Psalm


( de cântat pe coardele inimii aflate în  depresie)

de Rodica Filip

Când grele furtuni îmi frâng nemiloase

Visele cele mai sfinte şi cele mai frumoase,

Îmi înalţ ochii spre munţi, înecându- mi durerea în lacrimi.

De unde- mi va veni ajutorul?

Şi cine va stinge cuptorul

Înainte să- mi mistuie dorul

De- a fi cu Isus?

Când marea- i prea mare să pot s-  o străbat,

Când vântu- i prea tare să pot să- l împac,

Alerg… nu ştiu unde şi- aş vrea să întreb:

Mai e mult din noapte?”

Şi nu pot desluşi atâtea şoapte

Căci nu înţeleg…

Ce oare s- aleg din tot ce- i sub soare?

Ce fruct nu- i oprit? Ce Eden nu moare?

Mai plâng şi mai strig şi genunchiul mă doare.

Puţină e ruga, ori glasul meu slab? Păcatu- i prea mare?

Nu- i jertfă să n- aibă cusur când vorbesc

Şi nici a robi nu pot ce gândesc.

Mă prăbuşesc!

Unde eşti, Doamne? Te chem cu amar!

Oricine ar spune că e în zadar,

Eu chiar în deşert Îţi zidesc un altar,

Căci Tu mă vezi, ca pe Agar!

Tu- mi ştii cea mai adâncă oftare:

Eşti al meu Scut!

O, Doamne, Răsplata cea mai mare,

Turnul meu de scăpare!

Voi trece cu Tine prin văi de mormânt.

Tu faci să ţâşnească izvor

Pe- nsetatul pământ,

Iar inima mea se- odihneşte în al Tău Legământ

Când foamea mi- o stâmpăr cu Sfântul Cuvânt.

Acum sunt  la Cruce, povara s- o las.

Credincios ai fost, Doamne, şi- aşa ai rămas!

Te- aştept pân’ la ultimul ceas!

 

 

Căutare…


Am căutat fericirea în valurile mării

Și cu fiecare val ce se izbea de stânci

Te aflam pe Tine, Isus…

Am căutat iubirea pe drumuri pustiite

Și cu cât înaintam mai mult

Te aflam pe Tine, Isus…

Am căutat pace în furtunile vieții

Și căutând plină de durere

Te aflam pe Tine, Isus…

Căutam împlinire în ceea ce doream să fac

Și încercând să mă depășesc pe mine

Te aflam pe Tine, Isus…

Mi-am ridicat ochii ce-i țineam închiși pentru Tine

Și Ti-am văzut durerea murind pentru mine,

Și sângele-Ți șiroaie curgea

ca să-mi dăruiești tot ce eu căutam:

fericirea, iubirea, pacea, împlinirea.

Ți-am dat loc apoi în inima mea,

Și astăzi te găsesc în ea,

Ești aici, exiști  în mine!

Împreună cu Tine pornesc pe drumul vieții mele,

Renunțând la mine..trăiesc pentru Tine!

Tu ești Isus, Mirele meu!

Te iubesc!

Astăzi…


Astăzi…văd lumina pe fața Ta Isuse,

Astăzi.. văd cum Îmi dăruiești trandafiri,

Astăzi… se scutură petale de flori din cer peste chipul meu,

Astăzi…Tu Mirele meu îmi faci viața un curcubeu de lumini și culori,

Tu ești eterna meu Iubire!

Singurul meu Dumnezeu,

Cel ce viața-mi definește,

și mă ajută să pășesc cu încredere pe cale,

Tu Ești un Crin,

Ești Trandafirul meu,

Ești Regele și Mirele meu!

Cântarea mea de laudă ești Tu!

Tu ești Frumosul!

…Și ceea ce-mi doresc de astăzi este ca frumusețea Ta să se oglindească peste și în viața mea.

Te ador!

Îți mulțumesc pentru că Tu ești înțelesul tuturor lucrurilor,

Începutul și Sfârșitul,

Eternul!

 Sursa: http://salvatapentruel.wordpress.com/2012/07/02/astazi-17/

Deschide- mi inima…


Deschide-mi inima Isus

Să-ți pot cuprinde TOTUL în ea.

Deschide-mi inima Isus

ca să domnești doar Tu în ea.

Și după ce a Ta va fi

Te rog închide-o cu pecetea Ta.

Pecetluiește-mi inima Isuse

cu iubirea Ta,

ca tot cei rău în lumea largă

să nu o atingă.

Toarnă în inima mea căldura Ta,

Binecuvântarea,

Iubirea,

Înțelepciunea,

Bucuria Ta!

O, te rog, Isus, deschide-mi inima!

Și lasă Cerul întreg să intre  în ea!

Sursa: salvatapentruel.wordpress.com/2012/07/03/59/

Sufletul!


După Ada Negri

Era puternic. – Dumnezeu din ceruri
A revărsat pe fruntea lui lumină.
Un cântăreţ al dorurilor multe,
Poet supus visării fără nume,
Era frumos, în pacea lui senină,
Şi vieţuia neînţeles de lume.

Lui îi spuneau într-aripate şoapte,
Şi stelele şi lucrurile toate,
Cu glas vrăjit de mută armonie,
Cu-atâta slavă cerul i-a fost darnic;
Dar pentr-un vis din zări îndepărtate
O biruinţă el cerşea zadarnic.

Aşa s-a stins cel mare-n întuneric…
Singurătatea-i străjuie mormântul,
Şi pe movilă soarele-i coboară,
Peste podoaba teilor în floare.
Tremurător, un cântec poartă vântul
Asemeni unei păsări călătoare.

Azi, lutul mort în groapă se desface,
La sânu-i rodnic îl primeşte glia
Şi se-nfrăţeşte cu pământul tată…

. . . . . . . . . . . . . . . . .

Eu te întreb, drumeţ oprit în cale,
Ce-ai ocrotit pe strune poezia:
Ce-a mai rămas din cântecele tale?

*

Tu, numai tu, cel îmbătat de soare
Şi de lumina sfânt-a dimineţii,
Tu, chinuit de nemplinite doruri,
Ce ţi-au zdrobit şi inima şi struna,
Tu,-nsângerat, dar neînvins al vieţii,
Tu, suflete, trăi-vei totdeauna!

Când pacea dulce-mbrăţişează bolta
Şi florile cu roua se sărută,
Şi când extazul dragostei curate
Va tremura în adâncimi de zare,
Se va-mpleti în el, nepricepută,
Viaţa ta şi sfânta ta visare.

Furtunile când zbuciumă văzduhul
Şi vifore-n păgână răzvrătire
Aprind temutul fulgerelor caier,
Când îngenunche pocăita minte,
Tu gemi atunci, cu îngrozita fire,
Cutremurat de-aducerile-aminte.

Când limpede va legăna amurgul
În lumi de stele-un cântec de fecioare,
Un cântec care-şi flutură sfiala,
Şi-aprins, văpaia patimii răsfrânge,
Atunci, topit în ruga-i arzătoare,
Tu, suflete, cu jalea lui vei plânge…

*

Dar, câtă vreme lunci vor fi în floare
Şi-un trandafir va mai trăi în fire,
Cât buzele vor cere sărutare
Şi florile vor cere stropi de rouă,
Şi câtă vreme, tainică iubire,
Scânteia ta vei mai aprinde, nouă;

Când crini nuntesc în razele de soare
Şi mândri ţin alaiul strălucirii,
În vifore şi în adânc de mare,
În stelele ce râd în împrejururi,
Pierzându-te în taina sfânt-a firii,
Vei dăinui tu, suflete, de-a pururi…

Moştenire!


de Octavian Goga

Într-un amurg primăvăratic,
Într-un amurg cu flori de tei,
Tu mi-ai trimis întâia rază
Din ochii mari şi farisei…

Eu nu ştiam unde ţi-e calea
Şi nu ştiam de unde vii,
Solie mândră rătăcită
La pragul unei curţi pustii.

O clipă te-am simţit aproape
Ca strălucirea unui fulg.
Te-ai dus apoi – şi eu zadarnic
Aş vrea din minte să te smulg.

Dar cu fiorul clipei mute,
De-atunci eu sufletu-mi alint,
Ea-mi ţese zbuciumul de-aievea
Şi-mi ţese visele ce mint.

Mă-ntreb: ce soartă rea mă face
Un rob de-a pururi să-ţi rămân,
Să-şi ard-o veşnicie-n mine
Făclia dorului păgân?

Pesemne noi odinioară
În alte lumi ne-am cunoscut
Şi-n noua întrupare-aducem
Un strop din vechiul nostru lut.

Tu vii cu vechea stăpânire
În fulgerul unei priviri,
Pe când pe mine mă supune
Blestemul tristei moşteniri.

Cântecele mele!


de Octavian Goga (1881 – 1938)

Eu vă chem din visuri,
Vă cobor din stele,
Vă alint în taină,
Cântecele mele –
Ca-ntr-un cuib, v-adorm în suflet, cântecele mele!

Ciripiţi acolo,
Păsăruici golaşe,
Ciripiţi şi creşteţi
Ca un prunc în faşe –
Plângeţi şi zâmbiţi la sânu-mi, ca un prunc în faşe.

Pe deasupra voastră
Împletesc cunună
Razele de soare,
Razele de lună –
Câte nu vă spun, şirete, razele de lună?

Într-o zi vă-nşală
Zările albastre,
Vă despart de mine
Aripile voastre –
Cine-mi poate spune drumul aripilor voastre?

Rătăciţi departe,
Paseri călătoare,
Nu vă ştie cuibul –
Îl mai ştiţi voi oare?
Pribegind în lumea largă, mă mai ştiţi voi oare?

Bate-n streşini ploaia,
Cuibul vechi vă cheamă,
Părăsit şi singur,
Cuibul se destramă –
Fără ciripitul vostru, cuibul se destramă!

Eu m-am nascut sa nu mor niciodata!


Eu m-am nascut sa nu mor niciodata.
Si daca totusi zilnic,Doamne-n mine
O particica moare pentru Tine,
E ca sa-mbrac viata fara pata.
Tu ai ales sa fiu , Parinte-asa,
Nu ca sunt eu nespusa piatra rara,
Ci pentr ca-n fiinta mea precara
Ai pus un strop din maiestatea Ta.

Eu m-am nascut sa fiu o marturie,
Caci litera nu are-n ea putere,
Ci Duhul Tau nepotolit se cere
Sa locuiasca-ntr-o-ntrupare vie.
dar ca s-ajung doritul Tau exemplu,
Iti daruiesc intreaga mea faptura,
S-o curatesti de tot ce este zgura
Si s-o preaschimbi in stralucitu-Ti Templu.

Eu m-am nascut sa plang cu cel ce plange
Si sa-mi iubesc si fratii si dusmanii,
Dar teama mi-e ca zilele si anii
Sa ii cuprind pe toti nu mi-ar ajunge.
Caci scurta e umblarea pamantesca,
Si-n trupul meu e mare neputinta,
Dar stiu ca ai sa-ti tii fagaduinta
Sa implinesti tot ce o sa-mi lipseasca.

Eu m-am nascut sa stiu ce-i rau si bine,
Si-atatia ani am cautat raspunsul,
Dar tot atat m-am intalnit cu plansul,
Pana-ntr-o zi cand am sosit la Tine …
Si cand mi-ai spus cuvintele nespuse
Ce-au impletit blandetea cu dojana,
Tamaduind in mine toata rana,
Tu m-ai atras de partea Ta Isuse.

Eu m-am nascut sa aflu-n mine pretul
Ce s-a platit in locul meu pe cruce,
Si-oriunde in lume pasii ma vor duce
Sa-ti fiu pe totdeauna cantaretul.
Prin orice biruinte si infrangeri,
Struneste-mi harfa cum iti place Tie,
Cand voi sosi in sfanta-mparatie,
Sa pot canta si-n corul Tau de ingeri …