Mesaj aniversar revista Naomi – 1 AN – Elly Pătrașcu

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru 1 AN in care am experimentat dragostea Lui și pentru binecuvântările primite în acest an.

Cu alese binecuvântări,

Elly Pătrașcu

Director al revistei Naomi

Citește revista Naomi online: https://asociatiamanna.ro/revista-online/

ACASĂ

Orele trec…

Zilele se scurg încet, iar anii parcă fug fără să ne așteptăm.

Uneori, stând în liniștea serii, simt cum timpul se strecoară printre degete, iar tot ce-am clădit pare să se topească în umbra apusului. E ca și cum lumea însăși se pregătește să tragă cortina peste o scenă ce a fost cândva plină de sunete și culori. Și totuși, în mijlocul acestui dans tăcut al trecerii, simt un ecou adânc în suflet, un strigăt cald, o chemare neîntreruptă.

Mă gândesc la toate lucrurile pe care le-am început, la drumurile pe care le-am urmat, la bucuriile și durerile care mi-au țesut povestea vieții.

Curând vom încheia orice lucru, pentru că nimic nu rămâne veșnic.

Umbrele apusului se înmulțesc, iar noaptea ne duce cu gândul la ceva dincolo de această lume trecătoare.

Și atunci, când toate acestea par să se stingă, când tot ce ne-a fost familiar începe să se estompeze, apare o voce, un glas cald și blând, dar atât de puternic încât îmi străbate inima. Este glasul Salvatorului, care mă strigă cu o dorință arzătoare: “Vino acasă!”

Acasă este un cuvânt simplu, dar plin de o însemnătate profundă , o destinație care nu ține de locul fizic, ci de starea sufletească și de mântuirea ce ne așteaptă.

Este chemarea spre pace, spre odihnă și iubire veșnică.

În fața tumultului lumii, în fața tuturor despărțirilor și sfârșiturilor, există acest loc. Acest Acasă care nu se schimbă, nu se pierde și nu se uită.

Suflet drag, ascultă cum te strigă Salvatorul. Te strigă rugător, cu răbdare și iubire nemărginită.

Ascultă ecoul care devine tot mai puternic, o chemare care depășește timpul și spațiul, o invitație să renunți la tot ce e trecător și să te întorci la ceea ce este etern.

Și poate că atunci când vei răspunde, când vei face pasul spre acest Acasă, vei înțelege că nu ai pierdut nimic din ce contează cu adevărat, ci că ai găsit totul – pacea care rămâne după apus, lumina care nu se stinge niciodată.

Fă din Dumnezeu prioritatea numărul unu în anul 2026!

Ieslea – locul în care Te-ai identificat cu noi

Există imagini care ne însoțesc întreaga viață, dar puține sunt atât de tulburător de simple precum aceea a Pruncului culcat în iesle.

Ieslea nu reprezintă un element decorativ al Nașterii Domnului. Ea exprimă prima formă concretă prin care Dumnezeu Se apropie de om. În acea încăpere modestă, la marginea unei lumi grăbite, Cristos , Domnul, a ales să Se identifice cu fiecare dintre noi: femei, mame, fiice, soții.

În iesle, Dumnezeu a coborât în cotidianul nostru.

A venit acolo unde viața este fragilă, unde frigul poate mușca, unde lipsurile sunt atât de vizibile. A venit într-un loc în care multe dintre noi ne-am regăsit adesea: în vulnerabilitate, în nesiguranță, în întrebări fără răspuns. Astfel, ieslea devine locul în care El spune fiecărei femei: ”Nu mi-e străin nimic din ceea ce trăiești.”

Pentru mamele care veghează nopți nedormite, Pruncul din iesle este dovada că Dumnezeu înțelege oboseala și grijile maternității.

Pentru cele care poartă poveri ascunse, ieslea arată că Domnul a cunoscut încă de la început limitele umane.

Pentru femeile care se simt neobservate sau neînsemnate, Dumnezeu a ales tocmai un loc lipsit de glorie pentru a ne arăta că valorea nu vine din context, ci din prezența Lui.

Ieslea nu este simbolul unui început mic, ci al unei IUBIRI MARI.

Acolo unde noi vedem sărăcie, Dumnezeu vede prilejul de a se NAȘTE.

Acolo unde noi vedem umilință, El așază demnitate.

Acolo unde noi vedem banal, El preschimbă în sacru. De aceea, când privim spre iesle, nu privim spre o poveste de demult, ci spre o invitație: să-L lăsăm pe Cristos să pătrundă în propriile noastre ”iesle” – camerele inimii în care ne simțim cele mai slabe, cele mai temătoare, cele mai singure. Pentru că acolo, El a promis că vine, nu în locurile aranjate perfect, ci să umple golurile noastre vulnerabile.

În iesle, Dumnezeu nu ne cere să fim puternice, ci ne asigură că este puterea noastră. Nu ne cere să avem totul pregătit, ci ne amintește că El vine tocmai în neorânduiala vieții. Nu ne cere să fim perfecte, ci ne arată că perfecțiunea iubirii Lui se revarsă prin crăpăturile fragile ale umanității noastre.

Fie ca această imagine a Pruncului din iesle să ne însoțească în fiecare zi. Să ne aducă aminte că suntem văzute, iubite și purtate de un Dumnezeu care nu a venit de sus, ci de aproape. Un Dumnezeu care a ales să fie ca noi pentru ca noi să putem deveni ca El.

Fii binecuvântatǎ, România!