Doamne, azi simt nevoia să mă opresc. Nu ca să-Ți cer ceva, ci doar ca să Te privesc cu inima. Să-Ți spun ce simt, fără măști, fără cuvinte complicate.
Îmi răsună în suflet un gând: “Ai părăsit comorile Cerului pentru mine…”
Și nu pot să nu mă cutremur. Tu, Fiul lui Dumnezeu, ai lăsat slava, onoarea, frumusețea cerească. Ai ales să Te cobori în viața mea, în noroiul și frica lumii acesteia. Nu Ți-a fost teamă să fii vulnerabil. Nu Te-ai ferit de durere. Ai ales să suferi… pentru mine!
Mi-e greu să cuprind asta.
Eu, care mă împiedic zilnic de gânduri, de temeri, de necredință.
Eu, care uit să fiu recunoscătoare pentru aer, pentru iertare, pentru Tine. Și totuși, Tu ai venit. Nu doar să stai alături de mine, ci să porți ce era al meu: păcatul, povara, pedeapsa.
Te-ai dat pe Tine. Ai murit în locul meu. Și acolo, pe cruce, ai strigat:
“S-a sfârșit!”
Nu pentru că Tu ai fost înfrânt, ci pentru că eu am fost eliberată. Iar apoi, Tatăl Te-a înălțat. Ți-a redat tot ce ai lăsat din dragoste: Glorie, putere, onoare, comorile Tale nesfârșite. Acum domnești din nou. Și mă privești cu aceeași iubire.
Azi, Doamne, nu vin cu cereri. Azi vin cu uimire. Cu adorație. Cu lacrimi poate, dar nu de durere, ci de recunoștință. Azi vreau doar să-Ți spun:
“Te iubesc, Domnul meu!”
Pentru ceea ce ești. Pentru ceea ce ai făcut. Pentru ceea ce însemni pentru mine.
Îți dau inima mea.
Azi, din nou!
Perla Suferinţei 
You must be logged in to post a comment.