Mărturia întoarcerii mele la Cristos

Mărturia întoarcerii mele la Cristos si bucuria de a umbla in chemarea vietii mele: despre ce înseamnă sa fi un scriitor creștin, cărțile ce le- am …

Mărturia întoarcerii mele la Cristos

Fii binecuvântată, dragă Ligia!

Autoizolare 8

Suflet şi virtual

de Ligia Seman

De când am intrat în autoizolare, profit la maxim de acest timp.

Mai exact, de săptămâna trecută am început să  citesc ” Suflet şi virtual”, dat fiind faptul că timpul liber pe care îl am, îmi permite să o  citesc cu mintea odihnită!
Pur și simplu, m- a captivat!
Iau pauze scurte, ca mai apoi să mă întorc la ea să continui lecturarea… Este extraordinară !
Mă regăsesc în foarte multe aspecte… Te provoacă să nu o lași din mână..
Iar personajele sunt foarte bine alese și puse în lumina realității !

Mai jos voi reda cateva gânduri care m-au marcat, ca să zic aşa, şi sper să nu vă plictisesc.

Gânduri printre rânduri despre roman

Pentru început, vreau să spun un lucru, şi anume:  oricare dintre cărţile scrise de Ligia, nu are cum să te plictisească… Nu are cum! Te fascinează ! Te captivează! Şi când afirm acest lucru, vreau să vă spun că nu exagerez.. Poate confirma cine a citit măcar una dintre ele.. AICI veţi găsi câteva recenzii ale cărţilor scrise de Ligia. Şi nu uitaţi că puteţi accesa şi BLOGUL PERSONAL al autoarei.

Deci, cum spuneam, mesajul romanului nu te poate lăsa indiferent, ci te influenţează într- un mod pozitiv; produce schimbare în viaţa cititorului.

Cumva, te obligă să îngenunchezi şi să ceri cu sârguinţă Domnului nostru, o metamorfozare a vieţii de credinţă. De ce? Pentru că nu mai poţi rămâne aceeaşi persoană.. Nu trebuie să termini de citit romanul pentru a se produce schimbarea.. te determină să te oprești din iureșul lumii acesteia și să iți analizezi viața, să îți faci o introspecție.

În romanul Suflet şi virtual  te regăseşti cu tot ce înseamnă experienţe de viaţă, realităţi trăite –  de mine şi de tine! Să fim onești și să recunoaștem. Te identifici cu fiecare personaj în parte… surprinde experienţe cu care generaţia noastră se luptă astăzi, ținând cont că au acces la informație. Însă, este important să știm a gestiona lucrurile cu privire la ce înseamnă internet.

Dar, ca să înţelegeţi puţin mai bine despre ce vorbesc, haideţi să facem cunoştinţă cu personajele principale ale romanului.

Familia Stejaru – scriitorul Andrei, Adela şi fiica lor, Sânziana ( Ziana, cum era ea alintată). O familie de intelectuali.

Familia Stoenoiu – Daniel , om de afaceri, soţia acestuia, Luiza, şi cei doi fii: Adrian şi Marcus. De asemeni, intelectuali.

Vedem cu toţii că tentaţia ne pândeşte la orice pas, mai reală ca niciodată până acum şi uşor disponibilă la apăsarea unui buton.. Satan are metodele lui specifice în care încearcă să ne tenteze – munceşte constant pentru a ne face să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu. Tentaţia este o pantă alunecoasă în care va intra haosul şi durerea.

Pentru Marcus şi Ziana, în lipsa lor de afecţiune, respingerea pe care au simţit- o de mici, din partea adulţilor, lipsa iubirii din partea părinţilor,  îi împinge spre ceea ce înseamnă “nou”, necunoscut de ei; a fost o cale uşoară de a se refugia în ceea ce înseamnă adicţie de droguri, alcool etc.

De cele mai multe ori, când conştientizezi că te afli pe marginea prăpastiei, ai nevoie de ajutor. Singur nu poţi ieşi din hăul în care ai căzut. Când Marcus conştientizează că este în mare pericol, apelează la ajutor – la psihologul Gabriel. Şi, cine să îl înţeleagă mai bine, dacă nu cineva care a trecut prin ce a trecut adolescentul. Doar cei ce au trecut prin Valea umbrei morții pot să dea sfaturi celor care au umblat pe drumuri greșite, sinuoase. Psihologul Gabriel a fost unul “de- al lor”, de aceea comunicarea cu Marcus a fost ușor de întreținut. A fost înțeles și acceptat de acesta tocmai când nimeni nu îl accepta. Între cei doi s- a legat o prietenie pe viață. Aici intervine Divinitatea, gata aşteptând ca sufletul frământat de atâtea dureri sufleteşti să apeleze şi să strige după ajutor. Se întâmplă o minune: ” poverile din suflet cad la cruce şi orice om, oricât ar fi de păcătos, primeşte în suflet pace, linişte dumnezeiască şi vindecare interioară. Următorul pas spre vindecare este iertarea celor care ţi- au greşit. Când îi iertăm pe cei ce ne- au greşit, reflectăm lumina iubirii în întunericul lumii.” (pag. 186)

Lui Marcus i- au fost redate demnitatea şi valoarea umană, din pricina Crucii, care este esenţa creştinismului. Tot aici, la Cruce, tatăl lui, Daniel Stoenoiu, primeşte revelaţia Crucii – unde şi- a văzut cu adevărat valoarea, chiar el provenind dintr- o familie credincioasă, dar care, pe parcursul vieţii şi aruncat în mirajul lumii acesteia, şi- o pierduse. Dar acum, era liber şi nu doar el, ci şi soţia sa, Luiza.

Măreaţă şi demnă de binecuvântat este lucrarea pe care Dumnezeu o face în viaţa omului cu păcatul recunoscut şi iertat. Încă o dată ni s- a dovedit faptul că nu funcţia sau postul pe care îl deţinem, nici faima sau vreun alt nume pe care oamenii ni- l atribuie,  ne asigură mântuirea. Nimic din toate nu ne oferă PACEA lui DUMNEZEU în frămâtările şi zbuciumul sufletesc sau ne asigură că vom intra în Împărăţia cerurilor, unde ne aşteaptă Domnul Isus. Nimic !!

Dumnezeu îşi iubeşte creatura – omul creat după chipul şi asemănarea Sa. În suferinţă, alegem să strigăm către Dumnezeu. Atunci când nu avem la cine apela, în suferinţă trupească şi sufletească, Dumnezeu intervine.

În cazul familiei Stejaru, scriitorul Andrei, pus în faţa neputinţei, a diagnosticului soţiei, Adela, zdrobit se pleacă în faţa Celui ce poate da vindecare deplină..  A capitulat în faţa Celui ce poate da viaţă. Scriitorul Andrei,  a înţeles că inteligenţa cu care era înzestrat nu îl putea ajuta; doar Înţeleciunea lui Dumnezeu l- a făcut să înţeleagă cum să îşi trăiască viaţa – doar avându- L pe Dumnezeu în centrul vieţii sale. Acum, înţelegând acest adevăr, era copleşit de pace, avea sufletul liniştit, eliberat.

” Transformarea se petrece supranatural din interior spre exterior; aceasta este opera răscumpărării sufletului uman!” Copleşit de această transformare, scriitorul Andrei Stejaru, este eliberat de orgoliu, apreciază ceea ce contează cu adevărat – iubirea pentru ceilalţi pe care nu a cunoscut- o până atunci, o iubire mai presus de el însuşi, era dragostea  lui Dumnezeu revărsată. Parcă şi moartea o vedea acum cu alţi ochi.

Dragostea lui Dumnezeu se manifestă prin cele mai mărunte gesturi…

Este atât de minunat să priveşti cum Dumnezeu transformă vieţi şi cum, din negura întunericului, le aduce la viaţă.. Deşi Marcus  era înconjurat de atâtea ademeniri ale păcatului, a rămas ferm în hotărârea pe care o luase. Când s – a produs naşterea din nou şi eliberarea de adicţii, a luptat din răsputeri să rămână credincios, loial lui Dumnezeu.. Lumina prezenței lui Dumnezeu a luminat fiecare cotlon al inimii lui de adolescent, dar și a preaiubitei lui prietenă din copilărie, Ziana, și viitoare soție.

Este o mare bucurie când asistăm la schimbarea pe care Dumnezeu o produce în vieţile celor pentru care ne rugăm – când din cioburi El restaurează şi dă o nouă formă a ceea ce este El. El, Dumnezeu este Marele Olar care ne atrage cu iubire spre frumuseţe –  renaştem, suntem  scoşi din mizerie şi degradare.

Drag cititor, așa cum scrie Ligia în cartea sa, și tu “ ești o capodoperă creată cu multă migală de Dumnezeu.” Din suferință se nasc cele mai prețioase perle !

Și tu ești iubit de Dumnezeu !!!

Dumnezeu este Îndurător !

Dumnezeu este Suveran !

Cuvântul Său aduce vindecare, speranță, pace, viață. Nu există loc mai sigur decât în Brațele Sale !!!

 

Advertisement

Ligia Seman -cum lucreaza Dumnezeu in inima/minte

– Schimbata,nu doar atinsa de Dumnezeu Mamaia 2012 –

Această sesiune prezintă cât de important este ca fiecare femeie să trăiască la potențialul maxim viața sa în Cristos. Pentru acest lucru e nevoie de o schimbare a mintii si de o mentalitate de învingătoare.
Ligia Seman explică în aceasta sesiune modul în care Dumnezeu lucrează la mințile și inimile noastre si ne transformă viața.

Sursa: http://www.youtube.com/user/alfaomegatv?feature=watch

,,Portrete din cioburi” de Ligia Seman – un roman complex despre existenţă

Ligia Seman este o prozatoare română creştină de valoare. Ligia Seman debutează în anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul conştiinţei” (1999), “Tragedie şi triumf” (2004) şi “ Domnind peste împrejurările vieţii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminină, îmbinate cu psihoterapie, propunând soluţii biblice. Primele două cărţi menţionate prezintă pe lângă experienţa creştină a personajelor, şi o poveste de iubire bine conturată, ce aduce un plus de umanitate şi dă o notă romantică naraţiunii.

„Dincolo de experienţa umană limitată este divinitatea”

„Dincolo de experienţa umană limitată este divinitatea”, afirma cândva, scriitoarea. Acest adevăr este exploatat şi în „Portrete din cioburi”. Aici, Ligia Seman ne demonstrează cu talent că în labirintul ameninţător şi plin de tentaţii înşelătoare al lumii, a rămâne de partea binelui, adevărului şi purităţii reprezintă un act plin de eroism, un test al credinţei şi loialităţii faţă de Dumnezeu. Atât la vârsta adolescenţei cât şi a maturităţii, spiritul de compromis ne încearcă continuu, oferindu-ne ocazii de realizare materială, dar sacrificând idealurile înalte ale curăţiei de suflet, de caracter.

O istorie de viaţă

Una din temele romanului “Portrete din cioburi” ar putea fi atingerea fericirii prin iubire. Pe parcursul acţiunii, Gabriel, fiul lui Emil, ajunge să repete istoria de viaţă a tatălui său. Povestea se repetă cu cele două iubiri ale sale, Stela şi Isa. Autoarea pune foarte mult accent pe aceste idile, încadrându-le perfect în conjuncturi socio-politice specifice. Experienţa trăită de Gabriel cu Stela şi Isa ne arată latura realistă a eroului, însă pe cea şi sentimentală. Aceste relaţii îi determină lui Gabriel, destinul. Iată cum descrie autoarea lupta interioară a lui Gabriel, alături de Isa. „Când opiul trupului nu mai acţiona, în tot mai multe seri, în urma unei beţii a cărnii, Gabriel, obosit şi nervos, răsuflând lângă ea în întunericul dormitorului – îi scăpa printre degete. Trupul îi era lungit lângă ea, dar sufletul lui se îndepărta de ea, se întorcea mereu spre obsesia lui fixă, spre familia ce o părăsise. Stătea nemişcat şi ea la început credea că doarme, dar apoi a înţeles că ochii lui erau deschişi şi realiza la ce se gândeşte el. Era chinuitor gândul că poate nu va mai putea face nimic să-l păstreze.”

În căutarea sensului propriei existenţe

Personajele principale, Emil şi Gabriel, tată şi fiu, vor afla în cele din urmă, prin intermediul experienţelor trăite, sensul propriei existenţe, dar şi sensul existenţei lui Dumnezeu. Din cauza acestor experienţe, inclusiv cele amoroase, cei doi îşi vor schimba, pe măsură ce trece timpul, concepţia despre viaţă, familie şi Divinitate. Emil şi Gabriel sunt personaje complexe şi ocupă poziţii înalte în societate. Cei doi sunt capabili de trăiri interioare profunde, devastatoare. Gabriel este tipul omului filosof, comtemplativ, un intelectual. “Aluziile lui Gorică la faptul că Gabriel e natural înzestrat pentru a urca în vârful piramidei, urmând pilda tatălui său, care în timpul studenţiei fusese secretar al Uniunii Tineretului Comunist, mult timp iscară în sufletul băiatului sentimente şi gânduri contradictorii.”

Credinţa în Dumnezeu, singura forţă pentru supravieţuire

Gabriel, tipul de intelectual care încearcă să se autodepăşească, trăieşte într-o realitate crudă. “Dorinţa uriaşă din interiorul lui de a-şi depăşi propria condiţie, de a se ridica deasupra oamenilor obişnuiţi, se lupta cu aversiunea faţă de armele care îi erau oferite – fuziunea cu teoriile materialismului dialectic. Nu putea accepta această filosofie în primul rând pentru că ea reprezenta fundaţia pe care se clădise viaţa tatălui său. Eşecul acestei vieţi îi adusese atâta suferinţă şi frustrare, încât se ferea de orice ar putea prevesti o istorie asemănătoare. În al doilea rând, politica bazată pe această filosofie excludea credinţa în Dumnezeu, despre care el nu ştia prea multe, dar care fusese totuşi singura forţă ce o ajutase pe mama lui să supravieţuiască şi să vadă un sens în tot ce îndurase.”

Moravurile unei societăţi

Romanul Ligiei Seman “Portrete din cioburi” poate fi considerat şi un roman politic. În paginile cărţii, autoarea evocă societatea socialistă vazută prin ochii unor intelectuali, tată şi fiu, Emil şi Gabriel. Autoarea prezintă moravurile acestei societăţi, falsitatea regimului politic. Însă niciodată nu s-a putut inventa o cale sigură de adormire a conştiinţei atunci când ai avut ocazia să cunoşti chemarea Cuvântului divin. Nu există nici linişte şi nici odihnă pentru cei care aleg să lase deoparte frumuseţea inocenţei de copil al lui Dumnezeu pentru plăcerile şi realizările de o clipă ale compromisului şi păcatului. Nimic nu se compară cu o conştiinţă curată faţă de sine şi faţă de ceea ce este bine şi drept, fiindcă indiferent cât de mult suntem minţiţi de societatea în mijlocul căreia trăim, totuşi Dumnezeu există şi noi am fost creaţi pentru El.

„O stea veşnică pe firmamentul Universului”

Tema iubirii de Dumnezeu este omniprezentă în carte, în roman, ea înglobându-le pe cele amintite mai sus. Iubirea, dragostea de Dumnezeu este singurul lucru care îl ţine în viaţă pe Gabriel. Ea a fost singura care i-a menţinut aprinsă flacăra vieţii. El nu a încetat niciodată să creadă în Dumnezeu, indiferent de circumstanţe şi asta l-a definit ca om. Chiar dragostea sa pentru soţie se circumscrie şi se realizează ca urmare a dragostei pentru Creator. „Dragostea profundă dintre un bărbat şi o femeie, cu siguranţă sunt simbolul Celei mai mari opere de Iubire şi Răscumpărare, iar reflectarea acestei iubiri în vieţile celor din jur o stea veşnică pe firmamentul Universului, deosebită de orice altă stea a lumii acesteia.”

În roman, dialogul are un rol foarte bine determinat si foarte important. Autoarea se face uşor înţeleasă şi exprimă totul în fraze simple, pe un ton familiar. La fel ca şi în celelalte romane, şi în “Portrete din cioburi” stilul Ligiei Seman este clar şi concis. Un alt lucru care o apropie pe autoare de cititorii săi este tonul degajat pe care acesta îl foloseşte. Limbajul utilizat demonstrează că Ligia Seman este o bună observatoare a realităţii. Concluzia care se desprinde din romanul “Portrete din cioburi” este că nici negura comunismului, nici tentaţiile bunurilor lumeşti nu pot să stingă dorinţa după Dumnezeu ce ia naştere atunci când ajungi să cunoşti Cuvântul Său. Preţul compromisului este amar şi plin de suferinţă, o cărare ce te aruncă în abisul disperării fără întoarcere. Totuşi, farmecul iubirii divine se revarsă pe drumul celui ce ajunge să învingă, chiar şi în urma multor greşeli, amăgirile unei lumi lipsite de repere morale autentice.

Sursa: AICI

Vieţi transformate – cu Ligia Seman

* Interviu de la Radio Vocea Evangheliei, Timişoara *

“A avut loc acea tragedie… când părinţii mei au divorţat. Mi-aduc şi acum aminte de durerea cumplită pe care o trăiam atunci. Eram în faţa judecătorului şi el ne întreba, pe mine şi pe sora mea: ‘La cine vreţi voi să rămâneţi, la mama sau la tata?’ Iar noi răspundeam: ‘La amândoi, la amândoi!’
Era un strigăt al disperării sufletului nostru de copil. Acel strigăt al disperării sufletului meu de copil nu a fost ascultat de cei mari. Şi atunci ceva s-a prăbuşit în mine.”

Ligia Seman este scriitoare, autoarea roma-nelor „Handicapul conştiinţei”, „Funiile dra-gostei” şi „Tragedie şi triumf”.
*
Reporter:
– Doamnă Ligia Seman, titlurile romanelor dumneavoastră parcă vorbesc despre un subiect comun. Tind să cred că există undeva… se simte undeva subiectul durere.

Ligia Seman:
– Înainte de a veni eu pe lume, părinţii mei nu se înţelegeau prea bine şi de aceea mama mea a făcut 13 avorturi.
Nu-mi aduc aminte din acei ani decât de ultimele zile când mama mai era în casa noastră. Era la începutul clasei I. Stăteam amândouă la acelaşi birou, iar ea îmi dădea peste mâini atunci când eu greşeam câte o literă sau un bastonaş. Parcă am şi acum în faţa ochilor acea scenă: acea pagină de caiet în care cerneala se amesteca cu lacrimile care nu mai conteneau să curgă din ochii mei… şi mama rupea pagină cu pagină, mă lovea peste degete, iar eu plângeam… voiam să nu mai plâng, dar nu mă puteam abţine.
Când nu împlinisem 7 ani, iar sora mea avea 4 ani, a avut loc o tragedie în viaţa mea. Părinţii mei au divorţat. Îmi aduc şi acum aminte de durerea cumplită pe care o trăiam atunci. Eram în faţa judecătorului şi el ne întreba şi pe mine şi pe sora mea: „La cine vreţi voi să rămâneţi, la mama sau la tata?” Iar noi răspundeam: „La amândoi, la amândoi! Şi la mama şi la tata!”
Era un strigăt al disperării sufletului nostru de copil, dar acest strigăt nu a fost ascultat de cei mari. Atunci ceva s-a prăbuşit în mine.
Am rămas la vârsta de 6 ani doar cu tatăl meu şi cu surioara mea care avea 4 ani. N-a fost uşor. Am devenit un copil traumatizat care priveam cu jind la copiii care aveau lângă ei o mamă. Eu, în loc să am o mamă şi un tată, îl aveam doar pe tatăl meu şi pe bunica mea, dar loc de mamă tot nu
ne-au putut ţine…
Înainte de a divorţa părinţii mei, am fost un copil puternic. Mi-aduc aminte că-mi plăcea să mă iau la întrecere cu toţi ceilalţi copii şi luptam cu orice chip să fiu mai tot timpul ‘prima’ – mă căţăram prin toţii copacii şi nu-mi era frică…
În urma acelor traume datorate tragediei din familia mea, puţin câte puţin am început să-mi pierd încrederea că aş mai putea fi o învingătoare.
După ce părinţii mei au divorţat, mai venea câteodată mama la noi în locul în care ştia că ne jucăm, eu şi surioara mea. Ne aducea dulciuri. Dar tatăl meu ne învăţase că trebuie să fugim de ea.
Mi-aduc şi-acum aminte de acele scene: fi-gura disperată a mamei, cum întindea braţele după noi, cum tânjeam şi eu după îmbrăţişarea ei, cum doream să mă ospătez din dulciurile pe care ea ni le aducea… şi totuşi cum fugeam de ea. Fugeam de ea ca şi cum ar fi fost un duşman… şi ea rămâ-nea în urma noastră ţipând de durere, cu părul negru răvăşit şi cearcăne mari în jurul ochilor de atâta plâns şi suferinţă…
M-am trezit în adolescenţă neputincioasă de a mă integra în societate. Nu aveam aproape deloc încredere în mine. Adeseori mă retrăgeam în ca-mera mea, la biroul acela de care erau legate singu-rele amintiri cu mama de pe vremea când încă mai eram împreună. Mi-amintesc că atunci când eram tristă din pricină că tatăl meu mă pedepsea, puneam capul pe masă şi plângeam mult. Mama mea demult nu mai exista în gândurile mele.
Acolo, la biroul acela, mi-aduc aminte că am luat pentru prima dată un caiet în mână şi am început să-mi fac planuri. În acele clipe m-am gân-dit pentru prima dată: dacă nu am cui să împărtă-şesc durerea mea, am să scriu despre ea şi aceasta va fi descărcarea mea emoţională.
Aveam impresia că sunt singură pe lume, că nu s-a scris vreodată despre copii suferinzi din pricina alegerilor greşite ale părinţilor, că eu, copilul care eram aşa de îndurerat, trebuie să scriu, să spun lumii întregi să nu mai repete greşelile acestea, care aduc atâtea lacrimi şi determină dezvoltări emoţio-nale anormale.

Reporter:
– Din nefericire, o foarte mare parte dintre copiii de astăzi cresc în familii monoparentale, în familii cu un singur părinte, deoarece părinţii au divorţat. Din păcate, mulţi cititori înţeleg toate aces-tea pentru că au trecut prin astfel de drame sufleteşti.

Ligia Seman:
– Spunea Linda Dillow, autoarea cărţii „Partenera creatoare”: „Cel mai important lucru pe care-l poate face o mamă pentru copii ei este să-l iubească pe tatăl lor, iar cel mai important lucru pe care tatăl poate să-l facă pentru copiii săi este s-o iubească pe mama copiilor. Un copil poate fi iubit atât de mamă cât şi de tată, dar dacă aceştia nu se iubesc unul pe celălalt, copilul are un puternic sentiment de nesiguranţă”.
În decursul anilor am putut vedea diferenţa între ceea ce a însemnat o familie monoparentală în care am crescut eu şi un cămin în care domneşte pacea şi dragostea. Despre soţul meu, Timotei pot să spun că este cel mai minunat dar pe care mi l-a dat Dumnezeu pe pământ după darul mântuirii.
Privind la dezvoltarea emoţională corectă a fetiţelor noastre, Ruth-Diana şi Rebeca, la puterea lor de a lupta şi de a fi învingătoare, noi putem vedea clar diferenţa între ele şi ceea ce eram eu, copil crescut într-un mediu necreştin şi care a su-ferit consecinţele rupturii unei familii.

Reporter:
– Experienţa dumneavoastră de viaţă, experienţa de copil şi stările acelea emoţionale negative pe care le-aţi trăit şi-au pus amprenta asupra dezvoltării emoţionale. Care a fost momentul când aţi debutat în literatură?

Ligia Seman:
– Am debutat în viaţa literară scriind poezie la cenaclul literar “Lucian Blaga” din Hunedoara. Aveam 14 ani, în 1985.
Atunci vedeam sensul existenţei mele într-o viitoare carieră literară. În sfârşit, credeam că găsisem o activitate prin care să reuşesc să estom-pez durerile trecutului. Mi se părea că în împărăţia cuvintelor găsisem un sens al existenţei mele, dar nu era aşa. Era doar artă. Erau doar poeţi şi scriitori.
Mi se repeta mereu că am şansa de a ajunge departe într-o carieră literară, ceea ce mi se părea nemaipomenit atunci. Visurile acestea însă şi refu-giul în arta scrisului nu schimbau nimic în interiorul meu. Eram tot mai tristă, retrasă, neputincioasă de a mă integra în societate.
Am încercat chiar să mă sinucid, deşi eram doar o adolescentă. Ajunsesem să mă gândesc că viaţa nu mai are nici un sens. Până într-o zi.
La vârsta de 14 ani, mergând la o biserică neoprotestantă, L-am cunoscut pe Cristos. Sufletul meu rănit, lipsit de iubirea maternă, era avid de iubire. Când am fost pentru prima dată într-o biserică neoprotestantă, am văzut că oamenii aceia Îl iubeau cu adevărat pe Cristos şi că totodată se iubeau unii pe alţii.
Dar mama mea era din neam de preoţi ortodocşi. Îmi spuneau despre asta rudele ei, spuneau că nu e bine să aleg această cale nouă. Dar tocmai această cale, adică Hristos, aducea vindecare rănilor trecutului meu. Braţele Lui, cu a căror dulceaţă şi alin începusem să mă familiarizez, aduceau nespus mai multă duioşie, gingăşie şi siguranţă decât ar fi făcut-o braţele mamei mele, după care sufletul meu tânjise.
Mi se descoperise Dumnezeu cu frumu-seţea Lui, cu singura iubire statornică şi atotcu-prinzătoare din Univers. Cum să renunţ la ea, când am căutat-o atât de mult timp şi atât de deznădăjduit ?
Dar, pentru că eram în vremea comunis-mului şi tatăl meu era educat în spirit ateist, s-a arătat foarte ostil hotărârii mele. Mă iubea foarte mult şi avea impresia că toate visurile lui cu privire la viitorul meu se prăbuşeau. Când eu am hotărât să aleg această cale, mi-aduc aminte de o scenă tristă care mi-a marcat viaţa.
Într-o seară, după ce am fost la biserică, tatăl meu tocmai pentru că mă iubea şi avea impresia că din cauză că l-am ales pe Cristos viitorul meu este umbrit, în felul lui disperat de a acţiona, m-a pus într-un colţ, mi-a pus cuţitul la gât şi mi-a spus: „Dacă nu te laşi de Cristos am să te omor!”
Acum, deşi au trecut peste 20 de ani de atunci mi-aduc aminte atât de clar acea scenă. Îmi zvâcnea inima în piept. Mâna părintelui meu era deasupra mea. Îmi aduc aminte că în acele momente, de dragul lui Cristos, când tatăl meu era cu un cuţit în mână deasupra mea, eram gata să-mi dau viaţa pentru Cel care şi-a dat şi El viaţa pentru mine.

Reporter:
– Aţi scris şi cu ură faţă de acele traume prin care aţi trecut? Sau, odată cu momentul cunoaşterii lui Cristos, a intervenit şi momentul vindecării de tot ce însemna trecut?

Ligia Seman:
– Nu, n-am scris niciodată cu ură. Dar, după ce l-am primit pe Cristos a trebuit să renunţ şi la cenaclu, cu toate că mi-a fost foarte greu. A trebuit însă să iau această hotărâre deoarece Dumnezeu era total exclus din literatura din acea vreme şi nu doar atât – pentru că trăiam în vremea vechiului regim, se ştia că pentru a ajunge în vârful piramidei trebuia neapărat să-ţi foloseşti talentul şi în scopul de a compune “ode” conducătorului şi patriei şi eu nu aş fi putut să fac acest compromis.
Scriitorul care era coordonatorul cenaclului nostru m-a întrebat: „Cum să renunţi la toate acestea, la cariera literară, când ai aşa multe şanse? Şi pentru ce,” îmi spunea el, “să ajungi la inculţii aceia!?”. Am ieşit din biroul acela cu ochii în lacrimi, dar cu inima plină de pace şi cu simţământul că eram o biruitoare – reuşisem să renunţ de dragul Lui la ceea ce nu crezusem vreodată că aş avea puterea să renunţ.
Citind prefaţa unei cărţi concepută de fratele Iosif Ţon, Dumnezeu mi-a vorbit într-un mod cu totul special. Citez un pasaj: “Ne aflăm la mo-mentul întoarcerii poporului român spre spiri-tualitate, spre creştinism. Chemăm tânăra gene-raţie de credincioşi evanghelici să îndrăzneas-că să se avânte în creaţia literară. După decenii de întuneric şi de urât în literatură, este timpul ca noi, cei ce ne-am format la lumina Cuvântu-lui lui Dumnezeu să aducem din nou frumuseţea în literatură.”

Reporter:
– Este Domnul Isus Cristos o prezenţă reală, este o persoană cu care comunicaţi în fiecare zi? Sau este doar o noţiune, un principiu, un surogat care să vă umple durerile sufletului?

Ligia Seman:
– Isus Cristos a devenit pentru mine cel mai minunat prieten din univers. Isus Cristos este prezent cu mine în fiecare dimineaţă, de când deschid ochii şi până seara târziu. El a promis celor care Îl urmează că va fi cu ei în fiecare zi, în fiecare clipă, până la sfârşitul veacurilor.
Aşa cum spune în „Cântarea Cântărilor”, El este Preaiubitul inimii şi eu cred că fiecare om este creat în aşa fel, încât să aibă nevoie de iubirea lui Cristos, de prezenţa Lui şi totodată el să se dăruiască lui Cristos. Dumnezeu a dat totul din iubire pentru noi, L-a dat pe Fiul Său şi nu eşti împlinit decât dacă dai şi tu totul.

Reporter:
– La final, cum v-aţi descrie? Cu titlurile romanelor semnate Ligia Seman eu v-aş descrie: “Un handicap al conştiinţei, care a cunoscut tragedia şi triumful şi care a fost legată de Cristos cu funiile dragostei.”

Ligia Seman:
– Cartea „Funiile dragostei” are un motto. Este un verset din Osea: „V-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste”. A fost o zi în viaţa mea în care Dumnezeu m-a tras cu funiile dragostei Lui. Puteam să mă împotrivesc acestor funii ale dragostei Lui, dar, dacă m-aş fi împotrivit, acele funii m-ar fi rănit şi toată viaţa mea ar fi continuat să fie o rană, o viaţă cu handicapuri interioare. N-aş fi cunoscut vreodată calea de la tragedie spre triumf, n-aş fi avut şansa de a-i putea ridica şi încuraja pe alţii prin scrierile mele.
Dacă eu m-aş fi împotrivit acelor funii ale dragostei cu care Dumnezeu mă trăgea spre El, pentru binele meu, pentru împlinirea mea, atunci aş fi luptat împotriva scopului pentru care am fost creată.
Profetul Ieremia spune “păgânii îşi irosesc durerile”, dar acei care sunt creştini, care L-au primit pe Cristos şi care merg în aceeaşi direcţie cu voia lui Dumnezeu, în direcţia funiilor dragostei cu care sunt traşi de El, acei oameni transformă durerile trecutului şi le folosesc pentru a fi mai sen-sibili faţă de nevoile semenilor, mai gingaşi faţă de problemele lor, devin plini de înţelegere şi milă, ştiu cum să încurajeze, să ridice pe alţii, să dea soluţii.
În Apocalipsa ni se spune: “Şi a fost des-chisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.”
Cărţile care au cu adevărat valoare veşnică sunt acelea pe care mâna Marelui Maestru le scrie pe tăbliţa inimii noastre. Viaţa noastră poate fi cea mai valoroasă operă de artă, manuscrisul divinităţii sau poate fi produsul propriilor noastre gânduri, alegeri şi acţiuni. Cele mai măreţe lucruri pe care le putem face pe pământ nu sunt neapărat lucrurile spectaculoase: a scrie cărţi, a învăţa pe alţii, a fi în faţă… Spectaculos în ochii lui Dumnezeu este dra-gostea, şi ea înseamnă multe fapte făcute în umbră, pe lângă care poate oamenii trec indiferenţi şi insensibili, dar penelul Marelui Maestru consem-nează şi răsplăteşte.

Reporter:
Dragii noştri cititori, se pare că nu există casă sau nu există suflet în care să nu fie o durere, de un fel sau de altul.
Poate aveţi dureri ale conştiinţei, poate aţi cunoscut în viaţă tragedia sau triumful şi aveţi ne-voie de dragoste. Isus Cristos este singurul care vă poate oferi dragoste adevărată, este singurul care nu se schimbă ieri, azi şi în veci.

“Handicapul Conştiinţei” – Un roman confesiune despre fericiri şi tristeţi, despre disperare şi singurătate, despre vinovăţie şi iertare

Cum să te eliberezi de suferinţa proprie, de ce să nu porţi cu şi în tine durerea altora, dar şi mai important, de ce nu ai dreptul să îi faci pe cei apropiaţi să se îmbolnăvească de o maladie a sufletului? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care încearcă să răspundă cartea Ligiei Seman, „Handicapul conştiinţei”. Volumul, încărcat de o durere vie, umană se concretizează ca un strigăt după ajutor ce porneşte din dorinţa recâştigării demnităţii pierdute. Un handicap fizic înseamnă neşansa de a fi stigmatizat de societate, de a nu te putea bucura de viaţă, de a te raporta în permanenţă la oamenii sănătoşi. În roman, Ana, o infirmă, dobândeşte pe lângă deficienţa trupească şi un handicap al conştiinţei, adică frica de a se simţi respinsă, teama că anormalitatea o face vulnerabilă, că viaţa nu îi rezervă decât eşecuri. Iar lipsurile ei sufleteşti, nevoia de a fi acceptată, obsesiile legate de înfăţişare, sensibilitatea exagerată, părerea proastă despre sine, i se transmit fiului său, Emanuel, un copil de grădiniţă. Micuţul creşte şi odată cu el se dezvoltă până la exacerbare un şir de emoţii negative pe care le va perpetua din păcate, în fiinţele cele mai dragi lui. Şi astfel, fiecare experimentează individual, efectele unui handicap al conştiinţei.
Ligia Seman este o autoare prolifică, evoluând în cărţile sale, „Funiile dragostei”, „Handicapul conştiinţei”, „Tragedie şi triumf”, de la forme „simple” la conflicte complexe, într-o prezentare utilă a speciei umane cu toate contradicţiile şi controsiunile ei. „Handicapul conştiinţei” vorbeşte despre condiţia esenţială a omului ce se simte marginalizat de societate pentru că nu este în rândul lumii. Nu se întâmplă nimic catastrofic în viaţa personajelor, ci doar în conştiinţa lor. Pentru că ne defineşte unicitatea, reacţionăm într-un mod greu de explicat, în momentul când realizăm că şi handicapul ne poate face să ne simţim unici. Atâta doar că în alt fel. În consecinţă, implicaţiile infirmităţii noastre se regăsesc pe toate planurile: social, moral şi spiritual.

Maria, Ana, Nina, Amalia, Adina – femei şi mame, pe care existenţa le pune în situaţii asemănătoare, dar care aleg să aibă atitudini diferite. Atitudini diferite faţă de handicapul fizic, însă mai ales faţă de cel al conştiinţei. Maria este o femeie în vârstă, trecută prin multe greutăţi. Bărbatul îi moare în floarea vârstei, iar ea rămâne să îşi crească singură fiul. Se războieşte cu Dumnezeu, dar din acest război Dumnezeu îi câştigă inima pentru El. Unicul ei fiu, Ionel, devine infirm în urma unui accident. Infirm şi surd, şi totuşi singurul care scapă cu viaţă. Se căsătoreşte cu Ana, o femeie al cărei handicap fizic, merge cu ajutorul unui baston, pentru că picioarele nu o ajută, este mult depăşit de cel psihic. Au împreună un copil perfect sănătos, pe Emanuel, pe care Ana însă, prin modul ei de a gândi, prin complexele şi frustrările chinuitoare ce o macină, reuşeşte să îl transforme într-un handicapat psihic. Băiatului îi este ruşine cu părinţii săi, în special cu mama (chiar din primele pagini ale cărţii îi vedem reacţia în faţa copiilor de la grădinţă – “Nu mai râdeţi de mama mea!”) şi tinde spre o respingere totală a ceea ce înseamnă socializare. În acest moment de criză, se întâmplă că mergând să îşi petreacă vara la bunica Maria, în acelaşi compartiment cu Emi, cum este alintat micuţul, şi cu părinţii săi călătoreşte Amalia Neag. Şi ea este mamă, dar nu o mamă obişnuită, ci mama unei fetiţe oarbe, Adina. Numai că spre deosebire de Ana, aceasta ştie să lupte pentru copilul ei în aşa fel încât Adina nu are nici o clipă sentimentul neptuinţei, al inferiorităţii, al handicapului. Educaţia pe care i-o dă fiicei sale, deşi pare la prima vedere una spartană, are darul de a o ajuta să „vadă”, să înţeleagă că are un rost, că viaţa nu înseamnă întuneric. „De ce te plângi că nu poţi? Erau cuvinte folosite des de Amalia. Cum nu poţi? Hai să încercăm o dată şi fără lacrimi şi să vezi că se poate! Dacă vrei, poţi! Ai văzut! Nu există „Nu pot!”

Cei doi copii se împrietenesc, iar Adina, în mod paradoxal, deşi nevăzătoare, handicapată, se transformă într-un fel de baston alb pentru Emi, un copil sănătos fizic, dar handicapat sufleteşte. Ea este oarbă, şi totuşi vede, el este normal din toate punctele de vedere, însă are nevoie de o călăuză. Treptat, pe lângă Adina, băieţelul va descoperi cu ajutorul bunicii Maria că mai există o Călăuză, Dumnezeu. Din acest moment, două forţe intră în conflict. Pe de o parte, Ana, care Îl urăşte pe Creatorul ei şi consideră că handicapul ce îl poartă este răzbunarea Sa („Ce bine ştia Dumnezeu să-Şi ia revanşa!”), iar pe de altă parte, Maria şi Adina, ce îi insuflă lui Emi puterea de a merge înainte şi de a se recupera spiritual. Prima reuşeşte acest lucru prin credinţa în Hristos, a doua prin educaţia primită acasă. Anii trec, cei doi copii cresc, iar Emanuel, aşa cum era şi firesc, ajunge să îşi dea seama o iubeşte pe Adina. Simţământul este reciproc, însă din nefericire, tânărul încă mai poartă un handicap – acela al conştiinţei. Dacă în copilărie, Ana trăieşte gelozia mamei ce se simte dată la o parte de lângă copilul ei de o intrusă, Adina, odată ce Emi devine conştient de sentimentele ce i le poartă fetei, aceasta ajunge să o urască. Motivul? Acelaşi, dintotdeauna – infirmitatea. Femeia îşi doreşte altceva pentru cel căruia îi dăduse viaţă. Emanuel, un bărbat frumos şi inteligent, nu poate să îşi petreacă viaţa alături de o oarbă. „Când ajunse acasă, pe Emanuel îl aştepta maică-sa, grozav de înfuriată. Răbufnea cu o forţă nestăvilită. Îi dorea numai binele! Mai bine să moară ea, îi spuse, decât să-şi nenorocească viaţa alături de o soţie handicapată. Viaţa lui alături de o handicapată ar fi o umilire pe viaţă.” Iar Emanuel, la insistenţele ei („Eu am s-o omor! Da… Fac o crimă şi ştiu că aş fi în stare pentru tine”) şi sub presiunea grupului de camarzi din armată, renunţă la dragostea sa pentru Adina.

Din acest moment, destinele lor merg in paralel. Adina învaţă, ajunge să fie absolventă a două facultăţi, psihologie şi litere şi devine, alături de soţul ei, Alin, un bărbat infirm, însă fără a fi mutilat sufleteşte de imperfecţiunea sa, realizator de emisiuni creştine la radio. Este respectată în oraşul în care locuieşte, cunoscută şi căutată. Are o fetiţă, Diana, pe care ştie să o educe la fel cum Amalia o educase pe ea. Fetiţa moşteneşte problemele de sănătate ale mamei, fiind ameninţată de orbire, însă dezinvoltura şi siguranţa de sine cu care se poartă demonstrează că va evolua normal în viaţă, în ciuda handicapului. Indiferent cât de greu le-ar fi, Adina şi Alin rămân una în Dumnezeu, singura forţă ce le conduce viaţa.

Spre deosebire de ei, Emanuel se transformă într-un om care reuşeşte să îşi depăşească condiţia. Se apucă de afaceri şi câştigă. Uită de Dumnezeu, dar învaţă la şcoala vieţii. Împrumută bani şi intră în afaceri. Totul îi merge ca pe roate. Nu ştie ce înseamnă eşecul, neşansa, lipsa. Se foloseşte de cunoscuţi, de femeia pe care o iubeşte, de oricine şi de orice. Cu alte cuvinte, deprinde puterea de a călca peste cadavre. „În aceşti ultimi doi ani se ridicase financiar mai mult decât toţi concurenţii lui de afaceri. Crescuse în oraş popularitatea lui, oamenii îl invidiau pentru banii pe care îi avea.” Se căsătoreşte cu Nina şi au doi copii, un fiu, Mihai şi o fiică, Ela. Nu îşi mai aminteşte de părinţi, refuză să mai aibă vreo legătură cu aceşti oameni handicapaţi. Şi îşi găseşte şi o justificare pe măsură. „Este exact ceea ce tu, mamă, m-ai învăţat, nu-i aşa? Handicapaţii sunt marginalizaţi, inferiori, eu, însă nu fac parte din această categorie, sunt superior pentru că… oare nu era mai bine să mă ajuţi să iubesc şi să apreciez lumea din care faci parte? Observi cum mă exprim? Lumea din care faci tu parte… şi o altă lume.”

Ana culege deja roadele comportamentului pe care a decis să i-l inducă fiului ei în copilărie. Ca mamă, rămâne cea care a conturat în mintea lui Emanuel cele două lumi. Vina de a fi făcut din el un om cu un puternic handicap al conştiinţei îi revine. Din păcate însă, aşa cum ar fi afirmat ea însăşi, altădată, Dumnezeu îşi ia revanşa. Abandonată de fiu, îşi petrece restul zilelor într-un azil, văduvă (soţul îi moare pentru că nu au bani să facă o operaţie pe inimă). În tot acest coşmar, apare o rază de lumină exact de acolo de unde se aştepta mai puţin. Primeşte o vizită din partea Adinei şi a lui Alin. Se împotriveşte la început, pe Adina se oferise chiar să o ucidă cândva, însă încet, încet, se obişnuieşte cu situaţia şi ajunge să îi îndrăgească pe cei doi. Din păcate, starea sănătăţii i se înrăutăţeşte şi ajunge să îşi piardă cunoştinţa. În această situaţie o găseşte fiul ei risipitor atunci când, forţat de împrejurări, îşi aduce aminte că are părinţi şi decide să se întoarcă. De ce? Pentru că un eveniment nefast îl readuce cu picioarele pe pământ, îl coboară din turnul de fildeş în care se închisese. Fiica sa, Ela, se află pe patul de moarte. Este momentul când Nina descoperă că socrii ei sunt infirmi, că reproşurile pe care i le adusese Emanuel că Ela s-ar fi născut cu handicap din cauza ei, nu au nici un temei. Nina înţelege că trăise într-un noian de reproşuri inutile, că fusese împinsă să dobândească un handicap al conştiinţei. Emanuel îi mărturiseşte tot trecutul său, inclusiv iubirea pentru Adina. „Şi dintr-o dată, în inimă i se ridică deasupra tuturor sentimentelor confuze, privindu-l cum se târa ca un vierme, ideea triumfului. Triumfase în sfârşit, asupra lui.” Nina înţelege că dobândise victoria asupra tuturor umilinţelor, durerii, deznădejdii, nefericirii aduse în sufletul ei de un om cu un uriaş handicap – acela al conştiinţei.

„Cât timp Nina fusese internată în spital, nici măcar odata Emi nu o vizitase. Era înnebunită de atâta durere, biata femeie, din pricina copilului. Suferea cumplit ca mamă, însă durerea ei era mult accentuată de atitudinea soţului ei. Emi nu ii este alături nici în cele mai grele momente.” Un fiu risipitor, un soţ dezinteresat – aşa arată Emanuel după toţi anii în care fusese „prins în goana după îmbogăţire.” Se mai poate schimba ceva în al doisprezecelea ceas? Prin puterea lui Dumnezeu, da. Copleşit de amintirile adunate în copilărie, când Maria, o a doua mamă pentru el, îi vorbise despre Mântuitorul lumii, Emi trăieşte un adevărat proces de conştiinţă. Îşi caută părinţii, o ia pe Ana acasă la el şi o îngrijeşte cu devotament până în ultima clipă, îi regăseşte pe Adina şi pe Alin şi îşi mărturiseşte greşelile. Alin află cu această ocazie că „întâmplarea” dramatică prin care trecuse chiar înainte de nuntă, când este atacat şi bătut de un grup de necunoscuţi, i se datorează tot lui Emanuel, însă îl iartă. Ce simte vinovatul? „… dar prin mărturisirea aceasta, el, un bărbat veşnic mândru şi plin de sine, se înjosise peste măsură. Oare ce gândise Dumnezeu despre el în acele momente? Cum putuse să-i mai îngăduie de atunci o viaţă cât de cât liniştită?”

Ela moare, însă lui Emanuel îi rămân Nina, pe care trebuie să o convingă că el este acum un alt om şi Mihai. Din fericire, Emi înţelege că pentru hanidcapul de care suferă nu există decât un singur leac – iertarea lui Dumnezeu. Pe care o acceptă. Se întoarce la El şi firul lucrurilor, al gândurilor se reînnoadă de acolo de unde se rupsese. Redevine cel din copilărie, când împreună cu Adina cutreiera pădurea din staul bunicii. „Aşa îi plăcea ei, numai ea să conducă, iar el să fie ascultător în toate. În preajma lui se simţea ca o prinţesă. Hotărâ să-l facă prinţ pentru totdeauna. Dar nu un prinţ mascat, ci prinţ cu adevărat.” Prin puterea lui Dumnezeu, Emanuel se transformă abia acum, târziu, într-un prinţ adevărat, aşa cum a fost şi Prinţul al Cărui Nume îl purta. Cartea se încheie frumos, într-un cadru potrivit pentru o astfel de metamorfoză – la biserică. Aici se întâlnesc Nina, Adina, Emanuel şi Alin. Pentru prima dată, Nina înţelege că soţul ei nu o minţise atunci când îi mărturisise că în sfârşit, sentimentele faţă de Adina s-au limpezit, că dragostea lui pentru aceasta era una frăţească. Urmărindu-şi discret, soţul la sfărşitul serviciului divin, Nina are confirmarea şi revelaţia viitorului. Emanuel „alerga neobosit în toate părţile, pentru a-i ajuta pe cei suferinzi. Ridica scaune cu rotile, ducea de mână orbi. Îi mângăia pe copiii infirmi şi le dădea bomboane. Se oprea, se apleca, îşi dăruia zâmbetul.” Venise rândul ei să se apropie de el, să îl susţină, să îi arate că l-a iertat. Iar Nina nu se dă înapoi. Emi „redescoperi în ochii ei lumina dragostei pentru el. Arăta ca un foc care niciodată nu se va mai stinge. Îşi surâseră unul altuia, înţelegând că aveau acelaşi gând.”

Copilăria şi adolescenţa târzie a personajelor Ligiei Seman din „Handicapul conştiinţei” cunoaşte un final. Nu trebuie să ştim totul. Nu putem şti totul. Dar putem învăţa. Înaintea Ninei şi a lui Emanuel se deschide o perspectivă interesantă, aceea de a deprinde încrederea în sine şi în ceilalţi.
Important este că au reuşit să se elibereze şi să îşi lămurească absurditatea lucrurilor trăite cândva. Va rămâne doar o amintire stinsă peste rana vindecată din suflet. Nu mai este loc pentru nimic spectaculos în sens rău, de acum înainte. Dumnezeu nu lucrează haotic, iar miracolele Sale sunt liniştite. El îi cheamă pe toţi cei trudiţi şi împovăraţi pentru a le da odihnă. Nina, Emanuel, Adina şi Alin vor spune fiecare, pentru sine – „S-a sfârşit!” Vor uita că au fost prinşi cândva, din voia altora, în vârtejul unui carusel ce îi purta spre adâncuri, spre tenebre. Experienţa aceasta a avut pănă la urmă şi ceva bun. I-a ajutat să îşi descopere şi să îţi înţeleagă diferenţele şi afinităţile. A fost o şcoală la care s-au maturizat. Au parcurs-o pentru că aşa a dorit Ana, cea care a ales pentru ei. Însă cine s-a întâlnit cu Dumnezeu începe o viaţă nouă. Iar handicapul, golul din suflet este umplut cu putere, cu înţelegere, cu nădejde.

Octavian D. Curpaș
Phoenix, Arizona

SURSA: http://www.bruxellesmission.org/index.php?option=com_content&view=article&id=175:un-roman-confesiune-despre-fericiri-i-tristei-despre-disperare-i-singurtate-despre-vinovie-i-iertare&catid=29:books-a-culture&Itemid=50

Cronică la ” Funiile dragostei” – Ligia Seman

“Funiile dragostei” – o poveste de iubire cu valoare estetica despre demnitate, sensibilitate si idealuri generoase

In 1970, regizorul american Arthur Hiller castiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, “Love story”. Ecranizarea sa dupa cartea lui Erich Segal, avandu-i in rolurile principale pe Ali McGraw si Ryan O’Nael, prezinta povestea de dragoste a doi tineri, studenti, ce se casatoresc si au parte de o fericire de scurta durata (tot incercand sa aiba copii, vor descoperi ca ea sufera de o boala incurabila). Drama, lacrimi, suferinta, un tagline celebru – “love means never having to say you’re sorry” – si o coloana sonora de neuitat, aceasta ar fi in cateva cuvinte istoria filmului. Un love story oarecum similar ne propune si Ligia Seman in cea mai populara carte a ei, “Funiile dragostei”, tiparita la editura Cetate Deva, in anul 2008, care impresioneaza prin aceeasi reluare a clasicei povesti de iubire franta inainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. In creatiile sale, “Funiile dragostei”, “Handicapul constiintei”, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii”, autoarea impresioneaza prin capacitatea de a ne oferi o abordare practica a vietii, ideala de altfel, daca ne gandim ca in acest mod ni se transmit adevaruri de mare actualitate. Conceputa sub forma de roman, cu foarte multe dialoguri, relatarea de fata este patrunzatoare si convingatoare, abundenta in conversatii dinamice, vii, interesante. Eroii sunt prezentati obiectiv si numai prin prisma faptelor lor, captivi ai acestora.

“Funiile dragostei” debuteaza cu un eveniment fericit, Balul bobocilor din centrul universitar din orasul T., ocazie de a-i strange laolalta pe cei de care depinde mersul lucrurilor in carte. Intriga amoroasa se contureaza chiar de la inceput, pentru ca exista un cuplu cu care facem deja cunostinta, Anca si Relu, ea studenta la filologie, el la stiinte economice, si altul despre care aflam din relatarile Ancai. Este vorba de Lia Muresan, colega de facultate si de camera cu aceasta si de Florin Plesa, politehnist, amandoi crestini. Din acest moment, curgerea evenimentelor poate fi cat de cat predictibila, pentru ca a fi crestin cu doi ani inainte de revolutia din decembrie 1989 presupune o serie de riscuri. Tocmai aceasta calitate de crestin complica lucrurile si transforma cartea Ligiei Seman dintr-o simpla drama ce s-ar fi putut incadra fara probleme in “Colectia romanul de dragoste”, intr-o pledoarie pentru viata, acceptare, iertare, promovarea valorilor autentice. Odata cu intrarea in scena a personajele negative, Mircea Gabor (“un tanar imbracat cu un costum negru, a carui haina demodata o tot aranja din mers cu o grimasa de nemultumire”) si Mihai Andreescu, nepotul sefului securitatii din orasul T., decorul se modifica, si primele note mefistofelice se fac simtite. Mircea se remarca prin dorinta de a parveni cu orice pret, materializata in colaborarea cu securitatea, Mihai prin frustrarea generata de constientizarea unei iubiri neimpartasite (despre el ni se spune ca este indragostit de Lia, aleasa Miss Boboc cu un an in urma, in prezent prietena lui Florin si marea absenta de la bal, din cauza credintei in Hristos). Asistam la trasarea in nuante de gri inchis a coordonatelor unei societati in miniatura, o societate in care la fel ca in basme, domina eterna lupta dintre bine si rau.

Actiunea romanului se invarte intre caminele de studenti din centrul universitar al orasului T., catedrala din aceeasi urbe, sediul securitatii, casa natala a Liei. Chiar a doua zi dupa Balul bobocilor, in incinta campusului universitar se produce o drama, care declanseaza actiunea propriu zisa. Are loc un accident pus la cale de securitate, in care este ucis Dani, un student crestin implicat in misiunea de transport si distribuire secreta de Biblii. Se ajunge destul de rapid deci, la momentul crucial, definitoriu, cand eroii iau decizia fie de a se aseza de partea binelui, fie de a trece in tabara celalata. Relu, unul din numerosii martori la nedreptatea comisa, alege sa nu taca, in timp ce Mircea realizeaza ca pentru el a sosit clipa cheie, ocazia mult asteptata de a se alia cu securitatea pentru a obtine bani. Drama sa, aceea a omului de rand dornic sa isi depaseasca dintr-o data conditia, renuntand la orice scrupul, il face sa piarda de la inceput simpatia cititorului, iar drumul pe care il traverseaza in carte este intunecat, sinuos, plin de meandre. Misiunea grea a lui Dani va fi preluata de Florin Plesa, un om matur, profund, constient ca odata ce si-a asumat responsabilitatea, “precautia pe de o parte, zelul, curajul pe de alta parte, trebuiau imbinate cu credinta si rugaciuni”.

Printre eroii care oscileaza si in care se lupta doua forte, una productiva, luminoasa, curata, amplificata de dragostea pentru Lia, iar alta intunecata, semanand mai degraba cu un travaliu, aducand cu sine consecintele tragice dezvaluite in finalul cartii, este Mihai. Daca initial, nostalgia iubirii sale pentru Lia ii da putere sa colaboreze cu Florin, sa nu uitam ca el il transporta pe Dani cu masina la spital dupa accident, in continuare, mediul in care se invarte, dublat de o anumita lipsa de sens, de banalitatea unei vieti din care Dumnezeu si orice preocupare spirituala lipsesc, il determina sa se apropie de Mircea, devenind partas la “sansa” de a face rau in mod gratuit si inutil.

Pe de alta parte, revelatia feminina este Anca, personajul care desi in primele pagini pare sa fie in mod categoric opusul Liei, pe parcurs se descopera ca una dintre firile dispuse sa priveasca in propriul suflet si sa inlature de acolo non-valoarea, marsavia, compromisul. In acest context, cuplul Anca-Relu se echilibreaza perfect cu cel format de Lia si Florin, iar dragostea neimplinita dintre ultimii isi gaseste adevaratul sens in cazul celor dintai. Autoarea stie sa accentueze ideea ca in ceea ce o priveste pe Anca, brusca ei convertire, altminteri neverosimila, se datoreaza in primul rand iubirii puternice pe care i-o poarta lui Relu, ajuns la inchisoare tot datorita tradarii lui Mircea, iar apoi prieteniei oferite de Lia. In final, descoperim ca avem de-a face cu un dublu love story, unul concretizat, definit prin bucuria experientei traite, Anca-Relu, celalalt amintind de tragediile antice, distrus prematur, dezumanizant, Lia-Florin.

La fel ca in romanele realiste, despre care Sthendal spunea ca sunt ca o oglinda ce reflecta in mod obiectiv starea de fapt, goana dupa lucrurile materiale il determina pe Mircea, cel ce joaca rolul lui Iuda, sa dea in vileag, exact in momentul cand Lia si Florin se pregatesc sa isi oficieze logodna, secretul legat de ei si de Bibliile ilegale. Urmeaza derularea rapida a evenimentelor, drama generata de hartuirea celor doi de catre securitate, ce culmineaza cu uciderea lor. La o abordare superficiala, am putea spune ca Ligia Seman se foloseste de Romeo si Julieta din Romania comunista doar ca pretext pentru a descrie infernul omului obisnuit, caruia i se mai pune pe deasupra si eticheta de crestin. La o citire profunda insa, vom intelege ca tot ceea ce se petrece in carte este in Numele lui Dumnezeu, iar prietenia, spiritul de sacrificiu, dragostea pentru aproapele, chiar daca ti-a gresit, iubirea pentru parinti se intretes pe acest fundal, argumentand cu realism, absurdul si abisurile promovate de un sistem absolutist si acaparator, ale carui tentacule distrug fiorul sublim al idealului tineretii.

Eroii sunt pana la urma, niste vizionari, ei actioneaza motivati de credinta, de valorile supreme pe care le stiu din Cartea Sfanta, iar forta lor nemaintalnita, in contact cu derizoriul lumii marsave in care traiesc, departe de a se slabi, castiga, in detrimentul pretentiilor omenesti care intr-un astfel de tablou se detaseaza prin ridicol. Faptul ca Mircea si Mihai ajung sa isi rateze partial tinta (“Mircea fusese pionul pe care Dumnezeu il indepartase, impiedicandu-l sa-si duca la implinire planurile prin care Cuvantul Sau ar fi putut fi calcat in picioare”) indica inca o data rolul supranaturalului, de asemenea personaj in roman. Se vorbeste foarte des in “Funiile dragostei” despre Biblie, iar versetele sunt presarate cu discretie, ici si colo, fara a supara, fara a agasa, doar pentru a puncta din cand in cand, treptele pe care trebuie sa le urcam pe calea mantuirii. Personajele se aduna in jurul Cartii, care odata cu moartea lui Dani, ii uneste pe cei ramasi in viata, ajungand sa fie pentru ei o mostenire spirituala, plina de invataturi de suflet. Fiecare percepe aceasta Carte in felul lui, pe unii, cum e cazul Ancai, ii trezeste din starea de pacat si de nestiinta, altora le vorbeste despre pocainta si despre curatire – situatia lui Mihai si a lui Mircea – iar Liei si lui Florin le aduce partasia cu Dumnezeu, unirea cu El, iubirea lucrurilor pe care El le iubeste si in cele din urma, puterea de a accepta sa faca voia Lui, indiferent daca lucrul acesta presupune despartirea si chiar moartea. Rugaciunea lui Florin ramane cat se poate de sugestiva, putand fi foarte bine un lait motiv al romanului: “Doamne, Te rog nu ma lasa sa cedez. Mai bine orice suferinte, mai bine moartea decat sa ma aplec asupra acelei hartii din fata ochilor mei si sa semnez in favoarea fericirii mele personale si in detrimentul fratilor mei, pe care as putea sa-i tradez.” La fel de dedicata si de devotata se dovedeste a fi si Lia, dispusa sa accepte planul Sau pana la capat. “Indiferent ce va fi”, spune ea, “Dumnezeu ne va intari, indiferent ce s-ar petrece, noi stim… stim ca El ne iubeste.”

La o analiza atenta este evident ca pe langa autenticitatea celor intamplate, actiunea din “Funiile dragostei” nu lancezeste nici o clipa, aceasta si datorita stilului in care este scris romanul – cursiv, pe alocuri frenetic si oarecum dramatic, plin de elan si de pasiune constructiva, insa in acelasi timp simplu, prolific si nesolicitant. Cartea se defineste ca o lectura esentiala, ce nu are nimic de-a face cu fictiunea si nu poate fi citita sub nici o forma pentru amuzament ori pentru a uita de plictiseala. Totul trebuie luat in serios, totul se adreseaza sufletului, inimii si mintii. “Funiile dragostei” se detaseaza prin actiunea extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, iar eroii traiesc pe undeva, tragismul si curatia acelor cazuri tipice de martiri, intalnite in special in perioada intemeierii crestinismului. Insasi Lia, rememorand clipele petrecute alaturi de cel ce ii fusese logodnic, ajunge la o concluzie cu valoare de verdict. “De fapt, numai pentru ca el murise ca martir, cu siguranta, in urma mortii lui, Dumnezeu va face sa straluceasca si mai mult lumina Evangheliei. In toate veacurile, in urma martirajului miilor de crestini, in arenele romane ori in timpul inchizitiei ori al altor imprejurari istorice – moartea martirilor nastea valuri mai puternice, mai inalte de alti urmasi ai lui Hristos.” Ca este un martiraj o adevereste ceea ce urmeaza. “Si toata aceasta invioarare spirituala pornise de la consacrarea deplina a lui Florin, care se rugase in noaptea aceea, inainte de a incepe misiunea de transport a acelor Biblii. “Te laud Dumnezeul meu ca alaturi de fratii mei, pot sa-ti spun fara retineri: chiar cu pretul vietii mele, salveaza aceste Biblii scumpe, prin care Tu poti sa faci sa Te cunoasca mii de oameni din acest mare oras universitar.”

Din carte nu lipsesc nici accentele filosofice, in special in ultima parte, atunci cand Lia mediteaza asupra celor intamplate si incepe sa se gandeasca din ce in ce mai mult la trecerea in nefiinta. “Asemanarea dintre persoana ta si o picatura dintr-un val care inoata cu curentul impreuna. Cat de bine era sa stie ca simplul ei gand, simplul ei pas, insemna infinit mai mult in ochii lui Dumnezeu, decat o simpla picatura purtata de curent, decat un simplu zbor de pasare in vazduh.” Desigur ca nuantele filosofice sunt general umane, de bun simt, fara a avea pretentia ca ar putea raspunde unor intrebari esentiale si existentiale. Finalul romanului este apoteotic, iar moartea Liei Gavris se transforma intr-o jertfa ce ii uneste pe fostii ei colegi, candva hulitori de Dumnezeu, acum insa discipoli ai lui Hristos, intr-un fel de confrerie secreta, cladita pe lumina Evangheliei si pe puterea pocaintei.

Ca modalitate de expunere, Ligia Seman foloseste caracterizarea directa (descrierea personajului de catre autor – Lia, “din nou cea mai frumoasa, si pentru aceasta baietii o admirau, iar fetele o invidiau”), autocaracterizarea (personajul se dezvaluie prin propriile ganduri, sentimente si stari sufletesti – “De ce sa fie tot timpul inferior? Pentru ca nu avea bani ca si Relu, ca si ceilalti cunoscuti de-ai lui ? Nici macar un costum pentru o seara deosebita”), caracterizarea indirecta (personajul se detaseaza prin modul de a vorbi, gesturi, comportament, imbracaminte, infatisare, etc.- “Si aceasta impresie se conturase nu numai la vederea costumului pe care-l purta Mihai, mai mult decat elegant, croit dintr-o stofa asemanatoare cu cea pe care Mircea o vazuse purtata doar de profesorii sai in momente festive. Ochelarii cu rame subtiri, negre, in contrast cu fata alba, prelunga, ii evidentiau parca mai mult decat altceva aerul de intelectual”), caracterizarea de catre celelalte personaje – care-si exprima opiniile, parerile, gandurile despre personajul aflat in atentia autorului (“Ajunse fata in fata cu Relu. Din nou remarca faptul ca arata bine”; “Pentru Florin, fiecare clipa traita in viata aceasta insemnase Cristos, insemnase proslavirea Lui”).

Ar mai fi de remarcat ca “Funiile dragostei” nu este scrisa intr-un stil greoi, ci intr-un stil, modern, antrenant, insa laborios, care reuseste sa-l introduca pe cititor in universul unor tineri ce lupta pentru propriul lor ideal. Usurinta in exprimare a Ligiei Seman demonstreaza autenticitate si puterea de a stapani un limbaj bine cristalizat, pe un fond liric, pe alocuri pedagogic. Indiferent ca este vorba despre dragostea agape sau cea eros, cuvantul cheie este convertire, atat in planul limbajului si al continutului, cat si in cel al metodei si al tehnicii de realizare. Avem de-a face cu o carte sentimentala, romantica, populara despre un cuplu tragic, fara a cadea insa in banalul “best seller-urilor” ce se citesc in tren sau in avion. Dragostea innobileaza si purifica totul si are puterea de a depasi complicatiile ivite. Dupa obstacolele intalnite si sacrificiile facute, el si ea au sansa de a se intalni in ceruri, asa cum isi dorise Lia, atunci cand ca o presimtire a evenimentelor ce aveau sa urmeze, a propriei morti, are o premonitie, o viziune, gandindu-se “cat de frumos ar fi fost ca impreuna, ea si Florin, tinandu-se de mana, sa paseasca amandoi in fata zambetului Mantuitorului.” Asa se si intampla, pentru ca Lia i se alatura logodnicului ei in viata de dincolo, lasand in urma iertare si impacare. Suntem martorii unor evenimente plasmuite de dragoste, astfel ca nu exista loc pentru regrete, pentru ura, pentru pareri de rau. Iar lectia pe care o invatam este una simpla si la obiect – “love means never having to say you’re sorry.”

OCTAVIAN D. CURPAS

Phoenix, Arizona

SURSA: http://arhivamonitorcultural.wordpress.com/%E2%96%BC-puncte-de-vedere/octavian-d-curpas-cronica-la-%E2%80%9Efuniile-dragostei%E2%80%9C-de-ligia-seman/

Comandă această carte dând click pe următorul link: http://kerigma.ro/carti.php?detalii=20575

Tragedie si triumf, de Ligia Seman

Uneori, uitam sau pur si simplu, nu constientizam puterea pe care Cuvantul o are asupra vietii noastre. E de ajuns insa, sa ne lasam prinsi de primele randuri ale Epistolei Iubirii, ca sa ne dam seama cat adevar razbate din mesajul apostolului Ioan: “La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul”.

Printre multitudinea de carti care au fost scrise in lumea intreaga si care au avut acest efect uimitor se numara la loc de cinste, si “Tragedie si Triumf”. Daca aceasta carte a ajuns, evident, nu din intamplare, in mainile tale, inainte de a-i deschide copertile, ingaduie-mi sa-ti impartasesc un secret. Vei rasfoi pagina dupa pagina si poate nu iti vei da seama de o subtilitate.

Scriitoarea Ligia Seman a tesut cu penita sa strasnica, o panza nevazuta intre Dumnezeu si Umanitate. Firul tesut cu migala, dincolo de cuvinte, pe care il vei simti doar cu ochii sufletului, este Dragostea inegalabila a Mantuitorului. Acest unic liant te va ghida fara sa iti dai seama, de la deznadejde la speranta, de la tristete la fericire, de la raceala ostilitatii la caldura iubirii, de la indoiala la credinta,…de la tragedie la triumf.

Speranta infloreste in suflet de copil

Cortina este data la o parte in ajunul sarbatorii de Craciun… si in prim plan este profilata multimea adunata sa priveasca splendoarea artificiilor care infloresc pe cer.

Primele randuri iti vor dezvalui fara intarziere, conexiunea dintre Dumnezeu si Omenire, care inmugureste timid, in mijlocul multimii. Samanta este sadita in sufletul unui copil de sase ani, care in inocenta sa, crede fara umbra de indoiala, ca artificiile se transforma in pietricele. Vlad, baietelul care pret de cateva cuvinte contopeste in joaca, cerul cu pamantul, nu renunta asa usor la increderea sa ca aceasta comuniune este posibila. “Da’ tu mi-ai zis, raspunse copilul printre suspine, sa caut stelutele din cer in zapada…”. Replica sa se adreseaza sorei lui, Ana, in varsta de 11 ani, cu care a pornit la cersit pe strazile orasului. Si nici macar ea, nimeni si nimic nu va putea sa-i zdruncine ferma convingere ca cerul ar fi atat de aproape de pamant. Vlad va renunta la monezi, la un balon in forma de inima, pe care l-a primit in dar si de care cu greu s-a putut desparti, doar de dragul pietricelelor… singura dovada palpabila ca a reusit sa atinga cerul. Acest detaliu ne va duce cu gandul la crestinii adevarati, care sunt gata sa renunte la orice le-ar sta in cale, in calatoria lor catre Imparatia Cereasca.

Ligia Seman reuseste uimitor sa surprinda acea punte de legatura suspendata intre Dumnezeu si Omenire. Ea creioneaza subtil, imaginea omenirii, care apare intruchipata in diferite ipostaze, in mijlocul ei strecurand de fiecare data, candela iubirii, a sperantei si a credintei.

Familia saraca in mijlocul careia cei doi frati traiesc, alaturi de parintii lor si inca doi fratiori este una dintre ipostaze. Aici sunt surprinse deznadejdea, violenta, cruzimea, zbaterile interioare ale unei lumi decazute, care incearca prin fortele proprii sa atinga lumina. Tatal, Dumitru Miron, care candva, se bucura de un serviciu bun si fusese respectat de prieteni, vecini, a ajuns un betiv, un cautator prin gunoaie, un parinte care isi trimitea copiii la cersit pentru a nu muri de foame. Sotia lui, Valeria, care candva, fusese “o doamna”, cum o numeste el, ajunge sa traiasca intre vis si realitate. Incercarile lor de a indrepta lucrurile sunt inlantuite de deznadejde, care le inchide orice portita de schimbare. Mama nutreste dorinta de a se schimba, dar in momentul in care “impartaseste aceste ganduri cu sotul ei”, el, “prea deznadajduit, nu-i dadea voie sa spere in schimbare”. Si iata ca si de aceasta data, elementul surpriza, care stabileste conexiunea intre Dumnezeu si Omenire isi face prezenta in sufletul copiilor, a caror speranta palpaie neincetat, pentru ca “inimile lor atat de dormice de iubire avusesera capacitatea de a separa oice umbra de durere sau suferinta care ar fi putut sa intineze stralucirea unor pietre pretioase si rare din memoria lor”.

Cititorul va fi ghidat spre abisuri din care va avea impresia ca nu va mai revedea lumina. Asa se face ca familia amintita sfarseste tragic, chiar in momentul in care speranta de schimbare palpaia mai stralucitor. Mama este omorata de sotul ei aflat sub influenta bauturii, iar copiii sunt despartiti si trimisi la diferite orfelinate din tara.

Lumea continua sa fie intruchipata printre randuri, de data aceasta purtand chipul orfelinatului unde Vlad va vietui timp de cinci ani. Orfelinatul se va dovedi a fi un teritoriu in care sperantele sunt zdrobite cu ajutorul curelei. Doroftei, in varsta de 22 de ani, asa-numitul “asistat”, este elementul negativ, care va spulbera sperantele celor mai mici, calcand in picioare orice mica speranta care s-ar ivi, precum o geana de soare ce se iveste printre norii care au uitat sa calatoreasca… Si culmea ironiei, tocmai el este acela care percepe ceea ce nu ar tebui sa fie considerata iubire: “Cand iti pasa de altul, doar pentru ca lui i-a pasat mai intai, e doar o forma de ipocrizie”, considera Doroftei.

Iubirea Mantuitorului imbratiseaza o lume deznadajduita

Si poate vei avea impresia ca scriitoarea va permite chiar si pret de o pagina, ca legatura dintre Dumnezeu si Umanitate sa fie intrerupta definitiv. Insa cu ochii sufletului, vei pasi peste un alt pod suspendat intre Tragedie si Triumf, exact cand te astepti mai putin…

In mijlocul copiilor loviti de soarta, care traiesc in intunericul indoielii, rasare cel mai frumos vlastar al sperantei si luminii. Numele lui este Calin Barbu, baiatul in varsta de zece ani, care spera cu atata intensitate ca mama lui isi va respecta promisiunea si va veni sa il ia cu ea, in Germania. “Va spun eu, povestea Laurentia, bucatareasa cu care vorbise copilul, va spun eu ca baiatul asta frumos, inteligent si sensibil e o voce a lui Dumnezeu pentru noi, pentru a ne face si noi mai buni cu ceilalti”.

Speranta lui Calin este atat de vie si stralucitoare, ca nici o amenintare, bataie sau cel mai dur cuvant de descurajare rostit vreodata de Doroftei, pentru care “sperantele atat de frenetice ale lui Calin ii erau dusmani cruzi”, nu vor reusi sa ii stinga flacara, nici macar nerespectarea promisiunii mamei sale. Calin va decide cu orice pret sa alerge in fiecare zi spre dealul din varful caruia va putea sa scruteze mai bine orizontul, care credea ca o va aduce pe mama sa.

Si acolo, pe deal, omenirea va cadea in genunchi, cu sufletul zdrobit, la pieptul Mantuitorului, unde va gasi Dragostea unica, singura care imbratiseaza cu atata caldura, care vindeca orice rana, care sterge lacrimile din ochii durerii…

Autoarea picteaza sublim aceasta intalnire, pe care o regasim personificata cu atata gratie. Calin, baiatul insufletit de atata speranta sa isi revada mama, va alerga din nou pe deal. Nimic nu-i va putea sta in cale, nici macar febra care ii cutremura trupul, dintele care il pierde, grabindu-se sa atinga varful dealului. Si speranta lui va fi rasplatita din plin. Tanarul preot Mihai Stanca ii va sari in cale si ii va atinti privirea spre Calea Adevarata, Dragostea lui Dumnezeu. Si “copilul cu suflet” (cum il numeste preotul), va adormi la pieptul preotului, eliberat de orice dezamagire, durere, lacrima, insa incununat cu atata mangaiere, la care nu sperase niciodata…”tocmai pentru ca alte ganduri rele si dureroase nu-l mai framantau, adormi… somn dulce, cu capul strans lipit de acel piept din care iesise glasul ce-l alinase cu cea mai scumpa mangaiere care se putea darui unui suflet de copil in suferinta: Dumnezeu era Tatal si Mama lui”. Calin va deveni solul “Dragostei Supreme”, prin intermediul caruia scriitoarea va tese conexiuni inimaginabile. El isi va sacrifica viata pentru aproapele sau, acesta fiind prietenul sau, Vlad. Va accepta sa fie “calorifer” uman in locul sau, pentru a usca si camasa si adidasii lui Doroftei. “Eu am febra, ii spuse…Ia uite, ce temperatura mare!…Puse mana lui Vlad pe fruntea lui… camasa se usuca repede daca o iau eu… Tu esti rece ca gheata. Ia da si adidasii!” Gestul sau nobil il va costa viata, care intr-un final va aduce viata celui la care toata lumea se astepta mai putin, Miron Gura, copilul care gasea “o placere speciala cand din cauza lui sufereau altii”.

Scena se schimba si omenirea apare configurata de mediul rece al strazii. “Suflet al strazii au atatia in jurul nostru… Ratacesc in nopti nedormite sau chiar in tumultul zilei, pe intortocheate strazi ale amaraciunilor sufletesti si ale singuratatii. N-au un loc real al odihnei, decat un surogat trist si iluzoriu, asa cum si-l creeaza copiii strazii inhaland aurolacul…”.

Vlad va fugi de la orfelinat la varsta de 11 ani si va ajunge sa traiasca pe strazi, unde Dumnezeu va imbratisa din nou Omenirea… De data aceasta, punctul de legatura este Magda, o fetita de aceeasi varsta cu el, care crescuta intr-o familie iubitoare de Dumnezeu, se va aseza pe banca langa Vlad si va imparti cu el langosul, dandu-i chiar si cateva bacnote. Insa ceea ce va conta cel mai mult va fi mangaierea cu care fetita ii va atinge fata. “In mintea lui Vlad, unde tristetea lipsei de afectiune era stapana, se aprinsese o lumina noua, calda, mangaietoare si promitatoare”… Si aceasta lumina o va pastra in suflet in decursul anilor in care cararile lor se vor incrucisa de nenumarate ori… pana amandoi vor atinge varsta de 20 de ani. Cititorul se va confrunta cu rastunari de situatie uimitoare, care vor trece pragul spre triumf, in cele mai neasteptate momente. Si fara stirea lui, se va apropia pagina cu pagina, de cel mai impresionant moment, care ii va atinge sufletul pana la lacrimi. Iubirea Mantuitorului va izbucni printre randuri cu atata caldura si intensitate, atingand punctul culminant al romanului, pe care nu il voi dezvalui, lasandu-ti tie, draga cititorule, sarcina sa il descoperi, pentru ca aceasta “comoara” sa iti apartina. Si vei ajunge la urmatoarea concluzie…“Tragedie si Triumf”, opera spirituala cu care Ligia Seman ne binecuvanteaza sufletele si implicit vietile, oglindeste cu fiecare cuvant, intensitatea si maretia iubirii Mantuitorului, care a luat asupra lui toata durerea, tristetea, deznadejdea, ura, slabiciunea acestei lumi, pentru a ne imbratisa fiintele cu mangaiere, bucurie, speranta, iubire, credinta…

Teodora Sorina Cotrău

SURSA: http://www.radiometafora.ro/2012/10/02/tragedie-si-triumf-tese-o-p%C8%83nza-nevazuta-%C8%8Bntre-dumnezeu-si-omenire-scris-de-teodora-sorina-cotrau-din-kuala-lumpurmalaiezia-postat-de-octavian-d-curpas/

Pentru a comanda aceasta carte, da- ti click pe acest link: http://www.kerigma.ro/carti.php?detalii=20495

” Portrete din cioburi” – Ligia Seman

Ligia Seman este o cunoscuta scriitoare crestina. Romanele sale, “Funiile dragostei“, “Handicapul constiintei“, “Tragedie si triumf“, devenite bestseller-uri, s-au bucurat de un real succes in randul publicului larg, iar cartea de studiu devotional si psihoterapie adresata femeilor “Domnind peste imprejurarile vietii” a constituit o provocare la autoanaliza si un pas seminificativ pe calea spre vindecare interioara a multor femei si cupluri. Ligia Seman locuieste in Huneodara impreuna cu sotul ei, Tibi, si cele doua fiice ale lor, Ruth si Rebeca. Autoarea este invitata sa vorbeasca la numeroase seminarii si conferinte in tara si strainatate.

“Portrete în cioburi” este un roman complex despre Dumnezeu si existenta – “Dincolo de experienta umana limitata este divinitatea”, afirma candva, scriitoarea. Acest adevar este exploatat si in “Portrete din cioburi”. Aici, Ligia Seman ne demonstreaza cu talent ca in labirintul amenintator si plin de tentatii inselatoare al lumii, a ramane de partea binelui, de partea adevarului si a puritatii reprezinta un act plin de eroism, un test al credintei si loialitatii fata de Dumnezeu… Tema iubirii de Dumnezeu este omniprezenta in carte… Autoarea ofera in “Portrete din cioburi” solutii la problemele legate de: relatii premaritale, relatii familiale, crizele varstelor, crize emotionale. “Portrete din cioburi” este un roman psihologic deoarece prezinta cu minutiozitate trairile personajelor in diferitele confruntari cu neasteptate cotituri ale vietii. Citindu-l, iti poti identifica framantarile… si gasi raspunsurile… pentru restaurarea vietii.
“Romanul de faţă este cartea de vizită a unei autoare mature, conştientă de valoarea sa, stăpână pe mijloacele sale de expresie, creatoare a unor personaje memorabile şi care poate să urmărească constant pe sute de pagini un subiect de strictă, fierbinte actualitate. Ligia Seman este ferm convinsă că orice roman bun nu-şi justifică existenţa dacă se limitează doar la a descrie cu măiestrie cu talent realităţile vieţii personajelor sale şi în care să ne regăsim fiecare dintre noi, cu zbaterile, problemele, nedumeririle noastre. Un roman adevărat ne ajută să găsim soluţii să înţelegem că viaţa noastră nu este întâmplătoare, că dincolo de toate zbaterile umane există Cineva care ne poate da răspunsuri nu doar pentru viaţa aceasta efemeră, ci şi pentru veşnicie.

Romanul Ligiei Seman ” Portrete din cioburi” abordează o tematică diversă, de o acută, stringentă actualitate : erodarea relaţiilor de familie cauzate de factori diverşi, relaţiile sexuale premaritale şi tensiunile provocate de acestea, întemeierea familiei, păcatele generaţionale transmise de la tată la fiu ca un blestem imposibil de evitat fără o intervenţie de sorginte supranaturală în viaţa indivizilor implicaţi, avortul şi multiplele traume post-avort, deosebirile dintre structura raţională, logică a bărbatului şi cea emotivă, sentimentală a femeii, neînţelegerile care survin de obicei în viaţa cuplului din această cauză, implicaţiile lor, remedii şi soluţii etc.

Fin psiholog al personalităţii, Ligia Seman controlează ingenios construcţia romanescă… scrie romanul continuu al dilemei existenţiale şi vocaţia ei teosofică este o chemare şi un efect sublim al vindecării. Efectul exorcizant şi catarsic al scrisului ei – se transferă terminologic în teoria modernă a literaturii.”

– Eugen Evu, academician, membru al USR , fondator al numeroase publicaţii de cultură şi artă

“Cartea este o analiză a eşecului şi a triumfului în dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar şi o fresca a unei lumi, a societăţii româneşti de dinainte şi de după momentul Decembrie 1989. În construcţia sa, romanul Portrete din cioburi îmbină componente de roman creştin, de roman de dragoste, de moravuri, politic etc. Romanul poate fi privit şi drept unul intelectual.”

– Octavian Curpaş – jurnalist, editor Phoenix Magazine

“Faptul că Ligia a ieşit cu bine din abisul unei copilării damnate şi că este în stare să ne arate nu doar drumul ci şi Steaua Polară după care s-a orientat o califică pentru a deveni o călăuză vrednică de a fi ascultată, cu atât mai mult cu cât familia a devenit o parte esenţială a Operei sale.”

– Cristi Ţepeş – redactor TVR1 Romania

“Vocea clară a autoarei – se conjugă cu cea interioară a personajelor care îşi relatează cu o sinceritate deosebită propriile zbateri şi suferinţe… Romanul de faţă este mai mult decât o simplă operă literară cu multiple calităţi. El este în primul rând un roman care, alături de prezentarea cu acurateţe a dramelor majore prin care trec protagoniştii, oferă şi soluţia viabilă, reală, de ieşire din aceste crize. Aşadar, cartea nu se adresează doar simţului pur estetic al lectorului, ci urmăreşte reabilitarea oricărei persoane care înţelege că ieşirea din impasul existenţial este posibilă doar prin apelul la Divinitate.”

– Mariana Dvorszik, publicist, promotor cultural

Sursa: http://aradulevanghelic.wordpress.com/2011/10/10/portrete-in-cioburi-de-ligia-seman/

Daca vrei sa comanzi una din cartile Ligiei Seman puteti da click pe urmatorul link: http://www.kerigma.ro/carti.php?listautor=Ligia%20Seman

Interviu cu scriitoarea Ligia Seman

A avut loc acea tragedie cand parintii mei au divortat. Mi-aduc si acum aminte de durerea cumplita pe care o traiam atunci. Eram in fata judecatorului si el ne intreba, pe mine si pe sora mea: ‘La cine vreti voi sa ramaneti, la mama sau la tata?’ Iar noi raspundeam: “La amandoi, la amandoi!” Era un strigat al disperarii sufletului nostru de copil…. Acel strigat al disperarii sufletului meu de copil nu a fost ascultat de cei mari. Si atunci ceva s-a prabusit in mine. Am devenit un copil traumatizat care priveam cu jind la copii care aveau langa ei o mama. Mi-aduc si-acum aminte de acele scene: figura disperata a mamei, cum intindea bratele dupa noi, cum tanjeam si eu dupa imbratisarea ei…”Aveam impresia ca sunt singura pe lume, ca nu s-a scris vreodata despre copii suferinzi din pricina alegerilor gresite ale parintilor, ca eu copilul care eram asa de indurerat trebuie sa scriu, sa spun lumii intregi sa nu mai repete greselile acestea, care aduc atatea lacrimi… Refugiul in arta scrisului nu schimba nimic in interiorul meu. Eram tot mai trista, retrasa, neputincioasa de a ma integra in societate.”

Cuvintele de mai sus apartin Ligiei Seman, autoarea romanelor “Funiile dragostei”, “Tragedie si triumf”, “Handicapul constiintei” si mai recent “Domnind peste imprejurarile vietii”. Ligia Seman este o tanara din Hunedoara cu un talent remarcabil in arta scrisului. Adiacent de aceata, scriitoarea este invitata sa vorbeasca la numeroase seminarii si conferinte nationale si internationale, cu femeile. In sensul acesta, Ligia a reusit sa ajute multe persoane sa depaseasca starile de despresie, complexele de inferioritate, criza varstei, anxietatea, singuratatea si sa le arate calea catre “succesul fara prabusire”.
In perioada 21 septembrie – 20 octombrie, 2007, Ligia impreuna cu sotul ei, Tibi, viziteaza SUA unde vor participa la cateva seminarii si intalniri cu cititorii. Primul popas pe care l-au facut pe taram american a fost in Portland, Oregon, unde in perioada 21-22 septembrie, 2007 vor participa la un seminar organizat de biserica romana “Agape”, pastorita de Avram Bergheanu. Itinerariul pe care-l vor parcurge dupa aceea, urmand sa fie stabilit ulterior. Pentru a afla mai multe amanunte despre autoarea cartilor “Funiile dragostei”, “Tragedie si triumf” si “Handicapul constiintet” cat si despre vizita pe care o intreprinde in SUA, i-am solicitat Ligiei Seman un interviu:

– Am citit recent primele trei romane ale tale. Pe parcursul lor am putut remarca un element care revine in mod insistentt ca un fel de obsesie: durerea. Ma intrebam in ce masura aceste opere ale tale s-au confundat cu existenta ta. Te-as ruga sa ne oferi cateva informatii despre tine. Cine este de fapt Ligia Seman?

– Fiecare dintre noi suntem persoane speciale și valoroase înaintea lui Dumnezeu și El are un plan unic cu fiecare dintre noi, prin care ne pregătește încă din copilărie pentru modul cum îi vom sluji. Având în vedere acest aspect, aș dori să împărtășesc cu dumneavoastră câteva gânduri din viața mea. Când nu împlinisem încă șapte ani, iar sora mea avea patru ani, părinții mei divorțau. Îmi aduc și acum aminte de durerea cumplită din sufletul meu de copil pe care o aveam în fața judecătorului care mă întreba la cine vreau să rămân – “la tata ori la mama?” “La amândoi! La amândoi!” strigam în disperare… ªi la mama și la tata.” ªi când strigătul inimii mele de copil nu a fost ascultat de cei mari, ceva s-a prăbușit în mine. Am rămas la vârsta de șase ani și jumătate doar cu tatăl meu și cu surioara mea de patru ani. Bunica mea, mama tatălui meu, care era complet nevăzătoare ne-a ținut loc de mamă. Cu toate că nu văzuse niciodată lumina zilei reușea să facă față cu multă pricepere treburilor gospodărești.

Tragedia divorțului părinților mei a lăsat în sufletul meu de copil răni adânci și a dus la o dezvoltare anormală emoțională. La vârsta adolescenței, lipsită și avidă după iubirea maternă, am ajuns să lupt din răsputeri cu mine însămi pentru a mă putea integra în societate, trebuia să lupt cu complexele de inferioritate care se strecuraseră în sufletul meu sensibil. De cele mai multe ori în interiorul meu mă simțeam nespus de înfrântă. Am ajuns chiar, să am o tentativă de sinucidere, când aveam doar patrusprezece ani.

Mulțumesc lui Dumnezeu că tot la vârsta adolescenței, am cunoscut iubirea lui Hristos, singura Iubire Statornică și Atotcuprinzătoare din Univers. Mâna lui Hristos în a cărui palme sunt săpați cei ce-L aleg… această Mână a Celui ce a promis că, chiar dacă o mamă și-ar uita copilul… El nu Îi va uita pe copii Lui… mângâierea acelei Mâini mi-a atins cele mai sensibile coarde ale ființei mele, mi-a vindecat rănile interioare… Brațele acelea aduceau nespus mai multă gingășie, siguranță și pace decât ar fi făcut-o brațele mamei mele după care sufletul meu tânjise.

Dumnezeu mi-a dăruit apoi, la o zi după ce am împlinit vârsta de douăzeci de ani pe soțul meu, Timotei, despre care pot spune că este unul dintre cei mai minunați soți din lume. Am putut oferi astfel fetițelor noastre: Ruth și Rebeca ambianța unui cămin în care dragostea și pacea lui Hristos domnesc. Privind la dezvoltare emoțională corectă a fetițelor mele, la puterea lor de a lupta și de a fi învingătoare, sigure pe ele, eu pot vedea pregnant diferența între ceea ce eram eu, copil crescut într-un mediu necreștin și care a suferit consecințele rupturii unei familii.

Din pricina tragediei divorțului, amintirile din anii petrecuți împreună cu mama, s-au șters din memoria mea. Nu îmi aduc aminte din acei ani decât de ultimele zile când ea mai era în casa noastră. Eram la începutul clasei întâi: stăteam amândouă la același birou, iar ea îmi dădea peste mâini atunci când greșeam câte un bastonaș sau o literă. Parcă îmi aduc și acum aminte acea pagină de caiet în care ceneala se amestecase cu lacrimi ce numai conteneau să curgă din ochii mei. Mama rupea pagina, mă lovea peste degete, eu vroiam să nu mai plâng, dar nu mă puteam abține. Ce bizar: urâsem atât de mult atunci, copil fiind acele momente și totuși ele, singure au rămas în creierul meu ca amintiri din copilărie în care apare și mama.

În adolescență, adesea mă retrăgeam în camera mea, la biroul acela de care erau legate singurele amintiri cu imaginea mamei de pe vremea cât încă mai eram împreună. Acolo îmi amintesc că atunci când eram tristă din pricina că tatăl meu mă pedepsea, puneam capul pe masă și plângeam mult… Demult mama numai exista în gândurile mele, locuiam în același oraș, iar dacă aș fi întâlnit-o nu aș fi recunoscut-o. Acolo la biroul acela îmi aduc aminte că am luat pentru prima dată un caiet în mână și am început să-mi fac planuri… Mă gândeam: dacă nu am cui spune durerea, am să scriu despre ea… aceasta va fi descărcarea mea emoțională. Aveam impresia că sunt singură pe lume: că nu s-a mai scris vreodată despre copii suferinzi din pricina algerilor greșite ale părinților, că eu, copilul atât de îndurerat trebuie să scriu, să spun lumii întregi să nu mai repete asemenea greșeli care aduc atâtea lacrimi și determină dezvotări emoționale anormale. Bineînțeles că pe vremea aceea când eram doar o adolescentă de patrusprezece ani ani, nu putea fi vorba să scriu un roman.

Am început să scriu poezie. Am debutat când eram în primul an de liceu în anul 1985 la cenaclul literar din oraș unde scriitorul coordonator era deja foarte cunoscut în oraș și în țară. A fost o calitate deosebită a lui faptul că sprijinea cu toată inima pe cei în care vedea potențial. Deși eram cea mai tânără din cenaclu, m-a ajutat mult pentru a mă lansa în lumea culturală. Mi-a publicat din poezii în reviste literare cunoscute în acea vreme și astfel am reușit să obțin și câteva premii literare de referință. Pe atunci vedeam într-o viitoare carieră literară sensul existenței mele. În sfârșit credeam că găsisem o activitate prin care reușeam să estompez durerile trecutului, m-i se părea că în împărăția cuvintelor găsisem un sens al existenței mele. Dar nu era așa… Era artă, erau poeți și scriitori, mi se repeta mereu că am șansa de a ajunge departe într-o viitoare carieră literară ceea ce mi se părea nemaipomenit atunci… Visurile acestea, refugiul în arta scrisului nu schimbaseră însă nimic în interiorul meu.

Între timp, L-am primit pe Hristos în inima mea. De când Îl găsisem pe El, lăsasem în urmă cu multă bucurie tot ceea ce credeam eu pe vremea aceea că este în disonanță cu voia Lui, dar la cenaclul literar nu putusem să renunț. Iubeam arta, poezia, îmi plăcea compania celor care își propuseseră să cucerească prin cuvinte împărăția literelor, dar ce trist era faptul că Dumnezeu era cu totul exclus din materializarea gândirii lor. ªi nu doar atât- trăiam în vremea vechiului regim și se știa că șansa de a ajunge în vârful pirmidei era rezervată în primul rând acelora care își foloseau talentul literar pentru a compune remarcabile ode “conducătorului” și “patriei”- majoritatea erau compromiși. Am renunțat în final. Am trăit momente foarte grele când a trebuit să anunț acest lucru scriitorului coordonator. Nu m-a înțeles, credea că nu sunt deplin conștientă de alegerea pe care o fac… După douăzeci de ani, însă, de la acel eveniment, când împreună am fost invitați de onoare la o lansare de carte de referință, s-a uitat în ochii soțului meu și a spus: “Să știi, Tibi, că Ligia în urmă cu douăzeci de ani a făcut cea mai bună alegere.”

Ani de zile am văzut în tot ceea ce însemna “creație literară” ceva care m-ar desparte de Hristos, de aceea refuzam din start cel mai mic gând de a-mi folosi talentul spre slava lui Dumnezeu. Dar planul lui Dumnezeu era cu totul altul. Printre primele cărți creștine publicate după revoluție a fost o carte a pastorului Petru Lascău- “Pași spre lumină”. Citind prefața acestei cărți, concepută de fratele Iosif Þon, Dumnezeu mi-a vorbit cu totul special. Citez un pasaj: “Ne aflăm la momentul întoarcerii poporului român spre spiritualitate, spre creștinism. Chemăm tânăra generație de credincioși evanghelici să îndrăznească să se avânte în creația literară. După decenii de întuneric și de urât în literatură, este timpul ca noi, cei ce ne-am format la lumina Cuvântului lui Dumnezeu să aducem din nou frumusețea în literatură.”

Acele cuvinte m-au făcut să înțeleg că uram de fapt și fugeam nu de arta în sine care înseamnă creativitate – dar a lui Dumnezeu, ci de “urâtul”, de “întunericul” în fața căruia eu am văzut odinioară artiști remarcabili închinându-se în scopul promovării propriilor nume. Câte frumuseți erau de adus în literatura creștină românească! Pe vremea aceea nu aveam propriile romane beletristice, decât doar câteva traduse.

– Temele conferintelor si seminariilor pe care le tii sunt in general legate de relatiile de familie. Prin aceste eforturi incerci sa readuci multe familii de la tragedie la triumf. Ai intalnit si cazuri particulare pentru care nu ai avut nici un raspuns sau teme pe care preferi sa le ocolesti?

– Am suferit atât de mult în copilărie din pricina neînțelegerilor conjugale dintre părinții mei, dar totodată în relația binecuvântată dintre mine și soțul meu am putut vedea pregnant diferența. Prin acestea, Dumnezeu mi-a transmis ceva din ceea ce este special in inima Lui pentru armonia familiei. Acest puls al inimii lui Dumnezeu îmi dă putere și motivație de a fi lucrătoare împreună cu El pentru împrospătarea și restaurarea binecuvântărilor nespuse pe care El le are pregătite pentru familii. Nu ne este ușor nici unuia dintre noi, cei care suntem căsătoriți să alegem întotdeauna ceea ce stă la baza unei familii fericite: dragostea agape, dragostea necondiționată. De ce? Pentru că această dragoste este chiar Dumnezeu și firea noastră se opune lucrurilor duhovnicești. Putem vorbi în absolut orice căsnicie de diferențe între parteneri: construcția creierului diferită la femei de bărbați, constituția fizică diferită, temperamente distincte – caracteristici inerente de la creație și totodată de diferențe ca rezultat al educației. Având în vedere aceste diferențe și modul cum partenerii încearcă să le depășească, cred că fiecare familie binecuvântată ar avea extraordinara și unica ei istorie cum a trecut de la tragedii mici sau mari la splendide triumfuri. Podul de la inima unui partener la celălalt, tragedia micilor neînțelegeri spre triumful unității în duh, suflet și trup nu este ușor de construit, mai ales dacă e lipsa experienței. În Tit 2:4 Cuvântul lui Dumnezeu ne dă principiul ca femeile cu mai multă experiență să le învețe pe cele care au mai puțină experiență să-și iubească bărbații, copii…

Nu îmi aduc aminte să fi fost nevoită să renunț la slujirea acelor femei care s-au confruntat cu situații dificile sau care necesitau o abordare sensibilă și o emaptie specială. Ca oameni însă, avem limitările noastre și ar fi absurd să considerăm că putem deține toate răspunsurile adecvate. Noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu și dorim ca El să ne folosească la maxim pentru a ne ajuta semenii, dar ultimul cuvânt în orice situație de viață îl are Suveraniatea lui Dumnezeu. Totodată, dscernământul depinde și de alegerile fiecărui om.

In perioada 26-30 iunie am inteles ca ai participat la o conferinta nationala in Constanta. Care a fost tema acestei conferinte si cum s-a desfasurat acel eveniment?
– Când am fost invitată cu ocazia zilei de 8 martie în mai multe biserici din Dobrogea, în inima mea era deja înfiripată viziunea unei conferințe naționale, dar așteptam călăuzirea Domnului pentru locul unde va trebui să se desfășoare. Am descoperit în femeile din regiune un potențial extraordinar pentru colaborare. În această viziune nu au fost incluse doar femeile care sunt căsătorite, ci și femeile singure. Ele sunt o valoare inestimabilă pentru biserica lui Dumnezeu. Un mare număr de scriitori și psihologi admit faptul că la o femeie, datorită construcției creierului ei sentimentul dragostei e mai intens decât la bărbați. Deci, aceste femei care Îl au pe Hristos, doar pe El ca Preaiubit au potențial umitor pentru a sluji cu o abnegație totală.

Din nefericire însă, această predominată a vieții interioare a femeilor – afectivitatea, asociată cu stările fiziologice specifice femeilor, creează și predispoziții mai mult ca la bărbați pentru experimentarea unor emoții dificile: depresii, anxietate, frică, complexe de inferioritate. Abordarea acestor subiecte în timpul sesiunilor a adus lumină pentru identificarea problemelor și soluții bazate pe Cuvântul lui lui Dumnezeu. Tema generală a conferinței s-a numit Succes fără prăbușire, dar fiecare zi a avut tema ei specifică inclusă în tema generală: Complexe de inferioritate și valoare de sine, Deznădejde și speranță (singurătate, criza vârstei mijlocii), Teamă și libertate (frică, depresie, îngrijorare) A fost o lucrare deosebită în echipă. O echipă care am slujit la sesiuni prin învățătură, am avut deasemenea echipa care s-a ocupat cu consiliere creștină și consiliere cu vindecare și eliberare. În fiecare zi, în program am avut incluse și seminarii (lucrul în grupe mici) – care au fost foarte benefice pentru edificarea învățăturilor primite în timpul sesiunilor, experimentarea compasiunii, înțelegerii celorlalți, rugăciune. Deasemenea, în fiecare seară am avut ocazia să ascultăm mărturii zguduitoare.

Au participat aproximativ două sute de femei, dintre care treizeci la sută au fost femei necreștine. Am fost uimiți de lucrarea de restaurare a vieților multor femei și de faptul că multe dintre cele care nu L-au cunoscut pănâ atunci pe Dumnezeu, au plecat acasă cu hotărâri noi. Seminficația numelui primei femei: Eva- dătătoare de viață descoperă ceeea ce a fost și este în inima lui Dumnezeu când a creat femeia: să aducă viață prin tot ce atinge, prin relații, prin copii pe care îi aduce pe lume și îi educă. Femeia creează atmosfera în familia ei și în familia lui Dumnezeu. Dacă femeile sunt puternice și pline de viață așa vor fi familiile și bisericile.

– Revenind acum la pasiunea ta cea mai mare: scrisul. Ce autori te-au călăuzit de-a lungul timpului? Ai avut un model pe care l-ai urmat?

– Întrebarea este bine venită pentru că scriitorii prin a căror cărți mi s-a transmis un mesaj deosebit, mi-au motivat și insuflat într-o anumită măsură stilul. Din literatura universală aș aminti câțiva scriitori preferați: L.Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev, Gogol, Hugo, Maxence Van Der Meersch, Theodore Dreiser, Sienkiewicy, Ernesto Sabato, Thomas Hardy. Voi aminti și câțiva scriitori preferați din literatura creștină: Watchman Nee, Derek Prince, Oswald Chambers, Larry Crabb, John Ortberg, Stanley Jones și Josh Mc Dowell. Capodoperele tuturor acestor scriitori au avut un impact special în viața, însă mai mult decât miile de pagini din alte cărți, am găsit zilnic în Cartea Cărților- Biblia, chiar într-un pasaj scurt răspunsuri, motivații și inspirații pe care mintea omenească, oricât de strălucită ar fi, nu le poate da.

-Ce crezi că le lipsește în general familiilor din ziua de azi? Dar tinerilor?

– Genesa 2:24: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, se la lipi de nevastă-sa și se vor face un singur trup”, ne dă principiile maritale fundamentale: părăsire, alipire și intimitate fizică. Părăsirea se referă nu doar la procesul de a ieși din familia de proveniență pentru a-ți forma propria familie ci înseamnă a considera alte lucruri sau preocupări mai puțin importante decât partenerul de viață. Cuvântul folosit în limba ebraică pentru alipire în textul original este “chedușin” și înseamnă aducerea a două corpuri foarte diferite laolaltă și lipite cu un adeziv foarte puternic. Pentru a se realiza ceea ce include alipirea: acea apropiere și comunicare în căsnicie astfel încât doi oameni atât de diferiți să ajungă unul altuia prietenii cei mai buni, “una” în duh, suflet și trup, adezivul necesar se numește TIMP DE CALITATE. În urma statisticilor s-a ajuns la concluzia că principalul motiv de divorț este lipsa implicării active în viața de căsnicie. Trăim într-o lume în care oamenii sacrifică lucruri cu adevărat importante dedicându-și timpul și energia activităților ce sunt actuale sau stridente cum ar fi: câștigarea banilor, televizorul, calculatorul.

În privința tinerilor, cred că ceea ce le lipsește în primul rând sunt relațiile sănătoase. Specialiștii spun că relațiile sănătoase reprezintă siguranța sănătății mentale, emoționale și spirituale. Singurătatea, complexele de inferioritate, depresiile, probleme legate de sexualitate, răzvrătirea, dependențele și multe altele au la origine relațiile nesănătoase. Relațiile sănătoase se clădesc pe o comunicare sănătoasă. Din nefericire, comunicarea virtuală (prin computer) care a invadat activitățile tinerilor și e preferată de adulți din pricina lipsei de timp, promite mult, dar oferă prea puțin.

În perioada adolescenței, tinerii sunt în căutarea identității. Societatea le oferă o grămadă de factori care încearcă să le dea un răspuns. Dacă biserica și familia nu reușesc să contracareze puternicele mesaje din exterior, tinerii sunt într-un mare pericol. Un răspuns elocvent pentru ceea ce le poate oferi tinerilor biserica și familia sunt modelele. Ei sunt în căutare de modele. Au nevoie de modele care să-i atragă, să-i sprijine, să-i țină aproape și să-i motiveze pentru alegeri corecte. Cred că, din nefericire mulți tineri trebuie să dea “dureros” cu capul de pragul de sus pentru că nu au existat în viața lor astfel de adulți.

– Ce ne poti spune despre ultima ta carte: “Domnind peste imprejurarile vietii”?

– Dacă primele trei cărți pe care le-am scris au fost romane creștin-psihologice, a patra carte este un sudiu devoțional despre valoare, putere scop și psihoterapie feminină. Mulți dintre cititori care s-au familiarizat cu stilul de romancieră, m-au întrebat “Să înțelegem că vei renunța la romane pentru a scrie de acum încolo cărți de învățătură?” Nu aș putea spune că ultima carte înseamnă o schimbare a macazului, ci mai degrabă aș defini aceasta (cu inima plină de recunoștință față de Dumnezeu!) – o “lărgire a hotarelor”. Slujind femeile românce din țară sau diasporă mi-am dat seama că aveau nevoi specicifice. Dar noi nu aveam decât cărți traduse din alte limbi, scrise de femei din alte culturi. Duhul Domnului mi-a pus în inimă dorința de a da răspunsuri pe baza Cuvântului scris și din perspectiva unei femei care a trăit în spațiul geografic și cultural al cititoarelor. A trecut deja un an de zile de când am avut lansarea cărții și rezultatele sunt foarte încurajatoare. Primim mesaje pozitive din multe locuri din țară sau diasporă unde femeile o studiază individual sau în grupuri de părtășie.

– Te rog acum sa ne spui cateva cuvinte despre scopul vizitei voastre in SUA.

– Este prima dată când voi păși împreună cu soțul meu pe contientul american. Amândoi avem emoții, dar totodată suntem nerăbdători să vedem cu ochii noștri ceea ce se spune despre America: « o cultură cu totul deosebită decât cea a Europei ». Prin slujirea în care suntem implicați ni s-a oferit oportunitatea de a lua oarecum pulsul românilor din diapsora europeană în ceea ce privește adaptabilitatea și identificarea cu celelalte popoare. Chiar dacă sunt influențați de culturile în care s-au integrat, prea puțin se scufundă total în ele și aceasta se întâmplă și datorită faptului că nu sunt cu totul acceptați de națiunile unde au ales să pribegească. Despre americani se spune că atunci când te stabilești în țara lor te întâmpină cu ideea « De acum ești american! Indiferent din ce țară ai venit! » Mi-ar place să înțeleg în ce măsură românii își păstrează identitatea și ce avantaje și dezavantaje sprirituale și educaționale sunt acestea într-o țară care e considerată o țară binecuvânatată de Dumnezeu.

Cu ocazia vizitei in Statele Unite, Lidia Seman lanseaza cartea: “Domnind peste imprejurarile vietii”, un studiu inedit de psihoterapie feminina!
(Mai multe amanunte puteti afla pe website-ul bisericii romane din Surprise, Arizona: http://www.philaromsurprise.org )

Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

Sursa: http://www.rtbromania.it/ro/2007/09/27/autoarea-cartii-funiile-dragostei-ligia-seman-se-intalneste-cu-cititorii-din-statele-unite/

Conferinta Nationala a Femeilor, Mamaia 2012 (Lidia Mihailescu)

Ieremia 15: 19

“… dacă vei despărţi ce este  de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea… ” 

• Dumnezeu doreşte să fi gura Lui!
• Duhul Sfânt este Pilotul meu şi El este cel care îmi coordonează direcţia!
• Atitudinea ta în probleme denotă fie zdrobirea, fie lipsa de zdrobire!
• Dumnezeu doreşte ca El să fie Adevărul în miezul personalităţii tale!
• Credincioşia întotdeauna te promovează! Dumnezeu de defineşte prin a fi CREDINCIOS!
• Emoţiile tale trebuie să fie racordate la emoţiile lui Dumnezeu!

 

 

 

Sursa: http://www.facebook.com/alfaomegatv

Ploaie de binecuvântări – Mamaia 2012

        

This slideshow requires JavaScript.

Pentru a vedea mai multe fotografii, da- ţi clik la următorul link:

http://ligiaseman.wordpress.com/2012/07/08/poze-conferinta-nationala-a-femeilor-mamaia-2012/

Mai mult decât biruitoare pe câmpul de luptă al minţii

RODICA BACIU  locuieşte în Târgu- Mureş împreună cu soţul, Ioan Matei şi cei trei copii: Mirel, Natalia şi Eusebiu. Rodica este de profesie economist şi împreună cu soţul ei deţin o firmă de distribuţie piese auto unde lucrează peste 300 de angajaţi. Pe lângă această profesie, ea este implicată în lucrarea cu femeile fiind coordonatoare a lucrării cu femeile în judeţul Tg. Mureş, realizatoare a emisiunii PENTRU NOI FEMEILE, la Credo TV, precum şi coordonatoarea colectivului de redacţie al revistei creştine ” Suflet de femeie”. Familia Baciu a înfiinţat în anul 2005 Fundaţia MATER care promovează principiile prolife şi ajută în special femeile aflate în situaţii grele. Fundaţia MATER oferă servicii de consiliere psihologică, consultaţii medicale de specialitate, suport pentru persoanele aflate în lupta cu cancerul, precum şi cursuri pentru tineri pe diferite teme: prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, antiavort, antipornografie, antidrog.

1. Ce se întâmplă cu mintea noastră?

Ce este mintea sau creierul?

• cântăreşte circa 1, 5 kg
• masă gelatinoasă care conţine 80% apă ( de aceea este bine să bem 2 litri apă/ zi)
• SUPERCALCULATOR: un calculator Cray care are cel mai mare procesor al tuturor vremurilor face sute de milioane de calcule pe secundă; totuşi acest calculator ar trebui să lucreze aproximativ 100 de ani pentru a egala ce face creierul uman într- un minut( cartea ” Comparisons with the Brain” –  de Michael Tipper).
• 48. 000 km reţele nervoase/ lungimea Ecuatorului este de 40. 000 km.
• transmite  informaţia la o viteză de 354 km/ oră sau 98 m/ secundă
• funcţiile superioare ale creierului, în special procesele psihice complexe sunt încă puţin cunoscute
• COMPARTIMENTUL DE CUNOAŞTERE: gândirea, orientarea atenţiei, învăţarea, memoria cua jutorul cărora omul cunoaşte realitatea şi pătrunde în descifrarea legilor ei
• COMPARTIMENTUL AFECTIV: trăirile, emoţiile, sentimentele şi pasiunile pe care omul le încearcă în viaţă
• COMPARTIEMNTUL VOLIŢIONAL: totalitatea hotărârilor, deciziile şi perseverenţa îndeplinirii lor.

În cartea sa, ” Battlefield of the mind” ( Câmpul de luptă al minţii), Joyce Meyer afirmă: ” Cea mai mare parte  a vieţii nu m- am gândit la ceea ce gândeam. Ci, pur şi simplu, gândeam ce- mi venea în minte. Nu ştiam că Satan putea să- mi injecteze gânduri în minte. Şi mare parte din ceea ce aveam în minte erau minciuni  pe care mi le spunea Satan, ori nimicuri, lucruri care chiar nu meritau timpul meu de gândire. Diavolul îmi controla viaţa, pentru că el era cel care îmi controla gândurile.”

Dumnezeu mi- a arătat că mintea mea este uneori ca şi o casă fără uşi, fără geamuri, ca şi o ţară fără graniţe (asemeni ţărilor membre EU)  şi gânduri cu grămada de tot felul năvălesc în mintea mea/ a noastră. Care este efectul? După ce mintea noastră este lovită de aceste gânduri, ne sunt afectate emoţiile şi adeseori în aceeaşi direcţie merge şi credinţa noastră şi apoi faptele noastre. ” Seamănă un gând şi vei culege un cuvânt; samănă un cuvânt şi vei culege o acţiune; seamănă o acţiune şi vei culege un obicei, seamănă un obicei şi vei culege un destin” . spunea marele maestru indian, Swuami Shivananda

2. Care este soluţia pentru transformarea minţii? Care este soluţia pentru păzirea minţii de atacurile celui rău?

• cum gestionăm aceste gânduri? Rugându- ne neîncetat!
• nu trebuie să ne rugăm doar când stăm în cămăruţă sau pe genunchi, ci trebuie să ne rugăm în tot timpul, mintea noastră să aducă laudă lui Dumnezeu şi să aducă cereri.
• sunt multe lucruri care ne distrag atenţia de la părtăşia şi dialogul cu Dumnezeu. Dar avem multe oportunităţi să facem rugăciuni: când spălăm vasele, când gătim, când călătorim, când facem baie, etc.
• cum ar fi să ne rugăm pentru persoanele din familia noastră în fiecare zi, când pregătim mâncarea sau când le călcăm hainele?
• un obicei bun este acela de a aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru TOATE LUCRURILE; deci, putem înălţa rugăciuni de mulţumire, să avem zile în care să mulţumim doar lui Dumnezeu în gândul nostru pentru tot ceea ce El ne- a dat.
• aducând toate problemele noastre la cunoştinţa lui Dumnezeu şi ancorându- ne în promisiunile Lui.

3. Ce Îi spunem lui Dumnezeu în rugăciune?

Există rugăciuni învăţate, făcute din cuvinte alese. Există şi rugăciuni care Îl ofensează pe Dumnezeu. Folosim credinţa/ Cuvântul sau inerţia? INERŢIA UMANĂ spune: ” Problema nu s- a rezolvat încă, continuă să te rogi, să te plângi înaintea lui Dumnezeu pe această temă!”  CREDINŢA spune: ” Când vă rugaţi să credeţi că aţi primit deja lucrurile pe care le- aţi cerut şi le veţi primi!”  În cartea sa, Puterea creatoare a cuvintelor” , Charlie Capps spune: ” Rugăciunea a devenit o experienţă provocatoare de uită circumstanţele. Era palpitant să mărturisesc că am abundenţă şi că nu îmi lipseşte nimic, atunci când lipsurile erau foarte aparente.”

” Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”, declar atunci când am o grămadă de dorinţe. Nici o armă îndreptată împotriva mea nu va avea putere, decalr atunci când se pare că toate lucrurile  sunt împotriva mea şi îmi cauzează insucces.

EXEMPLU DE RUGĂCIUNE GREŞITĂ: ” Doamne, m- am rugat de atât timp şi nu s- a schimbat nimic.” Aceasta este o proclamare a necredinţei. De fapt, noi lăsăm mintea noastră să fie umplută de necredinţă, de diavolul şi apoi proclamă aceste gânduri în faţa lui Dumnezeu. În felul acesta Îl îngrădim pe Dumnezeu cu cuvintele noastre şi lucrurile nu se schimbă deloc în bine în acest fel.

Roditoare în mijlocul încercărilor

RODICA  VOLINTIRU este  născută în România, dar locuieşte în Canada de 19 ani  împreună cu soţul ei Marian şi cei 4 copii.

Rodica s- a născut într- o familie cu 10 copii, cu toţii crestini. De- a lungul vieţii ei a trecut prin multe încercări, păcate , dezamăgiri, singurătăţi,  întristări de tot felul… Cel rău a urmărit să- i ia viaţa de mai multe ori, chiar având  tendinţe de sinucidere… Dar, DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC, care i- a dat viaţă a avut un plan minunat pentru viaţa ei şi întotdeauna a salvat- o. În 1993, prin providenţa divină a plecat în vizită la sora ei în Canada, unde Domnul i- a schimbat radical viaţa. Tot acolo s- a şi căsătorit şi a rămas acolo. În acest timp are multe experienţe  cu Dumnezeu, care a aprins un foc în inima ei , o pasiune pentru  Domnul ISUS şi Împărăţia LUI. Domnul  a chemat- o la o viaţă de consacrare prin  post şi rugăciune pentru naţiuni şi mai ales pentru ROMÂNIA. La îndemnul DOMNULUI, din 2007, ea împreună cu soţul, vin în fiecare vară (2- 3luni) în misiune, ca să slujească  în România şi alte ţări.

                                                              *****

Pasiunea mea este DUMNEZEU şi Împărăţia LUI.  Aceasta include: pasiune pentru ISUS , pentru rugăciune, pentru închinare, pentru  CUVÂNTUL LUI, pentru vestirea Evangheliei, pentru  ajutorarea celor în suferinţă, pentru întărirea BISERICII LUI HRISTOS, pentru  a lua CRUCEA şi a- L urma pe Domnul   meu, pentru A PETRECE TIMP CU DUMNEZEU la picioarele LUI.

Viaţa aceasta este plină de surprize , de încercări, de necazuri ,de bucurii… Cum să RODEŞTI în mijlocul suferinţei???Când privim la noi , la toate necazurile, lipsuri, boli, certuri, divorţuri, copii  neascultători… etc. etc, cum să te bucuri? Cum să RODEŞTI?? Când să mai ai timp şi pentru  alţii?

Cu siguranţă că ai multe întrebări: “De ce îngăduie Domnul  să trec pe aici? De ce Domnul nu- mi răspunde la rugăciuni? De ce Domnul nu mă vindecă? De ce soţul , copilul, … nu se pocăieşte, căci am postit, m- am rugat… ? De ce nu pot scăpa de aceste păcate, adicţii, amărăciuni, nemulţumiri  din viaţa mea?” Şi lista poate continua.  Slăvit să fie Domnul  Isus căci doar la EL găsim: iertare, ajutor, TRANSFORMARE, ca apoi să– L slujim şi  să RODIM spre slava LUI.

În  Romani 12;1-2, Domnul ne spune cum să începem. Avem nevoie de o transformare a MINŢII, A GÂNDURILOR, A VORBELOR, A  ACŢIUNILOR, A INIMII. Toate acestea se pot transforma prin CUVÂNTUL DOMNULUI, RUGĂCIUNE, ÎNCHINARE , SMERENIE, POST, etc.

Avem nevoie de a ne schimba felul vechi de a gândi, de a vedea pe Dumnezeu  şi dragostea Lui, de a înţelege că EL are un plan măreţ cu fiecare din noi (Isaia 43: 18- 19;  Ieremia 29:11- 14).

Avem nevoie de o RADICALĂ DECIZIE, DE DISCIPLINĂ , DE DETERMINARE, DRAGOSTE PENTRU DUMNEZEU. Când căutăm mai întâi:  FAŢA LUI, Împărăţia Lui, voia Lui, Cuvântul Lui, cu siguranţă că vom experimenta minunile Lui şi vom RODI pentru EL. Cum?   Avem  pace în mijlocul furtunii, bucurie în încercare, perseverenţă cu credinţă în rugăciune, ÎL lăudăm pe Domnul şi Îi mulţumim chiar când nu înţelegem, chiar când lacrimile curg pe obraz, ajutăm pe cei în necaz , chiar dacă şi eu sunt tot acolo, dar acum o fac din inimă pentru că îi înţeleg mai bine . Avem nădejde în promisiunile Domnului că va veni în curand şi vremea izbândei, a răspunsului. Până atunci , ALEG SĂ MĂ ÎNCRED ÎN DOMNUL să declar Cuvântul Lui şi  să- L laud neîncetat.

De citit: 2 Corinteni 4: 16- 18 ;1 Petru 5: 7- 10; 1 Petru 2: 19- 23 ; Iacov 1: 2- 4; Psalmul 84: 5- 7 ; Romani 8: 18; Evrei 12: 10 .

IOSIF – Geneza 41: 52

El a avut 2 copii: Manase- ” uitare”  şi  Efraim – ” rodire”  (” Dumnezeu  m- a făcut RODITOR  în ţara întristării mele”).

Dumnezeu  a fost cu Iosif prin toate încercările lui. El a fost o binecuvântare pentru toţi, adică a RODIT. Prin aceasta Dumnezeu a fost onorat şi Şi- a dus la îndeplinire planul Său . Dar în Psalmul 105: 17- 21 vedem TESTUL lui.

Oricare îţi este problema, încercarea, suferinţa, adu- ţi aminte că Domnul este de partea ta, că numai  EL vrea să te înveţe nişte lecţii spirituale, ca să creşti la starea de om mare în Hristos.  Eşti aurul prea preţios pentru EL , dar te  trece prin foc ca să cureţe zgura . În locurile secetoase se formează caracterul . După ce ieşi din încercare, Domnul se poate încrede în tine şi te va folosi la un alt nivel ca să rodeşti spre slava Lui. Apoi, când din nou va veni seceta, tu vei îndrăzni să semeni şi rodul tău va fii însutit ( Geneza 26: 12).

Domnul  ne vrea cu gelozie pentru  EL . Numai  în  intimitatea cu EL , putem să aducem ROADĂ.

IOAN 15:5 – ”  Cine  ramane in Mine  si in cine  raman EU  aduce  mult  ROD; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic”

IOAN 15: 8 – ” Dacă aduceţi mult ROD , prin aceasta TATĂL  Meu va fi proslăvit”

Care este scopul nostru  pe acest pământ?? Ca prin tot ce facem Dumnezeu să fie  GLORIFICAT!

Abigail, femeia care şi- a cunoscut valoarea

Elena Nini are 56 de ani, locuieşte în Timişoara, soţul ei a plecat la Domnul în urmă cu 6 ani, este mamă a 3 copii minunaţi: Rebeca Ligia, Cornelia Cecilia şi Timotei Iosif. Este implicată în mijlocire, misiune, consiliere, face parte din echipa de organizare a Conferinţei  naţionale de femei, având drept scop evanghelizarea, eliberarea şi echiparea femeilor.

Anul 2012 = anul ebraic 5772 = Anul Casei

ABIGAIL – ” Tatăl meu este fericirea!” – NABAL – nebun[ Nebunul zice în inima lui: ” Nu este Dumnezeu!” ( Psalmul 14: 1) ]

1. Abigail era o femeie hotărâtă şi avea o relaţie bună cu slujitorii ei şi ai lui Nabal

” Să ştii acum şi vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru şi a întregii lui case estehotărâtă…” Ea nu îşi judecă soţul, ci acţionează îndată cu înţelepciune. ” Cărarea pe care mergi să fie netedă şi toate căile tale să fie hotărâte” ( Proverbe 4: 26).

” Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui” ( Psalm 16: 23).

Înainte să judeci: Piatra pe care o arunci astăzi, mâine s- ar putea să te împiedice. TRECUTUL  nu trebuie să fie un loc în care să trăim, ci ceva din care învăţăm. EŞECUL are nevoie de aprobarea ta, dar SUCCESUL are nevoie de decizia ta. LUCRURILE din viaţa ta te testează!!

2. Abigail ia asupra ei vina soţului ei: ” Eu sunt de vină, domnul meu!” Isus a luat asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

3. Nu se scoate pe ea în evidenţă, ci pe Dumnezeul ei: ” Acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că Domnul te- a oprit să verşi sânge şi să te ajuţi cu mâna ta!” ” Nădăjduieşte în Domnul şi El te va ajuta” ( Proverbe 20: 22).

4. Abigail şi- a cunoscut valoarea, oprind o armată de aproape 400 de bărbaţi şi salvând multe vieţi de la moarte: ” Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă şi râde de ziua de mâine” ; ( Proverbe 31: 25). ” Încredinţează- ţi lucrările în Mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile” ( Proverbe 16: 3); ” O femeie plăcută, capătă cinste” ( Proverbe 11: 16a); ” Femeia înţeleaptă ăşi zideşte casa” ( Proverbe 14: 1a).

5. Vorbeşte cuvintele credinţei peste David: ” Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă” ( Proverbe 31: 26).

CE ŢI- A FĂGĂDUIT ŢIE DOMNUL?

DAR CASEI TALE?

DAR ŢĂRII TALE?

” Dacă poporul meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi- i voi tămădui ţara” ( 2 Cronici 7: 14).

” Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, …”( 1 Timotei 2: 1- 4).

6. David recunoaşte că Abigail a ascultat de Dumnezeu, ieşindu- i în întâmpinare şi orpindu- l de la a vărsa sânge.

 7. În loc de blestem, vine binecuvântarea : ” Femeia care se teme de Domnul va fi lăudată” ( Proverbe 31: 30b).

CONCLUZIE: Abigail şi- a cunoscut valoarea şi de aceea a fost o biruitoare!

Îţi cunoşti tu valoarea?

NU UITA! Succesul are nevoie de decizia ta!!!

Schimbată, nu doar atinsă de Dumnezeu ( Sesiunea IV )

Ligia Seman locuieşte în Hunedoara împreună cu cele două fiice ale ei şi soţul ei, Tibi. Este scriitoare, autoare a patru romane creştine de succes: Funiile dragostei, Handicapul conştiinţei, Tragedie şi Triumf  şi  Portrete din cioburi şi a unui studiu biblic cu adresabilitate feminină Domnind peste împrejurările vieţii,  prin care au fost atinse vieţile multor femei. Împreună cu soţul ei, Tibi, sunt invitaţi să vorbească la numeroase seminarii şi conferinţe din ţară având drept scop eliberarea, restaurarea şi echiparea femeilor din România.

Ezechiel 22: 30 – “ Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea!”

2 Cronici 16: 9 – ” Căci Domnul îşi are privirea răspândită pe întreg pământul ca să- i întărească pe cei  a căror inimă este devotată Lui!” ( NTR)

Fapte 13: 22 – ” L- am găsit pe David, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele!”

Când Dumnezeu caută un om, îl şi împuterniceşte pentru a face lucrarea respectivă, iar omul nu vede această luptă ca pe o povară, ci ca pe o  bătălie câştigată pentru bucurie. Nu este o povară să fii omul lui Dumnezeu, ci mai degrabă să nu fii cine te cheamă El să fii.

4 MOTIVE PENTRU CARE DUMNEZEU L- A GĂSIT PE DAVID –  “ om după inima Mea”

1. PE VREMEA CÂND ERA ÎNCĂ PĂSTOR A UMBLAT ÎN PRINCIPIILE LEGĂMÂNTULUI:

Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că- l iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta ca s- o dea lui David, şi i- a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi cingătoarea lui ( 1 Samuel 18: 3, 4).

Între Ionatan şi David, fiul împăratului Saul şi David a existat o prietenie profundă care a culminat cu încheierea unui legământ între ei. David a schimbat hainele şi armele lui cu cele ale fiului de împărat.

Prin Schimbul divin de la cruce, noi putem intra în posesia unei inimi noi şi împreună cu aceasta suntem ” moştenitori ca fii ai făgăduinţelor lui Dumnezeu: Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu eşti şi moştenitor împreună cu Dumnezeu ( Galateni 4: 7).

În viziunea lui Dumnezeu legământul, înfierea noastră – include schimbul inimii deznădăjduit de rea şi înşelătoare cu inima Fiului Său. Fără ZDROBIRE nu se poate face transplantul vieţii!

 Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne, ca să  urmeze poruncile Mele, şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor ( Ezechiel 11: 19).

” În momentul în care suntem mântuiţi, Dumnezeu ne dă o inimă de carne; totuşi inima noastră de piatră există încă. Se poate spune că, pe de o parte  avem o inimă de carne, şi pe de altă parte o inimă de piatră. Îndepărtarea inimii de piatră nu se realizează instantaneu; inima este inmuiată treptat. Pe măsură ce inima noastră de piatră se transformă treptat într- o inimă de carne, viaţa lui Dumnezeu poate să acţioneze fără piedici. În legătură cu această chestiune copiii lui Dumnezeu au multe experienţe similare. În ziua în care cienva este mântuit, inima lui împietrită este înmuiată, totuşi nu îndrăznim  să spunem că este înmuiată total. Se poate ca atunci inima lui este înmuiată în proporţie de 70 % .  Puţin mai târziu, însă ea începe să se împietrească din nou. Dumnezeu ne va transforma  inima în continuu până ce ea va fi în întregime o inimă de carne” ( ” Legământul mai bun” , Watckman Nee).

BENEFICIILE ZDROBIRII

1. O inimă nouă, bucurie, fericire, pace, binecuvântările ascultării

” Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţiei tale şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău ca să trăieşti… Domnul se va bucura din n ou de fericirea ta.. dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău” ( Deuteronom 30: 6).

2. Principiul ]nmulţirii care vine în urma frângerii

” Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi- a ridicat ochii spre cer şi le- a binecuvântat, apoi le- a frânt şi le- a dat ucenicilor să le împartă norodului” ( Luca 9: 16).

3. O inimă pregătită pentru a sluji

O caracteristică comună a oamenilor care au fost zdrobiţi de Dumnezeu, este faprul că se îmblânzesc.

Atitudinile unei persoane nezdrobite: încăpăţânare, duritate, hotărâre fără replică.

Atitudinile unei persoane zdrobite: atitudine şi voce umilă, cuvinte şi maniere în care se regăseşte teama de Dumnezeu, contactul celorlalţi cu ea e simplu, conversaţia –  uşor de întreţinut, în prezenţa ei vărsările de lacrimi pot fi făcute fără repugnanţă, este uşor să- i adresezi un cuvânt.

4. O familie binecuvântată

Căsătoria este mediul cel mai propice în care Dumnezeu mă poate purifica şi schimba în asemănare cu Isus Hristos.

Căsătoria este operaţia prin care vanitatea unei femei şi egocentrismul unui bărbat sunt extrase fără anestezie ( Helen Rowland)

” Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletirea părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei care nădăjduiau  în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta de Avraam şi- l numea ” domnul ei”. Fiicele ei, v- aţi făcut  dacă faceţi binele  fără să vă temeţi de ceva. Bărbaţilor, purtaţi- vă şi voi la rândul vostru  cu înţelepciune cu nevestele voastre, sând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre!” ( 1 Petru 3: 2- 7).

Câştigul unei femei blânde, zdrobite –  un bărbat cu viziune, intrat în destin, asemenea  lui Avraam, adică o familie binecuvântată- promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam: “ Te voi binecuvânta pe tine şi sămânţa ta şi te voi face o binecuvântare!”

Beneficiile zdrobirii – beneficiile legământului –  armele de luptă ale lui Dumnezeu în locul armelor noastre, curăţirea, neprihănirea Lui în locul păcatelor noastre, puterea Lui în locul slăbiciunilor noastre, bogăţia Lui în locul sărăciei noastre, acceptarea Lui în locul respingerii noastre, binecuvântare în locul blestemului, identitatea Lui de Împărat şi Preot în locul nimicniciei noastre, moştenirea Lui ca fiu în locul robiei, vindecare fizică şi interioară în locul bolii.

2. A FOST GATA SĂ PLĂTEASCĂ PREŢUL PENTRU A ADUCE SHEKINAH ( PREZENŢA LU DUMNEZEU) ÎN REGATUL LUI

Slăbiciunea omului va purta chivotul prezenţei lui Dumnezeu : ” Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut. Pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi”( 2 Corinteni 4: 7).

Leviţii au fost nevoiţi să poarte greul chivot pe umerii lor 16 kilometri. Ei sacrificau câte un bou şi un viţel îngrăşat, făceau şase paşi şi treceau din nou prin acelaşi proces al jertfei. Acei oameni au transpirat din greu.

2 feluri de jertfe:

• inutile – Uza –  cheltuieli de timp, energii, emoţii în afara planului lui Dumnezeu ( ex. – anxietate, soţii manipulatoare, mame hiperprotectoare)
• jertfe care îşi ating ţinta – David  care a  ales să transporte chivotul conform instrucţiunilor lui Dumnezeu din Lege.

Diferenţa între suferinţe inutile şi zdrobiri

“… Iaebet era mai cu vază decât fraţii săi, mama sa i- a pus numele Iaebet, zicând: ” Pentru că l- am născut cu durere.” iaebet a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: ” Dacă mă vei binecuvânta şi- mi vei întinde hotarele, dacă Mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire astfel încât să nu fiu în suferinţă!”… Şi Dumnezeu i- a dat ce îi ceruse!” ( 1 Cronici 4: 10).

Noi trebuie să fim conştiente că suntem într- un război spiritual. Să ne rugăm Domnului să ne dea lumină să înţelegem ceea ce vine de  la El în viaţa noastră, a soţilor şi a copiilor noştri, să acceptăm aceasta cu bucurie, dar să ne împotrivim prin credinţă în Numele lui Isus care este mai presus de orice alt nume sau orice altă putere, oricărei influenţe a celui rău.

3. A FOST GATA SĂ PĂSTREZE SHEKINAH – FLACĂRA PASIUNII NESTINSĂ

Este nevoie  de jertfă de timp, energie, schimbare de priorităţi, de obiceiuri:

” Nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi tot care să nu mă coste nimic” ( 2 Samuel 24: 24).

Principiul biblic al celor dintâi roade: sărbătoarea secerişului asociată cu cele dintâi roade ( primele gânduri, sentimente, timpul de dimineaţă –  pus pe altarul Domnului).

” Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade” ( Exod 23: 16).

” la început – Dumnezeu… ” ( Geneza 1: 1).

Zdrobirea pe pământ creează deschiderea în ceruri. Un cer deschis este un loc unde accesul la Dumnezeu este foarte simplu. Pot fi zdrobit de disciplina lui Dumnezeu sau de dragostea Lui- lauda şi închinarea. ” Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi- L şi binecuvântaţi- I Numele” ( Psalmul 100: 4).

4. DAVID CHIAR A AJUNS  UN ÎMPĂRAT PROSPER  ŞI A ALES SĂ FIE OMUL SLUJIRII LA LOCUL POTRIVIT

David împărat, biruitor, prosper, vrea să construiască o Casă a Domnului. Natan îi dă un mesaj cu totul diferit: ” Nu tu îmi vei construi o casă de locuit…  Îţi vestesc că Domnul îţi va zidi o casă” ( 1 Cronici 17).

Rugăciunea lui David bazată pe pe cuvântul rhema primit din partea lui Dumnezeu: ” Acum, Doamne, cuvântul pe care l- ai spus cu privire la slujitorul tău şi cu privire la casa lui să rămână în veac şi fă aşa cum ai spus”.

FĂ AŞA CUM AI SPUS – cea mai efectivă rugăciune care se poate ruga cineva.  Ce putere din ceruri sau de pe pământ ar putea opri aceasta? Cel mai înalt lucru la care se putea gândi David era totuşi la nivel pământesc:  zidirea unei case pentru Dumnezeu. Promisiunea care s- a întors la el de la Dumnezeu, era mai înaltă decât s- ar fi putut  gândi el vreodată.

” Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” ( Isaia 55: 8- 13).

Multe dintre noi avem visurile noastre, gânduri proprii –  ne uităm în vieţile unora sau altora, la darurile lor şi am vrea ca Domnul să ne dea altceva decât avem. Rugăciunea ” FĂ AŞA CUM AI SPUS!” – aduce gândurile şi palnurile Lui din ceruri în viaţa noastră. Slujirea este esenţa vieţii creştine.

Trei categorii de daruri:

1. Daruri de manifestare – manifestări supranaturale ale Duhului Sfânt ( 1 Corinteni 12: 7- 10)

2. Daruri de lucrare ( de echipare) 5 daruri ( Efeseni 4:11)

3. Daruri motivaţionale:

• discernământ – ochiul Trupului
• slujire –  mâna Trupului
• darul învăţăturii –  mintea Trupului
• darul încurajării –  gura Trupului
• darul dărniciei –  braţele Trupului
• darul administrării –  umărul Trupului
• darul compasiunii –  inima Trupului ( Romani 12: 6- 8).

Darurile motivaţionale sunt darurile cu care ne naştem şi pe care Dumnezeu le dezvoltă în n oi pe măsură ce le punem la dispoziţia Lui pentru a da sens  vieţii noastre, pentru a sluji familiilor noastre şi Trupului lui Hristos.

 

 

Iertarea – Taina dragostei dumnezeieşti ( Sesiunea II )

de Tatiana Petric

Tatiana locuieşte în Cugir împreună cu familia, soţul şi cei doi fii. Este farmacistă şi prin natura profesiei este dedicată oamenilor aflaţi în suferinţă. De aceea, întotdeauna încearcă încearcă să dea împreună cu medicamentul şi speranţa că Acel ce vindecă pe deplin este Dumnezeu. În biserică este implicată alături de alte femei în slujirea în grupe de studiu biblic.

” Atunci Petru s- a apropiat de El şi I- a zis: ” Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când a păcătuit împotriva mea? Până la şapte ori? ” Isus i- a zis: ” Eu nu- ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte. De aceea, Împărăţia cerului se aseamănă cu cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i- au adus pe unul, care datora zece mii de galbeni. Fiindcă el nu avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să- l vândă pe el, pe nevasta lui şi copiii lui, şi tot ce avea şi să plătească datoria. Robul s- a aruncat la pământ, i s- a închinat şi i- a zis: ” Doamne, mai îngăduie- mă şi- ţi voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându- i- se milă de el, i- a dat drumul şi i- a iertat datoria. Robul acela când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşul lui de slujbă, care- i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el, şi- l strângea de gât, zicând: ” Plăteşte- mi tot ce- mi eşti dator.” Tovarăşul lui s- a aruncat la pământ, îl rugă, şi zicea: ” Mai îngăduieşte- mă şi- ţi voi plăti.” Dar el n- a vrut , ci s- a dus şi l- a aruncat  în temniţă până va plăti datoria. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s- au întristat foarte mult şi s- au dus  de au spus  stăpânului lor toate cele petrecute.  Atunci, stăpânul a chemat la el pe robul acesta, şi i- a zis: ” Rob viclean! Eu ţi- am iertat toată datoria, fiindcă m- ai rugat. Oare nu se cădea  să ai şi tu milă faţă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine? ” Şi stăpânul s- a mâniat şi l- a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti ce datora. Tot aşa va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său” ( Matei 18: 21- 35)

Iertarea este cel mai important lucru  în ochii luui Dumnezeu. Din geneza şi până în Apocalipsa, întreaga Scriptură este călăuzită de acest fir roşu, IERTAREA. Fără iertare, legătura omului cu Creatorul ar fi fost ruptă în mod definitiv în Geneza capitolul 3. Biblia ar fi luat sfârşit acolo. Dar Tatăl nostru, Cel care este Însăşi natura Lui, Iertare, a pregătit salvarea prin IERTAREA tuturor oamenilor care s- au născut şi se vor mai naşte pe acest pământ până la a doua venire a Domnului Isus. Fără a fi iertaţi, nu putem vedea Faţa lui Dumnezeu. Fără a ierta nu putem fi iertaţi. ” Şi ne iartă nouă gereşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Cât de conştienţi suntem de acest lucru?

Pentru a înţelege IERTAREA este esenţial să urmărim câţiva paşi:

• cauza care determină răni în sufletele noastre şi rodesc apoi lăstari de amărăciune şi neiertare;
• care sunt consecinţele neiertării, pe cine rănim prin neiertarea noastră;
• de ce trebuie să iertăm;
• paşii spre o iertare deplină.

DE CE SUNTEM RĂNITE ?

• de multe ori sunt situaţii în care mânia este consecinţa unei lovituri reale, a unor pierderi ireparabile ( Sara şi Agar);
• există şi cauze subiective – complexe de inferioritate;
• mândrie prea mare;
• situaţii pe care însuşi Dumnezeu le îngăduie în viaţa noastră ( exemplul lui Iov ).

“… măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru că încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare, lauda, slava şi cinstea la arătarea lui Isus Hristos” ( 1 Petru 1: 6, 7). Dumnezeu poate îngădui în viaţa noastră situaţii limită din care ieşim cu sufletele pârjolite şi pline de amărăciune şi resentimente, dar El nu vrea să rămânem acolo, El vrea ca dragostea şi iertarea Lui să se vadă prin noi, aşa cum prin foiţele de aur curat se vede cea mai pură lumină. 

CONSECINŢELE NEIERTĂRII

• neiertarea ne otrăveşte în primul rând pe noi –  ne afectează săsnătatea;

“ Nebunul piere ucis de mânia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui” ( Iov 5: 2);

• ne afectează relaţia cu Dumnezeu;

” … cine urăşte pe fratele său, este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie încotro merge, deoarece întunericul i- a orbit ochii” ( 1 Ioan 2: 9, 11 );

• neiertarea ne otrăveşte familia;

Prin neiertare limităm puterea lui Dumnezeu asupra copiilor şi asupra partenerului de viaţă. În pasajul din Matei, vedem că atunci când stăpânul l- a chemat pe robul care- i era dator, a poruncit să- l vândă nu doar pe el, pentru a fi plătită datoria, ci şi pe “ nevasta lui şi copiii şi tot ce avea”. Atunci când capacitatea noastră de a reflecta lumina şi bunătatea lui Dumnezeu se stinge, aducem întuneric în familiile noastre.

• neiertarea se răsfrânge în mod negativ asupra bisericii;

” Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirea lui dezbină pe prieteni” ( Proverbe 17: 9). ” În adevăr, ce am iertat eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos, ca să nu lăsăm pe Satan să aibă câştig de la noi, căci suntem în neştiinţă de planurile lui” ( 2 Corinteni 2: 10, 11). Atunci când noi suntem în întunericul urii şi al neiertării deschidem larg uşa bisericii pentru ca Satan să poată intra. Prin neiertarea noastră legăm nu doar pe cel ce ne- a greşit, dar legăm şi biserica şi mai mult legăm puterea lui Dumnezeu de a turna  biencuvântare peste biserică.

• prin neiertare lovim în inima plină de iubire a lui Dumnezeu;
• Dumnezeu mă iubeşte  şi pe mine şi pe cel ce mi- a greşit deoarece El este Tatăl;
• isus Hristos a murit pentru TOŢI oamenii;
• nu este nici o diferenţă între noi, deoarece ” toţi au greşit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”;

DE CE TREBUIE SĂ IERTĂM?

• pentru că aşa spune Dumnezeu;
• pentru că şi noi avem nevoie de iertare;
• pentru că cei din  jurul nostru au nevoie de iertare;
• pentru că doar prin IERTARE,  dragostea lui Dumnezeu străluceşte în mijlocul acestei lumi pline de păcat şi poate aduce la lumină pe mulţi.

PAŞI SPRE IERTARE

• conştientizează  răul care ţi s- a făcut  şi recunoaşte- l în faţa lui Dumnezeu;
• acceptă faptul că şi tu ai greşit înaintea lui Dumnezeu;
• vorbeşte de bine;
• binecuvântează.

PROSPECT PENTRU IERTARE – Supliment  de viaţă cu administrare obligatorie

COMPOZIŢIE : Cuvântul lui Dumnezeu, Duh Sfânt, Dragoste cerească, smerenie, voinţă peste care se toarnă din plin Pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere.

INDICAŢII :

• inima frântă de factori externi şi interni;
• amărăciune acută;
• amărăciune cronică ce a prins rădăcini puternice şi a dat deja lăstari;
• simptomul ” ochi rău”;
• sentimente negative  bine definite sau ţinute în ascuns faţă de propria persoană,  de persoane din jur ajungând chiar în faza  cea ai gravă de resentimente la adresa lui Dumnezeu;
• depresie, sensibilitate exagerată;
• toate formele de bârfă, vorbire de rău şi gânduri negative.

MOD DE ACŢIUNE:

Medicamentul IERTARE susţine funcţionarea normală a vieţii ascunse în Hristos şi cu Hristos în Dumnezeu, creşte rezistenţa inimii în faţa agresiunilor de toate etologiile, asigurând un nivel ridicat de pace şi împăcare. Acest produs ajută la restabilirea  şi menţinerea  unor relaţii frânte, redă funcţionalitatea în cadrul familiei, bisericii şi counităţii, crescând prospeţimea şi puterea  unei vieţi plăcute îanintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu şi reduce la valori normale rezistenţa bisericii în faţa atacurilor disperate ale Satanei. Este util persoanelor care resimt neplăceri determinate de frângerea unor relaţii care au cauzat răni adânci, supuraţii şi suprainfectare ( senzaţie de vorbe grele, de dureri la nivelul inimii), precum şi a persoanelor care nu resimt aceste efecte, dar sunt grav atacate în omul dinlăuntru de sentimente de neiertare.

ADMINISTRARE:

• preventiv, câte un comprimat în fiecare dimineaţă după o porţie consistentă din Cuvântul Sfânt;
• în cazurile acute, în fiecare dimineaţă şi pe parcursul zilei de câte ori este nevoie împreună cu o porţie mare de binecuvântare la adresa persoanei care a provocat apariţia simptomelor;
• în cazuri cronice se poate administra de şaptezeci de ori câte şapte.

CONTRAINDICAŢII ŞI EFECTE SECUNDARE: Nu s- au semnalat! Produsul este de o excelentă calitate, fără efecte secundare fiind foarte bien tolerat atât de pacienţii tineri, cât şi de cei mai în vârstă.

ATENŢIONĂRI: Alte suplimente de viaţă cum ar fi: Credinţa, Evlavia, Smerenia, etc, nu trebuie să înlocuiască administrarea adecvată şi zilnică a pastilelor de IERTARE.

CONSERVARE: A se păstra într- o minte curată şi la temperatura unei inimi pline de focul Duhului Sfânt.

PRODUCĂTOR: Laboratorul ceresc sub directa supraveghere a Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.

 

 

 

 

Cine sunt eu şi scopul vieţii mele ( Sesiunea I )

de Lidia Zeller

Lidia Zeller locuieşte în Elveţia de 33 de ani. Este de origine română, născută la Sibiu, este căsătorită şi este mamă a 2 fete adulte şi bunică. Lidia este psihoterapeut, cu specializare în victimologie şi sexologie, coach, mediatoare familială şi didacticiană. Este autoare a numeroase articole de specializare şi a unei cărţi autobigrafice ” Memoire de refugee” – publicată în toate ţările francofone. Lidia este directoarea unui centru de ajutor relaţional, lucrează pentru poliţia elveţiană, face parte din asociaţia consilierilor creştini din Elveţia, predă cursuri şi este conferenţiar.

Cine sunt eu? Care este sensul vieţii mele?

“… ţi- am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta” ( Deuteronom 30: 19)

Cine sunt eu? De unde vin şi încotro mă îndrept?

Oare voi descoperi cine sunt contemplându- mă în fiecare zi într- o oglindă?

Numărul de centimetrii pe care- i măsor, sau al kilogramelor pe care le port, hainele cu care mă îmbrac, meseria pe care o am, casa în care locuiesc, maşina pe care o conduc, numărul prietenilor cu care mă distrez, vor spune adevărul ceva despre cine sunt cu adevărat?

O să am răspuns la aceste întrebări numai când mă voi găsi în faţa dificultăţilor, a lipsurilor în tot felul, a bolii, a pierderii unei persoane dragi, a accidentelor de parcurs, în faţa umilinţelor îndurate, sau când voi fi trădat de cel pe care îl iubesc, când am pierdut dragostea sau prietenia. Când am să cad şi am să mă ridic, când am să continui sau am să abandonez, atunci voi descoperi cine sunt!

toată viaţa încercăm să ne regăsim pe noi înşine, a ne cunoaşte, a ne accepta, a ne aprecia, a avea încredere în noi înşine, deseori dezamăgite de corpul nostru, influenţate de societatea narcisistă, în care evoluăm şi care ne impune dictatul frumuseţii şi a tinereţii.

La lumina Bibliei vom vedea cum Avram şi Sara, Iacov, Moise, David, Naomi, Estera, Daniel, şi- au descoperit adevărata identitate!

Care este rolul meu de femeie, soţie, mamă, soră, prietenă, vecină, colegă?

Care este rolul meu, misiunea şi sensul vieţii mele atât în familie, cât şi în societate?

Nu suntem chemate a ceda circumstanţelor, a ne zbate în datorii şi sărăcie, acceptând bolile şi eşecurile! Nu suntem create ca să fim strivite de păcat, dependenţă, având frică de ceea ce se întâmplă mâine! Suntem încurajate să dezlegăm binecuvântarea peste familiile noastre, copiii noştrii, bisericile noastre, oraşele, regiunile şi ţara noastră.

Misiunea noastră este aceea să ne luptăm lupta cea bună , să fim solidare cu cei care suferă!

Avem de partea noastră Cuvântul prin care ni s- a promis că: ” Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” ( Matei 16: 19)

Schimbată, nu doar atinsă de Dumnezeu!

Conferinţa naţională a femeilor – Mamaia 2012

Isaia 45: 2- 3

” Eu voi merge înaintea ta , voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă, şi voi rupe zăvoarele de fier. Îţi voi da visterii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel!”

 

Trăim într- o lume în care societatea cere tot mai mult de la noi, femeile şi astfel suntem în pericolul de a ne pierde echilibrul, devenind stresate, deziluzionate, obosite şi fără direcţie. La pretenţiile societăţii se mai adaugă presiunea vremurilor grele în care vieţuim şi a timpului foarte condensat. Pentru o viaţă sănătoasă, este nevoie să identificăm cauzele care ne pot produce dezechilibre şi totodată, este necesar să cunoaştem planul lui Dumnezeu pentru întregirea spirituală, emoţională şi fizică. De asemenea, pentru a ne menţine încrederea şi pentru a putea transmite speranţă femeilor care nu Îl cunosc pe Hristos, avem nevoie să ştim că Dumnezeu rămâne Acelaşi chiar şi în vremuri de criză mondială. Credem că această conferinţă este încadrată în mişcarea pentru eliberarea planului lui Dumnezeu de restaurare şi echipare cu viaţa pregătită de Hristos pentru femeile din România!

Schimbarea – har şi responsabilitate! ( Sesiunea III )

1. Schimbarea – dificultăţi; mecanismul schimbării

Schimbarea – o idee incomodă pentru că, mai întâi, sugerează că ceva este greşit, apoi pentru că te scoate din zona de confort şi, mai apoi, pentru că schimbarea doare.

IERTARE FĂRĂ TRANSFORMARE –  te înşeli! Consecinţa: o pocăinţă comodă, de duminică –  păcatul ca mod de viaţă.

ASUMAREA LUPTEI PRIN PROPRIILE FORŢE

CONSECINŢE:  înfrânţi, cosmetizăm, pocăinţa de faţadă.

Romani 7: 18 –  Am voinţa să fac binele, dar nu am puterea să îl fac… Când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine. În mintea mea ştiu, dar nu pot – omului dinlăuntru îi place legea lui Dumnezeu, dar firea, trupul luptă împotriva ei. Este important ce punem în minte. Un pas al schimbării este prefacerea prin înnoirea minţii . Romani 12 –  nu este însă suficient.

PAVEL REVELEAZĂ SOLUŢIA : Este important să ştiu, să pun în minte, că Hristos a înfrânt, a osândit păcatul  din firea pământească –  asta a făcut El, asta – i HAR, asta- i resursa pentru noi: pentru ca noi să trăim după îndemnurile Duhului, nu după îndemnurile firii pământeşti; asta înseamnă să aleg să ascult îndemnurile Duhului, să învăţ să fac din asta un mod de viaţă. Alegere şi dorinţa de a asculta, voinţa de a persevera şi efortul de a învăţa să trăiesc aşa- sunt partea mea şi asta înseamnă RESPONSABILITATE.

Este important ca duhul nostru  să fie învăţabil! Este important să ştim că eforturile de a asculta şi căutările noastre sincere şi perseverente sunt binecuvântate cu schimbare, prin puterea Duhului! Prin Duhul facem să moară faptele trupului!

ÎNCURAJAREA PENTRU CEI ÎNFRÂNŢI : Psalmul 32 –  vorbeşte clar despre Har, despre ce trebuie să fac eu şi conţine o promisiune extraordianră!

2. Cunoaşterea Lui –  resursă pentru schimbare, ca să pot intra în Împărăţie

O CUNOAŞTERE LIMITATĂ – să spui: L- am cunoscut când m- am convertit, şi să consideri că asta îţi este suficient.

ÎNVĂŢARE = CUNOAŞTERE – când înveţi să trăieşti după îndemnurile Duhului, faci paşi în cunoaşterea  Lui. Alţi paşi  faci prin Cuvânt şi meditaţie la ceea ce citeşti, cerând descoperire; prin credinţa în ceea ce a făcut, ce spune, ce promite, prin relaţia cu El.

SĂ CUNOŞTI PE CINEVA –   să ştii cum gândeşte, să- i ştii motivaţiile, să- i ştii faptele, să- i ştii caracterul. Când cunoşti în felul acesta ştii că te poţi baza pe acel cineva, că poţi avea încredere! Credinţa înăşi înseamnă şi încredere şi încredinţare bazate pe cunoaşterea a cine este EL!

Filipeni –  Pavel face din cunoaşterea Lui un scop a cărui realizare îl va duce la ţintă! – recunoaştere –  cunoaştere.

2 Petru 1 – ne- a dăruit TOT ce priveşte viaţa şi evlavia – prin cunoaşterea Lui! Trebuie să descopăr acest tot, această resursă suficientă – ăsta- i HAR!

De aceea, scrie Petru: “… daţi- vă şi voi toate silinţele” ( depuneţi tot efortul de care sunteţi capabili!) ca să… asta- i partea mea: RESPONSABILITATE!

SĂ LE AVEŢI DIN BELŞUG, MAI SPUNE PAVEL – deci, nu oricum! Consecinţa: nu vom fi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a LUI!!

v. 10 – SCOP – căutaţi să vă întăiţi chemarea şi alegerea voastră căci, dacă faceţi lucrul acesta nu veţi aluneca niciodată şi v. 11 – în felul acesta vi se va da din belşug, intrare în Împărăţie! Să nu uit că Duhul mă învaţă cum să fac toate şi îmi dă putere  dacă caut, dacă cer, dacă ascult!

3. Schimbare –  ca să străluceşti!

Romani 8: 29 – trebuie, aşa a plănuit El, să fim asemenea chipului Fiului Său ( să semănăm cu Fiul ), asta nu se referă la înfăţişare, ci la sfinţenie, caracter, la a face faptele Lui – faptele dragostei ( care, din motivul acesta scrie  că au fost pregătite mai dinainte să umblăm în ele… )

Galateni 4: 19 – sufăr pentru voi… până ce va lua Hristos chip în voi…

2 Corinteni 3: 18 –   Când Moise a coborât de pe munte, faţa Lui strălucea de slavă –  a trebuit să îşi acopere faţa pentru că israeliţii  nu puteau privi acea strălucire. Noi toţi astăzi, privim cu faţa descoperită strălucirea slavei Lui, prin Hristos care îl oglindeşte.. în felul acesta suntem schimbaţi. Strălucim şi alţii pot privi strălucirea slavei din noi. Isus a spus: ” Eu sunt Lumina lumii!”  Noi suntem lumina lumii dacă Hristos i- a chip în noi şi dacă rămânem în lumina LUI!

Efeseni 5: 8 –  odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci, ca nişte copii ai luminii.

Filipeni 2: 15 – fără prihană şi curaţi, fără vină, în mijlocul unui neam în care să străluciţi ca nişte lumini în lume.

Matei 5: 14 – ” Voi sunteţi lumina lumii!” Tot aşa luminaţi ca o cetate ( cu atâta tărie şi strălucire, atât de diferită încât atrage privirile), aşezată pe un munte ( aşezată – înseamnă bine stabilită, muntele nostru este stânca de neclintit, Hristos). Apoi, dacă eşti lumină nu te ascunzi, luminezi pentru toţi, expui lumina ta în sfeşnic să o vadă toţi!

Important!

Mai întâi să devii să fii lumină, abia apoi să faci faptele luminii ( faptele dragostei!) –  pentru că ( ăsta- i scopul!) cei care le văd să slăvească pe Dumnezeu! Să nu uităm: Legământul făcut cu Hristos este un legământ al dragostei! De aceea, tot ce crezi că eşti fără dragoste – este nimic, iar faptele care nu au ca motivaţie dragostea – sunt nimic!

Tot ce devii, tot ce înseamnă schimbare, tot ce faci trebuie să aibă ca scop şi consecinţă firească, mărturia slavei Lui, proslăvirea Lui! MARE RESPONSABILITATE! Oricât de mare ar fi, responsabilitatea noastră este susţinută de un şi mai mare HAR!

Aşadar, folosiţi resursele pe care le aveţi în El şi faceţi tot posibilul să străluciţi!

“Atunci cand scriu, nimic altceva nu mai constituie o prioritate!”Interviu cu Ligia Seman la CredoTV!

“Atunci cand scriu, nimic altceva nu mai constituie o prioritate”, a marturisit scriitoarea Ligia Seman intr-un interviu acordat postului de televiziune CredoTV. In cadrul emisiunii “Pentru noi, femeile!”, realizata de Rodica Baciu, Ligia Seman a fost intrebata cum, cand si de ce scrie. Autoare a sase carti de succes, Ligia Seman a afirmat ca pune deoparte orice prioritate atunci cand scrie, mai putin rugaciunea si partasia cu Dumnezeu, fara de care nu ar putea scrie nici un cuvant care sa aiba impact in lumea cazuta in pacat si deznadejde in care traim. Va invit sa urmariti un interviu despre dorinta Ligiei Seman de a aduce un omagiu si o inchinare lui Dumnezeu, prin ceea ce scrie! Puteti citi mai multe despre cartile Ligiei Seman, pe blogul personal al scriitoarei : ligiaseman.wordpress.com.

Va reamintesc faptul ca Rodica Baciu ,realizatoarea emisiunii Pentru noi, femeile! la Credo TV si coordonatoarea colectivului de redactie al revistei crestine  ”Suflet de femeie”  va sustine la Conferinta Nationala a Femeilor din acest an  tema: „Mai mult decât biruitoare pe câmpul de luptă al minţii!” 

 

 

Sursa:   http://danieladelibas.wordpress.com/2012/06/21/atunci-cand-scriu-nimic-altceva-nu-mai-constituie-o-prioritateinterviu-cu-ligia-seman-la-credotv/

Conferinta Nationala a Femeilor – Mamaia 2012

 

La sesiunile de învăţătură vor sluji:
Angela Ţiprigan ( vorbitoare de referinţă în lucrarea femeilor din România şi diasporă) – tema „Femeia între limite şi potenţial”
Lidia Zeller (româncă stabilită în Elveţia, conferenţiară, psihoterapeut, cu o specializare in victimologie si sexologie, coach, mediatoare familială şi didacticiana, autoarea cărţii « Mémoire  de réfugiée » –  publicată in toate ţarile francofone) – tema „Cine sunt şi scopul vieţii mele”
Lidia Mihăilescu (compozitoare a peste 600 de cântece creştine, lider de închinare,  consilier în probleme premaritale şi maritale) – tema „Intră în odihna Domnului!” 
Tatiana Petric (farmacistă, specializată în studii biblice, conferinţe şi consiliere referitoare la legătura dintre sănătatea spirituală şi fizică a femeilor) – tema„Iertarea – taina dragostei dumnezeieşti”
Rodica Volintiru (misionară, mijlocitoare cu post şi rugăciune pentru naţiuni, in mod special pentru Romania) – tema „Roditoare în mijlocul încercărilor”
Margareta Lupaşcu (realizatoarea emisiunii „Eternul feminin”- RVE, organizatoarea întâlnirilor interconfesionale pentru femei: „Clipe de răgaz pentru suflet”) – tema „Schimbarea – har şi responsabilitate”
Elena Nini (mijlocitoare, consilieră) – tema „Femeia care stă în spărtură”
Ligia Seman (vorbitoare la conferinţe de femei, consilieră, autoare a mai multor cărţi creştine) – tema „Schimbată, nu doar atinsă de Dumnezeu”
Rodica Baciu (realizatoarea emisiunii Pentru noi, femeile la Credo TV, coordonatoarea colectivului de redactie al revistei crestine  Suflet de femeie) – tema: „Mai mult decât biruitoare pe câmpul de luptă al minţii” 

Conferinţa cuprinde sesiuni de învăţătură, mărturii de vieţi transformate şi misiune, timp de părtăşie în grupe mici şi ateliere de rugăciune.
O echipă specială de consiliere va fi la dispoziţia femeilor.

De la eşec spre destin divin (A şasea sesiune)

LIGIA SEMAN locuieşte în Hunedoara împreună cu cele două fiice şi soţul ei, Tibi. Este scriitoare, autoare a patru romane creştine de succes: “Funiile dragostei”; “Handicapul conştiinţei”; “Tragedie şi triumf ” şi ” Portrete din cioburi”, dar şi a unui studiu biblic cu adresabilitate feminină ” Domnind peste împrejurările vieţii”, prin care au fost atinse vieţile multor femei. Împreună cu soţul ei sunt invitaţi să vorbească la numeroase seminarii şi conferinţe din ţară şi diaspora. Ligia, împreună cu soţul ei şi echipa de slujire, organizează conferinţe naţionale de femei având drept scop eliberarea, restaurarea şi echiparea femeilor din România.

Textul pe care Ligia Seman l-a prezentat în faţa a peste aproape 400 de femei, a fost din binecunoscutul pasaj biblic Luca 8: 40-50, în care este descrisă  femeia cu scurgere de sânge.

Această femeie s-a luptat ani de zile cu probleme fizice, emoţionale, sociale, la nivelul relaţiilor. Respingerea duce la sentimentul lipsei de valoare. De ce este atât de important să şti cât valorezi? Valoarea de sine este credinţa că viaţa ta are valoare şi semnificaţie. Cuvântul grecesc pentru ” valoare” este AXIOS şi se referă la “greutate”.

Calitatea vieţii noastre creşte de obicei în funcţie de cine credem că suntem. Dacă pierzi valoarea de sine pierzi semnificaţia, scopul pentru care trăieşti. Trei nevoi interioare pe care Dumnezeu le-a pus în noi:

1. Nevoia de dragoste

2. Nevoia de semnificaţie

3. Nevoia de siguranţă.

Dumnezeu aplică teste speciale acelora pentru care are scopuri speciale. Cuvântul grecesc din Noul Testament pentru ” slavă” este DOXA – preţuire a valorii. Încercarea sau testul este diferită de disciplinare: Iov 7: 17-18; Evrei 12: 4-11. Paşii spre succes sunt marcaţi de multe eşecuri. Atitudinea faţă de eşec ne va înfluenţa viitorul. Răspunsul corect la eşec îţi măreşte rezistenţa. REFUZĂ SĂ RENUNŢI!!! Opusul eşecului este succesul. Cuvântul ” succes” provine din cuvântul latin SUCCEDERE care înseamnă A TRECE PESTE; A URMA: Filipeni 3:13, 14; Evrei 12: 1-2a.

Luca 15: 44 : ” Ea s-a apropiat pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei lui Isus, Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit”. 

Ce înseamnă talitul pentru evrei?

1. Autoritate

2. Şalul rugăciunii – intimitate cu Dumnezeu

3.Era folosit la ceremonialul de nuntă – un simbol al legământului – şalul legământului.

Trebuie să şti cum să primeşti de  la Dumnezeu. Aceasta face marea diferenţă între oamenii eşecului (cei care ratează planul lui Dumnezeu pentru viaţa lor) sau oamenii de succes ( cei care intră în planul special al lui Dumnezeu pentru viaţa lor). Cele mai importante trei legi spirituale prin care noi putem ajunge să primim ceea ce Dumnezeu a făgăduit sunt:

1. Legea credinţei 

Cum creştem în credinţă? Prin aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu.

1.1. Credinţa vine în urma auizirii Cuvântului ( Romani 10: 17)

1.2. Verbalizarea Cuvântului (Romani 10: 8-11). A mărturisi literar, ” a te pune în acord”,  a spune la fel cu. Conceptul de mărturisire corectă pare simplu- dar nu este aşa – este testul cel mai dificil al caracterului şi dedicării creştine.

1.3. Vizualizarea Cuvântului – Avraam, Iosua… Viziune – a vedea scopul lui Dumnezeu pentru viaţa ta dincolo de tot ce oferă prezentul.

2. Legea intimităţii cu Dumnezeu – Talitul – Şalul rugăciunii ( Iacov 4:8; Psalmul 46: 10; Geneza 4:1).

A şti în ebraică YADA descrie cea mai intimă formă a cunoşterii. Are loc în actul unirii intime dintre soţi şi soţie (Geneza 4:1).

Marea problemă a zilelor noastre: Iacov 4:2 : “Voi vă luptaţi şi nu aveţi pentru ce cere” şi Osea 4: 6 : ” Poporul piere din lipsă de necunoştinţă”.

Luca 8:46 : “S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere”.  În acest verset termenul folosit, DUNAMIS – păuterea care a acţionat pentru a împlini nevoia femeii. Este în natura lui Dumnezeu de  a aplica puterea pe care El o posedă în urma faptului că noi căutăm intimitatea cu El. Femeia cu scurgerede sânge nu a tecut neobservată! Niciodată nu vei trece neobservată de El dacă te atingi de “poala hainei Lui”,  chiar dacă El merge să trezească pe cineva din morţi! (era în drum spre casa lui Iair căruia îi murise fetiţa).

3. Legea primirii şi a dăruirii ( Romani 5: 17)

Dacă prin greşeala unui singur om, moartea a domnit prin El singur, cu mult mai mult cei ce primesc în toată plinătatea harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul care este Isus Hristos. În textul original al Bibliei, verbul sozo – a salva, a mântui- este folosit cu diferite semnificaţii, nu doar în sensul iertării de păcate. Lucrarea de mântuire include fiecare parte a fiinţei  umane: duh, suflet, trup ( 1 Tesaloniceni 5:23).

În urma faptului că femeia cu scurgere de sânge s-a atins de Hristos a fost întregită în duhul, sufletul şi trupul ei. Hristos vrea să facă acelaşi lucru şi pentru tine; colţurile talitului se numeau aripi (Maleahi 4:2).

Luca 8:48 – Chiar dacă această femeie, conform legii iudaice nu avea voie să se atingă de El, Isus i-a dovedit acestei femei respinse de societate că şi ea face parte din familia Lui. Ne-a dat o pildă despre cât e de important să şti cum să te apropii de oameni şi să fi sensibil la nevoile lor ( 1 Ioan 4: 17 ; Ioan 17: 22; Proverbe 11 : 25).

Dacă şti cum să primeşti de la Dumnezeu şi să dai mai departe pentru nevoile celor din jur, vei fi o femeie binecuvântată, întregită în duh, suflet şi trup. Eşti oglindirea slavei lui Hristos! Te-ai născut să domneşti împreună cu Hristos, să fi parte din soluţia la problemele din jur, nu o victimă a lor!

Armura spirituală (A cincea sesiune)

RODICA BACIU locuieşte în Târgu-Mureş împreună cu soţul ei, Ioan Matei şi cei trei copii: Mirel (18 ani), Natalia ( 15 ani) şi Eusebiu ( 9 ani). Rodica este de profesie economist şi împreună cu soţul ei deţin o firmă de distribuţie piese auto unde lucrează peste 300 de angajaţi. Pe lângă această profesie, ea este implicată în lucrarea cu femeile, fiind coordonatoare a lucrării cu femeile în judeţul Mureş şi realizatoarea emisiunii “Pentru noi femeile!” la Credo TV.

De ce apar neînţelegeri între noi şi soţii noştri?

De ce nu mai putem comunica uneori cu copiii noştri pe care îi iubim atât de mult?

De ce la servicu, dacă vrem să fim un exemplu, vin factori externi care nu ne permit să facem acest lucru?

De ce la biserică, mai ales când ne propunem să slujim în vreun fel, se iveşte ceva care să ne facă să ne dăm bătute?

Secretul de a depăşi aceste împrejurări potrivnice se ascunde în două principii:

1. Cunoaşterea împrejurărilor cu care ne confruntăm şi înţelegerea lor pe deplin;

2. Adaptarea la împrejurări pentru a trece victorioşi peste ele.

Lupta spirituală a credinciosului este ” împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”(Efeseni 6:12). Singura noastră şansă de biruinţă este armura lui Dumnezeu. Conform Efeseni 6: 11-18, armura spirituală este compusă din din şase piese pe care creştinul trebuie să le poarte în permanenţă:

1. CINGĂTOAREA ADEVĂRULUI

Hristos = Calea, Adevărul şi Viaţa, cunoaşterea acestui Adevăr şi rămânerea noastră în Hristos este condiţia necesară pentru a fi în familia lui Dumnezeu şi pentru a aduce multe roade!( Ioan 15:5). Una dintre cele mai mari minciuni pe care le putem crede este că trăim în părtăşie cu Dumnezeu, dar de fapt noi nu iubim pe fraţii noştri ( 1 Ioan 2:6) şi umblăm în întuneric.

2. PLATOŞA NEPRIHĂNIRII

A purta platoşa neprihănirii înseamnă a fi îmbrăcat cu Hristos : Galateni 3: 26-27: ” Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-ţi îmbrăcat cu Hristos!” . Procesul mântuirii noastre începe cu declararea lui Hristos ca Domn, dar el trebuie să continue cu ascultarea noastră zilnică de El.

3. RÂVNA EVANGHELIEI PĂCII CA ÎNCĂLŢĂMINTE

Este o încălţăminte rezistenţă, pantofii cu toc sau şlapii de casă nu sunt potriviţi pentru război. Dar cu bocancii putem să ne continuăm lupta în orice situaţie, putem călca peste spini, prin apă, prin foc şi nu vom păţii nimic. Trebuie să ducem Evanghelia păcii chiar şi atunci când avem parte de ostilităţi, să fim gata să călcăm în picioare lucrările celui rău, în Numele Domnului.

4. SCUTUL CREDINŢEI

Eu m-am întrebat odată de ce se întâmplă că dintr-o dată, în urma unei vorbe care ţi se spune, a unei veşti sau a unui gând care îmi vine, să simt că nu mai am putere să fac nimic bun. Când m-am întrebat, Duhul Sfânt mi-a amintit de aceste versete di Efeseni 6, şi am remarcat SCUTUL CREDINŢEI care poate să oprească toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Scutul este mobil, deci el trebuie îndreptat în oricare direcţie simţim că şuieră o săgeată.

5. COIFUL MÂNTUIRII

Mass Media caută să ne influenţeze gândirea într-un mod foarte agresiv, să ne fie teamă de ziua de mâine, să nu mai avem respect faţă de noi.  Valorile sunt inversate, femeile care îşi văd locul lor în familie – soţii bune, mame şi bunici – nu mai sunt apreciate, lumina reflectaorelor se îndreaptă spre persoane cărora ar trebui să le fie ruşine de modul în care îşi trăiesc viaţa. Să vedem câteva minciuni ale diavolului ce pot veni direct în gândul nostru:

– Dumnezeu nu mă iubeşte

– Căile lui Dumnezeu sunt prea restrictive

– Nu am nici o valoare

– Nu pot să mă schimb; nu voi reuşi

– Frumuseţea fizică este mai importantă decât cea interioară

– Păcatul meu  nu este atât de grav

– Dumnezeu nu poate să mă ierte pentru ceea ce am făcut

– Pot să mă descurc şi fără să îmi iau timp de calitate pentru Cuvânt şi rugăciune

– Este responsabilitatea mea să-mi schimb soţul

– Soţul meu ar trebui să îmi slujească

– Dacă mă supun soţului meu voi nefericită

– Uneori divorţul este o opţiune decât să rămâi într-o căsnicie nefericită

– Nu pot să-mi controlez emoţiile când hormonii mei o iau razna.

Toate aceste atacuri vin asupra minţii noastre ca să ne facă să abandonăm ceea ce avem de făcut.

6. SABIA DUHULUI –  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Când Isus a fost ispitit în pustie, El a răspuns de fiecare dată ESTE SCRIS. Cunoaşterea şi folosirea Cuvântului lui Dumnezeu este arma noastră de atac şi de apărare. Sabia aceasta ne ajută să tăiem legăturile păcatului din viaţa noastră, dar şi din viaţa altora. Proclamând adevărul lui Dumnezeu, noi vom fi eliberaţi de frică, de îndoială, de păcat.

TREBUIE SĂ PURTĂM TOATĂ ARMURA, ori de câte ori uităm să îmbrăcăm una dintre piese, acolo vom fi vulnerabili!

Biruitoare, nu o victimă în vârtejul certurilor! ( A patra sesiune)

LIDIA MIHĂILESCU are 42 de ani, soţie de pastor, are 3 copii, care au vârstele: 17, 10 şi 4 ani. Este implicată în consilierea premaritală, maritală şi a femeilor. Este lider de laudă şi închinare, autoarea a câteva zeci de cântece închinate Domnului, a tradus zece cărţi, implicată în formarea liderelor de grupuri mici – celule pentru femei.

Motto-ul Lidiei este din Proverbe 17: 14: ” Începutul unor certuri este ca slobozirea unor ape; de aceea, curmă cearta înainte de a se înteţi.”

Certurile au un efect de viitură, de tsunami. CEARTA- definiţie conform DEX- înseamnă: animozitate, discordie, duşmănie, învrăjbire, ostilitate, vrajbă, zâzanie, tensiuni… A SE CERTA – definiţie conform DEX – a discuta cu glas ridicat, cu aprindere, a se ciorovăii, a se ciondănii,  a face pe cineva cu ou şi cu oţet, a se bălăcării, a se avea cu cineva ca şoarecele cu pisica.

În Împărăţia lui Dumnezeu, cearta NU ESTE: o metodă de propovăduire a lui Hristos ( Filipeni 1: 15,17), nu este o metodă de conducere (2 Timotei 2:34), nu este o metodă de comunicare şi interacţiune în Trupul lui Hristos ( 1 Corinteni 1:11; 3:3); NU ESTE: o trăsătură de caracter pentru o soţie creştină (Proverbe 19: 13b); NU REPREZINTĂ  atmosfera căminului creştin în viziunea lui Dumnezeu ( Proverbe 17:1); nu este o roadă a Duhului Sfânt, ci un produs al acţiunii firii pământeşti ( Galateni 5:20). Cearta nu a fost o trăsătură pentru caracterul şi modul de viaţă modelate pentru noi de Domnul Isus ( Isaia 42:2).

Domnul Isus a certat: a) vânturile şi marea ( Matei 8:6) ; b) duhurile rele ( Matei 17:18) ; c) bolile (  Luca 4: 39).

Din punct de vedere spiritual, certurile reprezintă:

– Modalitatea în care Lot pleacă din viaţa ta (Geneza 13: 4, 7-8)

– Testarea hotărârii liderului de a căuta în orice situaţie binele oamenilor pe care îi conduce ( Exod 17: 1-2)

– O blocare a binecuvântărilor ( Geneza 45:22,24)

– O uşă deschisă pentru tulburare, păcate şi tot felul de fapte rele (Iacov 3:18; Proverbe 17: 19)

– Operare în înţelepciunea pământească, firească, drăcească ( Iacov 3;15)

– Un lucru urât de Dumnezeu ( Proverbe 6: 16-19).

Soluţii pentru umblarea în pacea lui Dumnezeu:

– Crede că Dumnezeu a ridicat în jurul tău un zid de protecţie divină ( Iov 1:1o)

– Nu da glas temerilor şi supărării tale, ci credinţei tale ( Iov 3:25)

– Alege să fii animată de sentimente, de gânduri şi de lucruri  adevărate, vrednice de cinste, drepte, curate, vrednice de iubit, vrednice de primit, de orice faptă bună şi de laudă la adresa lui Dumnezeu ( Filipeni 4: 8 )

– Alege să îi ierţi pe cei ce fără motiv au ales să facă rău ( Psalmul 109:3)

– Iubeşte şi urmăreşte pacea lui Dumnezeu ( Evrei 12:14; Psalmul 34:14b; 1 Petru 3:11b)

– Cere-I lui Dumnezeu înţelepciune şi un duh înalt (Iacov 1:5;3:17,18; Daniel 5:12; 6:3)

– Predă-te fără rezerve lui Dumnezeu şi El îi va transforma pe vrăjmaşii tăi în prieteni ( Proverbe 16: 7; Isaia 41: 12).

Fii o soluţie, nu o victimă! ( A treia sesiune)

 DEEDRE WHYNOT este creştină de 39 de ani, a fost născută din nou în 1972, a slujit cu credincioşie în activităţile bisericii. A absolvit Şcoala Biblică “Calvary Cathedral Bible School” la Calvary Cathedral International Church, Forth Worth, Texas. Deedre şi soţul ei, Rufus, sunt fondatorii şi pastorii bisericii ” Familia Credinţei”, care are trei locaţii: Cluj Napoca, comunitatea de Rromi- Pata Rât care este situată în afara Clujului şi Lunca Mureş din judeţul Alba. Rufus este directorul fondator al ” Fundaţiei ajutorul Familiei”. Deedre, împreună cu Rufus, slujesc în România de 16 de ani. Înainte ca ei să slujească în România, timp de patru ani au slujit ca misionari în Guatemala, America Centrală şi apoi, timp de şase ani au slujit în Berlin, Germania unde au fondat şi păstorit biserica. Au slujit apoi în Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Germania de Est, unde au slujit în mod special studenţilor universitari care proveneau din diferite naţiuni africane.

Aş dori ca împreună să urmărim câteva definiţii cu privire la ce înseamnă să fii “victimă”, “a victimiza” şi ce înseamnă să fii “învingător”. Haide-ţi să vedem ce ne spune Biblia cu privire la acestea:

1. VICTIMĂ

1.1. O fiinţă sacrificată unei zeităţi sau procesiunea unui rit religios ( Evrei 9:24-28; 10: 11-14; Isaia 53: 4-6)

1. 2. Cineva asupra căruia se acţionează şi este afectat de obicei de o forţă sau un agent adversar ( Evrei 12: 1-4)

1.3. Cineva care este rănit, distrus sau sacrificat în condiţii diferite ( 1 Ioan 3:8; Romani 8: 29-39)

1. 4. Unul care are subiectul suprimării, dificultăţilor sau maltratării ( Evrei 2: 14-18; Luca 4: 18-19)

1. 5. Cineva care este păcălit sau şmecherit ( 1 Corinteni 2: 7-8; Iacov 1: 21-26).

2. A VICTIMIZA

2.1. A transforma pe cineva în victimă ( Ioan 10: 17-18)

2.2. A supune decepţiei sau fraudei sau înşelării ( Ioan 8: 31-32).

3. ÎNVINGĂTOR

3.1. Unul care învinge un duşman sau un oponent ( Ioan 16:33; Romani 8: 30-39; 2 Corinteni 12: 7-10; Matei 10: 28-30)

3.2. Învingătorii sunt împlinitori ai Cuvântului ( Iacov 1:22)

3.3. Învingătorii umblă prin credinţa în Dumnezeu, Cuvântul Lui ( Iacov 2:14, 17-26)

3.4. Răsplata pentru învingători ( Apocalipsa 3:12, 20-21; Matei 28: 18-19)

3.5. ” Duceţi-vă şi…” (1 Ioan 4: 17-18).

Ce ţi s-a întâmplat, fie înainte sau după ce te-ai născut din nou, nu este ceea ce eşti tu. Nu este identitatea ta. Tu eşti o făptură nouă în Isus Hristos. Omul cel vechi e mort iar tu trebuie să îl ţii mort prin credinţa în ceea ce spune Dumnezeu despre tine în Cuvântul Său. Nu permitem lucrurilor care ni se întâmplă nouă sau celor din jur ( circumstanţele vieţii) să ne facă să ne concentrăm asupra problemelor noastre şi să ne definim calitatea vieţilor noastre prin ele. Isus a venit să ne dea viaţă şi viaţă din belşug. Cel rău vine să ne fure, să omoare şi să prăpădească viaţa lui Hristos din noi. Noi trebuie să ne împotrivim lui. El este un mincinos. Ce ni se poate întâmpla nu poate nimici acea viaţă. Viaţa noastră este caracterul lui Isus Hristos. Este roada Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege şi nici o armă a Satanei nu poate să le stea împotrivă. Este caracterul naturii noastre neprihănite nou- născută în Hristos Isus.

În concluzie, schimbarea începe cu atitudinea inimii sau a voinţei. Prin urmare, TU alegi ce vrei să fii… O SOLUŢIE sau O VICTIMĂ? Eu te sfătuiesc să FII O SOLUŢIE, FII BINECUVÂNTATĂ! FII O BINECUVÂNTARE pentru toţi cei din jurul tău!!!

Rezilienţa! ( A doua sesiune)

LIDIA ZELLER locuieşte în Elveţia de 33 de ani. Este de origine română, născută la Sibiu, este căsătorită şi este mama a două fete adulte şi bunică. Lidia este psihoterapeut, cu specializare în victimologie şi sexologie,  coach, mediator familial şi didactician. Este autoare a numeroase articole de specializare şi a unei cărţi autobigrafice ” Memoire de refugiee” – publicată în toate ţările francofone. Lidia este directoarea unui centru de ajutor social relaţional, lucreauă pentru poliţia elveţiană, face parte din Asociaţia Consilierilor Creştini din Elveţia, predă cursuri şi este conferenţiar. Motto-ul ei este Psalmul 34: 19: “De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea”.

Noţiunea de “rezilienţă” este împrumutată din fizică. Termenul de rezilienţă este folosit cu referire la rezistenţa metalelor la şocuri, proprietatea unui material de areveni la forma iniţială, după ce a fost îndoit, întins sau comprimat. Preluat în psihologie, când întrebuinţăm termenul de “rezilienţă” ne referim la abilitatea sau potenţialul unei persoane de a încasa şocuri violente, a le depăşi, de a-şi reveni după traumatisme cum ar fi: moartea tragică a unui aproape, violenţă, catastrofe naturale, probleme economice, boală, etc.

Trecutul este traiectorie unică pentru fiecare dintre noi şi suntem diferiţi unii de alţii prin destinul trăit. Unul s-a zbătut şi a suferit toată viaţa, fiind lovit de soartă, altul a trăit o viaţă paşnică. Personalitatea noastră s-a construit pe experienţele trăite. Boala, pierderea unei fiinţe dragi, accidentele de pe parcurs, violenţele şi umilinţele repetate şi suportate, lipsa de dragoste şi de prietenie, lipsurile de tot felul. Toate acestea pot face din noi persoane amare… sau persoane care înving!

Nu suntem doborâţi de o singură nenorocire, ci de acumularea mai multor lovituri, a mai multor pierderi, ca Iov care şi-a pierdut averea, copiii, sănătatea, demnitatea, respectul şi a trebuit să suporte atacurile prietenilor săi. Iov a trecut printr-o mare încercare permisă de Dumnezeu. Care a fost atitudinea lui şi a celor din jurul său? Care este atitudinea noastră în suferinţă? Care este atitudinea noastră faţă de cei ce suferă?

Iosif un tinerel dispreţuit, urât şi vândut ca rob de fraţii săi, un inocent acuzat şi întemniţat, pe care însă, fiecare lovitură primită îl va ridica din ce în ce mai sus atât social cât şi moral şi spiritual. Care este atitudinea lui Iosif de fiecare dată când soarta îl loveşte? Care este atitudinea sa vis-a – vis de fraţii săi? Care este atitudinea noastră când cei ce ne sunt aproape ne-au trădat, ne-au vândut, ne-au lovit acuzându-ne pe nedrept?

Povestea lui naomi şi a nurorii ei Rut, ne arată două femei unite a face faţă sorţii care le-a lovit: moartea soţilor lor, sărăcia, emigrarea lor într-o ţară străină, lupta pentru a supravieţui… Care este atitudinea lor? Care este atitudinea noastră în faţa adversităţii, rămânem solidari între noi ajutându-ne unul pe altul sau ne vedem fiecare de viaţa noastră?

Nenorocirile de tot felul nu sunt doar iluzii… Suferinţa noastră este reală! De ce Dumnezeu permite suferinţa? Va fi ea oare inutilă? Cum suportăm şocurile vieţii? Cum ne ridicăm din cenuşe, sărind peste traumatisme, devenind mai puternici? Putem schimba răul în bine? Cum ne păstrăm demnitatea când am fost umiliţi din copilărie? Cum schimbăm suferinţa în binecuvântare? “ Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi” ( 1 Petru 5:10).

Dumnezeu va utiliza cauza suferinţei noastre schimbând-o în binecuvântare. Dragostea poate ţâşni din ură. Reuşita se poate desprinde din eşec. Binecuvântarea din duşmănie. Bucuria din tristeţe. Speranţa din disperare. Viaţa din moarte.

Dragostea dă energie şi ţel vieţii noastre. Omenirea caută dragostea fără  să-şi dea seama că dragostea este Dumnezeu! Însă dragostea necondiţionată pentru aproapele nostru este o poruncă: ” Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” ( Ioan 13: 34-35).