Biblia


Pentru mine, Biblia este că un copac uriaș și fiecare cuvânt al ei este o ramură puternică.


Am scuturat fiecare din aceste ramuri, atât de dornică am fost să văd ce poartă în ele și ce îmi vor dărui.
Niciodată, scuturatul lor nu m- a dezamăgit.

Oameni din întreaga lume aleargă după călăuzire. Căutând direcții. Însă, noi, credincioșii, cercetăm harta, privim busola care este Scriptura.

Cercetând Scriptura, constați că este exact cuvântul de care ai nevoie astăzi. Te determină să cauți tot mai adânc, să tânjești după o cunoaștere și înțelegere mai profundă a Cine este El pentru tine.

Fiindcă Dumnezeul Bibliei este descris ca Cel care face totul ca să ne călăuzească.

El va fi călăuza noastră până la moarte.” ( Psalm 48: 14)
” El face ca cei smeriți să umble în tot ce este drept. El învață pe cei smeriți Calea Sa. “ ( Psalm 25: 9)
” Eu, zice Domnul, te voi învăța și te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.” ( Psalm 32: 8)


Un alt exemplu al Noului Testament, mi- L arată că exemplu pe Domnul Isus, asigurându- i pe ucenici acest adevăr:
” Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” ( Ioan 14: 18)


Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să va călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare.” ( Ioan 16: 13)


Vedem în Scriptură că El ne asigură în mod repetat că Dumnezeu este gata să ne călăuzească: ” Oile Mele ascultă glasul Meu, spune Isus, Eu le cunosc și ele vin după Mine.” ( Ioan 10: 27)

Nu avem promisă numai direcția, ci și asigurarea prezenței Sale.

PhotoCredit: arhivă personală

Împăratul Ozia


Câteva gânduri despre împăratul Ozia.

Numele său înseamnă: ” Domnul este tăria mea.”

Este fiul lui Amația, al zecelea împărat al lui Iuda. Avea 16 ani când a devenit împărat. Comparativ cu tatăl său, care era lipsit de înțelepciune și care a pus în pericol cetatea Ierusalimului ( 2 Cronici 25: 18- 23), Ozia a fortificat cetatea cu multă dedicate și a adunat o armată ca să o apere. În timpul domniei sale, împărăția s-a bucurat de prosperitate și bogăție.

Deși era cel mai puternic om din Regatul de Sud, totuși inima i s- a îngâmfat. De reținut este faptul că singurul domeniu peste care el nu avea autoritate era preoția de la templul lui Dumnezeu.

” Dar când Ozia a ajuns puternic, inima i s- a înălțat și l-a dus la pieire. ” ( 2 Cronici 26: 16a)

Ozia s-a ridicat de pe tron și a ieșit din palat. Cei prezenți l-au privit și au murmurat între ei. A adunat cărbuni de pe altarul jertfei ca să ardă tămâie apoi, plin de aroganță, s- a îndreptat către locul sfânt. Erau prezenți 81 de preoți înmărmuriți, care și- au adunat curajul și l- au confruntat. Au ripostat din reverență față de Cel ce le dăduse ungerea. Ozia nu îi ofensase pe preoți, ci pe Însuși Dumnezeu, prin atitudinea sa.

Ce lecție învățăm din această experiență a împăratului Ozia?

Ar trebui să ne oprim și să medităm cu seriozitate asupra textului din 2 Cronici 26: 21- 23.

Dumnezeu urăște mândria.


Mândria paralizează atât de mult conștiința. Ea poate duce la robie.



Este în firea noastră să ne mândrim atunci când suntem binecuvântați cu succes.

Chiar dacă Ozia era un om bun, un împărat excepțional, un războinic neînfricat, un bun vizionar.. La sfârșitul vieții, singurul lucru de care își aminteau contemporanii săi era: ” A avut lepră.” Este atât de ușor să judeci viața unui om prin prisma unei scurte căderi a sa.

Împăratul Ozia a domnit 52 de ani în Ierusalim.

Despre CREDINȚĂ


Așa cum focul rafinează aurul, tot astfel, când suntem în foc ( și tu, și eu!), zgura iese la suprafață și sub ea se dezvoltă ( treptat) credința de 24 k.

Așa cum seceta face ca rădăcinile copacilor să pătrundă adânc în pământ , tot așa și rădăcinile credinței se vor adânci tot mai mult în ființele noastre. Vom fi verzi chiar și în timpul secetei.

Ambele procese fac parte din viața noastră și ne disciplinează, ne formează ca alergători ai credinței .

Din oameni slabi, El face uriași ai credinței.

Mănăstirea Cozia, Vâlcea
My blessing – Covasna

Ești PREȚUIT și IUBIT


Un bărbat s-a dus la Dumnezeu și L-a întrebat :

  • Cât valorează viața mea?
    Dumnezeu i-a dat o piatră și i-a răspuns:
  • Află valoarea acestei pietre, însă încearcă să nu o vinzi!
    Omul a luat piatra și a plecat. Pe drumul său a întâlnit un bărbat ce vindea portocale, așa că l-a întrebat pe acesta cât crede că valorează piatra lui.
    Vânzătorul a văzut piatra strălucitoare, a analizat-o și a spus :
  • Îmi dai piatra și eu iți dau la schimb 12 portocale.
    Bărbatul și-a cerut scuze și a spus că Dumnezeu i-a cerut să nu o vândă, așa că a plecat mai departe.
    După puțin timp a întâlnit un vânzător de legume :
  • Cât crezi că valorează această piatra? a întrebat bărbatul.
    Vânzătorul a luat piatra, s-a uitat la ea și i-a spus :
  • Îți dau un sac de cartofi la schimb.
    Omul și-a cerut dinou scuze și i-a spus că nu o poate vinde, apoi a plecat dinou la drum.
    După un timp a ajuns în fața unui magazin de bijuterii. A intrat si l-a întrebat pe bijutier cât valorează piatra lui.
    Bijutierul a luat piatra, a analizat-o cu mare atenție și i-a spus :
  • Îți dau 50.000$ pe această piatra.
    Când bărbatul a dat cap, bijutierul a spus :
  • Bine, bine… îți ofer 500.000$, numai dă-mi piatra.
    Omul a explicat că nu poate vinde piatra și a plecat dinou la drum.
    Peste puțin timp a dat de un magazin cu pietre prețioase. A mers la vânzător și l-a întrebat care este valoarea pietrei sale.
    Vânzătorul a luat piatra, a pus-o pe un material din catifea și a analizat-o cu mare atenție.
  • De unde ai această piatră neprețuită? a întrebat el. Chiar dacă aș vinde întreaga lume și toată viața mea, nu aș avea banii necesari pentru a cumpăra această minunăție, a adăugat.
    Uimit și confuz, omul a revenit la Dumnezeu. Si I-a spus ce s-a întâmplat.
  • Acum, Doamne, spune-mi… Cât valorează viața mea?
    Dumnezeu i-a spus :
  • Răspunsurile pe care le-ai primit de la vânzătorul de portocale, vânzătorul de legume, bijutier și vânzătorul de pietre prețioase, explică valoarea vieții noastre. Ai putea fi o piatră prețioasă, chiar neprețuită, dar oamenii te vor aprecia în funcție de nivelul lor de informații, de încrederea pe care o au în tine, de motivația lor, de ambiția și riscul pe care și-l asumă în relația cu tine.
    Dar nu te teme, cu siguranță vei gasi pe cineva care-și va da seama de adevarata ta valoare! “
Photo Arhivă personală

Păltiniș, Sibiu


Când treci prin încercăti înțelegi că nimic nu este în zadar în viața ta și că orice opozițiepoate deveni oportunitate pentru mai bine.

Știi că furtunile care se dezlănțuie adesea, spulberă doar praful, risipesc gunoaiele și aruncă păsările la pământ, dar pe vulturi îi înalță ! ( Is. 40: 31)

Adevărata viață frumoasă începe abia după moarte. Aici gustăm numai puțin din Frumusețea Sa. Însă, Sus, o vom gusta din plin.

Ștergarul slujirii – Angela Țiprigan


Gânduri printre rânduri

“ Adevărata noblețe nu este a titlului, ci a inimii. “

Love de Vaga

Este o carte practică. Plină de sfaturi înțelepte.

Subiectul pe care se centrează această carte este slujirea.

În deschiderea acestei cărți, autoarea ne lansează o întrebare: Este oare slujirea un subiect de actualitate?

Dar, ce este slujirea?

Ca să înțelegem clar ce înseamnă aceasta, citim în Dicționarul Explicativ Român o definiție clară asupra acestui cuvânt: “ a sluji înseamnă a presta o muncă inferioară; a fi robul cuiva. “

Din punct de vedere biblic, slujirea înnobilează. Este un atribut divin. Este singura stare de umilință care înalță etc.

Și, cum putem sluji?

Nu prin fapte mari, ci prin fapte mărunte însoțite de dragoste.

Un exemplu de slujire în smerenie a fost Domnul Isus. “ „ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.” ( Filipeni 2:7-8 VDC)

Ce exemplu frumos de urmat. Atunci când uităm de noi înșine, putem face lucruri cu impact veșnic. Ne așteaptă răsplătiri divine, pentru că am ales să slujim ascunși de ochii oamenilor, dar nu de cei ai lui Dumnezeu. Și Dumnezeu ne asigură de acest adevăr în Cuvântul Său: “ Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” ( Apocalipsa 14:13 VDC)

Slujirea făcută cu bucurie aduce împlinire. Vindecă sufletul și duhul.

De ce ? Pentru că:

“ Orice lucrare făcută în ascuns, care este văzută doar de Dumnezeu, va avea prioritate în ziua răsplătirilor divine. În ziua finală nu vom fi întrebate câte titluri sau posesiuni am adunat, ci cât de mult am iubit și am slujit. Cele mai frumoase slujiri sunt făcute cu mâini necunoscute, iar cel mai bun slujitor trăiește în anonimat.” ( pg. 16)

Sunt atâtea moduri în care putem sluji. Sunt atâtea voci care strigă după ajutor în suferință, însă sunt puține urechi care să le audă. Sunt atâtea suflete frânte, însă cine să le mângâie?! Tu și cu mine.

“ Dumnezeu îngăduie ca inimile noastre să fie frânte pentru a putea pătrunde mai adânc în ele.”

“ Cel mai mare dar pe care îl poți oferi cuiva este speranța.”

Cea mai nobilă misiune, așa cum autoarea cărții susține în fiecare capitol ( și este adevărat!), este de a fi mesagera dragostei lui Isus și de a căuta modalități practice prin care să slujești.

Apleacă- te. Prinde- ți ștergarul slujirii acționând în dragoste. Slujește ! Iubește !

Onorată să cunosc un OM care cu adevărat pune în practică ceea ce vorbește… să slujim împreună pentru lărgirea Împărăției Sale !!!

MAI


𝙈𝙖𝙞 încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieșit. De o mie de ori.

𝙈𝙖𝙞 nădajduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.

𝙈𝙖𝙞 cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.

𝙈𝙖𝙞 rămân puțin. Chiar dacă imi vine să fug.

𝙈𝙖𝙞 zâmbesc totuși. Chiar dacă imi vine să plâng.

𝙈𝙖𝙞 mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.

𝙈𝙖𝙞 cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.

𝙈𝙖𝙞 insist. Chiar dacă îmi vine să renunț.

𝙈𝙖𝙞 visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.

𝙈𝙖𝙞 cred în frumos. Chiar și când mă înconjoară urâtul.

𝙈𝙖𝙞 vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.

𝙈𝙖𝙞 lupt să mă înalt. Chiar dacă lanțuri grele mă țin pe pământ.

𝙈𝙖𝙞 merg puțin. Chiar dacă am obosit.

𝙈𝙖𝙞 lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat și eu de câte cusururi am.

𝙈𝙖𝙞 cred în mine, un pic. Chiar și când imi pare imposibil să o fac.

𝙈𝙖𝙞 iubesc. Chiar și când nu primesc răspuns. Mă 𝙢𝙖𝙞 las iubit. Chiar când mi se pare că nu merit.

Mă ridic. Mă 𝙢𝙖𝙞 ridic. Chiar dacă.. cred că nu mai pot. Cum să renunț? Acum, în 𝙈𝙖𝙞?

Nu. Nu mai fug. Știu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule! Stai. . Afară e 𝙈𝙖𝙞 .

E 𝙈𝙖𝙞 și în inima mea. Din ce in ce mai 𝙈𝙖𝙞. .

(Alexandra Svet -Floarea din asfalt)

PhotoCredit: Arhivă personală

Christos a înviat !


De Alexandru Vlahuță


Și- au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și- un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazareth!

El n-a venit să răzvrătească,
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc în urma Lui.

Și mulți cu pietre Îl alungă
Și râd de El ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora-
Atotputernic șismerit!

El orbilor le dă lumină,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi școală din mormânt.

Și tuturor deopotrivă,

Împarte darul Lui ceresc-
Și celor care cred într-Însul,
Și celor ce- L batjocoresc.

Urască- L cei fără de lege.
Ce- I pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.

Din toată lumea asupriții
În jurul Lui s-au grămădit,
Și- n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amuțit:

“Fiți blânzi cu cei ce va insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubițipe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc”.

Cât bine, câtă fericire,
Și câtă dragoste- ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari Te- au pus.

Au râs și Te- au scuipat în față,
Din spini cunună Ți- au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni desupra- Ți s-au crezut.

Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să- I acoperiți,
Chemați sutașiicei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți.

S-au veselit necredincioșii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,

Și valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.

Voi toți, ce- ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră- ngenunchere
Sculați.

Christos a Inviat!

ID-ul lui Hristos Isus – de Nicolae Geantă


Dacă-L privești pe Isus răstignit, o să observi că nu i-a mai rămas nimic din ce avuse teluric. Romanii i-au împărțit la zaruri cămașa. Despre sandale nu știm ce s-o fi ales, deși tare tind să cred că… Dumnezeul meu a urcat desculț prin colbul Golgotei! Dacă-L vezi coborât de pe Cruce, de către magnatul Iosif din Arimateea, Isus e tot în pielea goală! Un Dumnezeu despuiat, deposedat de tot de către oamenii flămânzi de rău. Dar dacă te uiți mai atent la mâna dreaptă, apoi la palma Sa stângă, ai să vezi că le ține aproape strâns, ca și cum ar ascunde ceva prețios. Comoara Lui pe care-o duce la Ceruri. ID-ul cu care se înfățișază în fața Tatălui și a sfinților îngeri. Găurile din palme!

“Cu ce se identifică tati Isus?”, m-au întrebat într-o seară fetele mele, pe când erau de școală duminicală. “Cu palmele găurite!”

Cu semnul cuielor se identifică Hristos Isus. Ar fi putut să aibă toată pielea de catifea ca Naaman. Dumnezeul care a făcut reversibilul, care s-a înviat și Și-a dat drumul iarăși la viață, care și-a repornit inima din nou… Dar semnul răstignirii l-a păstrat!

Fără cuie în palme nu știu cum ar fi arătat Isus. ID-ul unui Dumnezeu perfect sunt cicatricele din palme. Stigmatul urii umane a fost transformat în dragoste pentru muritori. Semnele cuielor Lui îl împiedică să fie un Dumnezeu cu furie!

Oricât s-ar strădui omenirea, ID-ul Lui Hristos nu poate fi șters. Semnul cuielor veșnic rămâne! Cicatricele nu se șterg. Dar, nici nu dor! Pentru că, vorba unui pastor de-al nost’, “durerea a rămas în urmă!”

Cine suferă ca Hristos va avea cicatrice! Ele sunt mărgăritare cu care va fi încoronat!

Nouă ne place să ne ascundem cicatrice. Defectele ne fac mai slabi. El însă le păstrează la vedere! Ca semn de respect. De cinste. Cicatricele palmelor lui Isus arată că a pătimit pentru omenire. Dar și că a ieșit biruitor!

Am întrebat în Vinerea (asta) Mare pe Domnul: “De ce ți-ai lăsat Semne niște palme pironite?”. “Ca prin găurile lor să vezi mai bine Cerul!”. E ID-ul de intrare în Rai!

Hristos a înviat! Hristos e viu în vecii vecilor! Cu palmele găurite!

Gillian 


” Gillian este o fetiță de șapte ani care nu poate sta liniștită la școală. Se ridică continuu, se distrage, zboară cu gândurile și nu este atentă la lecții. Gillian nu știe să stea și nu poate fi atentă.
Când vine acasă, și mama ei o pedepsește. Deci, nu numai că are note și pedepse proaste la școală, dar suferă de ele si acasă.
Într-o zi, mama lui Gillian este chemată la școală. Doamna, tristă ca cineva care așteaptă vești proaste, o ia de mână și merge în sala de interviu. Profesorii vorbesc despre boală, despre o tulburare evidentă. Poate că este hiperactivitate sau poate că are nevoie de un medicament.
În timpul interviului, sosește un alt profesor care o cunoaște pe fetiță. El le cere tuturor adulților, mame și colegilor sai, să-l urmeze într-o cameră alăturată de unde poate fi văzută fetița. Când pleacă, îi spune lui Gillian că se vor întoarce în curând și pornește un vechi radio cu muzică.
În timp ce fata este singură în cameră, ea se ridică imediat și începe să se miște în sus și în jos urmărind muzica în aer cu picioarele și inima. Profesorul zâmbește în timp ce colegii și mama îl privesc între confuzie și compasiune, așa cum se face adesea cu surprizele. Așa că el spune: “Vedeti? Gillian nu este bolnavă, Gillian este dansatoare!”

El recomandă mamei ei să o ducă la un curs de dans și colegii să o facă să danseze din când în când. Participă la prima lecție și când ajunge acasă îi spune mamei sale: “Toată lumea este ca mine, nimeni nu poate sta locului”
În 1981, după o carieră de dansatoare, deschizându-și propria academie de dans și primind recunoaștere internațională pentru arta sa, Gillian Lynne a devenit coregraful muzicalului „Pisici”.
MORALA:

Sperăm că toți copiii „diferiți” găsesc adulți capabili să-i întâmpine pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce le lipsește.

Trăiască diferențele, oaia neagră și neînțelesul! Ei sunt cei care creează frumusețe în această lume!”

Să știi..


” Să știi, că îți aude murmurul și nerostirea

Acel ce Te-a chemat cândva pe nume,

Nu te-ndoi, El poate să te-ndrume,

Cu mâna Lui ți-a creionat trăirea.
Să știi, că nu căderea-n humă e popasul veșnic,

Ai mai căzut și ți-ai zdrobit genunchii,

Dar, în cădere ai privit cu ochii

Și L-ai văzut cum Te-a atins puternic.
Să știi, că fiecare lacrimă ce ți-a prelins obrazul,

E pusă în burduful izbăvirii,

Nu dispera, că-n mâinile Iubirii

S-a strâns și pentru tine harul!
Doamne dă-ne putere să facem din Tine bucuria, nădejdea si binecuvântarea noastră de fiecare zi!

Mulțumim că ești lângă noi și că ne întărești în credință, fiindcă ne iubești jertfitor, nemeritat, desăvârșit.

Dincolo de puterea noastră de a pricepe acest mare adevăr, vrem să ne încredem în Tine și să Te urmăm cu credincioșie, până la capăt.
Doamne ajută, Doamne dă biruință!”

Unii și alții


Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii ar vrea o mamă, alții ar vrea un tată,

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,

Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit…

Pelerini prin lume între NU şi DA,
Fiecare suflet are rana sa !
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit !

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,
Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu :
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu !

Licuța Pântia

Arhivă personală

Să am încredere


Pot auzi cântecul cerului ce cântă pentru viața mea.

Pas cu pas, El mă va învăța să am încredere.

El mă va învăța să- L las să mă conducă.

Dumnezeu m-a chemat să depășesc barierele credinței și să mă încred în totalitate în El.

El mă va învăța să aud bătaia inimii Raiului.

Să am încredere în promisiunile Sale în toate circumstanțele, în special în acele momente în care dovezile par a fi contrare.

Să am încredere în Cel care a scris frumoasa poveste a vieții mele.

„De aceea, să nu vă părăsiți acea încredere, care aduce o mare răsplată. Căci aveți nevoie de răbdare, pentru ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să puteți primi promisiunea.”
( ‭‭Evrei‬ ‭10:35-36‬ ‭NTR‬‬)

Arhivă personală

Gabi Luncă – har și binecuvântare


Încă o stea de pe bolta cerească a căzut. S- a stins.

Când cunoști o persoană, îți este mult mai ușor să empatizezi.

Eram studentă la școala de misiune, din Agigea. Împreună cu alți colegi, am fost invitați la o evanghelizare dintr- un sat, din Constanța. Acolo am întâlnit- o pe sora Gabi Luncă. Era ajunsă deja acolo împreună cu echipa dumneaei.

Ajunși mai devreme în acel loc, am intrat în biserică să ne rugăm, să mijlocim pentru ceea ce urma să se întâmple acolo.

Stăteam retrasă pe o bancă, undeva într- un colț. Nu îmi place să ies în evidență. De obicei, sunt o fire retrasă, chiar timidă ( în unele situații). Una dintre colege, foarte exuberantă, total opusul meu, a abordat- o pe sora Gabi Luncă. Văzându- i curajul, încurajată fiind, m- am ridicat și am salutat- o.

A fost conecție între noi de la primul salut. Cum stăteam împreună și vorbeam diverse, la un moment dat, se uită țintă la mine și spune: “ Mie îmi place de tine. Ai ceva special în tine.” Evident, nu mă așteptam ca persoana a cărei muzică o ascultam încă din copilărie, să o întâlnesc într- un context binecuvântat. Am purtat multe discuții de suflet. Un bun ascultător și sfătuitor.

Am avut onoarea să o cunosc așa cum era – modestă! Nu avea fițe de vedetă. Își cunoștea valoarea și știa pe Cine slujește- pe Dumnezeu și pe oameni!

Am câștigat atunci o prietenă, acum am pierdut – o ! Acum Îi cântă Celui pe care L- a slujit!

Recunoștință pentru mama


Încă ne doare plecarea ei neașteptată de printre noi. Parcă, prea repede. Dar Dumnezeu nu greșește niciodată. El cunoaște sfârșitul fiecăruia dintre noi. Dacă pentru noi este prea devreme, pentru El a fost timpul perfect.

Prin această pierdere a mamei și bunicii noastre, Dumnezeu ne- a copleșit cu dragostea Sa până la lacrimi.

Ne întoarcem cu recunoștință și mulțumire în primul rând înaintea lui Dumnezeu pentru modul minunat în care a lucrat și pentru mângâierea Sa în astfel de momente. Apoi, venim cu mulțumiri față de cei care au învățat ce înseamnă să pui dragostea în acțiune pentru aproapele. Am văzut cu adevărat roada Duhului Sfânt pusă în fapte.

Mulțumim că ne- ați înconjurat cu dragoste și bunătate; pentru sfaturile înțelepte aplicate în această circumstanță.

Mulțumim tuturor pentru mesajele trimise ( atât de multe), pentru apelurile telefonice; pentru mâna întinsă cu dragoste.

Dumnezeu să vă răsplătească tuturor pentru tot ce ați făcut pentru mama atâta timp cât a fost în viață, dar și după plecarea ei Acasă.
Vă mulțumim!

*** Rectificare: mama a plecat Acasă pe data de 26.03.’21

Cu mare DOR și DURERE


Draga noastră mamă, bunică și străbunică, cu drag și MARE DOR ne vom aminti de tine.
Dumnezeu a hotărât să te ia ACASĂ mai devreme. La vremea hotărâtă de El.


Călătoria ta pe pământ, mamă dragă, a luat sfârșit.


Chiar dacă inimile ne sunt sfâșiate de durere, știm că ești lângă Cel pe care L- ai cunoscut și în care te- ai încrezut.
Ne va fi DOR de tine.

LA REVEDERE, iubita noastră ! Așteptăm ziua revederii Sus, în Glorii!

10 ani !


Nu îmi vine să cred că astăzi am împlinit 10 ani de când scriu în acest jurnal virtual.

Repede trece timpul !

Blogul a luat naștere în Turcia. Îmi amintesc foarte bine fiecare detaliu… Aici am “ botezat” acest site, gândindu- mă la numele pe care ar fi trebuit să i- l dau… Așa a luat naștere Perla Suferinței.. A fost o experiență pe care nu o voi uita vreodată. ☺️

2010

Vă mulțumesc pentru prezența voastră în viața mea. Vă sunt recunoscătoare pentru fiecare mesaj frumos, încurajator. Voi mi- ați dat curajul de a merge mai departe în această călătorie…

Vă mulțumesc anticipat pentru continuarea drumului, împreună!

Studente… cu colega de cameră care, între timp, a devenit ca o soră pentru mine. 🤗

Trenul


Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut….

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!…
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!…

Traian Dorz

PhotoCredit: Perla Suferinței

EXPERIMENTUL WASHINGTON


Stația de metrou L’Enfant Plaza din Washington, DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta, aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu sau școală.

După vreo 3 minute, un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.

4 minute mai târziu:
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.

6 minute:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.

10 minute:
Un copil de 3 ani se opreşte în fața muzicianului, dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist, dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când.
Lucrul ăsta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.

45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani.

Omul a colectat în total $32.

După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat.

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane.
Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevărată.
Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:

*Suntem în stare să percepem frumuseţea într-un loc public, la o oră nepotrivită?
*Ne oprim s-o admirăm?
*Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?

MORALA:
Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată
pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

Nonvaloarea stăpâneşte astăzi lumea!!!

Blaise Pascal


S-a născut pe 19 iunie 1623, în orașul Clermont-Ferrand din Franța rurală, într-o familie cu trei copii. Din nefericire, mama sa a murit când el avea doar trei ani. Mai târziu, familia s-a mutat la Paris.

De-a lungul vieții sale, sănătatea lui Blaise a fost foarte precară, dar a fost binecuvântat cu o minte strălucită. Inițial, tatăl lui se temea că învățarea matematicii ar putea să îl suprasolicite pe copil, dar defapt nu a făcut decât să trezească interesul lui Blaise.

La 14 ani, Blaise a început să asiste la conferințe săptămânale de matematică.
Pe când avea doar 16 ani, Blaise a scris o lucrare despre secțiunile conice, care a fost aclamată de colegii săi matematicieni, fiind considerată „cea mai puternică și valoroasă contribuție care fusese adusă științei matematice de la Arhimede încoace.”
Blaise Pascal a încercat mereu să facă din munca lui în domeniul științei și matematicii ceva folositor pentru umanitate.
Pascal credea că „există un vid creat de Dumnezeu în inima fiecărui om, ce nu poate fi umplut de niciun lucru creat, ci doar de Creatorul însuși, care s-a făcut cunoscut prin Iisus Hristos.” Pascal credea din toată inima că evenimentele descrise în Cartea Facerii erau fapte istorice reale. Enciclopedia Britanică menționează faptul că Pascal împărtășea opinia conform căreia „răutatea omului se explică doar ca efect al căderii” și că, așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel, „Iisus Hristos este al doilea Adam, de neconceput fără primul.”
Pascal a asistat la petrreceri unde se desfășurau pariuri și jocuri de noroc, devenind din nefericire atras de acest stil de viață. Totuși, în anul 1654, Pascal a avut un accident din care abia a reușit să scape cu viață, când caii care trăgeau caleașca sa au alunecat. Caii nu au supraviețuit, dar Pascal a rămas neatins. Convins că cel ce l-a salvat a fost Dumnezeu, el și-a reanalizat stilul de viață. Din acel moment, „de la vârsta de 31 de ani până în ziua morții sale, la 39 de ani, nu a avut decât o dorință, să întoarcă gândurile oamenilor către Salvatorul său.”

În aceste vremuri de revenire la Dumnezeu, Pascal scria:

„Siguranță! Bucurie! Pace! Uit de lume și de orice, înafară de Dumnezeu!… Mă supun cu totul lui Iisus Hristos, Mântuitorul meu.”
Pascal este faimos pentru ipoteza sa cunoscută sub denumirea de „Pariul lui Pascal” , în care a aplicat gândirea sa referitoare la probabilități asupra temei mântuirii.

„Pariul lui Pascal” parafrazat:

„Cum ar putea să aibă de pierdut cel care alege să devină creștin? Dacă, după ce moare, se dovedește că nu există niciun Dumnezeu, iar credința lui a fost în zadar, nu a pierdt nimic – de fapt, a fost mai fericit în viață decât prietenii săi necredincioși. Dacă totuși există Dumnezeu și un rai și un iad, atunci el a câștigat raiul, iar prietenii săi sceptici vor fi pierdut totul în iad.”

Când s-a apropiat de sfârșitul său, Pascal a scris: „Și astfel îmi întind mâinile către Mântuitorul meu, care a venit pe pământ să sufere și să moară pentru mine.”


Pascal a murit în 19 august 1662, la Paris. În ciuda unei vieți scurte, cu boli și dureri constante, acest devotat creștin a adus contribuții extraordinare științei, matematicii și literaturii.

Articol preluat de pe FB

La mulți ani, Raluca!


Ce har! Ce bucurie! Ce binecuvântare ai fost și ești pentru noi, familia ta.

În urmă cu 22 de ani, Dumnezeu a hotărât ca tu să fi în mijlocul nostru. Ai dat dovadă de multă maturitate și înțelepciune încă din fragedă copilărie. Îți mulțumesc, iubita mea nepoată, pentru dragostea ce mi- o porți și mi- o dovedești.

Te iubim, draga noastră, chiar dacă de cele mai multe ori aceasta nu ți- a fost demonstrată.

Îmi doresc să rămâi conștientă de acest adevăr: ești iubită de noi și de Dumnezeu.

Binecuvântările Domnului să nu îți lipsească. Viața să îți fie presărată de Înțlepciunea Lui și planurile cu privire la viața ta să fie împlijită la momentul potrivit.

Te iubesc foarte mult și cât ține de mine, îmi doresc să îți demonstre!

Vioara


Vioara, care a răsunat pe puntea Titanicului, a fost găsită împreună cu o geantă din piele.

A fost nevoie de o muncă asiduă de cercetare şi de câteva zeci de mii de lire dar, în final, experţii au stabilit că vioara i-a aparţinut cândva lui Wallace Hartley. El era celebrul lider al formaţiei care, în timp ce Titanicul dispărea sub ape, a cântat melodia „Tot mai aproape de Tine, Doamne!”


Vioara a fost un cadou pe care Wallace l-a primit în 1910 de la logodnica sa, iar muzicianul nu s-a mai despărţit de ea până la moarte.
Potrivit cercetătorilor, Wallace şi-a legat de mijloc geanta de piele cu vioara înainte ca vaporul să se scufunde.


Echipele de salvare au găsit vioara alături de trupul neînsufleţit şi au înapoiat-o logodnicei.
Instrumentul din lemn de trandafir a ajuns în cele din urmă la un muzician din armata britanică a salvării, unde a şi fost găsită.

Instrumentul care a supravieţuit tragediei din 15 aprilie 1912, a fost scos la licitaţie la sfârşitul lunii martie 2013, la Belfast, locul în care a fost construit Titanicul.

Articol preluat de pe FB