca în sânul lui Adam. Dar pentru asta trebuie să fii și tu un înger. Din nefericire în multe familii partenerii nu se simt ca în Rai ci ca pe Marte. Ca doi extratereștrii. Din când în când ei văd farfurii zburătoare. Aud țipete, uși trântite și văd scântei verzi pe la tâmple.

Când Dumnezeu ne-a permis să venim în această lume, scopul Lui nu a fost să ne facem vile, să avem samovare, elicoptere, vestimentații Armani ori accesorii Zwarovski. Ci peste tot pe unde trecem să fim Rai pentru ceilalți. Picior pentru șchiop, ochi pentru orb, cum bine zicea Iov. Sau măcar pâine caldă pentru flămânzi. Ba, chiar dacă nu putem să le oferim nimic, simpla prezență în jurul lor să-i facă să simtă Raiul. Să fie toți asemeni unei slujitoare, care după ce își sfârșea predica și pleca sfântul Francisc d’Assisi, începea să smiorcăie: „Cât a vorbit el eu umblam prin Rai, acum am coborât iar pe pământ!”

O femeie iubitoare e Raiul soțului ei. Copiii sunt Raiul mămicilor. Părinții-s Eden pentru prunci. Un muncitor e Raiul colegilor săi. Un bătrân e Raiul comunității sale. O familie e Raiul vecinilor ei. Profesorii sunt Raiul elevilor. Medicii sunt Raiul bolnavilor. Înstăriții sunt Raiul săracilor. Păstorii, preoții sunt Raiul turmei lor. Nu e o utopie. Ci o realitate. Numai că trebuie pusă în practică. (Nepusă generează iadul).

După ce Hristos ne-a poruncit să predicăm Evanghelia oricărei persoane pentru a o călăuzii înspre Tatăl, noi ne străduim să urcăm oamenii în Rai. Și sincer anevoios reușim. Dar, mă gândeam eu zilele astea: n-ar fi mai ușor să fim Rai pentru ei? S-aducem Raiul aici jos?

Domnul Isus Hristos oriunde a fost prezent oamenii au dat buluc. Împărăția Lui se ia cu năvală. De 2000 de ani. Simplu: pentru că El e Rai pentru omenire!

Când micuța Marie-Lou a pășit duminica dimineața în biserică a văzut toți enoriașii triști, morocănoși, plânși. „Sssst, azi dimineață a murit pastor John!” „Wow? Atunci ce fericiți vor fi îngerii!”. Ea știa că pastorul ducea Raiul cu el.

Chiar așa, tu ești Raiul cuiva? Îl duci cu tine? Dacă nu meditează adânc: cine nu duce Raiul, atunci ce duce?”

Articol scris de Nicolae Geantă

PhotoCredit: Perla Suferinței

Caut…


“ Caut un om… “, spunea Dumnezeu.

Un om care să fie al meu. Un om care să poarte în inimă Cerul. Unul care să se dezlipească de păcat și să se lipească de veșnicie. Caut un om gata să se dăruiască pentru ceilalți. Un om care să-mi semene. Care să Mă caute înainte să caute. Care să-Mi vorbească înainte să vorbească.


Îl caut prin Biserici. Pe la amvoane. Pe la microfoane. Pe bancă. În rugăciune. În cântare. În predică. În Cuvântare. în milostenie. Caut un om…


Caut, în disperare, un Om. Un om care să miroasă a Hristos. Care să plângă cu ploaie. Care să te privească Ceresc. Care să se roage cu foc și credință. Care să simtă…


Caut un om… Un om care să-ți spună atunci când nu mai vezi nici o luminiță, că Lumina e Hristos și credința uneori e nebunie curată, iar dacă Dumnezeu ți-o cere, să fii și nebun!
Un om care să te ia de mână și să-ți spună să mai mergi o milă chiar dacă picioarele îți sunt franjuri de durere.


Caut un om… Însă oamenii caută altceva, orice altceva, numai pe Hristos tot mai puțin!

Text scris de Alina Ilioi Mureșan

PhotoCredit: Perla Suferinței

El încă dă pietre la o parte – Max Lucado


Gânduri printre rânduri

“ Nu va frânge o trestie ruptă și nici nu va stinge un fitil care fumegă.”

Matei 12:20

Atât de fragilă este o trestie și putem vedea aceasta dacă o privim pe malul apei, pentru că ea acolo crește. Privește- o! Odinioară se înălța zveltă și viguroasă. Acum, este frântă, îndoită.

Ești tu o trestie frântă? Sunt eu o trestie frântă?

Și tu, și eu, cândva, stăteam drepți și viguroși, cu rădăcinile înfipte în solul siguranței, fără să ducem lipsă de apă, asemeni trestiei de altă dată. Dar, acum…. Ce s- a întâmplat? Am fost frânți în două.

Ce anume a determinat frângerea noastră- cuvintele aspre ale unui prieten, propriul eșec, rușinea, torentele nesfârșite de vinovăție etc?

O dată drepți și semeți, ne- am aplecat și ne- am ascuns sub papură.

Trestia frântă.

“ Se înălța semeață, plină de încredere,

Pe tulpina sa puternică.

Dar asta înainte de lovitura nemiloasă, de ploaia cea barbară.

Acum e frântă, îndoită. Vlăguită.

Tânjește după o mână blândă, s- o ridice, nu s- o rupă.

Visează o atingere fermă, s- o vindece, nu s- o rănească.

Tărie blândă.

Putere- ndurătoare.

Există oare- așa o mână?”

Autorul ne redă câteva exemple de trestii frânte din Scriptură. Un exemplu: femeia cu scurgere de sânge. De doisprezece ani suferea de această boală cronică. Toată averea și- o dăduse la medici, însă fără niciun rezultat. Întreaga sa viață era afectată din toate punctele de vedere. ( Citește despre aceasta în Marcu 5: 24- 34) Femeia era o trestie frântă. Avea o singură dorință arzătoare în inima ei: “ Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” ( versetul 28) Doar să se atingă de El, atât. Și a găsit vindecare.

El încă dă pietrele la o parte.

Trebuie să lăsăm în urmă nenorocirile trecutului, cu tentaculele lui lungi, care ne trag înapoi, aducându- ne din nou pe podul durerii. Am fost victime ale trecutului. Există iertare.

“ Când trenul trece prin tunel și în jurul tău e beznă, ce faci, sari din tren? Sigur că nu. Stai în așteptare și ai încredere că cel ce conduce trenul te va scoate la lumină.”

Coreen ten Boom

Fitilul care fumegă.

“ Fibre țesute pentru o flamă

Flamă aprinsă pentru lumină,

Rafale de frig- răbufniri de căldură,

Candela- i încă învăluită în beznă;

Jarul se zbate cu- nverșunare

Luptă cu umbrele până descoperă

Flama arzând a puterii

Flăcări dansând în căldură.”

“… nu va stinge un fitil care fumegă.”

Matei 12:20b

Gândește- te la mucul unei lumânări. Îți amintești când ardeai de atâta credință? Cum revărsau lumina asupra cărării ce ți se așternea înainte?

A început să bată vântul… rece și aspru. Acest vânt te- a vlăguit. Ai rezistat un timp, însă suflul lui ți- a frânt plăpânda- ți flacără. Te- a azvârlit în întuneric.

Trestia frântă și fitilul care fumegă.

Trebuie să reținem că scopul acestor povestiri pe care autorul ni le relatează în cartea sa, nu este să ne facă să privim cu uimire în urmă, ci cu o încredere de nezguduit spre ce ne așteaptă. Dumnezeu care a vorbit în trecut, și astăzi o poate vorbi cu noi. Pătrunde în lumea mea. Pătrunde în lumea ta. El dorește să dea pietrele la o parte din viețile noastre – pietre mari și grele, de neclintit.

Cât timp…


Câteva gânduri în miez de noapte..

Se spune că noaptea este cel mai bun sfetnic. Și așa este! De ceva timp, mă lupt cu insomnia, dar pe de altă parte, nu îmi pare rău. Am timp să meditez la multe lucruri.. și multe gânduri se nasc în acest timp de insomnie..

Mai jos am scris câteva gânduri. Imaginile, de asemeni, îmi aparțin. Iarna este un sezon frumos- ni se revelează pentru puțin timp, apoi se topește, pleacă… De fapt, ca orice anotimp. Nu este neapărat sezonul meu preferat, însă mă bucur și de acesta. 🙂