Olimp, Constanța

Frumusețea caracterului

Un fond de ten.

Un rimel.

Un creion tuș.

Un ruj.

Toate acestea nu sunt decât niște extensii ale frumuseții fizice.

Toate acestea pot ascunde orice defect fizic pe care îl ai. Și le camuflează bine, nu- i așa?

Însă, ce fain este că defecțiunile sau vulnerabilitățile tale nu le poți ascunde sub niciun fel de adaus.

Rănile, dezamăgirile, tristețile, durerile… nimic nu le poate ascunde. Dimpotrivă!!! Ele sunt punți de legatură între tine și oamenii pe care îi întâlnești în drumul tău fie că sunt pentru o perioadă scurtă de timp, fie că sunt pentru toată viața.

Ce fain este atunci când ți se spune cât de frumoasă ești, nu- i așa? Nouă, fetelor, ne place să fim complimentate. Dar oamenii nu frumusețea exterioară o văd. Ei nu văd ceea le izbește ochiul, însă ei văd dincolo de asta. Văd Frumusețea interioară pe care mulți nu o mai au. Au pierdut- o!

Știți cum este cu Frumusețea asta interioară?

Ea se formează din dureri profunde ale inimii, din multitudinile de încercări, din luptele câștigate pe genunchi, dintr- o dorință arzătoare de a semăna tot mai mult cu Cel ce este numit în Scripturi “ cel mai frumos dintre omeni”…

Frumusețea aceasta te îndeamnă să iei ștergarul slujirii, să te pleci în fața celui în durere, și să slujești. Vezi exemplul Fiului lui Dumnezeu.

Știai că Frumusețea are parfum? Să îți dau un exemplu. Stăteam de vorbă cu cineva. Dintr- o dată am simțit un puternic miros de parfum. Cunosc foarte bine acea persoană. Nu prea folosește parfum. Nu are nevoie. Foarte rar se parfumează. Am întrebat- o cu ce parfum s- a dat. În momentul acela nu se dăduse cu nimic. Caracterul ei însoțit de prezența lui Dumnezeu făcea ca locul acela să miroase a parfum. Și nu oricare. Unul special.

Frumusețea caracterului tău sa fie de un miros cum oamenii nu l- au mai întâlnit.

De meditat !

Câți oameni ți-au alinat durerile și câți ți-au înțeles slăbiciunile și rătăcirile omenești, fără să te judece?

Câți au alergat grăbiți spre tine să îți aducă ceva atunci când aveai lipsuri? Câți dintre ei ți-au șters lacrimile?

Câți ți-au adus fericirea la ușă? Câți dintre ei ar renunța acum la confortul lor și la pacea sufleteasca, pentru tine?

Dacă mâine, lumea-ntreagă s-ar întoarce împotriva ta, câți s-ar lupta cu ea pentru tine?

Dacă mâine s-ar spune minciuni despre tine, câți dintre ei ți-ar lua apărarea și câți le-ar asculta curioși?

Câți dintre ei te cunosc cu-adevărat?

Articol preluat de pe facebook

Sursa: Facebook

Libertate ori Moarte- de Ioan Muntean

Gânduri printre rânduri

Este drept, nu am apucat foarte mult timp din această neagră și dureroasă perioadă a comunismului. Însă, înaintea ochilor mi se derulează frânturi din această experiență pe care am avut- o copil fiind. Vă spun sincer: este destul cât îmi amintesc și cât am trăit.

Pentru cei care au trecut prin perioada comunistă, înțeleg și retrăiesc acele momente sumbre ale trecutului, în România.

Este imposibil ca în inimile cititorilor să nu fie stârnite amintiri dureroase, traumatizante din toate punctele de vedere. Mai ales a acelora care au gustat pe pielea lor.

Ani de zile trăind în sărăcie, muncind pe brânci, iar rafturile magazinelor goale. Pe deasupra tuturor, mai era și presiunea Securității care apăsau pe umerii poporului român.

“ Pe tot cuprinsul României, școlile confesionale, liceele private, seminariile teologice și mănăstirile au fost închise, iar majoritatea călugărilor și călugărițelor au sfârșit în închisori. Iadul părea, într- adevăr, să fi venit pe pământ. Creștinii au avut de suferit multe torturi pentru credința lor. Au fost bătuți cu sălbăticie și înfometați.”

PG. 47